absenta vi [At: DA / Pzi: ~tez / E: fr (s')absenter, lat absentare] (Dom) A lipsi dintr-un loc unde ar trebui să fie.

*ABSENTA (-tez) vb. intr. A lipsi dintr’un loc, a nu fi de față, a face lipsiri [fr. < lat.].

ABSENTA, absentez, vb. I. Intranz. (Despre persoane; de obicei urmat de determinări introduse prin prep. «de la») A lipsi dintr-un loc unde era obligat să se găsească. Conducerile întreprinderilor trebuie să lupte pentru întărirea disciplinei socialiste a muncii, luînd măsuri hotărîte împotriva celor care absentează nemotivat de la lucru. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2559.

ABSENTA, absentez, vb. I. Intranz. A lipsi dintr-un loc (unde ar fi trebuit să se găsească). – Fr. (s’)absenter (lat. lit. absentare).

ABSENTA vb. I. intr. A lipsi de undeva (unde trebuia să fie). [P.i. -tez. / < fr. absenter, cf. lat. absentare].

absenta vb. I. intr. a lipsi, a fi absent. II. refl. a se îndepărta, a se separa de sine. (< fr. absenter, lat. absentare)

absenta, absentez vb. I. Ttr. A lipsi dintr-un loc unde ar trebui să fie prezent.

A ABSENTA ~ez intranz. A fi absent; a lipsi. ~ nemotivat. /<lat. absentare, fr. [s’]absenter

absentà v. a lipsi, a face absențe.

ABSENȚĂ, absențe, s. f. 1. Lipsă a unei ființe sau a unui obiect din locul unde ar fi trebuit să se afle. ♦ (Concr.) Semn cu care se notează această lipsă. 2. Pierdere bruscă și de scurtă durată a cunoștinței, întâlnită în epilepsie. 3. Fig. Neatenție, indiferență a cuiva. – Din fr. absence, lat. absentia.

absent, ~ă a [At: MAIORESCU, D. I, 69 / Pl: ~nți, ~e / E: fr absent, lat absens, -ntis] 1 Care nu este de față. 2 Care lipsește. 3 (Fig) Distrat.

absență sf [At: DA / Pl: ~țe / E: fr absence, lat absentia] 1 Lipsă a unei persoane din locul în care trebuia să se afle Si: absentare. 2 (Ccr) Semn cu care se marchează o absență (1). 3 Pierdere bruscă, de scurtă durată, a conștiinței, întâlnită în unele boli. 4 (Fig) Lipsă de atenție Si: distracție.

*ABSENT,-TĂ adj. sm. f. Care lipsește dintr’un loc, care nu e de față [fr.< lat.].

*ABSENȚĂ (pl. -țe) sf. Lipsă, lipsire [fr. > lat.].

ABSENȚĂ, absențe, s. f. 1. Lipsă a unei ființe sau a unui obiect din locul unde ar fi trebuit să se afle. ♦ (Concr.) Semn cu care se notează această lipsă. 2. Pierdere bruscă și de scurtă durată a cunoștinței; leșin. 3. Lipsă de atenție, distracție, indiferență a cuiva. – Din fr. absence, lat. absentia.

ABSENT, -Ă, absenți, -te, adj. 1. Care lipsește, care nu e de față sau care nu e în locul unde stă de obicei. Elev absent de la cursuri. 2. Fig. Care nu observă ceea ce se petrece în jur, fiind cufundat în propriile sale gînduri; indiferent, neatent, preocupat, distrat. Necunoscuta ridică spre el o privire nedumerită, absentă. SEBASTIAN, T. 240. Femeia nu spune nimic. Se ridică de jos absentă, trăgînd după ea pe Avram și pe Marcu, jumătate amorțiți. SAHIA, N. 45. Ceilalți doi frați par absenți de la acest eveniment [sosirea tatei]. SAHIA, N. 50.

ABSENȚĂ, absențe, s. f. 1. Lipsă a unei ființe sau a unui obiect de la locul unde ar fi trebuit sau ar fi putut să se găsească. În acea clipă a absenței ciobanului se deșteptase în ea mînia. SADOVEANU, N. F. 20. ♦ Semn cu care se notează lipsa cuiva (mai ales dintr-un loc de muncă). Profesorul i-a pus absență nemotivată. 2. Fig. Distracție, neatenție, indiferență. Mona a rămas în mină cu pachetul care i l-a întins profesorul și pe care ea l-a primit mașinal. Se apropie acum de masă și-l aruncă ușor, cu un gest de oboseală, de absență. SEBASTIAN, T. 364.

ABSENT, -Ă, absenți, -te, adj. 1. Care nu e de față, care lipsește. 2. Fig. Neatent, distrat; indiferent. – Fr. absent (lat. lit. absens, -ntis).

