BRUDIU, -IE, brudii, adj. (Reg.) Tânăr, nevârstnic; p. ext. fără judecată; brudnic. [Acc. și: brudiu, -ie] – Et. nec.

brudiu, ~ie a [At: DOSOFTEI, V. S. 85/12 / V: brod~, ~iv, ~ă / E: nct] 1 (Îrg; d. animale) Tânăr. 2 (D. adulți; d. minte) Copilăros. 3 (Pex) Nătărău. 4 (Îrg) Frumos.

brudiu, -ie adj. (reg.) Tînăr, zburdalnic. ♦ Ext. Fără discernămînt; naiv. Crud la trup și brudiu la minte (POP.). ◊ (subst. m.) A început, ca un brudiu ce era (POP.). • acc. și brudiu, -ie. pl. -ii. /etimol. nec.

❍BRUDIU adj. Mold. Maram. Trans. Băn. Necopt la minte, copilăros: ceia ce vor face silă a cuconi brudii (PRV. -LP.); Fost-am tînăr și ~, Pare-mi rău ș’amu-i tîrziu (IK. -BRS.) .

BRUDIU, -IE, brudii, adj. (Reg.) Tânăr, nevârstnic; p. ext. fără judecată; brudnic. – Et. nec.

BRUDIU, -IE, brudii, adj. (Regional) Tînăr, nevîrstnic, necopt (la minte). Crud la trup și brudiu la minte. SBIERA, P. 152. Fost-am tînăr și brudiu, Pare-mi rău, ș-amu-i tîrziu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 221. ◊ (Substantivat) Au început, ca un brudiu ce era, să ceară de la pasăre pistolașul. SBIERA, P. 70.

BRUDIU, -IE, brudii, adj. (Reg.) Tînăr, nevîrstnic.

BRUDIU ~e (~i) pop. Care este prea tânăr; necopt la minte; fără experiență. [Sil. bru-diu; Acc. și brudiu] /Orig. nec.

brúdiŭ, -ie adj. (cp. cu rut. brudiĭ, murdar). Mold. Trans. Nevîrstnic, minor. Simplu, naiv, lud. – Și brúdiv (Dos.) și brudátic. La Negr. brúdnic.

brodiu, ~ie a vz brudiu

brudiv, ~ă a vz brudiu corectat(ă)

brudiu (reg.) [diu pron. dĭu] adj. m., f. brudie (desp. -di-e); pl. m. și f. brudii

brudiu (reg.) [diu pron. dĭu]/brudiu adj. m., f. brudie (-di-e)/brudie; pl. m. și f. brudii/brudii

brudiu [-diu pron. -diu]/brudiu adj. m., f. brudie (sil. -di-e)/brudie; pl. m. și f. brudii/brudii

BRUDIU adj. v. mic, nevârstnic, tânăr.

brudiu adj. v. MIC. NEVÎRSTNIC. TÎNĂR.

BRUDIU adj. (Mold., Trans. SE) Tînăr, crud, fraged, minor; naiv, copilăros. A: Ceia ce vor face silă a cuconi brudii. PRAV., apud TDRG. Ești brudiv și fără minte. DOSOFTEI, VS. Vei vedea, Măriia ta, că iaste un pruncu brudiu. CRON. 1689, 44^r. Brudii și tinerele de vîrstă. CANTEMIR, HR.; cf. URECHE; DOSOFTEI, PS; DVS, 23^r; CANTEMIR, IST.; CRON. 1707, 41^r; CRON. 1732, 33^v. ◊ Fig. Ce cuvinte brudii sînt aceste? CANTEMIR, IST. C: Să știi că atunci am fost brudiu și n-am putut să învăț. S, 116^v. // B: Să juca toți d-a valma ca niște coconi brudii. LET. 1758, 111^r. Variante: brudiv (DOSOFTEI, PS; DOSOFTEI, VS; S, 116^v). Etimologie necunoscută. Cf. ucr. brud „fir de păr abia crescut pe fața unui bărbat”. Vezi și brudatec, brudiesc, brudiește, brudior. Cf. brudatec, brudiesc, brudior, lud. adjectiv

brudiu, brudie, adj. (reg.) Necopt, naiv, prostuț, fără judecată: „Ce haznă ți-i de crăiie / Dacă mintea ți-i brudie” (Țiplea, 1906). – Et. nec. (MDA).

brudiu, brudie, adj. – (reg.) Tânăr, necopt, naiv, prostuț, fără judecată (Țiplea, 1906; Papahagi, 1925): „Ce haznă ți-i de crăiie / Dacă mintea ți-i brudie” (Țiplea, 1906). – Et. nec. (MDA, NDU).

brudiu, brudie, adj. – Tânăr, necopt, naiv, prostuț, fără judecată (Țiplea 1906; Papahagi 1925): „Ce haznă ți-i de crăiie / Dacă mintea ți-i brudie” (Țiplea 1906). – Et. nec. (MDA, NDU).

BRUDIV adj. v. brudiu. adjectiv