LEGE, legi, s. f. I. Regulă imperativă stabilită de autoritatea supremă. ♦ Modificare cu caracter regulat care intervine într-un fenomen, într-un proces etc., exprimând esența lui. ◊ Lege fonetică = modificare regulată a unui sunet de-a lungul evoluției unei limbi. II. 1. (Jur.) Act normativ care emană de la organul legislativ al statului și prin care sunt reglementate anumite relații sociale; p. gener. orice act normativ. ◊ Lege nescrisă = tradiție, obicei al pământului. Lege fundamentală = constituție. Omul legii = a) reprezentant al autorității de stat; b) persoană care respectă cu strictețe prevederile legale. Om de lege = jurist, avocat. ◊ Loc. adj. Fără (de) lege = păcătos; mișel. ◊ Loc. adv. După lege = just, legal. În lege = de-a binelea, cu totul; strașnic. ◊ Expr. Vorba (sau cuvântul cuiva) e lege = vorba lui se respectă cu strictețe. Cum e legea = cum se cuvine, cum se cade. (Nu) e lege = (nu) este neapărat așa. În numele legii, formulă folosită atunci când se invocă autoritatea legală. În baza legii = în conformitate cu prevederile legale. 2. (Pop.) Proces, judecată. 3. Legalitate; constituționalitate. III. Religie, credință. ◊ Expr. Pe legea mea! = zău! pe conștiința mea! ♦ Datină, obicei. ◊ Expr. în legea cuiva = în felul cuiva, cum se pricepe cineva. – Lat. lex, legis.

