16 definiții pentru județ (persoană)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

județ [At: COD. VOR. 62/9 / V: giu~ / Pl: ~e, (rar) ~uri, ~i / E: ml judicium] 1 sn (Înv) Judecată (1). 2 sn (Spc) Judecată (9) de apoi. 3 sn (Înv; îe) A face sau a da ~ A da o sentință judecătorească. 4 sn (Înv) Tribunal. 5 sm (Înv) Judecător (1). 6 sm (Înv; spc) Dumnezeu. 7 sm (Înv) Domn. 8 sm (Înv) Guvernator. 9 sm (Înv) Principe. 10 sm (Înv) Căpetenie. 11 sm (Înv) Staroste. 12 sm (Trs; înv) Primar. 13 sm (Înv; în țările române) Cârmuitor al unui oraș. 14 sn (Înv) Împărțire administrativ-teritorială corespunzătoare ținutului din Moldova. 15 sn (Reg) Împărțire teritorială pusă sub conducerea unui prefect Si: (Trs) comitat, (Buc) bețârc, (îrg) varmeghe. 16 sn (Pex) District. 17 Unitate administratriv-teritorială, în România, în componența căreia intră mai multe orașe și comune.

JUDÉȚ, (I 1, 2) județi, s. m., (I 3, 4, II) județe, s. n. I. 1. S. m. (În vechea organizare a Țării Românești) Denumire dată cârmuitorului unui oraș; primar. 2. S. m. (Învechit și regional) Judecător (1). 3. S. n. Judecată (3). 4. S. n. (Înv.; în religia creștină) Judecata de Apoi. II. S. n. 1. (În vechea organizare a Țării Românești) Împărțire administrativ-teritorială, corespunzătoare ținutului în Moldova. 2. Unitate administrativ-teritorială, în România, în componența căreia intră mai multe orașe și comune. – Lat. judicium.

JUDÉȚ, (I 1, 2) județi, s. m., (I 3, 4, II) județe, s. n. I. 1. S. m. (În vechea organizare a Țării Românești) Denumire dată cârmuitorului unui oraș; primar. 2. S. m. (Învechit și regional) Judecător (1). 3. S. n. Judecată (3). 4. S. n. (Înv.; în religia creștină) Judecata de apoi. II. S. n. 1. (În vechea organizare a Țării Românești) Împărțire administrativ-teritorială, corespunzătoare ținutului în Moldova. 2. Unitate administrativ-teritorială, în România, în componența căreia intră mai multe orașe și comune. – Lat. judicium.

județ n. 1. od. judecată: «Județul sufletului cu trupul» e titlul unei opere de Cantemir; 2. district (lit. jurisdicțiune). România are 76 de județe (numite obișnuit după numele râului ce trece prin tr’însele), fiecare administrat de un prefect și de un consiliu județean. ║ m. od. judecător, capul, pârgarilor (în Muntenia): județii și jurații Sibiului OD. [Vechiu-rom. județ, judecată, judecător și tribunal = lat. JUDICIUM].

judéț n., pl. e (lat. judĭcium. La înț. de „judecător”, poate să fi influențat vsl. sondĭcĭ, judecător). Vechĭ. Judecător: județu de apoĭ. Judecător (pl. tot e, ca și ajutor). Primar (urban saŭ rural): Hrăjit Lucacĭ județul de în Cetatea Brașovului (Cor.), craiul să pună gĭudețele sale și să împartă țara (Ur.), am ajuns în satu în care era el județ (Sadov. VR. 1911, 4, 60). Azĭ. District, ținut, diviziune administrativă (Munteniĭ ziceaŭ județ. Modoveniĭ ținut): România are 71 de județe (numite de multe orĭ după numele rîuluĭ care le străbate), administrate de un prefect și de un consiliŭ de 21 de membrĭ (consiliŭ județănesc). V. jandarm, șoituz, pîrcălab, pîrgar, ispravnic.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

judéț1 (primar, judecător) (înv.) s. m., pl. judéți

judéț (primar, judecător) s. m., pl. judéți


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

JUDÉȚ s. v. acțiune, animozitate, cauză, ceartă, conflict, decizie, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuție, disensiune, dispută, divergență, gâlceavă, hotărâre, învrăjbire, judecată, judecător, litigiu, neînțelegere, primar, proces, sentință, verdict, vrajbă, zâzanie.

JUDÉȚ s. 1. (IST.) șoltuz, (prin Mold.) voit. (~ al unui oraș.) 2. (înv.) sud, (înv., în Bucov.) bețârc, (înv., în Transilv.) comitat, (înv., în Mold.) ținut, (înv., în Transilv.) varmeghie. (~ul Bihor.)

