ocărât, ~ă a [At: PSALT. 264 / V: (înv) ~rit / Pl: ~âți, ~e / E: ocărî] 1 (Îvp) Insultat. 2 (Îvp) Ponegrit. 3 (Îvp) Batjocorit. 4 (Îvp) Mânjit. 5 (Înv) Vrednic de dispreț. 6 (Înv) Ticălos. 7 (Reg) Trivial.

ocărăsc, -răști 2, -răște 3, -rască 3 conj., -rît prt., -rîtor adj. v.

ocărât, -ă, ocărâți, -te, adj. Înjurat, ponegrit. – Din ocărî.

ocărât, -ă, ocărâți, -te, adj. – Înjurat, ponegrit. – Din ocărî.

OCĂRÎT, -Ă adj. 1. (Învechit și popular) Insultat, jignit; ponegrit, defăimat; batjocorit. Giurelu săntu eu și ocărit (urit h, defăimat d). psalt. 264. Iară de va îndrăzni acel arhiereu de va preuți pre acel ocărit fără de întrebare și fără de ispitire, ...acela arhiereu să fie lepădat din scaun. eustratie, prav. 25/20. Rușine și necinste, feațe ocărite Pizmașii miei să pață. dosoftei, ps. 24/3. Nu e argat fără simbrie, nici e bou cu brazda neînplinită, nici e fată ocărită (a. 1784). gcr ii, 138/32, cf. clemens. Rămîi bătut, ocărît și cu banii dați. zanne, p. iv, 273. ◊ (Substantivat) Să va certa după cum va fi voia giudețului... și cum va fi și cel suduit și ocărit. prav. 248. ♦ Mînjit, murdar. Pre Sinan pașa încă l-au oborît după cal în gîrlă, și un spahiu l-au scos așa ocărît (începutul sec. XVIII). mag. ist. i, 231/2. 2. (Învechit) Vrednic de dispreț; ticălos, nemernic. Muri de moarte ocărită. coresi, ev. 89. Viață ocărită. dosoftei, mol. Toată fapta grozavă și ocărită... cu întunearecul se acopere. cantemir, ist. 73. Am priimit într-atîta multe vreme ocărîtile desfătări (a. 1750). gcr ii, 47/26. ◊ (Substantivat) Cei ocăriți, pre-aceia-i puneț în săbor? (ante 1618). gcr i, 46/28. 3. (Regional) Trivial, vulgar. cf. ciaușanu, v. 183. – PI.: ocărîți, -te. – Și: (învechit) ocărit, -ă adj. – v. ocărî.