ciocnire sf [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~ri / E: ciocni] 1 Lovire (însoțită de zgomot) între două obiecte tari. 2 Coliziune între două vehicule aflate în mers. 3 Conflict armat. 4 (Fig) Luptă de interese sau de idei diferite.

CIOCNIRE, ciocniri, s. f. Acțiunea de a (s e) ciocni. 1. Lovire, izbire (însoțită de zgomot) între două obiecte tari. Iată una din acele urări numite plugul, ce obișnuit se zice... împreunînd cuvintele cu sunet de telincă și cu ciocniri defere de plug. ALECSANDRI, P.P. 102. ◊ Lovire și avariere a două vehicule care vin din direcții opuse. Ciocnire de trenuri. 2. Fig. Luptă între interese, păreri sau idei diferite. Din ciocnirea ideilor iese scînteia adevărului. GHEREA, ST. CR. II 7. 3. (Uneori determinat prin «armată») Conflict armat, încăierare. Prima ciocnire a lui Mircea [cel Bătrîn] cu turcii a avut loc în anul 1394, la Rovine pe Argeș. IST. R.P.R. 93.

CIOCNI, ciocnesc, vb. IV. 1. Refl. (recipr.) intranz. și tranz. A (se) lovi, a (se) izbi (unul) de altul (făcând zgomot). ♦ Tranz. A lovi ouăle roșii unul de altul cu unul dintre capete, conform tradiției legate de Paște. ♦ Tranz. (Despre pui) A sparge coaja oului în care s-a dezvoltat, pentru a ieși din el. ♦ Tranz. A lovi ușor unul de altul paharele de băutură, în semn de urare. 2. Tranz. A lovi un obiect fragil, producându-i o crăpătură, o plesnitură; a face să crape, să plesnească. 3. Refl. recipr. Fig. (Despre interese, idei etc.) A fi sau a veni în contradicție. 4. Refl. recipr. Fig. (Despre armate adverse; rar, despre oameni) A se încăiera, a se bate. – Cf. bg. čukna, ucr. koknuti.

ciocni [At: ANON. CAR. / V: ~ogni, ciomni / Pzi: ~nesc / E: rs чокнить] 1 via A lovi (cu ceva tare sau în ceva ori de ceva tare) producând zgomot. 2 vr A se lovi (unul) de altul (făcând zgomot). 3 vt A lovi ouăle roșii unul de altul cu unul din capete, conform tradiției legate de sărbătoarea Paștilor. 4 vt A lovi ușor unul de altul paharele de băutură, în semn de urare Cf închina. 5 vt A lovi un obiect fragil producându-i o crăpătură, o plesnitură. 6 vt A face să crape. 7 vi (Înv) A bate la ușă. 8 vt (Fig; c.i. omul) A bate pe cineva. 9 vr (D. vehicule care vin din direcții opuse) A intra în coliziune. 10 vr (D. armate adverse; rar, d. oameni) A se bate. 11 vrr (Fig; d. interese, idei etc.) A fi sau a veni în contradicție. 12 vr (Îvp) A se îmbăta. 13-14 vit (Înv) A lovi cu ciocul în ceva. 15 vt (Înv; d. pui) A sparge coaja oului în care s-a format, pentru a ieși din el. 16-17 vtr (Înv) A (se) iubi.

ciogni v vz ciocni

ciomni v vz ciocni

CIOCNI, ciocnesc, vb. IV. 1. Refl. (recipr.) intranz. și tranz. A (se) lovi, a (se) izbi (unul) de altul (făcând zgomot). ♦ Tranz. A lovi ouăle roșii unul de altul cu unul dintre capete, conform tradiției legate de sărbătoarea Paștilor. ♦ Tranz. (Despre pui) A sparge coaja oului în care s-a format, pentru a ieși din el. ♦ Tranz. A lovi ușor unul de altul paharele de băutură, în semn de urare. 2. Tranz. A lovi un obiect fragil, producându-i o crăpătură, o plesnitură; a face să crape, să plesnească. 3. Refl. recipr. Fig. (Despre interese, idei etc.) A fi sau a veni în contradicție. 4. Refl. recipr. Fig. (Despre armate adverse; rar, despre oameni) A se încăiera, a se bate. – Cf. bg. čukna, ucr. koknuti.