lege¹ sf [At: COD. VOR. 60/14 / V: (Trs) lejă / Pl: legi / E: ml lex, legis] 1 (Bis) Precept divin. 2 (Bis) Normă religioasă. 3 (Bis) Ansamblu de norme religioase consemnate în scris, considerate ca emanând de la divinitate. 4 (Îs) ~a veche, ~a lui Moise Vechiul Testament. 5 (Îas) Religie mozaică. 6 (Îs) ~a nouă, ~a vieții Noul Testament. 7 (Îas) Religie creștină. 8 (Îs) ~a lui Mahomed Religie mahomedană. 9 (Îs) Tablele (sau, rar, tabla) legii Fiecare dintre cele două lespezi de piatră pe care era săpat decalogul care, potrivit Vechiului Testament, i-a fost dat de către Dumnezeu lui Moise pe Muntele Sinai. 10-11 (Pop; îljv) Fără de ~ (Într-un mod) care contravine normelor religioase, etice, juridice. 12 (D. oameni; îla) Fără de ~ Păcătos. 13 (D. oameni; îal) Mișel. 14 (Înv; îla) Pre (sau cu, după) ~ Care corespunde normelor religioase, etice, juridice Si: just. 15 (Înv; îlav) Cu (sau spre) ~ (dreaptă), cu ~ așezată În conformitate cu normele religioase, etice, juridice. 16 (Înv; d. divinitate sau d. persoane considerate ca purtătoare ale grației divine; îe) A pune ~, a da ~ A fixa normele de conduită, în conformitate cu preceptele religioase. 17 Doctrină religioasă. 18 Confesiune religioasă. 19 (Îe) Pe (îvr, pre) ~a mea, (înv) pre (a) me(a) ~ Se spune, adesea în exclamații, pentru a întări o afirmație sau un jurământ. 20 (Înv) Datină. 21 Practică religioasă. 22 Uzanță. 23 Normă de conduită. 24 (Îs) ~a pământului, (rar) ~a țării, ~ nescrisă Totalitate a normelor de viață necodificate, stabilite în decursul timpului între membrii unei colectivități și transmise prin tradiție, din generație în generație. 25 (Pex; îas) Obicei specific unei țări, unei regiuni etc. păstrat din vechime. 26 (Îvr; îlav) De ~ Care este conform uzanței. 27 (Îlav) După ~ În conformitate cu datinile religioase. 28 (Înv; îe) A avea ~ A avea obicei. 29-30 (Îljv) În (toată) ~a De-a binelea. 31-32 (Îal) Cu totul. 33-34 (Îal) (Care este) în adevăratul înțeles. 35 (Trs; îe) Cum e ~a Cum se cuvine. 36 (Îs) ~a junglei Luptă acerbă, fără scrupule pentru existență, determinată de anumite conjuncturi sociale. 37 Normă cu caracter obligatoriu stabilită și apărată de puterea de stat. 38 Totalitate a normelor cu caracter obligatoriu stabilite și apărate de puterea de stat. 39 (Îs) ~ fundamentală, (sau, îvr, ~ constituțională) Constituție. 40 (Îs) ~ marțială Lege (35) care autorizează în unele state folosirea forței armate pentru represiune internă. 41 (Îs) ~ salică Culegere fundamentală de norme de drept bazate pe obiceiul pământului, aparținând francilor de pe teritoriul Galiei. 42 (Îs) ~a talionului Lege (35) penală la unele popoare din vechime, prin care se aplica vinovatului o pedeapsă identică cu fapta de care se făcea culpabil. 43 (Îs) Om de ~ Jurist. 44 (Îas; reg, șîs doctor de ~) Avocat. 45 (Îs) Omul legii, (sau, rar, legilor), om al legii (sau, îvr, de ~) Reprezentant al autorității de stat. 46 (Îas) Persoană care respectă cu strictețe normele cu caracter obligatoriu stabilite și apărate de puterea de stat. 47 (Îlav) După (sau, îvr, cu, pe) ~ În conformitate cu prevederile normelor cu caracter obligatoriu stabilite și apărate de puterea de stat. 48 (Îe) Vorba (sau cuvântul cuiva) e ~ Vorba cuiva se respectă cu strictețe. 49 (Înv; d. soți; îla) Cu ~, după ~ Legitim (7). 50 (Înv; îe) A pune (sau a da, a face, a tocmi) ~a, a da (sau a dicta, a face) legi A statua. (Înv; îae) A statornici. 51 (Înv; îae) A hotărî. 52 (Înv; îae) A porunci. 53 (D. oameni; îe) A pune (sau a scoate) în afara ~gii A decreta că o persoană încetează de a mai fi sub ocrotirea normelor cu caracter obligatoriu stabilite și apărate de puterea de stat, devenind pasibilă de execuție fără judecată. 54 (Îae) A declara ceva ca fiind incompatibil cu normele de drept. 55 (Îe) În numele legii Formulă care se utilizează atunci când se invocă autoritatea legală și cu care încep anumite acte sau hotărâri judecătorești. 56 (Îlav) În baza ~gii Potrivit prevederilor normelor cu caracter obligatoriu stabilite și apărate de puterea de stat. 57 (Îal) În conformitate cu normele cu caracter obligatoriu stabilite și apărate de puterea de stat. 58 (Rar; îe) A fi în ~ A avea împuternicire legală. 59-60 (Îe) (Nu) e ~ (Nu) este neapărat așa. 61 (Lpl) Știință a dreptului. 62 (Îvr) Dreptate. 63 (Îvr) Justificare. 64 (Îs) ~a celui mai tare, ~a pumnului Se spune în cazul în care cineva, în baza forței, își realizează interesele după bunul său plac, în dauna altcuiva. 65 (Înv) Hotărâre judecătorească dată în favoarea sau în defavoarea cuiva. 66 (Îrg; îe) A face ~, a da ~, a rupe ~ A soluționa în favoarea sau în defavoarea cuiva o cauză juridică sau un litigiu. 67 (Îrg; îae) A decide în urma unei dezbateri judiciare. 68 (Pop; îe) A citi ~a A pronunța o sentință. 69 Pedeapsă. 70 (Îe) A pune ~a A pedepsi. 71 (Îrg) Judecată. 72 (Îrg) Proces. 73 (Înv; îe) A face (sau, îvr, a ține) ~a A cerceta dovezile aflate într-un proces în calitate de judecător. 74 (Trs; îe) A duce (sau a băga, îvr, a chema, a scotoci) la ~ A da în judecată. 75 (Trs; îe) A fi sub ~ A fi inculpat. 76 (Înv; îe) A rămâne de ~ A pierde un proces. 77 (Înv) Litigiu. 78 (Trs; îe) A-și face de ~, a-și face (sau a sta de) ~gi A chibzui. 79 (Trs; îs) În (sau după) ~a cuiva După părerea cuiva. 80 (Îal) În felul cuiva. 81 (Îrg; îs) Scaun de ~ Judecătorie. 82 (Îrg; îas) Tribunal. 83 (Îs) ~ naturală, (înv) ~a firii În concepția unor reprezentanți ai optimismului filosofic, tendință naturală a omului de a discerne binele de rău, de a manifesta în relațiile interumane bunăvoință și solicititudine, constituite în norme de conduită. 84 (Lpl) Ansamblu de reguli, principii, criterii, condiții etc. impuse de rațiune sau de intuiție manifestărilor dintr-un anumit domeniu de activitate spirituală. 85 Raport esențial, necesar, general, relativ stabil și repetabil, între laturile interne ale aceluiași obiect sau fenomen, între obiecte sau fenomene diferite sau între stadiile succesive ale unui anumit proces. 86 Enunț sau formulă prin care se exprimă un raport esențial, necesar, general, relativ stabil și repetabil, între laturile interne ale aceluiași obiect sau fenomen, între obiecte sau fenomene diferite sau între stadiile succesive ale unui anumit proces. 87 Modificare cu caracter regulat care intervine într-un fenomen, proces etc., exprimând esența lui. 88 Categorie filozofică ce exprimă raporturi esențiale, necesare, generale, relativ stabile și repetabile în și între obiectele și fenomenele realității sau între stadiile succesive ale unui anumit proces. 89 Însușire inerentă și determinantă. 90 Factor director. 91 Fel de a fi, de a se manifesta, de a-și duce viața, considerat ca inerent cuiva. 92 Ceea ce constituie menirea cuiva. corectat(ă)

lege² vtrp [At: SBIEREA, F. S. 173 / Pzi: leg / E: lat legere) (Ltî) 1-2 A (se) citi.

