DEZAPROBARE, dezaprobări, s. f. Acțiunea de a dezaproba; (concr.) cuvânt, act scris etc. prin care se dezaprobă ceva. – V. dezaproba.

dezaprobare sf [At: GHICA, S. 106 / S și: (înv) desa~ / Pl: ~bări / E: dezaproba] 1 Considerare a unor proiecte, fapte, acțiuni ca fiind inutile sau dăunătoare. 2 (Pex) Criticare. 3 (Îlav) Cu ~ Dezaprobativ. 4 (Ccr) Act scris prin care se dezaprobă (1) ceva.

DEZAPROBARE, dezaprobări, s. f. Acțiunea de a dezaproba; (concr.) cuvinte, act scris etc. prin care se dezaprobă ceva. – V. dezaproba.

DEZAPROBARE, dezaprobări, s. f. Acțiunea de a dezaproba. Tina Diaconu le măsoară din ochi cu dezaprobare. C. PETRESCU, A. 459.

DEZAPROBARE s.f. Acțiunea de a dezaproba; blamare, înfierare. [< dezaproba].

dezaproba vt [At: I. GOLESCU, C. / S și: (înv) desa~ / Pzi: ~prob, (înv) ~bez / E: dez- + aproba cf fr désapprouver] 1 A nu fi de acord cu ceva, considerat inutil sau dăunător. 2 (Pex) A critica. 3 (Pex) A condamna.

DEZAPROBA, dezaprob, vb. I. Tranz. A fi împotriva unui lucru (spus sau făcut de cineva), a nu aproba, a nu încuviința, a nu găsi bun (ceva spus sau făcut de cineva). Dezaprobă cele ce s-au întîmplat. CAMIL PETRESCU, T. II 444.

DEZAPROBA vb. I. tr. A nu aproba; a blama, a înfiera. [P.i. dezaprob. / cf. fr. désapprouver, după aproba].

DEZAPROBA vb. tr. a nu aproba; a blama, a înfiera. (după fr. désapprouver)

A DEZAPROBA dezaprob tranz. (acțiuni, fapte, afirmații) A considera ca fiind inacceptabil sau reprobabil; a găsi rău. /<fr. désapprouver

dezaprobà v. a nu aproba.

* dezaprób a -á v. tr. (fr. désapprouver). Nu aprob, reprob, blamez.

dezaprobare (desp. de-za-pro-/dez-a-) s. f., g.-d. art. dezaprobării; pl. dezaprobări

!dezaprobare (de-za-pro-/dez-a-) s. f., g.-d. art. dezaprobării; pl. dezaprobări

dezaprobare s. f. (sil. -pro-; mf. dez-), g.-d. art. dezaprobării; pl. dezaprobări

dezaproba (a ~) (desp. de-za-pro-/dez-a-) vb., ind. prez. 1 sg. dezaprob, 3 dezaprobă; conj. prez. 1 sg. să dezaprob, 3 să dezaprobe

!dezaproba (a ~) (de-za-pro-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaprobă

dezaproba vb. (sil. -pro-; mf. dez-), ind. prez. 1 sg. dezaprob, 3 sg. și pl. dezaprobă

dezaproba

desaprob.

DEZAPROBARE s. blam, blamare, condamnare, înfierare, neaprobare, reprobare, respingere, stigmatizare, (livr.) dezavuare, reprehensiune, (rar) reprobațiune, sancționare, (pop.) osândire, (înv.) prihană, (fig.) veștejire. (~ faptei necugetate a cuiva.)

DEZAPROBARE s. blam, blamare, condamnare, înfierare, neaprobare, reprobare, respingere, stigmatizare, (livr.) dezavuare, reprehensiune, (rar) reprobațiune, sancționare, (pop.) osîndire, (înv.) prihană, (fig.) veștejire. (~ faptei necugetate a cuiva.)

Dezaprobare ≠ acceptare, aprobare, consimțire, încuviințare

DEZAPROBA vb. a blama, a condamna, a înfiera, a proscrie, a reproba, a respinge, a stigmatiza, (livr.) a dezavua, (rar) a sancționa, (pop.) a osândi, (înv.) a mustra, a protesta, (fig.) a veșteji. (Opinia publică a ~ gestul lui necugetat.)

DEZAPROBA vb. a blama, a condamna, a înfiera, a proscrie, a reproba, a respinge, a stigmatiza, (livr.) a dezavua, (rar) a sancționa, (pop.) a osîndi, (înv.) a mustra, a protesta, (fig.) a veșteji. (Opinia publică a ~ gestul lui necugetat.)

A dezaproba ≠ a accepta, a aproba, a consimți, a încuviința