CIOCNI, ciocnesc, vb. IV. 1. Refl. reciproc. (Despre obiecte) A se lovi, a se izbi unul de altul (producînd zgomot). Paloșele albe, ciocnindu-se-n loviri, Dau foc, dau moarte cruntă, dau aspre zingheniri. ALECSANDRI, P. A. 146. ◊ Tranz. Pasămite bolobocul ajunsese la margine, adus fiind de talazurile Dunării și-l ciocni de bușteanul pe care tot apa îl dase la margine. ISPIRESCU, L. 354. ♦ (Despre două trenuri sau alte vehicule care vin din direcții opuse) A se lovi unul de altul (producîndu-se o coliziune puternică). În clipa asta am avut impresia că s-au ciocnit două locomotive. CAMIL PETRESCU, U. N. 356. 2. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «în») A lovi, a izbi în ceva tare (producînd zgomot). Gagearău se ținea de dînșii cît colea, ciocnind cu săcurea în cîte un copac din cînd în cînd. HOGAȘ, 105. ♦ Tranz. (Într-o tradiție legată de sărbătoarea paștilor) A lovi cu un ou roșu în oul roșu al altuia, spre a i-l sparge. Smărăndița a ciocnit, o mulțime de ouă roșii cu mine. CREANGĂ, A. 33. ♦ Tranz. (Despre puiul care iese din găoace; cu complementul «oul») A sparge coaja oului spre a ieși din el. 3. Tranz. A lovi ușor paharele cu băutură, în semn de urare. Se așază la masă... Mănîncă și ciocnesc paharele cu bere. PAS, L. I 253. Să ciocnim cîteva pahare. ALECSANDRI, T. I 328. ◊ Absol. Era cea din urmă zi de tîrg și mulți din cei care ciocneau, urîndu-și sănătate și întîlnire bună la tîrgul din anul viitor, n-aveau să ajungă pînă atunci! GALACTION, O. I 263. ◊ Refl. pas. Se ciocneau cupe din toate părțile. CAMIL PETRESCU, T. II 255. 4. Tranz. A lovi (din nebăgare de seamă) un obiect fragil, astfel încît obiectul rămîne crăpat sau plesnit; a crăpa, a plesni. Am ciocnit o farfurie. 5. Refl. reciproc. Fig. (Despre interese, păreri, idei) A fi sau a veni în contradicție, a se bate cap în cap. Este interesant a ne opri asupra unui personaj care reprezintă trecerea de la lumea veche la cea nouă și în care, deci, s-au întîlnit și ciocnit tot felul de curente contradictorii. IBRĂILEANU, SP. CR. 43. 6. Refl. reciproc. Fig. (Despre armate adverse sau, mai rar, despre oameni) A se încăiera. Armata s-a ciocnit într-un sat cu revoltații și au fost sute de morți de ambele părți. REBREANU, R. II 77.

A CIOCNI ~esc tranz. 1) (obiecte) A lovi ușor, producând zgomot; a izbi ușor. ◊ ~ paharele a atinge ușor paharele, închinându-le în sănătatea sau în cinstea cuiva. 2) (obiecte fragile) A face să crape, să plesnească. 3) A face să se ciocnească. /cf. bulg. țukna, ucr. koknuti

A SE CIOCNI mă ~esc intranz. 1) (despre obiecte tari, vehicule etc.) A se lovi, venind din direcții opuse; a se tampona. 2) fig. (despre interese, idei etc.) A fi în contradicție; a se bate cap în cap; a se contrazice. 3) fig. A intra în conflict. Armatele s-au ciocnit. /cf. bulg. țukna, ucr. koknuti

ciocnì v. 1. a bate sau lovi cu ciocul; 2. a izbi, a lovi în ceva: la Paște se ciocnește ouă roșii; 3. a lovi paharul său de al altuia, închinând în sănătatea sa: a se cam ciocni, a se îmbăta; 4. refl. a se atinge izbindu-se: trenurile s’au ciocnit. [Cf. ČORNYTI, a izbi].

cĭocnésc v. tr. (bg. čuknuväm, rus. čóknuti. V. cĭoc 1). Izbesc cu cĭocu, cu vîrfu, cu o parte: cocoșu l-a cĭocnit pe rățoĭ, haĭ să cĭocnim ouă roșiĭ, să cĭocnim paharele și să bem. V. refl. Mă izbesc: trenurile, vapoarele, armatele s’au cĭocnit între ele.

ciocnire s. f., g.-d. art. ciocnirii; pl. ciocniri

ciocnire s. f., g.-d. art. ciocnirii; pl. ciocniri

ciocnire s. f., g.-d. art. ciocnirii; pl. ciocniri

ciocni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocnesc, 3 sg. ciocnește, imperf. 1 ciocneam; conj. prez. 1 sg. să ciocnesc, 3 să ciocnească

ciocni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocnesc, imperf. 3 sg. ciocnea; conj. prez. 3 să ciocnească

ciocni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocnesc, imperf. 3 sg. ciocnea; conj. prez. 3 sg. și pl. ciocnească

ciocnesc, -neam 1 imp.

