9 definiții pentru meșteșugire

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MEȘTEȘUGIRE, meșteșugiri, s. f. 1. (Rar; mai ales fam.) Acțiunea de a meșteșugi și rezultatul ei. ♦ Talent, pricepere, îndemânare. ♦ Uneltire, șiretlic, vicleșug. 2. (Înv. și pop.; concr.) Meșteșug (II 2). – V. meșteșugi.

MEȘTEȘUGIRE, meșteșugiri, s. f. 1. (Rar; mai ales fam.) Acțiunea de a meșteșugi și rezultatul ei. ♦ Talent, pricepere, îndemânare. ♦ Uneltire, șiretlic, vicleșug. 2. (Înv. și pop.; concr.) Meșteșug (II 2). – V. meșteșugi.

meșteșugire sf [At: BIBLIA (1688), 99 bis1/51 / Pl: ~ri / E: meșteșugi] 1 (Asr; fam) Realizare a unui obiect cu talent, cu pricepere, cu dibăcie. 2 (Asr; fam) Pregătire specială Si: (fam) dichis. 3 (Asr; fam) Însușire, învățare a unui meșteșug, a unei științe. 4 (Asr; fam) Talent. 5 (Asr; fam) Uneltire. 6 (Asr; fam) Meșteșug (13). 7 (Asr; fam) înșelătorie. 8 Acțiune artificială, forțată. 9 (Îvp; ccr) Dispozitiv al unui obiect Si: (înv) meșteșug (20).

MEȘTEȘUGIRE, meșteșugiri s. f. 1. Acțiunea de a meșteșugi și rezultatul ei. Aranjare, potrivire. Niște pîine albă ca zăpada și niște legumă bună de mîncare, însă gătită fără multe meșteșugiri. ISPIRESCU, E. 101. 2. Uneltire, vicleșug, înșelăciune. Vom vedea-n haine bune niște oameni îmbrăcați, Umblînd cu meșteșugire și-nșelînd lumea prin piaț. PANN, P. V. I 62. Îmi plesni în cap o meșteșugire ca să putem scăpa de acea hiară. GORJAN, H. II 33. Vremea încurcăturilor și meșteșugirilor lor sătănești trebuie să înceteze. ȘEZ. IV 132. 3. (Concretizat) Mecanism, dispozitiv. Învîrtind niște șurupuri și niște vîrtejuri la niște meșteșugiri ce avea acest foișor, începu a pluti în vînt. ISPIRESCU, L. 367.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

meșteșugire (rar) s. f., g.-d. art. meșteșugirii; pl. meșteșugiri

meșteșugire (rar) s. f., g.-d. art. meșteșugirii; pl. meșteșugiri

meșteșugire s. f., g.-d. art. meșteșugirii; pl. meșteșugiri

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MEȘTEȘUGIRE s. v. abilitate, complot, conjurație, conspirație, destoinicie, dexteritate, dibăcie, ingeniozitate, intrigă, iscusință, isteție, istețime, îndemânare, mașinație, pricepere, știință, talent, uneltire, ușurință.

meșteșugire s. v. ABILITATE. COMPLOT. CONJURAȚIE. CONSPIRAȚIE. DESTOINICIE. DEXTERITATE. DIBĂCIE. INGENIOZITATE. INTRIGĂ. ISCUSINȚĂ. ISTEȚIE. ISTEȚIME. ÎNDEMÎNARE. MAȘINAȚIE. PRICEPERE. ȘTIINȚĂ. TALENT. UNELTIRE. UȘURINȚĂ.