LEGE, legi, s. f. I. Categorie filozofică ce exprimă raporturi esențiale, necesare, generale, relativ stabile și repetabile între laturile interne ale aceluiași obiect sau fenomen, între obiecte sau fenomene diferite sau între stadiile succesive ale unui anumit proces. ♦ Modificare cu caracter regulat care intervine într-un fenomen, într-un proces etc., exprimând esența lui. II. 1. Normă cu caracter obligatoriu, stabilită și apărată de puterea de stat. ◊ Lege nescrisă = tradiție, obicei al pământului. Omul legii = a) reprezentant al autorității de stat; b) persoană care respectă cu strictețe prevederile legale. Om de lege = jurist, avocat. ◊ Loc. adj. Fără (de) lege = păcătos; mișel. ◊ Loc. adv. După lege = just, legal. În lege = de-a binelea, cu totul; strașnic. ◊ Expr. Vorba (sau cuvântul cuiva) e lege = vorba lui se respectă cu strictețe. Cum e legea = cum se cuvine, cum se cade. (Nu) e lege = (nu) este neapărat așa. În numele legii, formulă întrebuințată atunci când se invocă autoritatea legală. În baza legii = în conformitate cu prevederile legale. 2. (Pop.) Proces, judecată. 3. Legalitate, constituționalitate. III. Religie, credință. ◊ Expr. Pe legea mea! = zău! pe conștiința mea! ♦ Datină, obicei. ◊ Expr. În legea cuiva = în felul cuiva, cum se pricepe cineva. – Din lat. lex, legis.

LEGE, legi, s. f. I. Expresie a legăturii esențiale necesare și generale dintre fenomene, a legăturii interne dintre cauză și efect (legătura care determină dezvoltarea fenomenelor). Marxismul concepe legile științei – indiferent dacă este vorba de legile științelor naturii sau de legile economiei politice – ca o oglindire a proceselor obiective, care au loc independent de voința oamenilor. STALIN, PROBL. EC. 4. Cîmp roditor... în care pe o lege dată și scaiul și trandafirul răsar și cresc. CONACHI, P. 251. ◊ Fig. Nici nu se poate întîmpla altfel decît ca într-o poveste; asta-i legea vîrstei tale. SADOVEANU, N. F. 28. II. 1. Normă cu caracter obligatoriu stabilită și apărată de puterea de stat. Lege civilă. Lege penală. ▭ Guvernul democratic instituit după 6 martie 1945... a creat o serie de legi cunoscute sub denumirea de Statutul naționalităților. IST. R.P.R. 691. Ne-au luat pășunea domnii, fără lege și-ntrebare. GOGA, C. P. 26. Eu am venit înaintea judecății să capăt dreptate și văd că dumneata, care știi legile, mai rău mă acufunzi. CREANGĂ, A. 147. Cetățeanul trebuie a da ascultare legii, căci legea arată voința poporului. BĂLCESCU, O. I 353. ◊ Lege nescrisă (sau tradițională) = tradiție, obicei al pămîntului: Legea junglei v. junglă. Legea ospitalității = ansamblul relațiilor dintre oameni stabilite prin tradiție, potrivit cărora oaspeții se cuvine să fie bine primiți. Omul legii = a) reprezentant al autorității de stat; b) persoană care respectă legea, care nu se abate de la normele legale. Om de legi = jurist, avocat. ◊ Loc. adj. Fără de lege = păcătos, mișel. Le spunea inima ce om fără de lege e spînul. CREANGĂ, P. 231. ◊ Loc. adj. și adv. Cu (sau pe, după) lege = just, drept, legal, legitim. În lege = de-a binelea, în toată regula, cu totul; adevărat. Noi dîrdîiam de frică, de frig. Dîrdîiam în lege. STANCU, D. 271. Cînd ajunse cu mîna spre frunte, dă de două cucuie tari... niște cornițe în lege. CARAGIALE, O. III 55. ◊ Expr. Vorba (sau cuvîntul cuiva) e lege = vorba lui se respectă. Vorba de pe urmă a lin Ștefan e lege tuturora? DELAVRANCEA, A. 79. Cum e legea = cum se cuvine, cum se cade. Nu e lege = nu este neapărat așa, nu este obligatoriu. În numele legii = formulă cu care încep anumite acte sau hotărîri judecătorești și care se întrebuințează atunci cînd se invocă autoritatea legii. În baza legii = potrivit celor prevăzute de lege, în conformitate cu legea, sprijinit de prevederile legii. 2. (Popular) Proces, judecată. De-aș sta să-i dau și eu răspuns, La cîte legi am fi ajuns. COȘBUC, P. I 127. ◊ Expr. A-și face de lege = a sta la îndoială, a chibzui înainte de a lua o hotărîre, a sta să aleagă între două alternative. Stau în loc și-mi fac de lege Peste care munte-oi trece!. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 150. 3. Constituționalitate, legalitate. În 44, nu era lege-n țară. DUMITRIU, N. 167. III. Religie. Îl știu cum era, drept-credincios și mereu cu legea lui dumnezeu în gură. DUMITRIU, P. F. 46. Era vremea de deșteptat pentru rugăciunea dinainte de răsăritul soarelui, după cum cere legea musulmană. CARAGIALE, P. 132. ◊ Expr. Pe (sau pre) legea mea = pe conștiința mea, zău! Ia sama, căci, pre legea mea, te bat! CONTEMPORANUL, II 57. Ian ascultă... pre legea mea. – Ce? – Acuș... mă duc acasă. ALECSANDRI, T. I 151. ♦ Datină, obicei. ◊ Expr. În legea cuiva = în felul cuiva, cum știe, cum se pricepe. S-a luptat cum știe el în legea lui. ISPIRESCU, U. 15.