ABSENȚĂ, absențe, s. f. 1. Lipsă a unei ființe sau a unui obiect din locul unde ar fi trebuit să se afle. ♦ Faptul de a nota absența (1) cuiva; (concr.) semn cu care se notează absența (1) cuiva. 2. Fig. Neatenție, distracție; indiferență. – Fr. absence (lat. lit. absentia).

ABSENT, -Ă adj. 1. Care lipsește, care nu este prezent. 2. (Fig.) Distrat; indiferent; preocupat. [< fr. absent, cf. lat. absens].

ABSENȚĂ s.f. 1. Lipsă a unei ființe sau a unui lucru (dintr-un loc unde ar fi trebuit să fie). 2. Pierdere bruscă și de scurtă durată a cunoștinței. ♦ (Fig.) Neatenție, distracție; indiferență. [Cf. fr. absence, lat. absentia].

absent, -ă adj. 1. care lipsește de undeva. 2. (fig.) distrat; preocupat. (< fr. absent, lat. absens)

absență s. f. 1. lipsa cuiva sau a ceva dintr-un loc; inexistență. 2. pierdere bruscă și de scurtă durată a cunoștinței. 3. (fig.) neatenție, distracție. (< fr. absence, lat. absentia)

absent, -ă, absenți, -te, adj. Care lipsește; (fig.) care nu este atent; distrat.

ABSENT ~tă (~ți, ~te) 1) Care lipsește. 2) fig. Care este dus pe gânduri; distrat. Privire ~tă. /<fr. absent, lat. absens, ~ntis

ABSENȚĂ ~e f. 1) Lipsă a unei persoane din locul unde ar trebui să fie. 2) Semn ce marchează această lipsă. 3) fig. Lipsă de interes; indiferență; neatenție; dezinteres. /<fr. absence, lat. absentia

absent a. care lipsește, care nu-i de față.

absență f. lipsire, lipsă.

*absent, -ă adj. (lat. ábsens, -éntis). Care lipsește (nu e de față). Fig. Distrat: spiritu ĭ-e absent. Subst. Absențiĭ n’aŭ nicĭ-odată dreptate. V. prezent.

*absentéz v. intr. (lat. absentare, fr. s’absenter, id.). Lipsesc: a absenta de la prînz, de la școală, de acolo.

*absénță f., pl. e (lat. absentio). Lipsă, inexistență în locu cuvenit: absențele unui elev de la școală. Fig. Moment de distracțiune, de neatențiune, de uitare: a avea absențe (mentale). În absența cuĭva, pe cînd nu e acolo. V. sărăcie.

absenta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. absentez, 3 absentează; conj. prez. 1 sg. să absentez, 3 să absenteze

absenta (a ~) vb., ind. prez. 3 absentează

absenta vb., ind. prez. 1 sg. absentez, 3 sg. și pl. absentează

absent adj. m., pl. absenți; f. absentă, pl. absente

absență s. f., g.-d. art. absenței; pl. absențe

absent adj. m., pl. absenți; f. absentă, pl. absente

absență s. f., g.-d. art. absenței; pl. absențe

absent adj. m., pl. absenți; f. sg. absentă, pl. absente

absență s. f., g.-d. art. absenței; pl. absențe

absent

ABSENTA vb. a lipsi. (~ de la școală.)

ABSENTA vb. a lipsi. (~ de la școală.)

A absenta ≠ a asista, a se afla

ABSENT adj. 1. lipsă. (A fost ~ la apel.) 2. v. distrat. 3. (fig.) pierdut. (O privire ~.)

ABSENȚĂ s. 1. lipsă, (rar) lipsire. (~ lui a fost remarcată.) 2. v. distracție.

ABSENT adj. 1. lipsă. (A fost ~ la apel, la școală etc.) 2. distrat, neatent, (Mold.) uitit, (fig.) căscat, împrăștiat. (De ce ești atât de ~?) 3. pierdut. (O privire ~.)

ABSENȚĂ s. 1. lipsă, (rar) lipsire. (~ lui a fost remarcată.) 2. distracție, neatenție. (Este de-o ~ condamnabilă.)

Absent ≠ atent, omniprezent, prezent

Absență ≠ prezență

absent (absentă), adj. – Care lipsește. < Fr. absent. – Der. (din fr.) a absenta, vb.; absență, s. f.; absenteism, s. n.

LES ABSENTS ONT TOUJOURS TORT (fr.) cei absenți nu au niciodată dreptate – Interesele celor care nu sunt de față sunt sacrificate.

Les absents ont toujours tort (fr. „Cei absenți n-au niciodată dreptate”) – Zicală franceză, susține că interesele celor care nu-s de față (la o dezbatere, la un proces, la o împărțeală etc.) sînt de obicei sacrificate. Se aplică deci atunci cînd acuzații, împricinații, criticații sînt absenți și nu se pot apăra. În comedia Cristian și Margareta, autorii francezi Edouard Fournier și Pol Mercier consideră că: c’est en amour surtout que les absents ont tort (Mai ales în dragoste cei absenți sînt nedreptățiți)! FOL.