18 definiții pentru vorbire


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VORBÍRE, vorbiri, s. f. 1. Acțiunea de a vorbi și rezultatul ei; folosire a limbii în procesul de comunicare între membrii unei anumite colectivități; vorbit1. ♦ Limbaj. ◊ Vorbire sintetică = vorbire generată de un sintetizor de vorbire. ♦ Fel de a vorbi, mod de a se exprima. 2. Limbă, grai. 3. (Înv.) Cuvânt; mențiune. – V. vorbi.

vorbire sf [At: MARDARIE, L. 107/25 / Pl: ~ri / E: vorbi] 1 Facultate de utilizare a limbajului articulat Si: vorbit1 (1), (înv) grai (2), (îrg) vorovire (1). 2 (Spc) Limbaj. 3 (Atm; îs) Organele ~rii Organele articulatorii. 4 (Pex) Comunicare non-verbală (prin gesturi, mimică etc.). 5 Utilizare a unei limbi (sau a unui dialect). 6 Limbă. 7 Dialect (2). 8 (Îvr) Gramatică (1). 9 (Înv) Parte de vorbire. 10 Exprimare prin cuvinte a gândurilor, sentimentelor, intențiilor etc. Si: cuvântare (1), rostire, spunere, vorbă (207), vorbit1 (2), (îrg) vorovire (2). 11 Mod de exprimare orală Si: vorbit1 (3). 12 Discurs (1). 13 (reg) Predică. 14 (Înv; șîs arta ~rii) Oratorie1. 15 (Înv; și îas) Retorică. 16 (Îs) Darul ~rii Talent oratoric. 17 Relatare orală. 18 (Îvr) Mențiune. 19 (Înv) Discuție (1). 20 Schimb de replici pe un ton familiar Si: conversație, vorbit1 (5), (îvr) vorbință (2), (îrg) vorovire (9). 21 (Îs) ~ de rău Bârfă (1). 22 (Reg) Discuție între familiile viitorilor miri în legătură cu cele cuvenite pentru logodnă sau nuntă.

VORBÍRE, vorbiri, s. f. 1. Acțiunea de a vorbi și rezultatul ei; folosire a limbii în procesul de comunicare între membrii unei anumite colectivități; vorbit1. ♦ Limbaj. ◊ Vorbire sintetică = vorbire generată de un sintetizator de vorbire. ♦ Fel de a vorbi, mod de a se exprima. 2. Limbă, grai. 3. (Înv.), Cuvânt; mențiune. – V. vorbi.

VORBÍRE, vorbiri, s. f. 1. Acțiunea de a vorbi și rezultatul ei. 1. Gînd, idee exprimată prin cuvinte; p. ext. discurs, cuvîntare. Vorbirea lui Zaharia Duhu fusese pe înțelesul șefului de stație. C. PETRESCU, A. 307. În fuga vorbirii își vedea gîndurile înainte de a le rosti, cum răsar și se înșiră. VLAHUȚĂ, O. A. III 64. Parte de vorbire v. parte (2). Vorbire directă v. direct (2). Vorbire indirectă v. indirect (2). ◊ Expr. A avea darul vorbirii v. dar (II 1). ♦ Fel de a vorbi, de a se exprima. Vorbirea unui mare număr de oameni, instruiți sau neinstruiți, se caracterizează printr-o foarte slabă pronunțare a lui i final. IORDAN, L. R. 205. Vorbirea bolnavului este monotonă, nu schimbă de loc intonația cuvintelor. PARHON, O. A. I 266. Mă gîndeam la prietinul meu de altădată... cu vorbirea năvalnică și încurcată. SADOVEANU, O. VIII 17. ♦ Limbaj. Engels a arătat că, în această fază a omenirii, vorbirea articulată s-a născut în procesul muncii. ROSETTI, S. L. 7. 2. Limbă, grai. Cronicarii și alți autori moldoveni se lăsau influențați, evident fără o intenție specială, de vorbirea muntenească, socotită de ei mai corectă. IORDAN, L. R. 185. Școala și alte împrejurări au adus, în două generații, în vorbirea curentă a sătenilor, vocabule care nu se auzeau înainte de 1900. SADOVEANU, E. 34. 3. (Învechit) Convorbire, conversație, discuție. Începusă o vorbire intimă cu el. EMINESCU, N. 58. Cu cît ne suiam pe coastă, cu atît vorbirea noastră devenea mai aprinsă. GHICA, S. A. 148. 4. (Învechit) Cuvînt, vorbă; mențiune. În textul publicat de Kossuth nu se află nici un cuvînt despre garanțiile în favoarea Transilvaniei și a Banatului, precum nici vorbirea ce se făcea despre Bucovina în schița de proiect. GHICA, A. 618.