LEGE ~i f. 1) Categorie constituind o expresie a interdependenței, interacțiunii și legăturii dintre fenomenele realității. ~ile naturii. ~ea conservării energiei. 2) Act normativ adoptat de organul legislativ și apărat de puterea de stat. ◊ După ~ în mod legal; legitim. În baza ~ii conform prevederilor legii. 3) Regulă obligatorie; obligație. 4) înv. Credință într-o divinitate; religie; confesiune; cult. ◊ Pe (sau pre) ~ea mea pe cuvântul meu. 4) Tradiție, obicei consacrat. ◊ Cum e ~ea așa cum se obișnuiește; așa cum e obiceiul. [G.-D. legii] /<lat. lex, ~gis

lege f. 1. act al autorității supreme care regulează, permite sau interzice; 2. totalitatea legilor: în numele legii; 3. obligațiunile vieții civile: legile societății; 4. principii invariabile cari regulează ordinea lumii fizice: legile naturei; legea naturală, îndatorirea de a nu face altuia ceea ce n’am vrea să ni se facă nouă; legea divină, precepte pozitive date prin revelațiune; Legea veche, Vechiul Testament; 5. pop. religiune, confesiune religioasă: păgâne, râzi de lege cu un râs neomenos? AL.; 6. credință: pe legea mea! 7. obiceiu (vorbind de lucruri profane): tăia cum știa el în legea lui să taie ISP. [Lat. LEGEM; pentru sensul 5, cf. pe inscripțiuni IN LEGE SANCTA CHRISTIANA].

lége f. (lat. lex, légis, lege, religiune; it. legge, pv. pg. lei, fr. loi, cat. lley, sp. ley). Actu pin care autoritatea suverană regulează, ordonă, permite saŭ apără: legea e rațiunea omenească care guvernează popoarele, a promulga o lege. Totalitatea acestor acte: nimenea nu e considerat că nu știe legea. Principiĭ imutabile care regulează ordinea lumiĭ fizice: legile greutățiĭ. Oare-care obligațiunĭ ale viețiĭ morale: legile onoriĭ, ale politețiĭ. Putere, autoritate: legea celuĭ maĭ tare, regulă, principiŭ: legile limbiĭ. Religiune, credință (Pop.): legea creștinească, pe legea mea! Obiceĭ, mod de a trăi, de a lucra: lasă-l să lucreze’n legea luĭ! Lege naturală, regule de purtare fundate chear pe natura omuluĭ și a societățiĭ. Legea divină (Teol.) preceptele pe care Dumnezeŭ le-a dat oamenilor pin revelațiune. Legea morală, legea care ne ordonă să facem bine și să evităm rău. Legea civilă, legea care regulează drepturile private ale cetățenilor între eĭ. Legea veche, religiunea luĭ Moĭse. Legea noŭă, creștinizmu. Legea marțială, care autorizează întrebuințarea forțeĭ armate în anumite caturĭ, maĭ ales în caz de revoluțiune. Legile războĭuluĭ, totalitatea regulelor pe care anumite state și le-aŭ impus să le observe în modu lor de a face războĭ. A-țĭ face o lege din onoare ș. a., a-țĭ impune obligațiunea de a nu viola onoarea ș. a. A lua lege (saŭ a lua legea țăriĭ), a recurge la judecata megiașilor, a căror hotărîre era suverană (Giur. 40-42). Lege peste lege, judecarea din noŭ a unuĭ proces pintr’un îndoit număr de megiașĭ care să desființeze hotărîrea precedentă. Legea luĭ Lynch, obiceĭu poporuluĭ în Statele Unite de a-ĭ ucide pe loc pe criminalĭ. În lege, curat, adevărat, de-a binele, realmente, în regulă: acesta-ĭ nebun în lege. Pe legea mea (mold. fam. și premelége, adv. făcut din pre a mea lege), zăŭ, mă jur!

lejă^[1] sf vz lege¹ corectat(ă)

lege s. f., g.-d. art. legii; pl. legi

lege s. f., g.-d. art. legii; pl. legi

lege s. f., g.-d. art. legii; pl. legi

lege, -gi.

LEGE s. v. acțiune, cauză, condamnare, confesiune, credință, cult, datină, decizie, dreptate, echitate, fel, hotărâre, judecată, justiție, obicei, osândă, pedeapsă, proces, religie, rit, rânduială, sentință, tradiție, uz, uzanță, verdict.