CIOCNIRE s. 1. izbire, lovire, tamponare, (livr.) coliziune, impact, (rar) întreciocnire. (~ a unor mașini.) 2. v. ciobire. 3. v. spargere.

CIOCNIRE s. v. animozitate, bătălie, ceartă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuție, disensiune, dispută, divergență, gâlceavă, încăierare, înfruntare, litigiu, luptă, neînțelegere, vrajbă, zâzanie.

ciocnire s. v. ANIMOZITATE. BĂTĂLIE. CEARTĂ. CONFLICT. DEZACORD. DEZBINARE. DIFEREND. DISCORDIE. DISCUȚIE. DISENSIUNE. DISPUTĂ. DIVERGENȚĂ. GÎLCEAVĂ. ÎNCĂIERARE. ÎNFRUNTARE. LITIGIU. LUPTĂ. NEÎNȚELEGERE. VRAJBĂ. ZÎZANIE.

CIOCNIRE s. 1. izbire, lovire, tamponare, (livr.) coliziune, impact, (rar) întreciocnire. (~ a unor mașini.) 2. ciobire, știrbire. (~ a unui pahar.) 3. ciobire, ciobit, crăpare, crăpat, fisurare, fisurat, plesnire, plesnit, pocnire, spargere, spart. (~ a unui vas de-a lungul.)

CIOCNI vb. 1. a se izbi, a se lovi, a se tampona, (rar) a se întreciocni. (S-au ~ două tramvaie.) 2. v. ciobi. 3. v. sparge. 4. a închina. (~ paharul în sănătatea lui.)

CIOCNI vb. v. contrazice, încăiera, înfrunta, opune.

CIOCNI vb. 1. a se izbi, a se lovi, a se tampona, (rar) a se întreciocni. (S-au ~ două tramvaie.) 2. a (se) ciobi, a (se) știrbi. (Un pahar s-a ~.) 3. a (se) ciobi, a (se) crăpa, a (se) fisura, a plesni, a pocni, a (se) sparge. (Vasul s-a ~ de-a lungul.) 4. a închina. (~ paharul în sănătatea lui.)

ciocni vb. v. CONTRAZICE. ÎNCĂIERA. ÎNFRUNTA. OPUNE.

ciocni (ciocnesc, ciocnit), vb. – 1. A bate, a izbi. – 2. A bate în ușă. – 3. A închina, a lovi ușor paharele înainte de a bea. – 4. A tăbărî, a năvăli, a se repezi. – 5. A rezista, a se opune. – Mr. ciucăes, megl. ciucnes. Formație spontană, plecîndu-se de la cioc „zgomot produs de o izbitură”, care prezintă un paralelism perfect cu ciocăni. Se consideră, totuși (Cihac, II, 55; DAR; Candrea), că trebuie să provină din vreo formă sl. ca rus. čoknuti, bg. čeknuvam; ceea ce nu pare posibil, dacă se ia în considerație aceeași posibilitate expresivă, aplicată identic boc(ă)ni și poc(ă)ni. Der. ciocnaș, s. m. (miner care muncește într-o salină), cf. ciocănaș, probabil prin contaminare cu ocnaș; ciocneală s. f. (izbitură); ciocnet, s. f. (izbitură); ciocnitură, s. f. (izbitură).

CIOCNIRE VOLUNTARĂ lovire cu avionul propriu a unui avion inamic care nu a putut fi doborât prin foc, executată de obicei deasupra teritoriului propriu, înainte ca avionul inamic să ajungă la obiectiv. Dacă avionul propriu nu mai poate fi pilotat ca urmare a avarierii sale, pilotul se catapultează. Sin. lovitură de berbec.

a avea o ciocnire la borcan expr. a avea o întâlnire amoroasă