BRUDIU adj. (Mold., Trans. SE) Tînăr, crud, fraged, minor; naiv, copilăros. A: Ceia ce vor face silă a cuconi brudii. PRAV., apud TDRG. Ești brudiv și fără minte. DOSOFTEI, VS. Vei vedea, Măriia ta, că iaste un pruncu brudiu. CRON. 1689, 44^r. Brudii și tinerele de vîrstă. CANTEMIR, HR.; cf. URECHE; DOSOFTEI, PS; DVS, 23^r; CANTEMIR, IST.; CRON. 1707, 41^r; CRON. 1732, 33^v. ◊ Fig. Ce cuvinte brudii sînt aceste? CANTEMIR, IST. C: Să știi că atunci am fost brudiu și n-am putut să învăț. S, 116^v. // B: Să juca toți d-a valma ca niște coconi brudii. LET. 1758, 111^r. Variante: brudiv (DOSOFTEI, PS; DOSOFTEI, VS; S, 116^v). Etimologie necunoscută. Cf. ucr. brud „fir de păr abia crescut pe fața unui bărbat”. Vezi și brudatec, brudiesc, brudiește, brudior. Cf. brudatec, brudiesc, brudior, lud. adjectiv