opțiuni
  • info

12 definiții pentru norocire

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

NOROCIRE, norociri, s. f. (Pop.) Faptul de a noroci; p. ext. noroc. – V. noroci.

NOROCIRE, norociri, s. f. (Pop.) Faptul de a noroci; p. ext. noroc. – V. noroci.

norocire sf [At: HERODOT (1645), 163 / V: (îvp) năr~ / Pl: ~ri / E: noroci] 1-2 (Pop) Noroc (1-2). 3 (Reg; îs) ~ slabă Ghinion. 4 (Înv; îlav) Din ~ Printr-o întâmplare favorabilă. 5 (Înv; îal) Din fericire. 6 (Înv; îlav) Cu ~ Cu bine. 7 (Înv; îe) ~ că... Bine că... 8 (Înv) Fericire. 9 (Rar) Bunăstare. 10 (Înv) Renume. 11 Predestinare. 12 Asigurare a fericirii cuiva. 13 Închinare.

NOROCIRE, norociri, s. f. 1. Faptul de a noroci. Începuse a se gîndi la norocirea bietei femei. ISPIRESCU, L. 184. 2. Reușită, succes, fericire. Mare norocire te așteaptă. CREANGĂ, P. 191. Au avut norocirea a cîștiga făgăduința marelui Sobiețki. NEGRUZZI, S. I 174. Cu prilejul înnoirii anului, mă grăbesc ca să-ți poftesc cele mai mari norociri, o viață îndelungată. KOGĂLNICEANU, S. 55. ◊ (În locuțiuni, precedat de prep. «cu» sau «din») Din norocire pe la sfîrșitul lui ianuarie sosi și tatăl său la București. REBREANU, R. I 254. Ajunseră cu norocire la țărm. ISPIRESCU, L. 25. Din norocire atunce au început și turbatele valuri a se mai alina. DRĂGHICI, R. 12. ♦ (Rar) Noroc. Norocire că nevasta și fata... se căpuiseră d-un ginere pe potriva lor. GHICA, A. 691.

norocire f. fericire.

norocíre f. Noroc, fericire.

nărocire sf vz norocire

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

norocire (pop.) s. f., g.-d. art. norocirii; pl. norociri

norocire (pop.) s. f., g.-d. art. norocirii; pl. norociri

norocire s. f., g.-d. art. norocirii; pl. norociri

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

NOROCIRE s. v. destin, fatalitate, fericire, menire, noroc, predestinare, soartă, șansă, ursită, zodie.

norocire s. v. DESTIN. FATALITATE. FERICIRE. MENIRE. NOROC. PREDESTINARE. SOARTĂ. ȘANSĂ. URSITĂ. ZODIE.

Norocire ≠ nenorocire

Intrare: norocire
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • norocire
  • norocirea
plural
  • norociri
  • norocirile
genitiv-dativ singular
  • norociri
  • norocirii
plural
  • norociri
  • norocirilor
vocativ singular —
plural —
nărocire
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

norocire, norocirisubstantiv feminin

  • 1. popular Faptul de a noroci. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    antonime: nenorocire
    • format_quote Începuse a se gîndi la norocirea bietei femei. ISPIRESCU, L. 184. DLRLC
    • 1.1. Fericire, reușită, succes. DLRLC
      sinonime: fericire reușită succes
      • format_quote Mare norocire te așteaptă. CREANGĂ, P. 191. DLRLC
      • format_quote Au avut norocirea a cîștiga făgăduința marelui Sobiețki. NEGRUZZI, S. I 174. DLRLC
      • format_quote Cu prilejul înnoirii anului, mă grăbesc ca să-ți poftesc cele mai mari norociri, o viață îndelungată. KOGĂLNICEANU, S. 55. DLRLC
      • format_quote locuțiune Din norocire pe la sfîrșitul lui ianuarie sosi și tatăl său la București. REBREANU, R. I 254. DLRLC
      • format_quote locuțiune Ajunseră cu norocire la țărm. ISPIRESCU, L. 25. DLRLC
      • format_quote locuțiune Din norocire atunce au început și turbatele valuri a se mai alina. DRĂGHICI, R. 12. DLRLC
    • 1.2. prin extensiune Noroc. DEX '09 DLRLC
      sinonime: noroc
      • format_quote Norocire că nevasta și fata... se căpuiseră d-un ginere pe potriva lor. GHICA, A. 691. DLRLC
etimologie:
  • vezi noroci DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.