hulit², ~ă [At: BIBLIA (1688), 238/2 / Pl: ~iți, ~e / E: huli] 1-2 smf, a (Om) făcut de ocară. 3-4 smf, a (Om) vorbit de rău. 5-6 smf, a (Om) batjocorit. 7-8 smf, a (Om) înjosit în ochii altora. 9-10 smf, a (Om) calomniat. 11-12 smf, a (Pex) (Om) defăimat. 13 a (D. lucruri sfinte) Care a fost blasfemiat. 14-15 smf, a (Pex) (Om) disprețuit. 16 sfa Joc de copii nedefinit mai îndeaproape.

hulit¹ sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: huli] 1-2 Hulire (1-2). 3 Batjocorire. 4 Hulire (4). 5 Calomniere. 6 (Pex) Defăimare. 7 Hulire (7). 8 (Pex) Disprețuire.

HULIT, -Ă, huliți, -te, adj. Ocărît, batjocorit; p. ext. bîrfit, defăimat, calomniat.

HULIT, -Ă, huliți, -te, adj. Ocărît, batjocorit; p. ext. calomniat, defăimat. – V. huli.

huli vt [At: COD. VOR. 157/7 / S și: (înv) gh~ / Pzi: ~lesc / E: vsl хоулити] (Îoc a lăuda) 1 A spune vorbe de ocară. 2 A vorbi de rău pe cineva. 3 A batjocori. 4 A înjosi pe cineva în ochii altora. 5 (Pex) A calomnia. 6 (Pex) A defăima. 7 A blasfemia ceva considerat sfânt. 8 (Pex) A disprețui.

HULI, hulesc, vb. IV. Tranz. A spune vorbe de ocară sau de batjocură la adresa cuiva, a ocărî (pe cineva); p. ext. a vorbi de rău, a bîrfi, a calomnia, a defăima. Îi place lui s-audă cum îl cinstesc oamenii și-i doresc zile multe... Pentru asta, ce să spun, eu nu l-oi huli. GALAN, Z. R. 284. Mișeii-au îndrăznit a mă huli. COȘBUC, P. II 284. Toată lumea mă hulește, numai puica mă iubește. TEODORESCU, P. P. 314. ◊ Absol. De te-ating, să feri în laturi, De hulesc să taci din gură; Ce mai vrei cu-a tale sfaturi, Dacă știi a lor măsură. EMINESCU, O. I 198. De vor huli, ce-ți pasă? Ești bun? Poporul știe Și cade sub disprețu-i acel ce calomnie. BOLINTINEANU, O. 135. ◊ (Rar, complementul indică un lucru) Eu știu că e vinul oprit de profet! – «Oprit e, creștine! Dar nu e mirare că eu îl iubesc, Mirare-i că unii de-ai voștri-l hulesc, Și-aceasta-i rușine!» COȘBUC, P. I 210.

A HULI ~esc tranz. 1) (persoane) A trata cu hule (pentru a calomnia); a vorbi de rău; a ponegri; a defăima; a denigra. 2) (lucruri sau ființe considerate sfinte) A supune unui sacrilegiu; a pângări; a batjocori; a profana. /<sl. huliti

hulì v. 1. a blestema: a huli cele sfinte; 2. a ocărî: el laudă străinul și neamul lui hulește AL.; 3. a calomnia: istoricii hulesc pe ambițiosul și barbarul său dușman BĂLC. [Slav. HULITI].

hulésc, v. tr. și intr. (vsl. huliti). Rar. Defaim, bîrfesc, calomniez.

huli (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hulesc, 3 sg. hulește, imperf. 1 huleam; conj. prez. 1 sg. să hulesc, 3 să hulească

huli (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hulesc, imperf. 3 sg. hulea; conj. prez. 3 să hulească

huli vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hulesc, imperf. 3 sg. hulea; conj. prez. 3 sg. și pl. hulească

HULI vb. v. bârfi, blama, calomnia, cleveti, defăima, denigra, discredita, ponegri.

HULI vb. v. blasfema.

HULI vb. (BIS.) a blasfema.

huli vb. v. BÎRFI. BLAMA. CALOMNIA. CLEVETI. DEFĂIMA. DENIGRA. DISCREDITA. PONEGRI.

A huli ≠ a lăuda

hulít, -ă, huliți, -te, adj. Ocărât, batjocorit. – Din huli.

hulí, hulesc, v.t. (pop.) A spune vorbe de ocară: „Da' apoi cele ce hulescu podoaba besericii, icoanele sfinte, și acele să fie blăstămați dela Dumnezău...” (Bârlea, 1909: 212). – Din sl. huliti (Scriban, Șeineanu, DEX).