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MEȘTEȘUGÍRE s. f. I. (Astăzi rar, mai ales familiar) Acțiunea de a (se) m e ș t e ș u g i și rezultatul ei. 1. Realizare, executare a unui obiect (cu talent, cu pricepere, cu dibăcie). Cf. DDRF. ♦ Execuție sau mod de execuție (artistică). Aceasta e meșteșugirea sfeașnicului. . . după chipul care au arătat D[o]mnul lui Moisi. BIBLIA (1 688), 99 bis1/51. ♦ Pregătire specială; (familiar) dichis. Bătrînul îi puse o masă curată, și pe masă. . . niște legumă bună de mîncare, însă gătită fără multe meșteșugiri. ISPIRESCU, L. 101. 2. Însușire, învățare (a unui meșteșug, a unei științe). Au rămas cu totul gol de bunele obiceiuri și de cea desevărșită meșteșugire a științelor (a.1 765). URICARIUL, I, 271. 3. Talent, pricepere, îndemînare, ingeniozitate, dibăcie; meșteșug (I 3). Arunca cu atîta meșteșugire, încît niciodată nu făcea greș. BRLDIMAN, N. P. I, 97/1. Prin meșteșugirea limbuției lor, fac pe prostime a crede că cu adevărat s-au pocit. DRĂGHICI, R. 182/26. Nu va cu arme el s-o silească. . . C-o sfîntă meșteșugire A simpatiei pune simțire. I. VĂCĂRESCUL, P. 96/23. Ia te uită dumneata, acum, cu cîtă meșteșugire, cu cîtă măiestrie, ajunge la împlinirea scopului ei. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 54. 4. Uneltire, șiretlic, vicleșug, manoperă folosită (în ascuns) în vederea atingerii unui scop; mijloc, sistem, procedeu, tactică (ingenioasă, vicleană); (învechit și popular) meșteșug (I 5). Pentru ce nu afli cu gîndul vreo meșteșugire spre apărarea celor ce te îngrozesc? AETHIOPICA, 8v/9. Meșteșugiri prin care să iau cetățile (a. 1773). GCR II, 92/17. Meșteșugirile tiranilor le-au rușinat. MINEIUL (1776), 56v2/22, cf. KLEIN, D. Acei răi împrumutători. . . au format multe meșteșugiri ce aduce cu totul la dărăpănare și sărăcie pă bieții lăcuitori (a. 1813). DOC. EC. 161. Fugind Ioan vodă Caragea în țara nemțească (. . . supt numire de aga turc, meșteșugiri vrednice de toată defăimarea). ZILOT, CRON. 65, cf. LB. Îmi plesni în cap o meșteșugire ca să putem scăpa de acea hiară cumplită. GORJAN, H. II, 33/14. În zădar întrebuințază mii de meșteșugiri spre a vădi lui Vasilie Vodă folosul unei aleanță politice. ASACHI, S. L. II, 14. Să repede să lovească pe Haridim drept în cap, Dar pe el și de aceasta meșteșugirile-l scap. PANN, E. II, 72/14. Vom vedea-n haine bune niște oameni îmbrăcați, Umblînd cu meșteșugire ș-înșelînd lumea prin piaț. id. P. V. I, 62/27, cf. PONTBRIANT, D., DDRF. Orice meșteșugire drăcească e zadarnică. V. ROM. septembrie 1954, 135. Vremea încurcăturilor și meșteșugirilor lor sătănești trebuie să încete. ȘEZ. VI, 132. ♦ Înșelătorie, înșelăciune, fals. Priimindu-să catagrafia județului Dîmboviții, s-au văzut o mare neasemânare pă lîngă aceea ce au fost cunoscut Vistieriia. . . Cu drept cuvînt s-au judecat că au fost numai meșteșugiri, iar nu vreo adevărată arătare către Vistieriie (a. 1819). DOC. EC. 230. ♦ Acțiune artificială, intervenție forțată. Cf. POLIZU, BARCIANU. V. Limba nu poate fi scoasă cu meșteșugire și năprăsnicie din calea ei firească. I. NEGRUZZI, S. I, 428. II. (Învechit și popular, concretizat) Dispozitiv, mecanism al unui obiect; (învechit și popular) meșteșug (II 2). Învîrtind niște șurupuri și niște vîrtejuri la niște meșteșugiri ce avea acest foișor, începu a pluti în vînt. ISPIRESCU, L. 367. – Pl.: meșteșugiri. – V. meșteșugi.

Intrare: meșteșugire
meșteșugire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • meșteșugire
  • meșteșugirea
plural
  • meșteșugiri
  • meșteșugirile
genitiv-dativ singular
  • meșteșugiri
  • meșteșugirii
plural
  • meșteșugiri
  • meșteșugirilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

meșteșugire, meșteșugirisubstantiv feminin

  • 1. rar mai ales familiar Acțiunea de a meșteșugi și rezultatul ei. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.1. Aranjare, potrivire. DLRLC
      • format_quote Niște pîine albă ca zăpada și niște legumă bună de mîncare, însă gătită fără multe meșteșugiri. ISPIRESCU, E. 101. DLRLC
    • 1.2. Pricepere, talent, îndemânare. DEX '09 DEX '98
    • 1.3. Uneltire, vicleșug, înșelăciune, șiretlic. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Vom vedea-n haine bune niște oameni îmbrăcați, Umblînd cu meșteșugire și-nșelînd lumea prin piaț. PANN, P. V. I 62. DLRLC
      • format_quote Îmi plesni în cap o meșteșugire ca să putem scăpa de acea hiară. GORJAN, H. II 33. DLRLC
      • format_quote Vremea încurcăturilor și meșteșugirilor lor sătănești trebuie să înceteze. ȘEZ. IV 132. DLRLC
    • format_quote Învîrtind niște șurupuri și niște vîrtejuri la niște meșteșugiri ce avea acest foișor, începu a pluti în vînt. ISPIRESCU, L. 367. DLRLC
etimologie:
  • vezi meșteșugi DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.