MOFLUZ, -Ă, mofluzi, -e, s. m. și f., adj. 1. (Înv.) (Om) falit; (om) sărăcit, ruinat; (om) sărac. ◊ Expr. A ieși (sau a rămâne) mofluz = a da faliment. 2. (Om) înșelat, păgubit; p. ext. (om) nemulțumit, dezamăgit, blazat. [Pl. și: mofluji. – Var.: mufluz, -ă s. m. și f., adj.] – Din tc. müflüz.

mofluz, ~ă [At: PRAV. COND (1780), 66 / V: muf~ / Pl: ~i, ~uji / E: tc müflüz] 1-2 smf a (Asr) (Om) falit. 3-4 smf a (Pex) (Om) sărac. 5 sm (Înv; îs) ~ mincinos Falit fraudulos. 6 (înv; îlv) A rămâne (sau a ajunge, a ieși) ~ A da faliment Si: (înv) a mofluzi. 7 sm A face (pe cineva) ~ A aduce pe cineva în stare de faliment. 8 sm (Dep) Om lipsit de valoare, neserios. 9-10 sm, a (Om) înșelat, păgubit într-o afacere bănească. 11-12 sm, a (Pex) (Om) dezamăgit, nemulțumit. 13-14 sm, a (Om) supărat, indispus. 15 a (Îe) A lăsa (pe cineva) ~ A înșela pe cineva în așteptările sale.

MOFLUZ, -Ă, mofluji, -ze, s. m. și f., adj. 1. (Înv.) (Om) falit; (om) sărăcit, ruinat; (om) sărac. ◊ Expr. A ieși (sau a rămâne) mofluz = a da faliment. 2. (Om) înșelat, păgubit; p. ext. (om) nemulțumit, dezamăgit, blazat. [Pl. și: mofluzi. – Var.: mufluz, -ă s. m. și f., adj.] – Din tc. müflüz.

MOFLUZ², mofluji și mofluzi, s. m. 1. (Ieșit din uz) Persoană care a dat faliment, falit. Nu-i asta o socoteală de mofluz? EMINESCU, N. 148. Pierderea corăbiei lui îl făcusă mofluz. DRăGHICI, R. 306. ◊ Expr. A ieși sau a rămîne mofluz = a) a da faliment; b) a nu reuși într-o afacere după așteptări, a i se încurca cuiva socotelile, a rămîne păcălit. Cogemete bancheri... să iasă deodată mofluz! CONTEMPORANUL, VII 386. 2. Om nemulțumit, dezamăgit, blazat. Unii s-au desprins pe furiș, chipurile să se mai răcorească și să facă doamnelor complimenturi. S-au amestecat în grupul mofluzilor. PAS, L. I 111. – Variantă: mufluz (CARAGIALE, O. III 39) s. m.

MOFLUZ ~i m. 1) înv. Persoană declarată (de instanțele judiciare) în stare de faliment; falit. 2) Persoană care vădește în permanență rea dispoziție și nemulțumire. /<turc. müflüz

mofluz m. bancrut, falit. [Turc. MUFLUZ].

mufluz, ~ă smf vz mofluz

MUFLUZ s. m. v. mofluz.

!mofluz (înv., fam.) (desp. mo-fluz) adj. m., s. m., pl. mofluzi; adj. f., s. f. mofluză, pl. mofluze

!mofluz (înv., fam.) (mo-fluz) adj. m., s. m., pl. mofluzi/mofluji; adj. f., s. f. mofluză, pl. mofluze

mofluz s. m., adj. m. (sil. -fluz), pl. mofluji/mofluzi; f. sg. mofluză, g.-d. art. mofluzei, pl. mofluze

mofluz

mofluz, -ji.

MOFLUZ adj., s. v. calic, necăjit, nevoiaș, sărac, sărman.

MOFLUZ s. v. bancrutar, bancrută, crah, faliment, falit.

mofluz s. v. BANCRUTAR. BANCRUTĂ. CRAH. FALIMENT. FALIT.

mofluz adj., s. v. CALIC. NECĂJIT. NEVOIAȘ. SĂRAC. SĂRMAN.