LEGE s. 1. (JUR.) (înv.) legiuire, pravilă, testament. 2. (În logica simbolică) lege logică v. tautologie. 3. v. canon.

lege s. v. ACȚIUNE. CAUZĂ. CONDAMNARE. CONFESIUNE. CREDINȚĂ. CULT. DATINĂ. DECIZIE. DREPTATE. ECHITATE. FEL. HOTĂRÎRE. JUDECATĂ. JUSTIȚIE. OBICEI. OSÎNDĂ. PEDEAPSĂ. PROCES. RELIGIE. RIT. RÎNDUIALĂ. SENTINȚĂ. TRADIȚIE. UZ. UZANȚĂ. VERDICT.

LEGE s. 1. (JUR.) (înv.) legiuire, pravilă, testament. 2. (În logica simbolică) lege logică = tautologie, expresie validă, teză logică. 3. canon, normă, regulă, tipic. (O ~ a artei clasice.)

Lege ≠ fărădelege

LEGILE s. pl. art. v. drept, jurisprudență.

SICRIUL LEGII s. v. chivot.

legile s. pl. art. v. DREPT. JURISPRUDENȚĂ.

sicriul legii s. v. CHIVOT.

lege (legi), s. f. – 1. Putere, autoritate. – 2. Normă, regulă. – 3. Regulă divină. – 4. Religie, credință, confesiune. – 5. Drept. – 6. Justiție, tribunal. – 7. Sentință, decizie judecătorească. – Mr. leage. Lat. lēgem (Densusianu, Hlr., 192; Pușcariu 961; Candrea-Dens., 974; REW 5008; DAR), cf. alb. lidžë (Philippide, II, 646), it. legge, prov., port. lei, fr. loi, cat. lley, sp. ley. Sensul de „religie” este vechi rom., cf. sp. ley „religie, credință”, gal. lei „fidelitate”, fr. loi „religie”; de aceea nu se susține ipoteza lui Șeineanu, Semasiol., 77, care explică acest sens din rom. prin sl. zakonŭ. Der. legiui, vb. (a stabili prin lege; a judeca, a da sentințe), cu suf. -ui; legiuire, s. f. (legislație; dispoziție legală, normă; justiție; litigiu); nelegiuire, s. f. (injustiție; crimă, sacrilegiu, impietate; delict, ilegalitate); legiuit, adj. (legal; legitim, drept; condamnat); nelegiuit, adj. (ilegal; injust; criminal; nelegitim, bastard); legiuitor, adj. (legislativ); legiuitor, s. m. (legislator). Der. neol. legal, adj., din fr. légal; nelegal (var. ilegal), adj.; ilegalitate, s. f.; legalmente, adv.; legaliza, vb.; legifera, vb.; legislați(un)e, s. f.; legislativ, adj.; legislator, s. m.; legislatură, s. f.; legist, s. m.; legitim, adj.; nelegitim (var. ilegitim), adj.; legitimitate, s. f.; legitima, vb.; legitimați(un)e, s. f.; legitimist, adj., toate din fr.

LEGE. Subst. Lege, pravilă (înv.), decret, ucaz (înv. și pop.), edict (înv.), firman (înv.); normă; regulă, dispoziție, hotărîre, rezoluție, decizie, ordin, ordonanță. Lege scrisă; lege nescrisă, lege naturală, obiceiul pămîntului, cutumă, consuetudine. Constituție, statut (înv.), cartă. Cod, codice (înv.), corp de legi; cod penal; cod civil; codul familiei; codul muncii. Statut, regulament, reglement (înv.); statut personal (jur.); statut real. Legislație. Legalitate, legitimitate (livr.); constituționalitate. Legalizare; validare. Legiferare, legiuire (înv. și pop.). Codificare. Legislator, legiuitor. Organ legislativ; putere legislativă; consiliu legislativ. Adj. Legal, legiuit (înv. și pop.), legitim, licit, pravilnic (înv.), pravilnicesc (înv.); regulat, regular (înv.); constituțional; statutar; regulamentar, reglementar; cutumiar, consuetudinar. Legislativ. Legalizat. Vb. A fi în legalitate, a intra în legalitate, a se conforma legilor, a respecta legea, a aplica legea. A legisla, a face legi, a promulga o lege; a pune (a rîndui) pravilă (înv.); a decreta, a da un decret, a hotărî, a decide, a statua (livr.); a reglementa, a legaliza. A legifera, a legiui (înv. și pop.), a sancționa. A încălca legea; a se abate de la litera legii; a se abate de la lege, a deroga. A abroga o lege. Adv. (În mod) legal, legalmente, legitim, de drept, după lege, conform legii, după pravilă, pravilicește (înv). V. document, dreptate, obicei, ordine.

lege, legi, (leje), s.f. – (pop.) Judecată (sens arhaic): „Îl dau la lejă” (ALRRM, 1973: 739). – Lat. lex, legis „lege, moțiune” (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; DEX, MDA).

lege, -i, (leje), s.f. – Judecată (sens arhaic): „Îl dau la lejă” (ALR 1973: 739). – Lat. lex, legis (DEX).

