vorbit¹ sn [At: MURNU, O. 77 / Pl: ? / E: vorbi] 1-3 Vorbire (1, 10, 11). 4 Discuție (1). 5 Conversație.

vorbit², ~ă a [At: GENILIE, G. 159/10 / Pl: ~iți, ~e / E: vorbi] 1 Care este exprimat oral¹ Si: (înv) vorovit¹ (1). 2 Care se comunică verbal Si: (înv) vorovit¹ (1). 3 (D. filme cinematografice) Însoțit de vorbire (10) și de muzică Si: sonor, vorbitor (5). 4 (D. limbi) Care este în uz Si: (înv) vorbitor (10). 5 (Îoc scris) Care se caracterizează prin oralitate. 6 (Îs; îoc limbă scrisă) Limbă ~ă Aspect oral¹ al unei limbi. 7 (Pex; îas) Limbă populară. 8 (D. examene, concursuri etc.) Care se susține oral¹. 9 Menționat. 10 Cunoscut² (1). 11 (Îvr) Convenit².

vorbit¹ s.n. Faptul de a (se) vorbi. • /v. vorbi.

vorbit², -ă adj. 1 (despre cuvinte, enunțuri etc. sau despre gînduri, idei, sentimente etc.) Care este spus, rostit, exprimat oral; care este comunicat, prezentat oral. Aniversarea... a produs un șir de manifestări scrise și vorbite (VLANU). ◊ Limbă vorbită v. limbă. 2 (mai ales despre stil) Care este specific exprimării orale; care se caracterizează prin oralitate. Cronicarul din Caragiale alternează stilul lui vorbit cu stilul vorbit al personajelor (CONST.). 3 Care este convenit, stabilit. Cîți sorți am avea de cititori în condițiunile vorbite? (CAR.). • pl. -ți, – te. /v. vorbi.

vorbit s. n.

vorbit s. n.

vorbit s. n.