18 definiții pentru direct (adj.)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DIRECT, -Ă, direcți, -te, adj., s. f., adv. 1. Adj. Care duce la țintă, de-a dreptul, fără ocol; drept. ◊ În linie directă = din tată în fiu. 2. S. f. Lovitură dată de un boxer cu mâna întinsă drept înainte. 3. Adv. De-a dreptul, fără ocol. 4. Adj. Care se face, are loc fără intermediar sau fără ascunzișuri, fățiș; nemijlocit. ◊ Vot direct = vot exprimat prin participarea la urnă a fiecărui cetățean. Impozit direct = impozit asupra venitului sau proprietății, perceput pe baza unor roluri nominale. Complement direct = complement care determină un verb tranzitiv. Vorbire directă sau stil direct = procedeu sintactic și stilistic de redare fidelă a spuselor sau gândurilor cuiva. 5. Adv. Fără intermediar, în mod nemijlocit; fără ascunzișuri, fățiș. ◊ Expr. A fi (sau a face) direct răspunzător (de ceva) = a răspunde (sau a face să răspundă) personal și integral (de faptele sale). 6. Adv. (În sintagma) Mărimi direct proporționale = mărimi al căror raport este de asemenea natură încât creșterea sau scăderea uneia de un număr de ori provoacă creșterea sau scăderea celeilalte de același număr de ori. – Din fr. direct, lat. directus.

direct, ~ă [At: MARIAN, PR. I, 39/18 / Pl: ~cți, ~e / E: fr direct, lat directus] 1 a Care are loc fără mijlocirea cuiva sau a ceva. 2 a (Îs) Vot ~ Vot exprimat prin participarea la urnă a fiecărui cetățean. 3 a (Îs) Impozit (sau, înv, bir) ~ sau contribuție (sau dare) Impozit asupra venitului sau proprietății perceput în baza unor roluri nominale. 4 a (Îs) Vorbire ~ă sau stil ~ Procedeu sintactic și stilistic de redare fidelă a spuselor sau gândurilor cuiva. 5 a (Îs) Complement ~ Complement care determină un verb tranzitiv. 6 a (Îs) Propoziție completivă ~ă Propoziție care îndeplinește în frază rolul de complement direct (5). 7 a (Îs) Caz ~ Nume dat în gramatica română cazului nominativ, acuzativ și vocativ, iar în gramatica altor limbi cazului nominativ și vocativ. 8 a (Îs) Mod ~ Modul indicativ. 9 a (Îs) Întrebare ~ă Întrebare care se realizează printr-o propoziție principală sau independentă. 10 a (Îs) Construcție ~ă Construcție lexicală în care subiectul, predicatul și complementele sunt așezate în ordinea lor logică sau normală. 11 a (Rar) Care reproduce întocmai un model Si: exact. 12 av În mod nemijlocit Si: (liv) directamente. 13-14 av (Îe) A fi sau a (se) face ~ răspunzător (de ceva) A răspunde (sau a face pe cineva să răspundă) personal și integral de anumite fapte. 15 av (Mat; d. mărimi; îs) ~ proporțional Care variază în așa fel încât creșterea sau scăderea unei mărimi de un număr de ori provoacă creșterea sau scăderea celeilalte de același număr de ori. 16 a Care duce de-a dreptul la țintă. 17 a (Îs) Zbor ~ Zbor fără escală. 18 a (Îs) Tren (sau vagon) ~ Tren (sau vagon) care face legătura între două puncte fără transbordare. 19 a (D. descendenți sau ascendenți) Care se află în linie dreaptă de înrudire. 20 a (Îla) (În) linie ~ă Din tată în fiu. 21 sf Lovitură la box aplicată prin întinderea mâinii drept înainte. 22 av (În legătură cu verbe de mișcare) În linie dreaptă, fără a se abate din drum. 23 av (Pex) Fără ocol. 24 a Nedisimulat. 25 av Fățiș. 26 av În întregime. modificată

DIRECT, -Ă, direcți, -te, adj., s. f., adv. 1. Adj. Care duce la țintă, de-a dreptul, fără ocol; drept. ◊ În linie directă = din tată în fiu, în linie dreaptă de rudenie. 2. S. f. Lovitură dată de un boxer cu mâna întinsă drept înainte. 3. Adv. De-a dreptul, fără ocol. 4. Adj. Care se face, are loc fără intermediar sau fără ascunzișuri, fățiș; nemijlocit. ◊ Vot direct = vot exprimat prin participarea la urnă a fiecărui cetățean. Impozit direct = impozit asupra venitului sau proprietății, perceput pe baza unor roluri nominale. Complement direct = complement care determină un verb tranzitiv. Vorbire directă sau stil direct = procedeu sintactic și stilistic de redare fidelă a spuselor sau gândurilor cuiva. 5. Adv. Fără intermediar, în mod nemijlocit; fără ascunzișuri, fățiș. ◊ Expr. A fi (sau a face) direct răspunzător (de ceva) = a răspunde (sau a face să răspundă) personal și integral (de faptele sale). 6. Adv. (În sintagma) Mărimi direct proporționale = mărimi al căror raport este de asemenea natură încât creșterea sau scăderea uneia de un număr de ori provoacă creșterea sau scăderea celeilalte de același număr de ori. – Din fr. direct, lat. directus.

DIRECT2, -Ă, direcți, -te, adj. 1. Care duce de-a dreptul la țintă, fără ocol, drept. Trebuia să treacă rîul ca să apuce o cale mai directă către casă. BOLINTINEANU, O. 427. ◊ Fig. Dacă Ghindăoanu simte atacul direct, iese de la stînă și se ferește în rîpă. SADOVEANU, P. M. 123. Discuția... era chiar prea directă. CAMIL PETRESCU, U. N. 8. ◊ Tren direct = tren care parcurge cu aceeași formație distanța între două puncte (de obicei depărtate). Vagon direct = vagon care se atașează succesiv la garnitura a două sau mai multe trenuri, astfel ca pasagerii să ajungă la destinație fără transbordare. ◊ Loc. adj. (Despre descendență) În linie directă = (în opoziție cu în linie colaterală) din tată în fiu, în linie dreaptă. ♦ Fără ascunzișuri, pe față, fățiș. Pe urmă a trecut la amenințări directe. CAMIL PETRESCU, U. N. 49. 2. Care se face sau are loc fără intermediar; nemijlocit. Va trebui să ia contact direct cu țăranii. REBREANU, R. II 11. ◊ Vot direct = vot exprimat în chip nemijlocit prin participarea fiecărui cetățean la urnă. La alegerile pentru Marea Adunare Națională și pentru toate sfaturile populare, oamenii muncii, cetățeni ai Republicii Populare Romîne, participă în mod nemijlocit, prin vot direct. CONST. R.P.R. 44. Impozit direct = impozit asupra veniturilor și proprietăților, perceput nemijlocit pe baza unor roluri nominale. (Gram.) Complement direct = parte de propoziție care determină un verb tranzitiv, indicînd asupra cui (ființă, lucru, proces etc.) trece nemijlocit acțiunea verbului respectiv sau indicînd rezultatul unei acțiuni. Vorbire directă sau stil direct = reproducere întocmai a spuselor cuiva în așa fel, încît fraza care conține această reproducere nu este subordonată gramatical față de un verb de declarație. ♦ (La box; substantivat, f.) Lovitură dată cu mîna întinsă, drept înainte.

DIRECT, -Ă adj. 1. Care duce la țintă, drept, fără ocoluri. 2. Imediat, nemijlocit, lipsit de intermediar. 3. (Despre complemente) Care este legat nemijlocit de verb, indicînd asupra cui trece acțiunea verbului respectiv. ♦ (Despre construcții lexicale) În care cuvintele sunt așezate în ordinea lor normală sau logică. ♦ (Despre stil) Care relatează cuvintele așa cum au fost spuse. ◊ Întrebare directă = întrebare care se realizează printr-o propoziție principală sau independentă. // adv. Fără înconjur, de-a dreptul, drept. [Cf. lat. directus, fr. direct].

