OCOLIT², -Ă adj. 1. (Învechit, rar) Împresurat, asediat. Cetate ocolită iaste la pierzare. fn 152. 2. (În forma ocolat) De formă rotundă, circular. Într-o ogradă ocolată, curte albă într-un picior (Ciuperca). gorovei, c. 83, cf. pascu, c. 184. 3. Care se abate din drumul drept, care face ocoluri sau cotituri, cu ocoluri; care înconjură, cotit. În cotețe intră singuri peștii și nu mai pot să iasă; rămîn între îngrădituri de trestie ocolite și întortochiate. sadoveanu, o. xm, 334. Crișule, cu ocolitul umblet, Tare-ți este apa turburată. beniuc, c. p. 79. Iaca steaua care vine... Cu schintei cătrănite, Cu fulgere ocolite, Cu săbii ascuțite. bibicescu, p. p. 238. ♦ (Regional) Încolăcit. Șarpe ocolit Pe munte suit. I CR. iv, 201. 4. Fig. Care este făcut sau spus cu înconjur, pe departe. Învîrtea de zece ori condeiul și fraza în ocolitele și ceremonioasele tratative matrimoniale. călinescu, c. n. 113. ♦ (Adverbial) Nici ceilalți nu scoaseră măcar o vorbă, privindu-se cam ocolit. camil petrescu, o. ii, 223. 5. De care se ferește cineva, evitat. S-ar dovedi chiar ca ocolit și ca iluzorie un însămnat drept fundămîntal. sbiera, f. s. 269. – PI.: ocoliți, -te. – Și: ocolat, -ă adj. – v. ocoli.