MOFLUZ, -Ă s. m. și f. (Adesea adjectival) 1. (Astăzi rar) (Om) falit; p. ext. (om) sărac, ruinat. [Dacă cel osîndit] va fi mufluz, atunci deopotrivă să cuvine să ia toți din periussia ce i să va afla. PRAV. COND. (1780), 66. Îndatorindu-l giudecata să-mi plătească, am arătat că este mofluz (a. 1822). IORGA, S. D. XXI, 195, cf. id. S. N. 147. Mofluzul cel țintuit [la stîlp] era Costea Chiorul. FILIMON, O. I, 300. Am marfă de mofluz ieftină. ALECSANDRI, T. 19. Nu cumva s-o șteargă înainte de sorocul plăților, cum au mufluzii obicei. CARAGIALE, S. N. 40. Eu nu crez in doftori. . . Ar ajunge mofluzi după urma mea. DELAVRANCEA, O. II, 355. Cînd omul este urmărit pentru datorii, dar nu i se poate lua nimica . . . i se zice că-i mofluz. CHEST. II 8/233, cf. ZANNE, P. IX, 101. ◊ (Învechit) Mofluz mincinos = falit fraudulos, v. f r a u d u l o s. Cîți se vor dovedi mufluzi mincinoși, să se osîndească la pușcărie. CARAGEA, l. 84/19. Unul zace în pat lipsit de minte și sărac, cellalt mofluz mincinos și gata a merge la ocnă pe toată viața. FILIMON, O. I, 267. ◊ E x p r. A rămíne (sau a ajunge, a ieși) mofluz = a da faliment; (învechit) a mofluzi. Datoria ce aveau . . . la Leiba Jidovul de Botoșeni, care „au ieșit mufluz” (sec. XVIII). IORGA, S. D. VI, 248. Au intrat la grijă mare creditorii lui Kir Ianulea, că rămíne mufluz. CARAGIALE, S. N. 40, cf. id. O. I, 16, II, 240. Cogeamite bancher . . . să iasă deodată mofluz ? CONTEMPORANUL, V₂, 386. A face (pe cineva) mofluz = a aduce (pe cineva) în stare de faliment. Pierdirea corăbiei lui îl făcusă mofluz. DRĂGHICI, R. 306/21. ♦ Epitet depreciativ pentru un om fără stare, de condiție modestă sau lipsit de valoare, neserios. Să n-am parte de tinerețele mele. – De tinerețe ?. . . auzi mofluzul. ALECSANDRI, T. 635. Mofluzu cel de bade Ion. id. ib. 1 563. Dăscălimea, popa și moflujii. – Curat moflujii ! CARAGIALE, O. VI, 81. 2. (Om) înșelat, păgubit (într-o afacere bănească) ; p. e x t. (om) dezamăgit, nemulțumit; (om) supărat, indispus. Fă bine dă te dă jos d-acolo. . . La mine nu-ncap misiți. Grecul, mofluz, coborî de pe lambă; nu însă fără a-și fi umplut pumnii cu grăunțe. CONV. LIT. XLIV₂, 75. Se întorcea mofluz și îndrăcit de la cărți. VLAHUȚĂ, N. 142. Și au șoptit Că se întorc mofluzi la han. Că omul ce-l beliseră pe drum n-avea la el un ban. ARGHEZI, VERS. 139. S-au amestecat în grupul mofluzilor și. . . i-au încredințat pe aceștia că sînt mai mult cu ei decît cu domnitorul. PAS, L. I, 111. ◊ F i g. Solomon . . . Urlă speriat către ofițeri, care vin cu săbiile mofluze după el. CAMIL PETRESCU, O. II, 443. ◊ E x p r. A lăsa (pe cineva) mofluz = a înșela (pe cineva) in așteptările sale; a lăsa cu buzele umflate. – PI.: mofluzi și mofluji. – Și: muflúz, -ă s. m. și f. – Din tc. müflüz.