JUDEȚ s. 1. (IST.) șoltuz, (prin Mold.) voit. (~ al unui oraș.) 2. (înv.) sud, (înv., în Bucov.) bețîrc, (înv., în Transilv.) comitat, (înv., în Mold.) ținut, (înv., în Transilv.) varmeghie. (~ Bihor.)

județ s. v. ACȚIUNE. ANIMOZITATE. CAUZĂ. CEARTĂ. CONFLICT. DECIZIE. DEZACORD. DEZBINARE. DIFEREND. DISCORDIE. DISCUȚIE. DISENSIUNE. DISPUTĂ. DIVERGENȚĂ. GÎLCEAVĂ. HOTĂRÎRE. ÎNVRĂJBIRE. JUDECATĂ. JUDECĂTOR. LITIGIU. NEÎNȚELEGERE. PRIMAR. PROCES. SENTINȚĂ. VERDICT. VRAJBĂ. ZÎZANIE.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

judéț (judéțe), s. n.1. Judecată, cercetare a unei cauze judiciare. – 2. Tribunal, for. – 3. Împărțire administrativă, ținut. – 4. (S. m.) Judecător, magistrat. – 5. (S. m.) Guvernator, conducător, căpetenie. – Mr. giudeț, megl. județ. Lat. iūdĭcium (Pușcariu 915; Candrea-Dens., 909; REW 4601; DAR), cf. it. giudizio, sp. juicio. Ipoteza lui Byck-Graur 34, care îl explică pe județ, prin jude, pl. judeci, pare improbabilă; cf. și S. Pop, Dacor., VIII, 62. – Der. județean, adj. (provincial). Cf. der. neol. judiciar, adj., din fr. judiciaire; judicios, adj., din fr. judicieux.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

judéț, județe, s.n. – 1. (reg.; înv.) Judecată; judecata de apoi: „Nici soare n-a răsări / Nici stele pă cer n-or fi, / Atuncea județu-a fi” (Bilțiu, 1996: 236). 2. (reg.; înv.) Judecător: „Tu, Siule,-i căpăta / Păharu’ botezului, / Scaunu’ județului” (Memoria, 2001: 112). 3. Ținut, comitat, departament, district. ♦ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). – Lat. judicium „proces, funcție de judecător; tribunal” (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; DEX, MDA).

judéț, -e, s.n. – 1. Judecată; judecata de apoi: „Nici soare n-a răsări / Nici stele pă cer n-or fi, / Atuncea județu-a fi” (Bilțiu 1996: 236). 2. Judecător: „Tu, Siule,-i căpăta / Păharu botezului, / Scaunul județului” (Memoria 2001: 112). – Lat. judicium.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

JUDÉȚ (lat. judicium) s. n. 1. Circumscripție administrativ-teritorială și colectivitate umană alcătuită din orașe, comune rurale – în temeiul condițiilor istorice, geografice, social-politice, etnice, ale legăturilor culturale și tradiționale ale populației – cu o denumire, o reședință și organe locale care asigură administrația județeană. Existența j. este contemporană cu alcătuirea statelor române. Numele de j. era propriu Țării Românești. În Moldova s-a utilizat termenul de ținut. În Ardeal se folosea denumirea de comitat și district, iar în zonele secuiești și săsești aceea de scaun. În Țara Românească majoritatea j. s-au constituit în jurul apelor care le străbăteau, luându-și numele acestora (ex.: Olt, Argeș, Ialomița ș.a.). În Moldova și Transilvania majoritatea j. s-au format în jurul unor cetăți sau orașe de la care și-au luat denumirea (ex.: Neamț, Suceava, Bihor). Alături de nume, stema constituie un semn caracteristic și simbolic al j. În perioada 8 sept. 1950-17 febr. 1968 j. au fost desființate și înlocuite cu regiuni. La reînființarea j., 23 de județe istorice au fost omise, în mod abuziv, din Legea nr. 2/1968 (Baia, Câmpulung, Ciuc, Covurlui, Dorohoi, Făgăraș, Fălciu, Muscel, Odorhei, Putna, Rădăuți, Râmnicu Sărat, Roman, Romanați, Severin, Someș, Târnava Mare, Târnava Mică, Tecuci, Trei Scaune, Turda, Tutova, Vlașca). În 1999, în România existau 41 de județe și, separat, municipiul București, cu rang de județ. 2. (În Țara Românească până în sec. 18) Denumire dată cârmuitorului unui oraș. În Moldova i se spunea șoltuz. 3. (Înv. și pop.) Judecată.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

județ, județi s. m. (intl.) hoț din aceeași bandă sau din aceeași tagmă.

Intrare: județ (persoană)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • județ
  • județul
  • județu‑
plural
  • județi
  • județii
genitiv-dativ singular
  • județ
  • județului
plural
  • județi
  • judeților
vocativ singular
  • județule
  • județe
plural
  • judeților
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

județ (persoană)

etimologie: