învoire sf [At: BĂRAC, A. 69/10 / Pl: ~ri / E: învoi] 1 Acordare cuiva a ceea ce cere Si: învoit¹ (1). 2 Obținere a unei permisiuni Si: învoit¹ (2). 3-4 (Îlav) Cu (sau fără) -a cuiva (Cu sau) fără acordul cuiva. 5 Permisie a unui soldat în timpul serviciului militar. 6 Punere de acord Si: învoit¹ (3). 7 Ajungere la o înțelegere Si: învoit¹ (4). 8 Acord asupra condițiilor de plată la angajarea unei munci Si: învoit¹ 9 Convenție (1). 10 Favorizare. 11 (Înv) Acord. 12 Consimțământ (2). 13 (Pop) Punere de acord asupra prețului unei mărfi Si: învoit¹ (10). 14 Înțelegere cu privire la zestre, încheiată între familiile celor doi logodnici Si: învoit¹ (11). 15 Bună înțelegere Si: învoit¹ (12). 16 (Îs) Bună - Armonie¹ (2). 17 (Îlav) Prin (bună) ~ Pe cale pașnică. 18 (Îal) De comun acord. 19 (înv; îs) ~a firilor Potrivire de caracter. 20 (înv; îas) Simpatie. 21 Permisiune de a lipsi de la școală, serviciu, cazarmă etc. Si: învoit¹ (13). 22 (Îlav) După ~ După cum s-a căzut de acord.

ÎNVOIRE, învoiri, s. f. Acțiunea de a (se) învoi. 1. Permisiune, voie, îngăduire, aprobare. Să nu poată ieși de aici fără învoirea mea. CREANGĂ, P. 300. Văzînd că el venea cu însuși învoirea Porții... cerură voie să rămîie a-l întovărăși. NEGRUZZI, S. I 142. Orice act... trebuia să fie făcut cu învoirea sfatului. BĂLCESCU, O. II 13. ♦ Permisiune de a lipsi pentru scurt timp de la locul de muncă. Mîine îți dau în primire regimentul. După un an și jumătate, am și eu învoire de-o lună. SADOVEANU, M. C. 100. 2. Acord, convenție, pact, înțelegere. ◊ Loc. adv; După învoire = potrivit înțelegerii. 3. (Adesea determinat prin «bună») Înțelegere, armonie. Se silea... să facă pace, să fie între oameni bună învoire. ISPIRESCU, L. 394.

ÎNVOIRE ~i f. 1) v. A ÎNVOI și A SE ÎNVOI. ◊ După ~ potrivit înțelegerii. 2) Permis de a lipsi pentru scurt timp de la serviciu. /v. a (se) învoi

învoíre f. Acțiunea de saŭ de a se învoi. Permisiune: învoirea dată unor soladțĭ de a ĭeși în oraș.

învoi [At: DOSOFTEI, V. S. 221 / Pzi: ~esc / E: în- + voie] 1 vt (Mol) A acorda cuiva ceea ce cere Si: a îngădui, a permite. 2 vt (Buc; îe) A ~ pe cineva A mulțumi pe cineva. 3 vt (Înv; pbl) A admite. 4 vi (Înv) A favoriza. 5 vi (Înv) A fi de acord. 6 vr A ajunge la o înțelegere cu cineva. 7 vr (Îe) A se ~ din preț (sau asupra prețului) A se pune de acord asupra prețului. 8 vr (Spc) A se pune de acord asupra zestrei. 9 vr A se declara de acord cu ceva Si: a consimți. 10 vr A adera la ceva. 11 vr A se tocmi. 12 vr A se angaja. 13 vrr A trăi în bună înțelegere cu cineva. 14 vrr A se reconcilia. 15 vrr A fi în concordanță Si: a se potrivi. 16 vt A permite cuiva să lipsească pentru scurt timp de la o anumită activitate, precum școală, serviciu etc.