LEGE s. f. (cf. lat. lex, legis): categorie filozofică ce exprimă raporturi esențiale, necesare, generale, relativ stabile și repetabile între laturile interne sau stadiile succesive ale aceluiași fenomen, între fenomene diferite. ~ lingvistică: l. care exprimă un raport necesar, esențial și repetabil între laturile aceluiași fenomen lingvistic sau între fenomene lingvistice diferite; modificare cu caracter regulat care intervine într-un fenomen lingvistic și care exprimă esența acestuia. L. lingvistice sunt l. interne, obiective de dezvoltare a limbii, care decurg cu necesitate din natura internă a structurii acesteia și care privesc atât fonetica, cât și vocabularul sau structura ei gramaticală. Ele sunt indisolubil legate de l. gândirii, sunt constituite într-un sistem, acționează – prin intermediul vocabularului – în legătură cu evoluția societății și în concordanță cu specificul fiecărei limbi naționale în parte. Până în prezent, lingviștii au studiat mai mult l. fonetice, acestea fiind mai accesibile investigației lor. Există l. lingvistice generale, care privesc un număr foarte mare de limbi diferite, ca de exemplu l. dezvoltării inegale a compartimentelor limbii (vocabularul evoluează mai repede decât celelalte componente; morfologia evoluează mai încet, fiind cea mai rezistentă la influențele externe etc.) și l. lingvistice particulare (specifice), proprii unei familii de limbi sau unei singure limbi, ca de exemplu: l. trecerii treptate de la structura sintetică la cea analitică și l. sistematizării flexiunii verbale în clase regulate sau în clase aberante (proprii limbilor romanice), l. suprimării treptate a flexiunii nominale (proprie limbii engleze), l. transformării treptate a articolului hotărât din proclitic în enclitic și l. transformării lui l intervocalic latin în r (acestea sunt l. proprii limbii române) etc. ◊ ~ fonetică: modificare cu caracter regulat a unui sunet de-a lungul evoluției unei limbi. Noțiune folosită pentru prima dată de neogramatici (v.), dar asimilată l. naturii. Pentru lingvistica modernă l. fonetică este o simplă corespondență între două faze din istoria unei limbi sau între mai multe limbi aparținând aceleiași familii; ea acționează într-o anumită epocă și în anumite condiții. Astfel, în limba română, transformarea lui l intervocalic în r, care reprezintă o l. fonetică a acesteia, a avut loc în epoca ei de formare (în perioada românei comune, înainte de separarea dialectelor) și numai în elementele moștenite din latină, ca în exemplele: dolem > dor, dolorem > durere, molam > moară, solem> soare etc. L. fonetice ale limbii române conferă acesteia o fizionomie specifică față de limbile romanice apusene. ◊ ~ fonetică generală: l. care se referă la modificarea regulată a unui sunet de-a lungul istoriei unei limbi. Pentru limba română sunt considerate l. fonetice generale: închiderea vocalelor deschise neaccentuate, în trecerea de la latină la română (a > ă: casa > casă, gallina > găină etc.); deschiderea vocalelor accentuate închise (e > ę < ea: sera > sęră > seară, cera > cęră < ceară etc.); trecerea lui l intervocalic la r (molam > moară, solem > soare etc.); trecerea grupului consonantic ct la pt (lactem > lapte, noctem > noapte etc.). ◊ ~ fonetică regională: l. care acționează parțial, numai într-o zonă din cadrul teritoriului în care se vorbește o limbă. Pentru limba română sunt cunoscute ca l. fonetice regionale: trecerea lui e neaccentuat la ă în pronunțarea regională muntenească (dă, pă, dăscui, dăschid etc.); anticiparea (anaptixa) lui i în pronunțarea regională oltenească (oichi, straichină, ureiche etc.) etc.

LEGEA ARIILOR metodă de proiectare destinată obținerii unei rezistențe aerodinamice (v.) minime la portanță nulă în cazul unei configurații date pentru o aeronavă, a ansamblului aripă-fuzelaj, la o viteză de zbor dată. Aplicarea legii ariilor diferă de avioanele subsonice la cele supersonice, depinzând de numărul Mach (v.).

lege, legi s. f. 1. Categorie filozofică exprimând raporturi esențiale ale aceluiași fenomen sau obiect, între fenomene sau obiecte diferite ori între stadiile succesive ale unui proces. 2. Act normativ emanând de la organul legislativ al statului. ◊ „Îndreptarul legii” („Pravila cea mare”) v. îndreptare. 3. Obligație impusă oamenilor de divinitate și adusă la cunoștința lor prin revelație; legământ. ◊ Călcător de lege = care nu ascultă preceptele divine; păcătos, nelegiuit. ◊ În (după) legea Domnului = potrivit rânduielilor dumnezeiești; creștinește. ◊ Legea (cea) veche = lege dată, prin Moise, poporului evreu și înscrisă în Thora; p. ext. Vechiul Testament. ◊ Legea talionului = v. talion. ◊ Legea (cea) nouă = (în opoziție cu Legea veche) Noul Testament. ◊ Loc. adj. Fără (de) lege = păcătos, mișel. 4. Concepție asupra divinității, convingere religioasă, credință. ♦ Datină, obicei în conformitate cu poruncile divine. 5. Religie, cult, confesiune; p. ext. națiune, popor. 6. Fel de a fi și de a se purta, impus omului de conștiința și de rațiunea sa. ◊ Lege naturală = pornirea firească a a omului de a se deosebi, cu ajutorul conștiinței, binele de rău; principiul de dreptate sădit în inima omului. – Din lat. lex, legis.