DIRECT, -Ă I. adj. 1. care duce de-a dreptul la țintă, drept, fără ocoluri. ♦ în linie ~ă = din tată în fiu. 2. imediat, nemijlocit, fără intermediar. ♦ vorbire ~ă sau stil ~ = procedeu sintactic sau stilistic de redare fidelă a spuselor cuiva, printr-un verb sau alt cuvânt de declarație; complement ~ = complement care exprimă obiectul asupra căruia se răsfrânge direct acțiunea unui verb tranzitiv; propoziție completivă ~ă (și s. f.) = propoziție cu funcție de complement direct pe lângă un verb tranzitiv din regentă. II. adj., adv. (care are loc) fără ascunzișuri, fățiș, drept. III. adv. 1. fără înconjur, de-a dreptul. 2. (mat.; despre mărimi variabile) ~ proporționale = care depind una de alta, astfel încât creșterea (sau descreșterea) uneia de un număr de ori provoacă creșterea (respectiv descreșterea) celeilalte de același număr de ori. IV. s. n. (radio, tv.) în ~ = transmis pe viu, în momentul producerii evenimentului. V. s. f. (box) lovitură aplicată prin întinderea mâinii înainte. (< fr. direct, lat. directus)

DIRECT1 ~tă (~ți, ~te) 1) Care duce la țintă fără cotituri sau ocoluri; drept. Linie ~tă. 2) fig. Care se exprimă sau spune adevărul deschis, fără ascunzișuri. 3) Care asigură o legătură nemijlocită. Comunicație ~tă. 4) Care se face sau are loc fără trepte intermediare. Vot ~. Adresare ~tă. 5): Complement ~ parte secundară a propoziției, care determină un verb tranzitiv și indică obiectul asupra căruia trece acțiunea. 6): Vorbire ~tă reproducere întocmai a formei și a conținutului vorbirii cuiva. /<fr. direct, lat. directus

direct a. 1. drept, care nu face ocoluri: cale directă; 2. imediat, fără intermediar: corespondență directă; 3. Gram. care completează deadreptul sensul unui verb activ: complement direct; construcțiune directă, care așează vorbele după ordinea logică: subiect, verb, complement. V. contribuțiune. ║ adv. în linie dreaptă, fără intermediar.

* direct, -ă adj. (lat. directus. V. drept). Drept, fără ocolurĭ saŭ cu puține ocolurĭ: canalu Suezuluĭ e calea cea maĭ directă din Eŭropa în extremu Orient. Imediat: raport, contact direct. Din tată în fiŭ: acest om descinde în linie directă din cutare. Gram. Complement direct, cuvînt (subst., pron. subjunctiv, infinitiv) pe care cade direct acțiunea predicatuluĭ: Traĭan ĭi învinge pe Dacĭ, apa se scurge, vreaŭ să plec, pot pleca. Propozițiune completivă directă, aceĭa care, în frază, împlinește rolu de complement direct: ceĭ vechĭ nu știaŭ că pămîntu se învîrtește (nu știaŭ învîrtirea saŭ de învîrtirea pămîntuluĭ). Modu direct, indicativu. Stil direct, așa cum vorbește omu singur, nu cum povestește altu c’a vorbit: du-te acolo față de mĭ-a spus să mă duc acolo. Contribuțiune directă, V. contribuțiune. Adv. În mod direct, de-a dreptu: trenu pleacă direct la Galațĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

direct adj. m., pl. direcți; f. directă, pl. directe

direct adj. m., pl. direcți; f. directă, pl. directe

direct adj. m., pl. direcți; f. sg. directă, pl. directe

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DIRECT adj., adv. 1. adj. drept, neocolit. (Un drum ~ îl duce în sat.) 2. adv. ață, drept, neocolit, sfoară, (pop.) oblu. (Merge ~ la el acasă.) 3. adj. nemijlocit, (rar) nemediat. (Comunicație, legătură ~.) 4. adv. v. pieptiș. 5. adv., adj. v. personal. 6. adj. v. fățiș. 7. adv. v. fățiș. 8. adj. v. nemijlocit.

DIRECT adj., adv. 1. adj. drept, neocolit. (Un drum ~ îl duce în sat.) 2. adv. ață, drept, neocolit, sfoară, (pop.) oblu. (Merge ~ la el acasă.) 3. adj. nemijlocit, (rar) nemediat. (Comunicație, legătură ~.) 4. adv. frontal, pieptiș. (Trece ~ dealul.) 5. adv., adj. nemijlocit, personal. (Tratează ~ cu el; are relații ~ cu el.) 6. adj. fățiș. (Provocare ~.) 7. adv. deschis, fățiș, franc, sincer, (înv.) aievea, avedere, (fig.) neted, verde. (I-a spus ~ ce avea de spus.) 8. adj. imediat, nemijlocit. (Cauza ~ a unui fenomen; succesor ~.)

Direct ≠ indirect, mijlocit, ocolit, șerpuit, sinuos, mediat

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

direct (directă), adj. – Drept, fără ocol. Lat. directus (sec. XIX). – Der. direcți(un)e, s. f., din fr. direction; director, s. m., din fr. directeur; directoare, s. f.; directorat, s. n. (regim al unuia sau mai multor directori); directorial, adj.; indirect, adj.; directoriu, s. n.; dirija, vb. din fr. diriger; dirigent, adj.; diriginte, s. m. (profesor însărcinat cu supravegherea unei clase); dirijabil, s. n.; dirijor, s. m.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

DIRECT, -Ă adj. (< fr. direct, lat. directus): în sintagmele complement direct, completivă directă, interogativă directă, împrumut direct, obiect direct, ordine directă, stil direct și vorbire directă (v.).

PRIZĂ DE ATERIZARE/DIRECTĂ, fază a operației de aterizare în care aeronava se află centrată pe direcția de aterizare, fiind pregătită pentru contactul cu solul.

Intrare: direct (adj.)
direct1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOOM 3
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • direct
  • directul
  • directu‑
  • directă
  • directa
plural
  • direcți
  • direcții
  • directe
  • directele
genitiv-dativ singular
  • direct
  • directului
  • directe
  • directei
plural
  • direcți
  • direcților
  • directe
  • directelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

direct, directăadjectiv

  • 1. Care duce la țintă, de-a dreptul, fără ocol. DEX '09 DLRLC DN
    sinonime: drept
    • format_quote Trebuia să treacă rîul ca să apuce o cale mai directă către casă. BOLINTINEANU, O. 427. DLRLC
    • format_quote figurat Dacă Ghindăoanu simte atacul direct, iese de la stînă și se ferește în rîpă. SADOVEANU, P. M. 123. DLRLC
    • format_quote figurat Discuția... era chiar prea directă. CAMIL PETRESCU, U. N. 8. DLRLC
    • 1.1. Tren direct = tren care parcurge cu aceeași formație distanța între două puncte (de obicei depărtate). DLRLC
    • 1.2. Vagon direct = vagon care se atașează succesiv la garnitura a două sau mai multe trenuri, astfel ca pasagerii să ajungă la destinație fără transbordare. DLRLC
    • 1.3. În linie directă = din tată în fiu. DEX '09 DLRLC MDN '00
  • 2. Care se face, are loc fără intermediar sau fără ascunzișuri. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Va trebui să ia contact direct cu țăranii. REBREANU, R. II 11. DLRLC
    • format_quote Pe urmă a trecut la amenințări directe. CAMIL PETRESCU, U. N. 49. DLRLC
    • 2.1. Vot direct = vot exprimat prin participarea la urnă a fiecărui cetățean. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote La alegerile pentru Marea Adunare Națională și pentru toate sfaturile populare, oamenii muncii, cetățeni ai Republicii Populare Romîne, participă în mod nemijlocit, prin vot direct. CONST. R.P.R. 44. DLRLC
    • 2.2. Impozit direct = impozit asupra venitului sau proprietății, perceput pe baza unor roluri nominale. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 2.3. Complement direct = complement care determină un verb tranzitiv. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 2.4. (Despre construcții lexicale) În care cuvintele sunt așezate în ordinea lor normală sau logică. DN
      • 2.4.1. Vorbire directă sau stil direct = procedeu sintactic și stilistic de redare fidelă a spuselor sau gândurilor cuiva. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
      • 2.4.2. Întrebare directă = întrebare care se realizează printr-o propoziție principală sau independentă. DN
      • 2.4.3. (și) substantivat feminin Propoziție completivă directă = propoziție cu funcție de complement direct pe lângă un verb tranzitiv din regentă. MDN '00
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.