ÎNVOI, învoiesc, vb. IV. 1. Refl. reciproc. A face cu cineva o învoială, a ajunge la o înțelegere, a cădea de acord. Dar, ca să nu mai știe satul, Putem ușor a ne-nvoi: Tu lasă-n pacoste vînatul, Căci eu renunț de-a pescui. COȘBUC, P. II 175. Se învoiră să se ia la luptă dreaptă. ISPIRESCU, L. 87. Fu atunci o dispută între săcui, din care unii voiau să păstreze în viață vreo cîțiva din nobilii prinși... se învoiră apoi a amîna pentru cîtăva vreme moartea unora dintr-înșii. BĂLCESCU, O. II 259. 2. Refl. A fi de aceeași părere cu cineva, a se declara de acord cu ceva, a accepta, a primi, a consimți la ceva. E mulțumit că alde fiică-sa s-au învoit îndată cu planul lui. SP. POPESCU, M. G. 47. Tu nu te-nvoi la nimic, numai la aceste. RETEGANUL, P. III 16. Ei bine, dacă este așa, mă învoiesc! ISPIRESCU, L. 273. Nu ne putem învoi cu [terminațiile] -ciune și cu -iune. NEGRUZZI, S. I 348. 3. Refl. reciproc. A se avea bine, a trăi în bună înțelegere, a se împăca cu cineva. Să-i dau ajutor, că tare i-e greu și de loc nu se învoiește cu celelalte fete. REBREANU, R. I 92. Eu am fost însurat și m-am învoit cu nevasta ca și cu un frate. ISPIRESCU, la TDRG. 4. Refl. A se tocmi, a se angaja. Ia bani, cu cît se învoiește, și se duce și el după Chirică. CREANGĂ, P. 160. 5. Tranz. (În orînduirea burghezo-moșicrească) A face o învoială agricolă. Noi toți te rugăm a învoi oamenii după cum cer ei, să nu ne mai sugrumați în pragul primăverii ca alți ani. DUMITRIU, N. 46. ◊ Refl. Vultureștenii nu s-au mai învoit anu ăsta la arendașul de aici, din pricină că le-a pus învoieli prea grele și s-au dus la Căldărușa. SANDU-ALDEA, D. N. 229. 6. Tranz. (Învechit și regional, construit cu dativul; complementul indică lucrul permis) A acorda (cuiva) ceea ce cere, a da voie, a face voia cuiva, a permite, a îngădui, a aproba. Cinstesc pe socrul cel mare c-o oca sau două de rachiu, pentru a le învoi a da parul la pămînt. SEVASTOS, N. 280. Spînul... cheamă pe Harap-Alb de față cu dînsele și-i învoi aceasta, însă cu tocmală ca în tot timpul ospățului să steie numai la spatele stăpînu-său. CREANGĂ, P. 231. Deci, învoiască acum măria-ta lui Despot, al meu oaspe, să vie-a-l saluta. ALECSANDRI, T. II 91. ♦ A permite cuiva să lipsească pentru scurt timp de la locul de muncă.

A SE ÎNVOI mă ~iesc intranz. pop. 1) A ajunge la o înțelegere; a cădea de acord; a se înțelege; a conveni. 2) A fi de aceeași părere; a se declara de acord. ~ cu spusele cuiva. 3) A se înțelege bine; a trăi în bună înțelegere; a se împăca. /în + voie

A ÎNVOI ~iesc tranz. pop. (persoane) A pune în posesia unui permis sau a unei permisiuni. A-l ~ să plece. /în + voie

învoì v. 1. a conveni: v’ați învoit; 2. a consimți: îi învoi cererea; 3. a se împăca: nu se prea învoiesc. [V. voie].

învoĭésc v. tr. (d. voĭe saŭ d. voĭesc). Las să, daŭ voĭe: colonelu ĭ-a învoit pe soldațĭ să ĭasă în oraș. V. refl. Convin, fac un contract, o convențiune.

voĭésc v. tr. (d. voĭe saŭ d. vsl. volĭon, voĭesc, voliti, a voi). Vreaŭ (în limba scrisă). V. refl. L. V. Mă învoĭesc.