A doua lege v. Deuteronom.

BAER, Legea lui ~, teorie care atribuie abaterea apelor curgătoare (spre malul drept în emisfera nordică și spre malul stîng în cea sudică) mișcării de rotație a Pămîntului (forța Coriolis).

DURA LEX, SED LEX (lat.) legea e aspră, dar e lege – Adagiu din dreptul roman, care exprimă caracterul obligatoriu al legii, oricât de aspră ar fi.

HABEAS CORPUS ACT (loc. lat. habeas corpus „să păstrezi corpul”) Lege votată de Parlamentul englez, în 1679, privind garantarea libertății individuale; era menită să îngrădească arestările și reținerea arbitrară a persoanei. Unele dintre prevederi (care se regăsesc în H.) au fost aplicate încă din sec. 13-14.

INTER ARMA SILENT LEGES (lat.) pe timp de război legile tac – Cicero, „Pro Milone”, IV, 10. Mai cunoscută varianta: „Inter arma silent musae” („Pe timp de război, muzele tac”). Vremurile tulburi nu sunt prielnice echității și dezvoltării artelor și științei.

LEGE ARTIS (lat.) după legea artei – A executa ceva lege artis, a lucra fără greș, perfect.

MURPHY, Legile lui ~, enunțuri referitoare la unele fapte și întâmplări reale ale activității umane care afirmă, în termeni neștiințifici, că acestea se petrec (imprevizibil și cu mare probabilitate) în sens negativ (ex. în marea majoritate a cazurilor, o felie de pâine unsă cu unt cade cu partea acoperită cu unt jos etc.). Aceste postulate, atribuite inginerului american Ed. Murphy, au fost culese și publicate (1977) de către A. Bloch în lucrarea „Legile lui Murphy și alte motive pentru care lucrurile merg rău”.

NECESSITAS NON HABET LEGEM (lat.) necesitatea nu are lege – Adagiu din dreptul roman. A avut o largă circulație în forme ușor modificate. Utilizat ca argument suprem în cazuri de forță majoră, dar și pentru a justifica arbitrarul.

NEMO CENSETUR IGNORARE LEGEM (lat.) nimeni nu are voie să nu cunoască legea – Adagiu din dreptul roman. Necunoașterea legii nu constituie o justificare a nerespectării ei.

NON EST PRINCEPS SUPRA LEGES, SED LEGES SUPRA PRINCIPEM (lat.) nu conducătorul stă deasupra legilor, ci legile deasupra conducătorului – Principiu atribuit lui Pliniu cel Tânăr. Toți oamenii, indiferent de rangul lor social, sunt datori să respecte legea. V. și Caesar non supra grammaticos.

NOUL TESTAMENT SAU ÎMPĂCAREA AU LEAGEA NOAO A LUI IISUS HRISTOS DOMNLUI NOSTRU, titlul primei traduceri integrale în limba română a „Noului Testament”, apărută în 1648, la Alba Iulia, sub îngrijirea mitropolitului Simion Ștefan. Cunoscută sub denumirea „Noul Testament de la Bălgrad”.

NULLA POENA SINE LEGE (lat.) nici o pedeapsă fără lege – Principiul legalității pedepsei în dreptul roman.

PATERE QUAM IPSE FECISTI LEGEM (lat.) suportă legea pe care tu însuți ai făcut-o – Varianta latină a unei sentințe atribuite lui Pittacos, unul dintre cei șapte înțelepti ai Greciei antice.

QUOD NON VETAT LEX, HOC VETAT FIERI PUDOR (lat.) ceea ce nu interzice legea, interzice pudoarea – Seneca, „Troades”, 334.

SALUS POPULI (REIPUBLICAE) SUPREMA LEX ESTO (lat.) salvarea poporului (a republicii) să fie legea supremă – Principiu fundamental de drept public roman.

SUB LEGE LIBERTAS (lat.) libertate în cadrul legii – Aforism care atrage atenția că libertatea nu trebuie confundată cu cu dezordinea și cu anarhia.

Dura lex, sed lex (lat. „Lege aspră, dar lege”) – Maximă străveche care înseamnă: legea-i lege, trebuie să i te supui, oricît ar fi de aspră. Această maximă a părăsit cu vremea cîmpul ei strict juridic, fiind citată nu numai cînd e vorba exclusiv de lege, ci și de o regulă de conduită, foarte exigentă și severă, sau de o ordine stabilită pe care trebuie s-o respecți, deși îți este greu sau neplăcut. Cînd „domnu doctor” din romanul lui Beniuc Pe muche de cuțit află de la un grup de săteni că nu pot plăti cele 6 milioane cerute, strigă spre ei :„Veți putea! Legea-i lege! Dura lex, sed lex!” (pag. 482). În cartea Moartea unui președinte, William Manchester scrie despre doctorul Earl Rose, medicul oficial al orașului Dallas: „Dura lex, sed lex: aceasta a fost concepția lui de viață”.