VORBÍRE ~i f. 1) Proces de transmitere a informației cu ajutorul limbii; faptul de a vorbi. ◊ A avea darul ~ii a vorbi liber și frumos în public. 2) Mijloc principal de comunicare între oameni constând din sistemul fonetic, lexical și gramatical; limbă; limbaj; 3) Fel de a vorbi; mod de exprimare. /v. a vorbi

vorbire f. 1. acțiunea de a vorbi și rezultatul ei; 2. cuvânt: părțile vorbirii; mod de a exprima.

vorbíre f. Acțiunea de a vorbi, de a te exprima: a avea vorbire curentă. Cuvînt: părțile vorbiriĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

vorbíre s. f., g.-d. art. vorbírii; pl. vorbíri

vorbíre s. f., g.-d. art. vorbírii; pl. vorbíri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

VORBÍRE s. 1. v. limbaj. 2. v. vorbă. 3. v. exprimare.

VORBÍRE s. v. alocuțiune, cuvânt, cuvântare, dialect, discurs, termen, vorbă.

vorbire s. v. ALOCUȚIUNE. CUVÎNT. CUVÎNTARE. DIALECT. DISCURS. TERMEN. VORBĂ.

VORBIRE s. 1. limbaj, limbă. (Apariția ~.) 2. vorbă, (înv.) rost. (De ți-ar fi fapta ca ~.) 3. exprimare, limbă, vorbă. (Îl poți recunoaște după ~.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

VORBIRE. Subst. Vorbire, vorovire (înv. și reg.), rost (azi rar), rostire, grai, glăsuire, zicere, spunere; cuvînt, afirmație, spusă, parolă (fam.). Șoaptă, șoptire, șoptit, șopăială (fam.), șopăire (fam.), șopotire, șoșoire, șoșoit, șușoteală, șușotire, șușotit (rar). Limbuție, locvacitate (livr.), logoree (fam.), debit (fig.), flecăreală, flecărie, vorbărie. Conversație, cozerie (livr.), taifas, taifet (înv.), taclale, șuetă, convorbire, voroavă (înv. și reg.), vorbă, discuție, dialog, colocviu. Cuvîntare, cuvînt, discurs, alocuțiune, perorație, perorare (rar), logos (ir. și fam.), orație (livr., înv.), tiradă; expunere, conferință, prelegere, prelecție (înv.). Întrebare; interpelare, ințerpelație (rar). Monolog, soliloc (livr.); recitare, declamație. Oratorie, oratorism (rar), retorică, elocvență, elocuțiune; retorism, grandilocvență (livr.). Oralitate. Vorbitor, cozeur, rostitor (rar). Limbut, flecar, vorbăreț, vorbă-lungă. Orator, retor, conferențiar, cuvîntător (rar); predicator, propovăduitor. Adj. Oral, verbal. Vorbitor, cuvîntător, cuvîntăreț (rar), rostitor. Șoptitor, șopotitor. Limbut, locvace (livr.), vorbăreț. Vb. A vorbi, a vorovi (înv. și reg.), a cuvînta (rar), a rosti, a grăi (pop.), a glăsui (pop. și poetic), a zice, a spune. A șopti, a șopăi (fam.), a șopoti, a șoșoi, a șușoti. A rupe tăcerea, a deschide gura, a deschide vorba, a da drumul la gură, a prinde (a da) grai, a începe vorba, a intra în vorbă, a începe cuvînt; a i se dezlega cuiva limba, a i se descleșta cuiva fălcile, a i se dezmorți cuiva limba; a vorbi în barbă; a vorbi cu gura altuia. A limbuți (înv.), a flecări, a avea limbă lungă, a fi lung de limbă (limbă lungă), a avea mîncărime de (vierme la) limbă, a da din gură, a vorbi vrute și nevrute. A conversa, a convorbi (rar), a conferi (rar), a se întreține, a discuta, a dialoga (rar), a sta de vorbă, a sta la taclale, a sta la taifas, a tăifăsui, a sta (a ședea) la divan, a divăni (reg.). A lua cuvîntul, a rosti o cuvîntare (o alocuțiune), a face o expunere, a ține un discurs, a perora. A monologa, a vorbi singur; a declama, a recita. A avea limbă de aur, a fi cu limba (fagure) de miere. Adv. Oral, prin viu grai, verbal. V. aforism, afirmație, conversație, cuvînt, destăinuire, grandilocvență, limbuție, particularități de vorbire, sfat, sociabilitate.