învoire s. f., g.-d. art. învoirii; pl. învoiri

învoire s. f., g.-d. art. învoirii; pl. învoiri

învoire s. f., g.-d. art. învoirii; pl. învoiri

învoi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învoiesc, 3 sg. învoiește, imperf. 1 învoiam; conj. prez. 1 sg. să învoiesc, 3 să învoiască

învoi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învoiesc, imperf. 3 sg. învoia; conj. prez. 3 să învoiască

învoi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învoiesc, imperf. 3 sg. învoia; conj. prez. 3 sg. și pl. învoiască

învoi (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învoiesc, conj. învoiască)

învoiesc, -oiască 3 conj., -oiam 1 imp.

ÎNVOIRE s. 1. v. înțelegere. 2. v. încuviințare. 3. v. permisie.

ÎNVOIRE s. 1. acord, aranjament, combinație, contract, convenție, înțelegere, învoială, legămînt, pact, tranzacție, (înv. și pop.) legătură, (pop.) tîrg, tocmeală, tocmire, (prin Munt.) prinsoare, (înv.) așezămînt, cuvînt, simfonie, sulf, șart, (arg.) șustă. (Conform ~...) 2. acord, aprobare, asentiment, aviz, consimțămînt, consimțire, încuviințare, îngăduință, învoială, permisiune, voie, voință, vrere, (înv. și reg.) poslușanie, slobozenie, (Mold. și Bucov.) pozvolenie, (înv.) concurs, pozvol, sfat, volnicie. (Nu se face nimic fără ~ lui.) 3. (MIL.) permisie, (Transilv. și Maram.) săbășag, (înv.) slobozenie, slobozie. (Are o ~ de 3 zile.)

ÎNVOI vb. v. angaja, băga, concilia, intra, împăca, încadra, înțelege, tocmi, vârî.

ÎNVOI vb. 1. v. conveni. 2. v. înțelege. 3. v. pactiza. 4. v. aproba. 5. v. consimți. 6. a accepta, a conveni, (înv.) a pristăni. (S-a ~ să vină la nuntă.)

învoi vb. v. ANGAJA. BĂGA. CONCILIA. INTRA. ÎMPĂCA. ÎNCADRA. ÎNȚELEGE. TOCMI. VÎRÎ.

ÎNVOI vb. 1. a conveni, a se înțelege, (pop.) a se ajunge, a (se) uni, (prin Munt.) a se îndogăți, (Ban.) a se toldui, (înv.) a se lovi, a pristăni, a se tîrgui, a se tocmi, a veni, (grecism înv.) a se simfonisi. (S-au ~ asupra prețului.) 2. a se înțelege, a se vorbi, (pop.) a se pogodi, (înv. și reg.) a se grăi. (S-au ~ să plece împreună.) 3. a se înțelege, a pactiza. (S-a ~ cu inamicul.) 4. a accepta, a admite, a aproba, a consimți, a încuviința, a se îndupleca, a îngădui, a lăsa, a permite, a primi, (livr.) a concede, (înv. și pop.) a se prinde, (înv. și reg.) a se pleca, (Mold. și Bucov.) a pozvoli, (înv.) a aprobălui, a mulțumi, a ogodi. (S-a ~ să se scoată la concurs postul vacant.) 5. a accepta, a admite, a consimți, a primi, a voi, a vrea. (Te ~ să fii soția mea?) 6. a accepta, a conveni, (înv.) a pristăni. (S-a ~ să vină la nuntă.)

On trouve avec le ciel des accomodements (fr. „Te mai învoiești și cu cerul)” – Molière (Tartuffe, act. IV, sc. 5) – Cînd Elmira pretextează că va supăra cerul dacă va păcătui în dragoste, Tartuffe îi răspunde: „E cîte-o destătare oprită, nu te-nșeli, Dar se mai fac cu cerul și unele-nvoieli!” Ironia lui Molière servește spre a satiriza preacuvioasa fățărnicie. LIT.

a avea învoire de la maiorul Gărdescu expr. (mil.) a fugi din cazarmă sărind peste gard.