bârfit sn [At: ALECSANDRI, T. 23 / Pl: ~uri / E: bârfi] (Rar) 1 Flecărire. 2 Calomniere.

bârfi v [At: PRAV. MOLD. 132₂ / V: băr-, (nob) îm- / Pzi: ~fesc / E: nct] 1-2 vtr A (se) vorbi de rău Si: a defăima, a cleveti, a huli. 3 vt A flecări, a îndruga verzi și uscate.

bîrfi vb. IV. 1 tr., intr., refl. recipr. A (se) vorbi de rău, a (se) ponegri, a (se) defăima. Taci, muiere, nu bîrfi! (ODOB.). 2 tr. A flecări, a îndruga verzi și uscate. ◊ (abs.) Babele, de cele trecute, pururea bîrfesc (D. GOL.). • prez.ind.-esc. /cf. sl.veche брехатн „a lătra”.

bîrfit², -ă adj. (despre oameni sau atitudini, fapte, manifestări etc. ale acestora) Despre care se spun vorbe răuvoitoare și insinuante. • pl. -ți, -te. /v. bîrfi.

bîrfit¹ s.n. Bîrfeală. • pl. -uri. /v. bîrfi.

BÎRFI (-fesc) vb. tr. și intr. 1 A vorbi de rău împotriva cuiva, a defăima a cleveti, a huli: doar a face pe vre-un om să bîrfească împotriva lui Dumnezeu (CRG.) ¶ 2 A flecări, a îndruga la minciuni: se adunau seara de bîrfeau verzi și uscate (ISP.).

BÎRFI, bîrfesc, vb. IV. Tranz. 1. (Cu privire la persoane) A vorbi de rău, a calomnia, a defăima. Ne-am deprins să bîrfim femeile, uitînd că avem mame și surori. SADOVEANU, P. M. 177. ◊ Absol. Taci, muiere, nu bîrfi!- răspunse Dumbravă. ODOBESCU, S. 173. ◊ Intranz. [Dracul] apucă spre păduri, să vadă... doar a face pe vreun om să bîrfească împotriva lui dumnezeu. CREANGĂ, P. 144. 2. (Complementul e un abstract) A scorni, a spune minciuni. Cînd se adunau seara [argații] și bîrfeau verzi și uscate, el se făcea că nu înțelege vorbele aruncate în pofida lui. ISPIRESCU, L. 229.

BÎRFIT s. n. Bîrfire. Știu să fac discînteci grele, Pentru orice boale rele. Precum boala de turbat, De bîrfit și de furat. ALECSANDRI, T. I 106.

BÎRFI, bîrfesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) vorbi de rău; a (se) calomnia, a (se) defăima. ♦ Tranz. A scorni, a spune minciuni. Bîrfeau verzi și uscate (ISPIRESCU).

BÎRFIT s. n. Bîrfire. – V. bîrfi.

A SE BÂRFI se ~esc intranz. A face schimb (concomitent) de bârfeli (unul cu altul); a se ponegri. /Orig. nec.

A BÂRFI ~esc 1. tranz. 1) A vorbi de rău; a calomnia; a cleveti; a blama; a huli; a ponosi; a detracta; a ponegri; a defăima. 2) A vorbi mult și fără rost; a pălăvrăgi; a trăncăni; a flecări. 2. intranz. A spune vorbe multe și fără rost; a trăncăni; a pălăvrăgi. /Orig. nec.

bârfì v. 1. a vorbi de rău pe cineva; lasă-l să bârfească; 2. a vorbi nimicuri: a bârfi verzi și uscate. [Origină necunoscută].

bîrfésc v. intr. (var din a borfăi. Cp. cu borborosesc). Clevetesc, vorbesc de răŭ: a bîrfi contra cuĭva. – Și tr. L-a bîrfit.

bârfit s. n.

bârfit s. n.

bârfit s. n.

bârfi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bârfesc, 3 sg. bârfește, imperf. 1 bârfeam; conj. prez. 1 sg. să bârfesc, 3 să bârfească

bârfi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bârfesc, imperf. 3 sg. bârfea; conj. prez. 3 să bârfească

bârfi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bârfesc, imperf. 3 sg. bârfea; conj. prez. 3 sg. și pl. bârfească

bârfesc, -feam 1 imp.

BÂRFIT adj., s. v. calomniat.

BÂRFIT s. v. calomniere.

BÂRFI vb. v. calomnia.

BÂRFI vb. v. flecări, îndruga, pălăvrăgi, sporovăi, trăncăni.

BÎRFI vb. a (se) blama, a (se) calomnia, a (se) cleveti, a (se) defăima, a (se) denigra, a (se) discredita, a (se) ponegri, (livr.) a (se) detracta, a (se) vitupera, (înv. și pop.) a (se) ocărî, (pop.) a (se) huli, a (se) năpăstui, a (se) povesti, (prin Olt.) a (se) publica, (înv.) a (se) balamuți, a se măscări, a (se) mozaviri, a (se) pohlibui, a (se) ponosi, a (se) ponoslui, a (se) prilesti, a (se) vrevi, (fam. țig.) a (se) încondeia, (pop. țig.) a (se) înnegri. (Îl ~ pe nedrept.)

bîrfi vb. v. FLECĂRI. ÎNDRUGA. PĂLĂVRĂGI. SPOROVĂI. TRĂNCĂNI.

BÎRFIT adj., s. calomniat, defăimat, denigrat, discreditat, ponegrit, (pop.) năpăstuit, (fam. fig.) încondeiat. (Om ~.)

BÎRFIT s. bîrfă, bîrfeală, bîrfire, calomnie, calomniere, cleveteală, clevetire, clevetit, defăimare, denigrare, discreditare, ponegreală, ponegrire, șoaptă, (pop.) hulă, hulire, năpăstuire, pîră, (înv. și reg.) ponosluire, (Ban.) tonocie, (înv.) balamuție, catigorie, clevetă, mozavirie, (fam. fig.) încondeiere, înnegrire. (~ cuiva.)

A bârfi ≠ a elogia, a lăuda

bîrfi (bîrfesc, bîrfit), vb. – 1. A vorbi de rău, a denigra. – 2. A flecări, a îndruga verzi și uscate. Creație expresivă (Iordan, BF, II, 192), bazată pe consonanța blf, mlf, care trebuie să sugereze ideea de obiect flasc (bolfă, boarfe), sau de a amesteca în mod confuz (molfăi). Este evidentă relația expresivă a lui bîrfi cu boarfe; pentru corelația „gură” și „cîrpă”, cf. fleancă, fleoarță, bleancă. Numai ca o curiozitate trebuie să amintim că Crețu 309 consideră bîrfi ca rezultat al lui brăfi, *brăfni, metateză a lui fabulari. Der. bîrfaș, s. m. (flecar, palavragiu); bîrfeală, s. f. (bîrfă); bîrfelnic, adj. (înv., bîrfitor); bîrfitor, adj. (care bîrfește); bîrfitură, s. f. (bîrfă); boarfe, s. f. pl. (cîrpe, haine, avut); borfăi, vb. (a murdări rufele; a fura, a șterpeli); borfaș, s. m. (pungaș, hoț); borfărie, s. f. (haine); burfă, (var. burfan) s. f. (stomac al animalelor); burfănos, adj. (burtos); burfăi, vb. (a iscodi). Cf. borț.

A BÂRFI a cleveti, a duce poșta, a mânca rahat, a trâmbița, a vorbi pe la spate (pe cineva).