Lege nescrisă (grec. Άγραφος νόμος) – Expresia aceasta, pe care o găsim în scrierile lui Platon, Aristotel, Tucidide și la tragicii greci (vezi Antigona…), se referă la obiceiuri și principii vechi care, deși nescrise, aveau putere de lege. După ce legile au început să fie scrise, termenul părea sortit dispariției. Dar nu s-a întîmplat așa. Expresia „lege nescrisă” s-a păstrat de-a lungul veacurilor și se mai păstrează și astăzi, spre a desemna un precept moral, o normă de conduită, o regulă de viață, care trebuie păzită și aplicată cu strictețe, ca orice lege scrisă. IST.

Necessitas non habet legem (lat. „Nevoia nu are lege”, adică: „nu ascultă de nici o lege”). E o maximă ce ne-a rămas din dreptul roman. La Roma, circulau mai multe variante. Una, consemnată de Cicero, în De officiis (II, 21,74): Necessitati parendum est (Trebuie să te pleci nevoii). Alta, menționată de istoricul Curtius Rufus, în Viața lui Alexandru (cartea VII, 7, 10): Necessitas ante rationem est (Nevoia e înaintea rațiunii). În sfîrșit alta lăsată de Publilius Syrus: Necessitas dat legem, non ipsa accipit (Nevoia dă legea, dar nu trebuie s-o accepți prin ea însăși). Englezii spun: Necessity knows no law (Nevoia nu cunoaște lege). Cromwell a folosit această maximă într-un discurs ținut în parlament la 12 septembrie 1654, pentru a combate nevoile false, născocite. Germanii spun cu același sens: Not kennt kein Gebot – vorbe care au căpătat o tristă celebritate, acum vreo cincizeci de ani, prin interpretarea cinică dată de cancelarul german Bethmann-Hollweg, autor al altei expresii celebre: „petic de hîrtie” (vezi). La 4 august 1914, după ce trupele germane au intrat în Belgia, încălcînd neutralitatea acestei țări, cancelarul, spre a justifica violarea tratatului, a declarat la tribuna Reichstagului: „Domnilor, ne aflăm într-o stare de necesitate (Notwehr) și necesitatea (Not) nu cunoaște lege”. Francezii spun: Nécessité fait loi (Nevoia face legea) sau: ne connaît point de loi (nu cunoaște nici o lege). IST

Non est princeps supra leges sed leges supra principem (lat. „Nu-i principele (adică șeful, conducătorul) deasupra legilor, ci legile deasupra principelui”) – Frază atribuită lui Pliniu-cel-Tînăr, a fost expropriată de expresia echivalentă mai concisă: „Caesar non supra grammaticos” (vezi). LIT.

Nu cerceta aceste legi – Coșbuc, Moartea lui Fulger. Lângă groapa craiului căzut în război, mama lui caută zadarnic să descopere legile vieții și ale morții: „Ori buni, ori răi, tot în mormînt!/Credința-i val, iubirea vînt/ Și viața fum!” Poetul conchide: „Nu cerceta aceste legi/ Că ești nebun cînd le-nțelegi!” E replica dată acelora care, chiar dacă se găsesc în situația nefericitei mame, revoltată împotriva sorții nedrepte, nu trebuie să nege adevărurile vieții și să susțină că totul e minciună, nu trebuie să considere că nu există nimic bun, nimic măreț pe lume. Versul a devenit expresie, pentru a încheia o discuție fără dezlegare. LIT.

Patere quam ipse fecisti legem (lat. „Suportă legea pe care tu însuți ai făcut-o”) – Acest adagiu poate fi folosit în două feluri: 1. ca avertisment (trebuie tu cel dintîi să te supui principiilor pe care le-ai stabilit) și 2. ca sancțiune (ți se aplică ție legea pe care ai făcut-o pentru alții). Adagiul latin este traducerea unei cugetări a lui Pittakos din Mitilene, unul dintre cei șapte înțelepți ai Greciei. LIT.

Salus populi suprema lex esto (lat. „Salvarea poporului să fie legea supremă”) – maximă de drept public la Roma, a devenit expresie în sensul că interesele poporului trebuie să aibă întîietate față de cele particulare. Se mai folosește și forma: „Salus reipublicae (republicii) suprema lex esto”. IST.

Silent leges inter arma (lat. „Legile tac între arme”, adică în timp de război) – Cicero Pro Milone (IV, 10). Vezi: Inter arma silent musae. LIT.

Sub lege libertas (lat. „Libertate, sub lege”) – aforism latin, care afirmă că libertatea trebuie să se manifeste în cadrul îngăduit de lege, adică: libertate, dar în legalitate. Se adresează celor ce confundă libertatea cu dezmățul, celor ce invocă primatul necesității pentru a-și permite orice fel de libertate. ȘT.