spurcat², ~ă [At: COD. VOR.² 86^v/6 / A și: ~pur~ / Pl: ~ați, ~e / E: spurca] 1 a (Îvp) Murdar de excremente sau urină 2 a (Pex) Scârbos (3). 3 a (Pop; îe) A fi fiere ~ă A fi om rău. 4 sf (Îe) A vorbi curate și ~e A pălăvrăgi. 5 a (Buc; d. oameni sau d. corpul lor) Bubos (1). 6 a (În concepțiile religioase) Pângărit. 7 a (Îvp; d. vase de gătit, d. surse de apă potabilă, d. alimente etc.) Care a devenit impur prin atingere cu ceva scârbos, murdar ori considerat impur. 8 a (Îvp) Degradat prin amestec cu o substanță străină. 9-10 smf, a (Înv) (Care este) carnal. 11-12 smf, a (Înv; pex) Desfrânat (6-7). 13 a (D. oameni, d. manifestările lor) Care contravine perceptelor religioase sau morale. 14 a (Pgn) Plin de păcate. 15 a (Îvp; pex) Nelegiuit. 16 a (Îvp; pex) Odios. 17 a Care este interzis de biserică în timpul postului. 18 a (D. animale) A căror carne nu este permis (de biserică) să se mănânce Si: (înv) necurat. 19 a (Pex; d. animale) Fioros (1). 20 sma (Reg; șîs ~ul ăl mic) Lup. 21 sma (Trs; șîs ~ul ăl mare) Urs. 22-23 a, av (D. limbaj, cuvinte) Indecent. 24 a (Îe) A fi ~ la gură, a avea o gură ~ă A vorbi trivial. 25 sma (Reg) Diavol (1). 26 sfa (Buc) Diavoliță (1). 27 a (Îvp) Păgân. 28 a (Îe) A fi liftă ~ă (sau de nație ~ă) A fi de altă religie decât cea ortodoxă. 29 a (Îae) A fi om rău.

SPURCÁT², -Ă, spurcați, -te, adj. 1. Murdar; respingător, scîrbos, scîrnav. Am trecut prin bălți de smoală cu spurcate mari jivine. EFTIMIU, I. 63. Muma zmeului... suflă văpaia din gura ei cea spurcată cale de trei ceasuri. ISPIRESCU, L. 26. ♦ Fig. (Despre vorbe) Trivial, vulgar, ordinar. ◊ Expr. (Despre oameni) Spurcat la gură = care spune vorbe triviale, vulgare. 2. (Despre alimente) Care a venit în contact cu ceva scîrbos sau murdar și nu mai poate fi mîncat; (despre vase) în care (din același motiv) nu se pun alimente pentru oameni. 3. Fig. (Despre oameni și acțiunile lor) Vrednic de dispreț; netrebnic, mîrșav, ticălos. Cu gura zicea el unele ca acestea, dar în capul lui clocea alte gînduri spurcate. ISPIRESCU, L. 273. După bucluc umbli, peste bucluc ai dat, măi jupîne Scaraoschi. Să te înveți tu de altă dată a mai bîntui oamenii, Sarsailă spurcat ce ești! CREANGĂ, O. A. 208. Oricît de bune ar fi legile, devin cumplite în mîini spurcate. BOLLIAC, O. 259. ◊ (Substantivat) Ține-l, Iordache, să scot și eu ceva să-l legăm. Stai, spurcatule, că te-nvățăm noi. DUMITRIU, N. 56. (Ca determinant pe lîngă un nume, de care se leagă prin prep. «de») Un spurcat de zmeu mi-a furat fata. ISPIRESCU, L. 192. ♦ (Despre lucruri) Odios, nesuferit; rău, nedrept. Mai aveam trei zile și scăpam de spurcatele astea de vrăji; acum cine știe cît voi mai avea să port această scîrboasă piele de dobitoc. ISPIRESCU, L. 55. 4. Fig. (Calificativ injurios folosit de fanatici pentru cei de altă religie; și substantivat) Eretic, păgîn. Tătarii, la adăpost de gloanțe, tăbărîră pe ea... Topoarele lor cădeau ca grindina. – Spurcații o să spargă ușa, cît e ea de groasă. GALACTION, O. I 53. Să nu mor creștin, ci spurcat ca voi, dacă va mai intra cineva la mine fără să-mi dați mai nainte de știre. NEGRUZZI, S. I 24. Cum ne-au simțit spurcații de turci, au început să dea năvală asupra noastră. GHICA, S. 16. ♦ De eretic, de păgîn. Mirați, au boscorodit turcii pe limba lor spurcată. STANCU, D. 11.

