10 definiții pentru norocire


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

norocire sf [At: HERODOT (1645), 163 / V: (îvp) năr~ / Pl: ~ri / E: noroci] 1-2 (Pop) Noroc (1-2). 3 (Reg; îs) ~ slabă Ghinion. 4 (Înv; îlav) Din ~ Printr-o întâmplare favorabilă. 5 (Înv; îal) Din fericire. 6 (Înv; îlav) Cu ~ Cu bine. 7 (Înv; îe) ~ că... Bine că... 8 (Înv) Fericire. 9 (Rar) Bunăstare. 10 (Înv) Renume. 11 Predestinare. 12 Asigurare a fericirii cuiva. 13 Închinare.

NOROCÍRE, norociri, s. f. (Pop.) Faptul de a noroci; p. ext. noroc. – V. noroci.

NOROCÍRE, norociri, s. f. (Pop.) Faptul de a noroci; p. ext. noroc. – V. noroci.

NOROCÍRE, norociri, s. f. 1. Faptul de a noroci. Începuse a se gîndi la norocirea bietei femei. ISPIRESCU, L. 184. 2. Reușită, succes, fericire. Mare norocire te așteaptă. CREANGĂ, P. 191. Au avut norocirea a cîștiga făgăduința marelui Sobiețki. NEGRUZZI, S. I 174. Cu prilejul înnoirii anului, mă grăbesc ca să-ți poftesc cele mai mari norociri, o viață îndelungată. KOGĂLNICEANU, S. 55. ◊ (În locuțiuni, precedat de prep. «cu» sau «din») Din norocire pe la sfîrșitul lui ianuarie sosi și tatăl său la București. REBREANU, R. I 254. Ajunseră cu norocire la țărm. ISPIRESCU, L. 25. Din norocire atunce au început și turbatele valuri a se mai alina. DRĂGHICI, R. 12. ♦ (Rar) Noroc. Norocire că nevasta și fata... se căpuiseră d-un ginere pe potriva lor. GHICA, A. 691.

norocíre f. Noroc, fericire.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

norocíre (pop.) s. f., g.-d. art. norocírii; pl. norocíri

norocíre s. f., g.-d. art. norocírii; pl. norocíri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

NOROCÍRE s. v. destin, fatalitate, fericire, menire, noroc, predestinare, soartă, șansă, ursită, zodie.

norocire s. v. DESTIN. FATALITATE. FERICIRE. MENIRE. NOROC. PREDESTINARE. SOARTĂ. ȘANSĂ. URSITĂ. ZODIE.

Intrare: norocire
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • norocire
  • norocirea
plural
  • norociri
  • norocirile
genitiv-dativ singular
  • norociri
  • norocirii
plural
  • norociri
  • norocirilor
vocativ singular
plural

norocire

  • 1. popular Faptul de a noroci.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC antonime: nenorocire un exemplu
    exemple
    • Începuse a se gîndi la norocirea bietei femei. ISPIRESCU, L. 184.
      surse: DLRLC
    • exemple
      • Mare norocire te așteaptă. CREANGĂ, P. 191.
        surse: DLRLC
      • Au avut norocirea a cîștiga făgăduința marelui Sobiețki. NEGRUZZI, S. I 174.
        surse: DLRLC
      • Cu prilejul înnoirii anului, mă grăbesc ca să-ți poftesc cele mai mari norociri, o viață îndelungată. KOGĂLNICEANU, S. 55.
        surse: DLRLC
      • locuțiune Din norocire pe la sfîrșitul lui ianuarie sosi și tatăl său la București. REBREANU, R. I 254.
        surse: DLRLC
      • locuțiune Ajunseră cu norocire la țărm. ISPIRESCU, L. 25.
        surse: DLRLC
      • locuțiune Din norocire atunce au început și turbatele valuri a se mai alina. DRĂGHICI, R. 12.
        surse: DLRLC
    • surse: DEX '09 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Norocire că nevasta și fata... se căpuiseră d-un ginere pe potriva lor. GHICA, A. 691.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi noroci
    surse: DEX '98 DEX '09