VORBÍRE s. f. (< vorbí < vorbă + suf. -i): folosire a unei limbi în procesul de comunicare între membrii unei anumite colectivități. V. concretizează organizarea limbii. Numai prin cercetarea ei și a comportamentului pe care ea îl determină la ascultători putem ajunge la o cunoaștere a limbii. ◊ ~ articulátă: v. care se bazează pe articularea cuvintelor, pe pronunțarea lor integrală și clară. ◊ ~ afectívă: v. care conține sentimente, care sugerează anumite stări sufletești. ◊ ~ neútră: v. care nu conține sentimente, care nu sugerează stări sufletești. ◊ ~ curéntă (cursívă): v. ușoară, curgătoare, fluentă, rapidă. ◊ ~ diréctă (dialogátă): v. care prezintă cuvintele cuiva așa cum au fost spuse, care se desfășoară între două persoane sub formă de dialog. Astfel: „M-a întrebat: – Ce faci acolo?” I se mai spune și stil direct (v.). ◊ ~ directă legată: v. prin care se redau direct spusele cuiva (păstrând intonația și persoana verbului), legându-le prin conjuncția de spusele autorului povestirii. Este caracteristică vorbirii populare: „M-a întrebat că ce faci acolo”. I se mai spune și stil direct legat (v.). ◊ ~ indiréctă: v. care prezintă cuvintele cuiva nu așa cum au fost spuse, ci prin mijlocirea conjuncțiilor că, să, de, dacă, a pronumelor, adjectivelor și adverbelor relative, subordonând comunicarea unui verb de declarație. Astfel: „M-a întrebat ce fac acolo”. I se mai spune și stil indirect (v.). ◊ ~ indirectă liberă: v. care prezintă indirect spusele cuiva, păstrând însă intonația, pronumele, adjectivele și adverbele interogative, caracteristice v. directe. Este folosită în literatura artistică mai ales pentru a reda gândurile unui personaj în monologuri interioare: „Văzându-se scos la selemet, l-a apucat pe Kir Ianulea un fel de groază. Ce are să facă el de-acuma, căzut în sărăcie, în necinste și-n ocară?” (I. L. Caragiale). I se mai spune și stil indirect liber (v.). ◊ ~ indirectă legată: v. prin care se redau indirect spusele cuiva (prezintă doar intonația v. directe), legându-le prin conjuncția de spusele autorului povestirii. Astfel: „M-a întrebat că ce fac acolo”. I se mai spune și stil indirect legat.~ incoeréntă: v. lipsită de legătură logică între cuvinte și între propoziții; v. fără șir. ◊ ~ discursívă: v. care are o extindere exagerată, care se dispersează. ◊ ~ prolíxă: v. confuză și complicată, lipsită de concizie. ◊ ~ lacónică (lapidáră): v. scurtă, concisă, succintă. ◊ ~ emfátică: v. plină de emfază, nenaturală, umflată, bombastică. ◊ ~ familiáră: v. obișnuită într-un mediu intim, simplă, fără pretenții. ◊ ~ literáră: v. îngrijită, care respectă normele limbii literare. ◊ ~ populáră: v. specifică poporului, caracterizată prin fonetisme, cuvinte, locuțiuni, expresii, formule, structuri, combinații și topică de factură populară. ◊ ~ dialectálă: v. caracteristică vorbitorilor unui dialect sau grai; vorbire cu pronunțări regionale, cu termeni regionali etc. ◊ ~ artificiálă: v. produsă cu mijloace artificiale, cu ajutorul calculatoarelor, al computerelor. ◊ ~ colocviálă: v. folosită curent în situații familiare, obișnuite. ◊ ~ interioáră: v. fără rostirea sunetelor (în cazul lecturii pentru sine, a gândirii unei teme etc., când vocalizarea nu este necesară); v. în gând. ◊ parte de ~: clasă de cuvinte grupate după sensul lor lexical general și după caracteristicile lor morfologice și sintactice (v. parte de vorbire).