SPURCÁT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A SPURCA și A SE SPURCA. 2) Care produce dezgust; dezgustător. 3) fig. (despre persoane) Care comite fapte nedemne; mârșav; josnic; ticălos; nemernic; abject; infam. /v. a spurca

spurcat a.1. necurat: gânduri spurcate; 2. pop. păgân: lege spurcată, om spurcat. ║ m. necuratul.

spurcát, -ă adj. (lat spurcatus). Necurat, murdar, nevrednic de contactu guriĭ: pahar spurcat. Aur, argint spurcat (vechĭ), amestecat cu alte metale. Fig. Păgîn, care mănîncă carne în post: om spurcat. Păgînesc: lege spurcată. Nevrednic de contact: om spurcat. Subst. Cine-ĭ spurcatu cela? Epitet draculuĭ. Triv. Iron. A te trece spurcatu, a nu maĭ putea să țiĭ urina (care e un lucru spurcat). Adv. În mod spurcat. – În est spúrcat (dar: a te trece spurcátu, nu spúrcatu!).

spurcat.

SPURCÁT adj. v. carnal, corupt, decăzut, depravat, desfrânat, destrăbălat, dezmățat, fizic, imoral, impur, infam, josnic, mișel, mișelesc, mizerabil, mârșav, murdar, necurat, nedemn, nelegiuit, nemernic, nerușinat, netrebnic, pervertit, rușinos, scelerat, stricat, ticălos, trupesc, vicios.

SPÚRCAT adj. v. deșănțat, imoral, impudic, indecent, necuviincios, nerușinat, obscen, pornografic, scabros, scârbos, trivial, vulgar.

SPURCÁT adj. 1. v. profanat. 2. v. oribil.

SPURCAT adj. 1. pîngărit, profanat, (rar) prihănit, (fig.) întinat, mînjit, murdărit, pătat. (Lucruri sfinte ~.) 2. dezgustător, infect, respingător, scîrbos, (pop.) scîrnav. (~ treabă!)

spurcat adj. v. CARNAL. CORUPT. DECĂZUT. DEPRAVAT. DESFRÎNAT. DESTRĂBĂLAT. DEZMĂȚAT. FIZIC. IMORAL. IMPUR. INFAM. JOSNIC. MIȘEL. MIȘELESC. MIZERABIL. MÎRȘAV. MURDAR. NECURAT. NEDEMN. NELEGIUIT. NEMERNIC. NERUȘINAT. NETREBNIC. PERVERTIT. RUȘINOS. SCELERAT. STRICAT. TICĂLOS. TRUPESC. VICIOS.

spurcat adj. v. DEȘĂNȚAT. IMORAL. IMPUDIC. INDECENT. NECUVIINCIOS. NERUȘINAT. OBSCEN. PORNOGRAFIC. SCABROS. SCÎRBOS. TRIVIAL. VULGAR.

spurcat s., adj. v. ERETIC. SCHISMATIC.

spurcát, -ă, spurcați, -te, adj. – 1. Murdar. 2. Impur. 3. Degradat. – Din spurca (DEX, MDA).

spurcat la gură expr. care spune vorbe triviale / vulgare.