SOLIE, solii, s. f. 1. Misiunea unui sol². ◊ Expr. (Înv.) A-și da solia = a expune obiectul misiunii sale, a-și îndeplini însărcinarea de sol²; a da socoteală de misiunea avută. ♦ P. gener. Misiune, însărcinare, sarcină. ♦ Fig. Menire. 2. (Concr.) Veste, mesaj (adus de un sol²). 3. (Concr.) Grup de persoane trimise ca soli²; delegație. – Sol² + suf. -ie.

solie sf [At: P.O. 162/5 / Pl: ~ii / E: sol¹ + -ie] 1 (Înv) Mesaj pe care îl aduce un sol¹ (1). 2 Însărcinare încredințată unui sol¹ (1). 3 (Pgn) Misiune. 4 (Îe) A-și da ~ia A expune obiectul misiunii de sol¹ (1). 5 (Îae) A-și îndeplini însărcinarea de sol¹ (1). 6 (Îae) A da socoteală de misiunea avută. 7 (Înv; îe) A ajunge în ~ii A fi în tratative. 8 (Fig) Menire. 9 Grup de soli¹ (1) trimis cu o misiune oficială. 10 (Pgn) Delegație (1). 11 (Rar; pex) Ambasadă (1). 12 (Îvr) Intervenție.

SOLIE, solii, s. f. 1. Misiune, însărcinare încredințată unui sol². ◊ Expr. (Înv.) A-și da solia = a expune obiectul misiunii sale, a-și îndeplini însărcinarea de sol²; a da socoteală de misiunea avută. ♦ P. gener. Misiune, însărcinare, sarcină. ♦ Fig. Menire. 2. (Concr.) Veste, mesaj (adus de un sol²). 3. (Concr.) Grup de persoane trimise ca soli²; delegație. – sol² + suf. -ie.

SOLIE, solii, s. f. (Învechit) 1. Însărcinare încredințată unui sol; misiune. Și frate-meu ca împărat Mi-a dat mie solie Să merg la broaște nempăcat. EMINESCU, O. IV 74. Eu mă-ntorc, te las cu domnul, solia mi-am împlinit. NEGRUZZI, S. I 124. Masă mare-a fost întinsă Și de mari boieri coprinsă, De boierii sfatului, Stîlpii Țarigradului, Sfetnicii-mpăratului, Trimeși la domn cu solie De la nalta-mpărăție. TEODORESCU, P. P. 501. ◊ Expr. A-și da solia = a expune obiectul misiunii sale, a-și îndeplini însărcinarea de sol; a expune rezultatul misiunii, a da raportul. El, venind în fapt de seară Pe pămînt și-a dat solia. «N-o să-l iau» răspunse Lia Mîndrului voinic. COȘBUC, P. II 83. Ei, copile, ce ispravă ai făcut? Cîte suflete mi-ai arvunit? Dă-ți solia! CREANGĂ, P. 145. Să ne dăm soliile, Să ne spunem poruncile. TEODORESCU, P. P. 163. (Fig.) Porumbei prea frumușei, Ce cătați, ce trepădați? Voi solia să vă dați. PĂSCULESCU, L. P. 17. ♦ Fig. Menire. Națiile ca și oamenii... își au solia lor pe pămînt. KOGĂLNICEANU, S. A. 44. 2. (Concretizat) Veste, mesaj, înștiințare pe care o aduce un sol, un trimis. Vei afla că solia mea are să-ți aducă veselie. ISPIRESCU, L. 288. Urmărind pe ceruri limpezi cum plutește-o ciocîrlie, Tu ai vrea să spui să ducă către dînsul o solie. EMINESCU, O. I 82. 3. Grup de persoane trimise ca soli; ambasadă. Zilele-astea, mîine poate, e-așteptată o solie Care pe-Anca o va cere pentru Stareț de soție. DAVILA, V. V. 119. Respectați solia, căpitanii mei! BOLINTINEANU, O. 37.

SOLIE ~i f. înv. 1) Funcție de sol. 2) Mesaj adus de sol. 3) Grup de persoane trimis undeva pentru îndeplinirea unei misiuni speciale; delegație. [G.-D. soliei] /sol + suf. ~ie

solie f. 1. ambasadă: respectați solia, căpitanii mei BOL.; 2. însărcinarea solului: dați solia CR.; 3. fig. misiune: cei ce au solia de a desrobi popoarele OD. [V. sol].

solíe f. (d. sol). Misiune, însărcinare, calitatea de sol: șĭ-a împlinit solia. Ambasada, persoanele trimese ca solĭ: a sosit o solie.

solie (înv.) s. f., art. solia, g.-d. art. soliei; pl. solii, art. soliile (desp. -li-i-)

solie (înv.) s. f., art. solia, g.-d. art. soliei; pl. solii, art. soliile

solie s. f., art. solia, g.-d. art. soliei; pl. solii, art. soliile

solie, -liei gen. a.

SOLIE s. v. delegație, însărcinare, mesaj, misiune, sarcină, știre, veste.

solie s. v. DELEGAȚIE. ÎNSĂRCINARE. MESAJ. MISIUNE. SARCINĂ. ȘTIRE. VESTE.