14 definiții pentru convorbire


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CONVORBÍRE, convorbiri, s. f. Acțiunea de a convorbi; conversație, discuție. ◊ Convorbire telefonică = comunicație bilaterală realizată prin intermediul unei instalații telefonice. – V. convorbi.

CONVORBÍRE, convorbiri, s. f. Acțiunea de a convorbi; conversație, discuție. ◊ Convorbire telefonică = comunicație bilaterală realizată prin intermediul unei instalații telefonice. – V. convorbi.

convorbire sf [At: ALEXANDRESCU, M. 189 / Pl: ~ri / E: convorbi] 1 Conversație (1). 2 (Îs) ~ telefonică Discuție prin intermediul telefonului.

CONVORBÍRE, convorbiri, s. f. Conversație, discuție. După o convorbire atît de prozaică... am sfîrșit prin a rîde. NEGRUZZI, S. I 68.

CONVORBÍRE s.f. Acțiunea de a convorbi; discuție, conversație. ◊ Convorbire telefonică = discuție realizată prin intermediul telefonului. [< convorbi].

CONVORBÍRE s. f. discuție, conversație. ♦ ~ telefonică = discuție prin telefon. (< convorbi)

CONVORBÍRE ~i f. Schimb de vorbe sau de idei pe cale orală; discuție; conversație; dialog. ~ aprinsă.~ telefonică comunicație bilaterală prin telefon. [Art. convorbirea; G.-D. convorbirii; Sil. -bi-re] /v. a convorbi

*convorbíre f. Conversațiune.

convorbíre-fúlger s. f. Discuție rapidă ◊ „În pauza de masă aveau loc convorbiri-fulger. Sc. 23 X 65 p. 1 (din convorbire + fulger)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

convorbíre s. f., g.-d. art. convorbírii; pl. convorbíri

convorbíre s. f. → vorbire


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CONVORBÍRE s. v. discuție.

CONVORBIRE s. conversație, dialog, discuție, (livr.) colocviu, (pop. și fam.) sfat, vorbă, (Ban.) turvin, (înv.) voroavă, (înv., în Transilv.) beseadă, (turcism înv.) musaferea, (fam.) parolă, șuetă. (O ~ prietenească.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

CONVORBIRE. Subst. Convorbire, discuție, discutare, conversație, dialog, schimb de păreri; dezbatere, deliberare, deliberație (înv.), colocviu. Congres; consfătuire; conferință; simpozion; masă rotundă; interviu. Tratative, negocieri, consultații. Controversă, polemică, dispută, contradicție. Taifas, taifet (înv.), taclale (fam.), cozerie (livr.), șuetă, parolă (înv.). Întrebare; răspuns, replică. Monolog interior. Interlocutor. Negociator. Consultant. Cozeur. Adj. Consultativ. Dialogat; colocvial; polemic, disputat; controversat. Vb. A conversa, a vorbi, a convorbi (rar), a discuta, a dialoga (rar), a purta o discuție, a purta (a susține) un dialog, a face un schimb de păreri (opinii). A dezbate, a delibera, a controversa (rar), a polemiza. A trata, a duce tratative, a negocia. A întreba, a pune întrebări; a răspunde, a da un răspuns. A se sfătui, a se consulta, a se consfătui, a sta la sfat, a convorbi (înv.), a se întreține, a sta de vorbă, a schimba o vorbă; a sta de taină, a sta la taclale, a sta la taifas, a sta la o parolă, a sta la o șuetă, a sta la un pahar de vorbă, a pune țara la cale. A se apuca de povești, a se așterne la vorbă, a se pune la taifas, a se prinde cu cineva la vorbă, a intra în vorbă; a se pune în vorbă cu cineva. V. destăinuire, limbuție, sfat, sociabilitate, vorbire.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

CONVORBIRI LITERARE 1. Revistă fondată de Societatea „Junimea”. A apărut, cu o periodicitate variabilă, între 1867 și 1944, la Iași și (din 1885) la București. Directori: Iacob Negruzzi, Simion Mehedinți, Al. Tzigara-Samurcaș, I.E. Torouțiu. Dominată de personalitatea lui Titu Maiorescu, a exercitat o puternică influență modernizatoare asupra culturii și societății românești. 2. Revistă literară, editată de Uniunea Scriitorilor din România. Apare lunar, la Iași, din 1970.

Intrare: convorbire
convorbire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • convorbire
  • convorbirea
plural
  • convorbiri
  • convorbirile
genitiv-dativ singular
  • convorbiri
  • convorbirii
plural
  • convorbiri
  • convorbirilor
vocativ singular
plural

convorbire

  • 1. Acțiunea de a convorbi.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: conversație dialog discuție un exemplu
    exemple
    • După o convorbire atît de prozaică... am sfîrșit prin a rîde. NEGRUZZI, S. I 68.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Convorbire telefonică = comunicație bilaterală realizată prin intermediul unei instalații telefonice.
      surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie:

  • vezi convorbi
    surse: DEX '09 DEX '98 DN