13 definiții pentru obidă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OBÍDĂ, obide, s. f. 1. (Pop.) întristare adâncă, durere sufletească; mâhnire, amărăciune, jale; necaz; ciudă, mânie. 2. (Înv.) Nedreptate, asuprire; jignire, insultă, umilire. – Din sl. obida.

obi sf [At: CORESI, L. 85/21 / Pl: ~de și (reg) ~izi / E: vsl обида] 1 (Înv) Nedreptate. 2 (Înv) Jignire. 3 (Înv) Durere sufletească Si: amărăciune, mâhnire, necaz. 4 (Înv) Mânie. 5 (Reg) Compătimire. 6-7 (Mol) (Om sau) animal slab și mic Si: stârpitură.

OBÍDĂ, obide, s. f. 1. (Pop.) Întristare adâncă, durere sufletească; mâhnire, amărăciune, jale; necaz; ciudă, mânie. 2. (Înv.) Nedreptate, asuprire; jignire, insultă, umilire. – Din sl. obida.

OBÍDĂ, (rar) obide, s. f. 1. Întristare adîncă, mîhnire, durere sufletească, chin, amărăciune, păs. S-a întors cătră zid, singur, descărcîndu-și într-acolo obida. SADOVEANU, Z. C. 235. Fără nici o mustrare privea la suferințele și obida supușilor săi. VLAHUȚĂ, O. A. I 218. Și-a adus aminte cu dor și cu obidă de ea. CARAGIALE, N. S. 55. 2. (Învechit) Nedreptate, strîmbătate; asuprire. Slugerul Tudor, care a ridicat noroadele țării din obidă, să-și ceară dreptate. C. PETRESCU, A. R. 191.

OBÍDĂ ~e f. 1) Amărăciune provocată de o nedreptate. 2) înv. Faptă nedreaptă, reprobabilă; nedreptate. /<sl. obida

obidă f. întristare adâncă: coprins de mâhnire și de obidă ISP. [Slav. OBIDA, injurie].

obídă f., pl. e saŭ izĭ (vsl. obida, nedreptate). Rar azĭ. Nedreptate. Mare întristare: cu obida’n inimă. Fig. Iron. Pop. Mold. sud. Oghidă (rev. I. Crg. 3, 187). Om prea mic, stîrpitură: o oghidă de femeĭe.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

obídă (pop.) s. f., g.-d. art. obídei; pl. obíde

obídă s. f., g.-d. art. obídei; pl. obíde


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

OBÍDĂ s. v. afront, amărăciune, asuprire, ciudă, exploatare, furie, gelozie, injurie, insultă, invidie, împilare, întristare, înverșunare, jignire, mâhnire, mânie, năpăstuire, necaz, ocară, ofensă, opresiune, oprimare, persecutare, persecuție, pică, pizmă, pornire, prigoană, prigonire, ranchiună, rușine, supărare, tristețe, umilință, urgisire.

obi s. v. AFRONT. AMĂRĂCIUNE. ASUPRIRE. CIUDĂ. EXPLOATARE. FURIE. GELOZIE. INJURIE. INSULTĂ. INVIDIE. ÎMPILARE. ÎNTRISTARE. ÎNVERȘUNARE. JIGNIRE. MÎHNIRE. MÎNIE. NĂPĂSTUIRE. NECAZ. OCARĂ. OFENSĂ. OPRESIUNE. OPRIMARE. PERSECUTARE. PERSECUȚIE. PICĂ. PIZMĂ. PORNIRE. PRIGOANĂ. PRIGONIRE. RANCHIUNĂ. RUȘINE. SUPĂRARE. TRISTEȚE. UMILINȚĂ. URGISIRE.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

obídă (obíde), s. f.1. (Înv.) Nedreptate, injurie, jignire, inechitate. – 2. Chin, durere, zbucium. Sl. obida (Miklosich, Slaw. Elem., 32; Cihac, II, 219; Conev 103). – Der. obidi (var. rară obida), vb. (a jigni, a vexa; a chinui), din sl. obideti; obidos, adj. (mîhnit, necăjit), înv.; obidnic, adj. (nenorocit, ticălos), Mold., rar; obijdui (var. obidui), vb. (a chinui, a nedreptăți), din sl. obizdati.

Intrare: obidă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • obi
  • obida
plural
  • obide
  • obidele
genitiv-dativ singular
  • obide
  • obidei
plural
  • obide
  • obidelor
vocativ singular
plural

obidă

etimologie: