vorbire s.f. 1 Facultatea proprie omului de a-și exprima gîndurile, sentimentele, intențiile etc. și de a le comunica printr-un sistem de sunete articulate emise cu ajutorul unor organe specializate; exersarea acestei facultăți; limbaj articulat; vorbit. Actul de vorbire e un dat organic și este onorat printr-un act corelat în comportare (CA. PETR.). 2 (Mod particular de) rostire, pronunțare a sunetelor, a cuvintelor unei limbi; pronunție. Vorbirea actorilor noștri i separe de altfel în mod general defectuoasă (VIANU). 3 Utilizare a unui anumit idiom de către (fiecare dintre) membrii unei comunități umane istoric constituite; limbă, dialect, grai. Nu știa că vorbirea franțuzească poate fi atît de fermecătoare (ARGH.). ◊ Vorbire curentă (sau obișnuită, de toate zilele, cotidiană, zilnică) = vorbire caracteristică majorității vorbitorilor unei limbi, în relațiile zilnice. Termenul „ciupercă” are în limba română mai multe accepții, dintre care am ales-o... pe aceea pe care o are în vorbirea curentă (PER.). Vorbire familiară = vorbire simplă, fară pretenții, obișnuită într-un mediu restrîns, intim. Tot aici aparține „dă-te dracului!” pentru „du-te dracului!” din vorbirea familiară, cu o nuanță ușor ironică (IORD.). ♦ (lingv.) Realizarea concretă, individuală a limbii (concepute ca sistem abstract sau ca instituție socială). Stilul este o particularitate a vorbirii, nu a sistemului lingvistic, adică a tezaurului de fapte de care dispune o limbă (IVĂN.). 4 Mod, manieră de a se exprima, de a vorbi. Plin de demnitate în port și vorbire, el rămăsese apusean și om de lume pînă în vîrful unghiilor (M. I. CAR.). 5 Ceea ce comunică (oral) cineva, ceea ce spune cineva (cuiva); afirmație, relatare, spunere. M-am folosit de vorbirea lui despre fiare și-am mărturisit fățiș că mă interesează mult legăturile lui cu sălbătăciunile (VOIC.). 6 (înv.) Cuvînt; mențiune. El dezvălui în amănunte programul Partidului Național... Vorbirea ținu mult (AGÂR.). 7 (înv., reg.) Conversație, convorbire. Vorbirile între meseni urmau în șoaptă (SADOV.). • pl. -i. /v. vorbi.