PARTICULARITĂȚI DE VORBIRE. Subst. Bîlbîială, gîngăveală, gîngăvie, gîngăvire, gîngăvit, bolboroseală, bolborosire, bolborosit, îngăimare, îngăimeală (rar), slomnire (reg.), îngălare (reg.); fornăială (rar), fornăit, fîrnîire, fîrnîit; sîsîială, sîsîit; graseiere; pelticărie, pelticeală (rar), pelticie. Bîlbîit, gîngav, gîngăvit. Logopatie. Foniatrie. Logopedie. Foniatru. Logoped. Adj. Bîlbîit, gîngav, gîngăvit; fonf, fonfăit, fîrnîit, fornăit, onănăit (reg.); îngăimat, îngălat (reg.); îngăimător (rar); graseiat; peltic. Vb. A (se) bîlbîi, a (se) gîngăvi, a bolborosi, a îngăima, a îngăla (pop.), a slomni (reg.), a folfăi (pop.), a molfăi (fig.); a fonfăi, a fornăi, a fîrnîi, a onănăi (reg.); a sîsîi; a graseia; a vorbi peltic, a peltici (rar), a i se încurca limba în gură, a i se bate limba în gură, a avea ață la limbă, a i se împiedica limba în gură, a amesteca vorba ca făcălețul în mămăligă, a vorbi parcă ar avea prune în gură, a mînca cuvintele. Adv. Bîlbîit. V. vorbire.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

VIR BONUS, DICENDI PERITUS (lat.) un om de bine, având meșteșugul vorbirii – Calitățile oratorului recomandate de Cato cel Bătrân.

Intrare: vorbire
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vorbire
  • vorbirea
plural
  • vorbiri
  • vorbirile
genitiv-dativ singular
  • vorbiri
  • vorbirii
plural
  • vorbiri
  • vorbirilor
vocativ singular
plural

vorbire

  • 1. Acțiunea de a vorbi și rezultatul ei; folosire a limbii în procesul de comunicare între membrii unei anumite colectivități; vorbit (1.).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: vorbit (s.n.) 2 exemple
    exemple
    • Vorbirea lui Zaharia Duhu fusese pe înțelesul șefului de stație. C. PETRESCU, A. 307.
      surse: DLRLC
    • În fuga vorbirii își vedea gîndurile înainte de a le rosti, cum răsar și se înșiră. VLAHUȚĂ, O. A. III 64.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Parte (5.) de vorbire.
      surse: DLRLC
    • surse: DLRLC
    • surse: DLRLC
    • 1.4. Vorbire sintetică = vorbire generată de un sintetizor de vorbire.
      surse: DEX '09
    • 1.5. expresie A avea darul (2.2.) vorbirii = a vorbi liber și frumos în public.
      surse: DLRLC NODEX
    • 1.6. Mijloc principal de comunicare între oameni constând din sistemul fonetic, lexical și gramatical.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: limbaj limbă un exemplu
      exemple
      • Engels a arătat că, în această fază a omenirii, vorbirea articulată s-a născut în procesul muncii. ROSETTI, S. L. 7.
        surse: DLRLC
    • 1.7. Fel de a vorbi, mod de a se exprima.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX 3 exemple
      exemple
      • Vorbirea unui mare număr de oameni, instruiți sau neinstruiți, se caracterizează printr-o foarte slabă pronunțare a lui i final. IORDAN, L. R. 205.
        surse: DLRLC
      • Vorbirea bolnavului este monotonă, nu schimbă de loc intonația cuvintelor. PARHON, O. A. I 266.
        surse: DLRLC
      • Mă gîndeam la prietinul meu de altădată... cu vorbirea năvalnică și încurcată. SADOVEANU, O. VIII 17.
        surse: DLRLC
  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Cronicarii și alți autori moldoveni se lăsau influențați, evident fără o intenție specială, de vorbirea muntenească, socotită de ei mai corectă. IORDAN, L. R. 185.
      surse: DLRLC
    • Școala și alte împrejurări au adus, în două generații, în vorbirea curentă a sătenilor, vocabule care nu se auzeau înainte de 1900. SADOVEANU, E. 34.
      surse: DLRLC
  • exemple
    • Începusă o vorbire intimă cu el. EMINESCU, N. 58.
      surse: DLRLC
    • Cu cît ne suiam pe coastă, cu atît vorbirea noastră devenea mai aprinsă. GHICA, S. A. 148.
      surse: DLRLC
  • exemple
    • În textul publicat de Kossuth nu se află nici un cuvînt despre garanțiile în favoarea Transilvaniei și a Banatului, precum nici vorbirea ce se făcea despre Bucovina în schița de proiect. GHICA, A. 618.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi vorbi
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX