31 de definiții pentru formă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FÓRMĂ, forme, s. f. 1. (Fil.; în corelație cu conținut) Categorie care desemnează structura internă și externă a unui conținut, modul de organizare a elementelor din care se compune un obiect sau un proces. ◊ Forme ale conștiinței sociale = forme distincte ale vieții spirituale ale societății, care se deosebesc prin obiectul lor specific, prin funcția lor socială specifică și prin modul specific de reflectare a existenței sociale (filosofia, morala, arta, știința etc.). ♦ Normă morală care trebuie respectată. ♦ (Geom., Fiz., Tehn.) Aspectul unei figuri în care nu se ține seamă de mărimea ei. 2. Înfățișare, aspect (exterior), contur, siluetă. ◊ Expr. A fi în formă = a fi, a se găsi în cele mai bune condiții (fizice și intelectuale). ♦ (Sport) Stare de maximă capacitate de efort a organismului, obținută prin antrenament, disciplină, viață sportivă etc. 3. (Geogr.; în sintagma) Formă de relief = denivelare a suprafeței pământului, rezultat al interacțiunii agenților geografici interni și externi. 4. Totalitatea mijloacelor de exprimare a conținutului unei opere artistice. ♦ Totalitatea mijloacelor de expresie (melodie, ritm, armonie etc.) care redau conținutul unei compoziții muzicale; structura unei compoziții muzicale. 5. Fel, chip, mod. 6. Mod de organizare, de conducere politică, socială etc. ◊ Formă de guvernământ = mod de organizare și de funcționare a conducerii statului. 7. Dispoziție de procedură (care poate atrage anularea unui act sau a unei hotărâri judecătorești). ◊ Loc. adv. De (sau, rar, pentru) formă = de ochii lumii, pentru a salva aparențele; formal (1). 8. (Lingv.) Învelișul sonor al unui cuvânt prin care se exprimă sensul, valoarea sau funcția gramaticală a acestuia. 9. Vas, tipar, model care servește pentru a da unor materiale o anumită înfățișare, un anumit aspect exterior. ♦ (Tehn.) Piesă prevăzută cu o cavitate de o anumită configurație în care se toarnă un material și care reprezintă negativul obiectului obținut prin turnare. ♦ (Tipogr.) Pagină de zaț completată de jur împrejur cu material de albitură și închisă într-o ramă metalică, gata pentru a fi introdusă în mașina de tipar. – Din fr. forme, lat. forma.

formă1 sf [At: BIBLIA (1688), 265/1 / V: (Trs; înv) fur~ / Pl: ~me / E: fr forme, lat forma] 1 (Adesea construit cu pp „în”, „de”, „pe”, „sub”) Înfățișarea exterioară a unui corp Si: (înv) chip (39), (înv) făptură (12), (înv) față (71). 2 (Îe) A lua (sau a căpăta, a prinde) ~mă A începe să aibă o aparență ușor de recunoscut. 3 Siluetă. 4 Contur. 5 (Lpl) Contururile corpului (mai ales feminin). 6 (Fam; îlv) A lua (sau a prinde) ~me A se îngrășa. 7 (Spt) Stare de maximă capacitate de efort a organismului, obținută prin antrenament, disciplină, viață sportivă etc. 8 (Îe) A fi în ~ A fi în cele mai bune condiții (fizice și intelectuale). 9 (Fiz) Stare de agregare a corpurilor. 10 (Flz; în corelație cu conținut) Categorie care desemnează structura internă și externă a unui conținut, modul de organizare a elementelor din care se compune un obiect sau un proces. 11 (Îs) ~me ale conștiinței sociale Forme distincte ale vieții spirituale ale societății, care se deosebea: prin obiectul lor specific, prin funcția lor socială specifică și prin modul specific de reflectare a existenței sociale (filozofia, morala, arta, știința etc.). 12 (Gmt; Fiz; Teh;) Aspectul unei figuri în care nu se ține seamă de mărimea ei. 13 (Ggf; îs) ~ de relief Neregularitate a suprafeței pământului, rezultat al interacțiunii agenților geografici interni și externi. 14 Totalitatea mijloacelor de exprimare a conținutului unei opere artistice. 15 Totalitatea mijloacelor de expresie (melodie, ritm, armonie etc.) care contribuie la redarea conținutului de idei și de sentimente al unei compoziții muzicale. 16 Mod de manifestare a unui fenomen etc. Si: Chip. fel. 17 Mod de organizare, de conducere politică, socială etc. 18 (Îs) ~ de guvernământ Mod de organ. ..re și de funcționare a conducerii statului. 19 (Jur) Dispoziție legală de procură. 20 (Jur; îs) Viciu de ~ Nerespectare a unei dispoziții de procedură care atrage anularea unui act sau a unei hotărâri judecătorești 21 (Pop; îe) A băga ~mele A începe, la primărie, îndeplinirea formalităților pentru o căsătorie. 22 (Îlav) De (sau, rar, pentru) ~ Pentru a salva aparențele Si: formal (9). (pfm) de ochii lumii. 23 (Trs: gms) A bate (pe cineva) în toată ~ma A bate (pe cineva) foarte tare. 24 (Lin) Complex de sunete prin care se exprimă un sens. 25 (Lin) Aspectul exterior al unui cuvânt pentru a exprima o valoare sau o funcție gramaticală. 26 Tipar care servește pentru a da unor materiale o anumită înfățișare, un aspect exterior Cf calapod, fason. 27 (Îs) ~ de pălărie, de căciulă Bucată de lemn de mărimea capului unui om, pe care se potrivește și se fasonează pălăria ori căciula. 28 Vas special în care se coace aluatul de cozonac. 29 (Teh) Piesă prevăzută cu o cavitate de o anumită înfățișare în care se toarnă un material și care reprezintă negativul obiectului obținut prin turnare. 30 (Tip) Pagină de zaț completată de jur-împrejur cu material de albitură și închisă într-o ramă metalică, gata pentru a fi introdusă în mașina de tipar. 31 (Mat) Fiecare dintre expresiile analitice sub care poate fi pusă aceeași relație. 32 (Mat) Polinom omogen.

formă2 sf [At: ALECSANDRI, T. 1069 / Pl: ~me / E: bg фурма, tc fourun (fyryn)] (Mol; înv) 1 Cuptor de brutărie. 2 Brutărie.

FÓRMĂ, forme, s. f. 1. (Fil.; în corelație cu conținut) Categorie care desemnează structura internă și externă a unui conținut, modul de organizare a elementelor din care se compune un obiect sau un proces. ◊ Forme ale conștiinței sociale = forme distincte ale vieții spirituale ale societății, care se deosebesc prin obiectul lor specific, prin funcția lor socială specifică și prin modul specific de reflectare a existenței sociale (filozofia, morala, arta, știința etc.). ♦ (Geom., Fiz., Tehn.) Aspectul unei figuri în care nu se ține seamă de mărimea ei. 2. Înfățișare, aspect (extern), contur, siluetă. ◊ Expr. A fi în formă = a fi, a se găsi în cele mai bune condiții (fizice și intelectuale). ♦ (Sport) Stare de maximă capacitate de efort a organismului, obținută prin antrenament, disciplină, viață sportivă etc. 3. (Geogr.; în sintagma) Formă de relief = neregularitate a suprafeței pământului, rezultat al interacțiunii agenților geografici interni și externi. 4. Totalitatea mijloacelor de exprimare a conținutului unei opere artistice. ♦ Totalitatea mijloacelor de expresie (melodie, ritm, armonie etc.) care contribuie la redarea conținutului de idei și de sentimente al unei compoziții muzicale; structura unei compoziții muzicale. 5. Fel, chip, mod. 6. Mod de organizare, de conducere politică, socială etc. ◊ Formă de guvernământ = mod de organizare și de funcționare a conducerii statului. 7. Dispoziție de procedură (care poate atrage anularea unui act sau a unei hotărâri judecătorești). ◊ Loc. adv. De (sau, rar, pentru) formă = de ochii lumii, pentru a salva aparențele; formal (1). 8. (Lingv.) Complex de sunete prin care se exprimă un sens; aspectul exterior al unui cuvânt pentru a exprima o valoare sau o funcție gramaticală. 9. Vas, tipar, model care servește pentru a da unor materiale o anumită înfățișare, un anumit aspect exterior. ♦ (Tehn.) Piesă prevăzută cu o cavitate de o anumită înfățișare în care se toarnă un material și care reprezintă negativul obiectului obținut prin turnare. ♦ (Tipogr.) Pagină de zaț completată de jur împrejur cu material de albitură și închisă într-o ramă metalică, gata de a fi introdusă în mașina de tipar. – Din fr. forme, lat. forma.

FÓRMĂ, forme, s. f. 1. (Fil.) Aspect exterior sub care se prezintă orice fenomen sau lucru din natură și societate, expresie a conținutului, cu care formează o unitate dialectică. Dacă latura materială, condițiile exterioare, existența și alte fenomene asemănătoare le numim conținut, atunci latura ideală, conștiința și alte fenomene asemănătoare le putem numi formă. De aici își trage obîrșia vestita teză materialistă: în procesul dezvoltării conținutul precede formei, forma rămîne în urma conținutului. STALIN, O. I 328. Actuala cultură rusă, ucraineană, bielorusă și celelalte sînt socialiste în conținut și naționale în formă. id. PROBL. LINGV. 20. ♦ (Geom., Fiz., Tehn.) Aspectul unei figuri în care nu se ține seama de mărimea ei. ♦ (Adesea construit cu prep. «în», «de», «sub») Înfățișare, aspect exterior. Ochii tăiați în forma migdalei. EMINESCU, N. 34. Inel de formă antică. ALEXANDRESCU, M. 374. ◊ Expr. A fi în formă = a fi, a se prezenta în cele mai bune condiții. ♦ Contururile unui corp; siluetă. Prin curte se mișcau, în întunericul serii, forme nedeslușite. DUMITRIU, B. F. 36. Formele schimbătoare ale lucrurilor se topiră și se mistuiră în noapte ca într-o mare întunecoasă și fără de margini. HOGAȘ, M. N. 168. 2. Totalitatea mijloacelor de exprimare a conținutului unei opere artistice. «Poveștile» lui Creangă sînt ale lui Creangă, nu prin subiect, prin «istoric» – care sînt ale tuturora, – ci tocmai prin forma dată de el. IBRĂILEANU, S. 150. Una din cele mai întrebuințate forme ale scrierii e desigur, forma polemicii. GHEREA, ST. CR. II 7. ◊ (Uneori urmat de determinările «artistică», «poetică» etc.) Formalismul nu numai că poartă în sine idei reacționare, nu numai că nu se mărginește să rupă arta de realitatea vie, ci distruge și forma artistică. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 332, 4/4. 3. Fel, chip, mod. Una dintre formele prin care țărănimea a luptat împotriva exploatării ei, a fost nesupunerea la lucru sau la muncă. IST. R.P.R. 146. ♦ Mod de organizare, de conducere politică, socială etc. Dezvoltarea democrației populare ca formă de trecere de la capitalism la socialism are loc în condițiile unei lupte de clasă ascuțite. REZ. HOT. I 48. Partidul își poate îndeplini rolul său conducător pentru că este înarmat cu cunoașterea legilor de dezvoltare a societății, pentru că este cea mai înaltă formă de organizare de clasă a proletariatului. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 31. Orînduirea feudală reprezintă, față de cea sclavagistă, o formă mai înaintată a societății. IST. R.P.R. 62. [Valea Lotrului] e un drum îngust și aspru, sălbatic și frumos, spre un ținut în care viața oamenilor a rămas la formele ei cele mai primitive. BOGZA, C. O. 369. ◊ Formă de stat = caracter sau mod de conducere a unui stat. [Lenin] a descoperit Puterea sovietică ca cea mai bună formă de stat a dictaturii proletariatului, folosind în acest scop experiența Comunei din Paris și a revoluției ruse. STALIN, O. X 101. ♦ Modalitate. Căutînd necontenit alte forme de trai, omul a lepădat ce nu-i mai convenea spre a încerca ceva mai bun. SADOVEANU, E. 18. 4. Dispoziție legală de procedură. După toate formele, legile și obiceiul pămîntului, lupii se cuvine a fi volnici să mănînce oi. NEGRUZZI, S. I 280. ◊ Viciu de formă = nerespectare a unei dispoziții de procedură care poate atrage anularea unui act sau a unei hotărîri judecătorești. ♦ Loc. adv. De (sau, neobișnuit, pentru) formă = de ochii lumii, pentru a salva aparențele, formal (1). Pe la școală mai dam noi așa, cîteodată, de formă. CREANGĂ, A. 104. Unul propunea să tocmească oameni... care... să iasă pe scenă pentru formă și rolul lor să se citească de un lector ad-hoc, între culise. NEGRUZZI, S. I 342. 5. (Lingv.) Complex de sunete prin care se exprimă un sens; aspectul luat de un cuvînt pentru a exprima o valoare sau o funcțiune gramaticală. Forma de plural a unui substantiv. 6. Vas, tipar, model, care servește pentru a da o anumită înfățișare, un anumit aspect exterior unor materiale. Formă în care se toarnă fonta. Formă de cozonaci.Fig. La ce-am începe să-ncercăm în luptă dreaptă A turna în formă nouă limba veche și-nțeleaptă? EMINESCU, O. I 137. ♦ (Tipogr.) Pagină de zaț completată de jur împrejur cu material de albitură și închisă într-o ramă metalică, gata de introdus în mașina de tipar.

FÓRMĂ s.f. 1. Înfățișare, aspect exterior; contur. ♦ (Fil.) Categorie filozofică ce desemnează modul de existență, de organizare internă, interacțiunea și legăturile reciproce dintre elementele constitutive ale obiectului. ♦ Stabilirea de maximă capacitate de efort a organismului, obținută prin antrenament; condiție fizică bună. ◊ A fi în formă = a fi, a se afla în cele mai bune condiții. 2. Totalitatea mijloacelor prin care se exprimă conținutul unei opere de artă (mai ales de literatură). 3. Fel, chip, mod. ♦ Mod de organizare, de conducere politică, socială etc. 4. Dispoziție legală de procedură. ◊ Viciu de formă = nerespectare a unei dispoziții de procedură care atrage anularea unui act sau a unei hotărâri judecătorești. 5. Aspect pe care îl ia un cuvânt pentru a îndeplini o funcție gramaticală. 6. Stare de agregare a corpurilor. 7. (Metal.) Negativul în care se toarnă o piesă. ♦ (Poligr.) Cutie de oțel în care se toarnă litere; zaț al unei pagini. 8. (Mat.) Fiecare dintre expresiile analitice sub care poate fi pusă aceeași relație. ♦ Polinom omogen. [< fr. forme, it., lat. forma].

FÓRMĂ s. f. 1. înfățișare, aspect exterior; contur. 2. modul de existență, de organizare internă, interacțiunea și legăturile reciproce dintre elementele constitutive ale obiectului. ♦ ~ ele conștiinței sociale – ansambluri distincte de reprezentări, idei, concepții determinate social și istoric, care alcătuiesc conștiința socială; ~ logică = structură mintală în conformitate cu principiile gândirii și având drept funcție organizarea conținutului acesteia. ♦ stabilirea de maximă capacitate de efort a organismului, prin antrenament; condiție fizică bună; a fi în ~ = a fi capabil de randament maxim. 3. totalitatea mijloacelor prin care se exprimă conținutul unei opere de artă. 4. fel, chip, mod. ♦ mod de organizare, de conducere politică, socială etc. 5. dispoziție legală de procedură. ♦ viciu de ~ = nerespectare a unei dispoziții de procedură care atrage anularea unui act sau a unei hotărâri judecătorești. 6. aspect pe care îl ia un cuvânt pentru a îndeplini o funcție gramaticală. 7. stare de agregare a corpurilor. 8. tipar, calapod, model. ♦ (poligr.) cutie de oțel în care se toarnă literele; zaț al unei pagini. 9. ~ de relief = neregularitate a suprafeței Pământului, rezultat al interacțiunii agenților geografici interni și externi; (mat.) fiecare dintre expresiile analitice sub care poate fi pusă aceeași relație. (< fr. forme, lat. forma)

FÓRMĂ ~e f. 1) Expresie exterioară determinată de un anumit conținut. 2) Aspect exterior al unui obiect. ~ sferică. ◊ (A fi) în ~ a se afla în condiții fizice bune. 3) Totalitate a mijloacelor de expresie, folosite la redarea conținutului de idei al unei opere de artă. ~ artistică. 4) lingv. Latura materială a unităților de limbă. ◊ ~ gramaticală aspect luat de un cuvânt pentru a exprima un sens gramatical. 5) Model stabilit. Act întocmit după toate ~ele. 6) Mod de conducere. ~ de stat. 7) fig. Aparență care este în contradicție cu conținutul interior. 8) Piesă confectionată dintr-un material dur, în care se toarnă un amestec pentru a-i da o anumită configurație. ~ de turnătorie. [G.-D. formei] /<fr. forme, lat. forma

formă f. 1. aparițiune exterioară rezultând din dispozițiunea părților: formă de mobilă; 2. constituirea unor lucruri: formă de guvern; 3. modul de a se conduce conform uzurilor stabilite: a păzi formele, vițiu de formă; pro-forma, spre a se conforma cu obiceiul locului; 4. modul cum un lucru e pus în lucrare: a ținea mai mult la formă decât la fond; 5. tipar ce dă o formă anumită: forme de lemn pentru șăpcari; 6. în tipografie, pervaz în care se strâng paginile zețuite.

*fórmă f., pl. e (lat. forma, fr. forme; pol. rus. forma. V. frumos). Figură, înfățișare, chip, făptură: m’aŭ plăzmuit Dumnezeŭ în formă (Dos.), furma omuluĭ (biblia 1688). Contur, lineamente: forma uneĭ țărĭ, uneĭ haĭne. Înfățișare, aparență: a judeca după formă. Mod de a te purta, de a proceda conform unor regule, unuĭ uz: a lucra după forme, a păzi formele. Modu de execuțiune, modu de a lucra: a ținea la formă maĭ mult de cît la fond. Tipar, model, calup, izvod după care execuțĭ un lucru: formă de lemn pentru cacĭulĭ, forme de tinichea pentru cozonacĭ. Gram. Aspectu cuvintelor: formă de genitiv, formă pasivă. Constituțiune: forma de guvernament a Româniiĭ e monarhia constituțională. În tipografie, cadru în care se strîng paginile culese. În formă, formal, după lege, pozitiv, precis. De formă, numaĭ ca să împlineștĭ o formalitate, dar fără să împlineștĭ fondu: parlamentele îs de formă expresiunea voințeĭ poporuluĭ, dar de fapt nu. În (orĭ supt) formă de, avînd forma de: apa cade în (orĭ supt) formă de ploaĭe. De forma (urmat de un gen.) saŭ de formă (urmat de un adj.), de aspectu: pălărie de forma cilindruluĭ saŭ de formă cilindrică. Jur. Vițiŭ de formă, defect de procedură, neîmplinirea uneĭ formalitățĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

fórmă s. f., g.-d. art. fórmei; pl. fórme

fórmă s. f., g.-d. art. fórmei; pl. fórme


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

FÓRMĂ s. 1. v. configurație. 2. contur, (fig.) relief. (A început să capete ~.) 3. v. expresie. (A dat ~ gândurilor sale.) 4. v. siluetă. 5. v. calapod. 6. tipar. (Toarnă fonta în ~.) 7. (LINGV.) formă hipercorectă = hipercorectitudine, hiperurbanism. 8. v. variantă. (~ lexicală.) 9. v. mod.

FORMĂ s. 1. aspect, configurație, conformație, fizionomie, înfățișare, profil, structură, (rar) făptură. (~ terenului, a văii.) 2. contur, (fig.) relief. (A început să capete ~.) 3. expresie. (A dat ~ gîndurilor sale.) 4. siluetă. (O ~ străbate întunericul.) 5. calapod, model, tipar, (pop.) calup. (Confecționat după ~.) 6. tipar. (Toarnă fonta în ~.) 7. cale, chip, fel, manieră, metodă, mijloc, mod, modalitate, posibilitate, procedare, procedeu, procedură, putință, sistem, (reg.) cap, modru, (înv.) manoperă, marșă, mediu, mijlocire. (Altă ~ de a rezolva o problemă.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

fórmă (fórme), s. f. – (Înv., Mold.) Cuptor. Bg. furna (DAR), din tc. firin. Este dublet al lui forună, s. f. (coș), din sb., bg. furuna.

fórmă (fórme), s. f. – Categorie care desemnează structura internă și externă a unui conținut. – Var. (Trans.) furmă. Lat. forma (sec. XVII). Var., din săs. Furm (Lacea, Dacor., III, 750). – Der. forma, vb. (a face); formați(un)e, s. f. (alcătuire); neformat, adj. (crud, verde); format, s. n. (dimensiune); formal, adj. (privitor la formă); formulă, s. f. (expresie precisă a unei idei); formula, vb. (a da o formă precisă unei idei); conforma, vb. (a conforma); deforma, vb. (a strîmba; a denatura); informa, vb. (a înștiința, a anunța); informați(un)e, s. f. (înștiințare; veste); reforma, vb. (a modifica, a înnoi); reformator, s. m. (persoană care reformează); reformă, s. f. (transformare socială, politică, etc. pentru a obține un progres); performanță, s. f. (probă de campionat), toate din fr.Cf. fărîmă.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

FORMĂ. Subst. Formă, structură, alcătuială, alcătuire, întocmire, compoziție, compunere, formație, construcție. Configurație, figură, aspect, înfățișare, ipos-ză, siluetă, imagine, chip, conformație, constituție. Contur, profil; linie. Aranjare, aranjament, așezare, dispunere, dispoziție, organizare, organizație, orînduială, orînduire, rînduială, rînduire, ordine, ordonare. Schemă, model, prototip, tipar, schelet (fig.), schiță, machetă. Fason, croi, croială, tăietură. Modelaj, modelare, modelizare, mulare, fasonaj (rar), fasonare, fasonat. Format. Izomorfism, izomorfie; polimorfism. Morfologie. Adj. Formal, structural. Aranjat, orînduit. Modelat, fasonat. Izomorf. Multiform, polimorf. Vb. A da o formă; a(-și) lua o anumită formă, a se configura (rar), a se contura. A aranja, a dispune, a orîndui, a rîndui, a ordona, a organiza, modela, a modeliza, a fasona, a șablona, a mula. V. aranjare, componență, deformare, dimensiune, înălțime, îngustime, lățime, lungime, micime, relație, statură, structură.

fórmă s.f. Concept lingvistic cu sensuri mai mult sau mai puțin diferite: ♦ Ansamblu al relațiilor care asigură identitatea elementelor lingvistice, opus materiei sau substanței; ♦ Forma considerată echivalent aproximativ al semnificantului sau al expresiei, opusă sensului, conținutului.

fórmă s.f. Concept lingvistic cu sensuri mai mult sau mai puțin diferite: ♦ Ansamblu al relațiilor care asigură identitatea elementelor lingvistice, opus materiei sau substanței; ♦ Forma considerată echivalent aproximativ al semnificantului sau al expresiei, opusă sensului, conținutului.

formă. Conform teoriei gestaltiste, f. este o realitate fizică complexă, definită de interacțiunile dintre întreg și părțile sale componente. În condițiile de proximitate spațială și temporală, o grupare de elemente (de orice natură) se constituie în f. în situația în care este transpozabilă (alterarea proporțională și cu același sens a elementelor sale nu modifică calitățile esențiale ale ansamblului) și se fondează pe relații de cauzalitate. Potrivit unor teorii lingvistice moderne (F. de Saussure, L. Hjelmlev), f. este rețeaua relațională care definește unitățile din planul expresiei (planul sonor) și al conținutului (planul semantic) ale unui limbaj. F. este un termen al dihotomiei formă – substanță, este factorul de discretizare al realității substanțiale continue și amorfe pe care se bazează limbajul. Unitățile sale se delimitează pe principiul opozitivității. ♦ F. muzicală (fr. forme musicale; germ. musikalisches Form; engl. form in music). Echivalența termenilor utilizați de diversele școli muzicologice nu poate fi decât aproximativă, datorită accepțiilor divergente asupra sferei și conținutului conceptului în discuție. Până în veacul al 19-lea, prin f. muzicală s-a înțeles succesiv: activitatea de structurare a imaginilor muzicale, mijloacele și tehnicile de construcție a enunțului muzical, schemele arhitectonice, speciile, muzicale [v. gen (1)]. Începând din această perioadă, s-a încercat înlăturarea confuziei terminologice și definirea științifică a noțiunii. S-a ajuns la conturarea a două sensuri diferite ale acesteia. I. Primul sens, mai general, abstract, vizează: 1. procesul, precum și 2. rezultatul procesului de generare și coordonare a diferitelor elemente ale unei opere muzicale într-un tot omogen. II. A doua accepțiune, mai particulară, concretă, se referă la schema arhitectonică (germ. Formschemata), care preexistă și condiționează structurarea internă a unei lucrări muzicale. F. (I, 1) este activitatea formativă; f. (I, 2) este ordinea care guvernează materialul sonor al unei compoziții (1), ordine care se realizează pe baza unor principii de construcție (sau de f.) acționând – în proporții variabile – în toate stilurile* muzicale: principiul repetiției, al variației* și al contrastului. Orice lucrare muzicală are o f. (I, 2) (Hanslick): „Ohne Form, keine Musik”, dar aceasta nu reprezintă în mod obligatoriu o actualizare a uneia dintre schemele formale consacrate de istoria* muzicii (f. II). F. II desemnează, deci, tiparele arhitectonice generale cristalizate, formalizate și uneori abandonate de către practica componistică. Câteva ex. de f. II: aria da capo*, concertul (2), fuga*, sonata*, scherzo*-ul, rondo*-ul etc. F. II. sunt rezultatul unui îndelung proces de evoluție componistică, expresia sublimată a interacțiunilor dintre anumite stiluri, genuri și specii muzicale, tehnici componistice, conținuturi expresive și, în mod imediat, a unor orientări ideologice și culturale generale, toate confluente într-un moment istoric dat. Astfel, f. fugă sintetizează: stilul contrapunctic* al barocului*, principiul repetării, genul instr., tehnica imitativă*, un anumit conținut muzical (sobru, lipsit de efuziuni și contraste dramatice bazat mai curând pe gradări ale aceleiași sfere emoționale) iar monotematismul* ei poate fi interpretat ca un reflex în plan muzical al filozofiei leibnitziene. F. II pot fi grupate în: a) forme de înșiruire (aria da capo, ciclul suita*, liedul*, rondoul etc.), b) forme variaționale (tema cu variațiuni), c) forme de contrast (uvertura*, sonata) și d) forme mixte, care întrunesc calitățile proprii unor tipuri diferite (lied-sonata, rondo-sonată, coral* cu variațiuni etc.) F. II. Sunt studiate de teoria formelor (germ. Formenlehre) și teoria compoziției muzicale [germ. Kompositionslehre; v. compoziție (2)]. F. (1, 2; II), unei opere muzicale este pusă în lumină printr-un demers analitic (v. analiză) orientat asupra diverselor sale niveluri structurale (lucrarea în ansamblu, părțile, secțiunile și subsecțiunile, perioadele*, frazele*, motivele* și celulele* melodice, planul armonic sau/și polif., sistemele (II) de intonație (1) subiacente, organizarea ritmică etc.), asupra conexiunii acestora într-un tot organic și, eventual, asupra raporturilor dintre construcția de ansamblu a lucrării și schema arhitectonică (f. II) pe care o actualizează. V. structură arhitectonică.

FÓRMĂ s. f. (< fr. forme, it., lat. forma): 1. complex de sunete prin care se exprimă sensul unui cuvânt; aspect exterior al unui cuvânt prin care acesta exprimă o valoare sau o funcție gramaticală (componentă care realizează o unitate dialectică cu conținutul cuvântului). În accepțiunea hjelmsleviană f. este unul dintre cele două componente (alături de substanță) ale conținutului și expresiei semnului lingvistic (cuvântului). Între planul conținutului (semnificantul) și planul expresiei (semnificatul) există o relație de interdependență (se presupun reciproc), iar între forma și substanța fiecărui plan, o relație de subordonare, în care rolul determinant îl are forma. Ca atare, după Hjelmslev, semnul lingvistic, cuvântul, este de fapt unitatea dintre forma conținutului și forma expresiei, legate între ele printr-o relație de solidaritate. În raport cu părțile de vorbire existente se poate vorbi, în gramatica tradițională, despre o f. substantivală, o f. adjectivală, o f. numerală, o f. pronominală, o f. verbală, o f. adverbială, o f. interjecțională, o f. prepozițională și de o f. conjuncțională.~ lexicálă: f. pe care o are un cuvânt ca parte de vorbire sau ca element al unei clase morfologice. ◊ ~ polimórfice: f. morfologice diferite sub care se prezintă un cuvânt notat într-o anchetă dialectală, ca rezultat al reacției subiectelor anchetate. ◊ ~ pronominală accentuată: f. de dativ și de acuzativ a pronumelui personal propriu-zis care reliefează prin accent persoana în comunicare, ca de exemplu mie – mine, ție – tine; lui, ei; nouă; vouă; lor.~ pronominală neaccentuată: f. de dativ și de acuzativ a pronumelui personal propriu-zis care nu reliefează persoana prin accent în comunicare, ca de exemplu îmi, mi – mă; îți, ți – te; îi, i – îl, o; ne, ni – ne; vă, vi – vă; le, li – îi, le.~ pronominală independentă: f. neaccentuată a pronumelui personal propriu-zis pronunțată independent în comunicare (nu cu alte cuvinte – v. exemplele de mai sus). ◊ ~ pronominală conjunctă: f. neaccentuată a pronumelui personal propriu-zis pronunțată împreună cu un alt cuvânt și legată de acesta prin cratimă, ca de exemplu mi-, -mi-, -mi; -mă-, -mă, m-, -m-; ți-, -ți-, -ți; te-, -te-, -te; i-, -i-, -i; l-, -l-, -l; o-, -o-, -o; -ne, -ne-, ne-; ni-, -ni-; ne-, -ne-, -ne; -vă-, -vă, v-, -v-; le-, -le-, -le, li-, -li-; i-, -i-, -i; le-, -le-, -le.~ verbală hortativă: f. verbală care exprimă un îndemn, o poruncă, un ordin, ca de exemplu f. verbală de imperativ. ◊ ~ reduplicáte: f. verbale care conțin în structura lor repetarea unei silabe, pentru exprimarea unei alte valori temporale, ca de exemplu dădeai și stăteai (f. de imperfect), în raport cu dai și stai (f. de prezent, dar și de imperfect). ◊ ~ verbală accentuată: f. de persoana I singular sau a III-a (singular și plural) a verbului a fi, la prezentul indicativului, care reliefează persoana prin accent, în comunicare, ca de exemplu sunt, este, sunt.~ verbală neaccentuată: f. de persoana I sau a III-a a verbului a fi, la prezentul indicativului, care nu reliefează persoana prin accent, în comunicare, ca de exemplu -s, îs (nu-s copil, îs atent – la pers. I singular), -i, îi (nu-i acasă, îi plecat – la pers. a III-a singular); -s, îs (nu-s bune, îs vechi – la pers. a III-a plural). ◊ ~ verbală independentă: f. neaccentuată a verbului a fi pronunțată independent în comunicare (nu cu alt cuvânt), ca de exemplu îs, îi, îs (îs obosit, îi fricoasă, îs veseli). ◊ ~ verbală conjunctă: f. neaccentuată a verbului a fi pronunțată împreună cu un alt cuvânt și legată de aceasta prin cratimă, ca de exemplu -s, -i, -s (nu-s de-aici, nu-i vinovat, nu-s grei). ◊ ~ verbală afirmativă (pozitivă): f. verbală care conține o afirmație, care sugerează prin conținutul ei lexical ideea de afirmare a acțiunii, ca de exemplu lucrează, a mers, va trece, să vorbească, ar pleca, ascultând, asfaltat etc. ◊ ~ verbală negativă (negátă): f. verbală care conține o negație, care sugerează prin conținutul ei lexical ideea de negare a acțiunii, datorită adverbului nu sau particulei ne- care precedă unele f. verbale, ca de exemplu nu lucrează, n-a mers, nu va trece, să nu vorbească, n-ar pleca, neascultând, neasfaltat etc. ◊ ~ verbală iodizată: f. verbală în care e inițial este rostit cu un iod (cu un i scurt, cu semivocala ĭ), ca diftongul ie, în exemple ca eram („ĭeram”), este („ĭeste”), edifica („ĭedifica”), elabora („ĭelabora”), emana („ĭemana”), erija („ĭerija”), evita („ĭevita”) etc. ◊ ~ verbală iotacizată: f. verbală în care o consoană este înmuiată (palatalizată) sub influența unui iot următor (a unui i sau e scurt, semivocalic), în momentul trecerii de la latină la română, sau sub influența analogiei, după formarea limbii române, ca de exemplu lat. *potĕo > poci, lat. sedĕo > șez, lat. vidĕo > văz, lat. remanĕo > rămâi, lat. *excotĭo > scoț, lat. salio > sai etc.; aprind > aprinz, pun > pui, cer > cei, trimit > trimiț etc. De aici și existența a două feluri de f. iotacizate: f. iotacizate originare (moștenite) și f. iotacizate analogice (refăcute) – poci, șez, văz, rămâi, scoț, țiu, sai, simț, viu etc.; amâi, aprinz, caz, cei, pui, spui, trimiț etc. ◊ ~ verbală inversă: f. verbală în structura căreia ordinea elementelor componente este inversată, ca de exemplu trecut-au, venit-a, opritu-s-au, ducă-se (< să se ducă) etc. ◊ ~ símplă: f. reprezentată printr-un singur cuvânt, printr-o singură unitate lexicală, ca de exemplu crin, parfumat, zece, voi, cere, aici, vai!, în, să etc. ◊ ~ compúsă: f. reprezentată printr-un cuvânt compus, rezultat din îmbinarea a doi sau mai mulți termeni, ca de exemplu bunăvoință, gri-închis, nouăsprezece, oarecare, binecuvânta, nicicând, hodoronc-tronc, de pe lângă, ca să etc. ◊ ~ míxtă: f. care presupune îmbinarea unor elemente cu funcții diferite (îmbinare a două tipuri de f.: simple și compuse), ca de exemplu f. modale realizate cu ajutorul sufixelor flexionare, al auxiliarelor morfologice și al unor morfeme de origine prepozițională sau conjuncțională; f. modale cu timpuri simple și cu timpuri compuse (indicativul, conjunctivul și infinitivul). ◊ ~ gramaticálă: f. luată de un cuvânt pentru a exprima un anumit raport gramatical. Astfel, f. copii este o f. gramaticală de plural nearticulat a substantivului copil; f. de genitiv-dativ singular (al) trenului este o f. gramaticală a cuvântului tren etc. ◊ ~ supletívă: f. gramaticală cu rădăcină diferită, care completează seria paradigmelor incomplete sau defective ale unor cuvinte flexibile. Astfel, sunt și ești sunt f. supletive în paradigma verbului a fi, ele având o altă rădăcină decât f. de infinitiv a acestuia; la fel, iau în raport cu radicalul infinitivului lua (lu-).~ hibrídă: f. rezultată din contaminarea a două elemente diferite. Astfel, vroiesc, vroiești, vroiește etc. sunt f. hibride rezultate din contaminarea f. vreau, vrei, vrea cu f. voiesc, voiești și voiește.~ redundántă: (în teoria informației) f. de prisos, superfluă, nenecesară, care nu aduce nici un plus de informație. ◊ ~ próprie: f. pronominală moștenită din latină, ca de exemplu sie, sieși, sine, sineși, -și, se sunt f. proprii ale pronumelui reflexiv. ◊ ~ împrumutátă: f. pronominală adăugată ulterior paradigmei unui alt pronume, ca de exemplu îmi, îți, ne, vă, mă, te, ne, vă sunt f. împrumutate ale pronumelui reflexiv de la pronumele personal de persoana I și a II-a, pentru cazurile dativ și acuzativ. ◊ ~ flexionáră: f. rezultată din flexiunea unui cuvânt, proprie unui cuvânt cu flexiune (flexibil); f. care se modifică în raport cu categoriile gramaticale specifice părții de vorbire căreia-i aparține. Astfel, f. (unei) case este o f. flexionară de genitiv-dativ a cuvântului casă; f. gliei este o f. flexionară de genitiv-dativ a cuvântului glie; f. vorbești este o f. flexionară de prezent indicativ a verbului a vorbi etc. F. flexionară este în același timp și o f. gramaticală. ◊ ~ flexionară analitică: f. flexionară care exprimă cu ajutorul unor cuvinte-instrumente gramaticale (prepoziții, conjuncții, pronume reflexive, verbe auxiliare morfologice), separate de cele de bază, o relație, o valoare sau o caracteristică gramaticală. Astfel, f. de învățat (prepoziție + participiu) reprezintă modul supin; f. să vină (conjuncție + verb) reprezintă modul conjunctiv prezent; f. se duce (pronume reflexiv + verb la prezentul indicativ) reprezintă o diateză reflexivă; f. a vorbit (f. specializată de verb auxiliar morfologic + participiu) reprezintă perfectul compus; f. va fi mergând (viitorul verbului a fi + gerunziu) reprezintă prezumtivul prezent etc. ◊ ~ flexionară sintetică: f. flexionară care exprimă un raport, o valoare sau o caracteristică gramaticală cu ajutorul unor afixe (sufixe și desinențe). Astfel f. flexionară sintetică făcusem (rădăcina făc-, sufixul perfectului -u-, sufixul mai mult ca perfectului -se- și desinența -m) reprezintă mai mult ca perfectul etc. ◊ ~ fíxă: f. neschimbătoare, împietrită, proprie unui cuvânt fără flexiune (neflexibil) sau unei construcții gramaticalizate. Astfel, unde, na, cu și sunt f. fixe, ele aparținând, în ordine, adverbului, interjecției, prepoziției și conjuncției – părți de vorbire neflexibile; f. câte este o f. fixă în structura gramaticală (de numeral distributiv) câte doi etc. ◊ ~ perifrástică: f. verbală temporală cu aspectul unei perifraze, în structura căreia intră un verb auxiliar morfologic, ca de exemplu am să vin, o să vină, era mergând, era plecat etc. ◊ ~ multíple: f. în număr de două la unele substantive, în raport cu singularul sau în raport cu pluralul. ◊ ~ multiple de singular (la substantivele vechi, nediferențiate semantic, de genuri diferite sau de același gen sau la substantive noi, împrumutate, nediferențiate sau diferențiate semantic): de exemplu călăuz – călăuză, rod – roadă, țol – țoală; berbec – berbece, flutur – fluture, livadă – livede; basc – bască, poem – poemă; cartel – cartelă, cifru – cifră etc. ◊ ~ multiple de plural: (la trei serii de substantive, vechi și noi, împrumutate fără diferențieri semantice și cu diferențieri semantice, unele cu f. de masculin singular, altele cu f. de feminin singular și altele cu f. de neutru singular): de exemplu bobi – boabe, cocoși – cocoașe, ochi – ochiuri, curenți – curente, derivat – derivate; boli – boale, școli – școale, haine – haini, ulițe – uliți, secerători – secerătoare, balamale – balamăli, cărni – cărnuri, mâncări – mâncăruri, lefi – lefuri, trebi – treburi; cămine – căminuri, chibrite – chibrituri, ghivece – ghiveciuri, rapoarte – raporturi, resoarte – resorturi etc. 2. aspect exterior, ținută a unui cuvânt sau a unei comunicări. ◊ ~ literáră (îngrijítă): f. care corespunde normelor limbii literare actuale; f. corectă, curată, realizată cu grijă, îngrijită, ca de exemplu înfățișează, al meu, l-a trimis, ei fac etc. ◊ ~ neliteráră (neîngrijítă): f. care nu corespunde normelor limbii literare actuale; f. incorectă (dezacord, greșeală de pronunțare, ortografică, de punctuație, gramaticală etc.), ca de exemplu înfățișază, al mieu, la trimes, ei face etc. ◊ ~ dialectálă: f. fonetică, lexicală, morfologică sau sintactică ce caracterizează o anumită varietate geografică (teritorială) a unei limbi. Astfel: conservarea lui u final în Crișana și estul Munteniei – capŭ, mortŭ, palatalizarea labialelor în Moldova – g’ine (= bine), k’atră (= piatră) etc.; conservarea lui arínă („nisip”) și păcurar („cioban”) în vestul Transilvaniei, a lui curechi („varză”) în Moldova; f. identice pentru indicativul prezent, persoana a III-a singular și plural – (el, ei) vede – și f. verbale iotacizate – (eu) văz, să văz – în Muntenia; conservarea construcției cu infinitivul – mere a vâna („merge să vâneze”) – în Maramureș etc. F. dialectale se opun, în cazul unei limbi date, f. populare (specifice vorbirii populare și nelimitate la o anumită zonă geografică) prin grade diferite de generalitate pe un anumit teritoriu. Împreună cu cele populare, ele se opun, în plan socio-cultural, f. literare. Există o interferență permanentă între f. dialectale și varietatea literară a unei limbi. Anumite f. dialectale selectate în procesul istoric al constituirii normei supradialectale participă la elaborarea varietății literare a unei limbi. Limba literară poate avea o coloratură dialectală într-o provincie cu prestigiu cultural și economic deosebit și cu tradiții bogate, datorită infiltrării particularităților (sub)dialectului respectiv. Unele f. dialectale și populare sunt utilizate de scriitori în operele lor ca mijloc de realizare a culorii locale. Influența limbii literare asupra graiului și a (sub)dialectului contribuie la nivelarea diferențelor dialectale. ◊ ~ populáră: f. care aparține vorbirii populare, ca de exemplu beutură „băutură”, casăle, cășile „casele”, cearcă „încearcă”, ficior „fecior”, vor moștini „vor moșteni”, Pătru „Petru” etc. ◊ ~ hipercoréctă: f. greșită, izvorâtă din teama de a nu greși, din aplicarea, prin analogie, a unei reguli lingvistice potrivite pentru alte situații, ca de exemplu piftea (în loc de chiftea), poplen în loc de poplin), ștart (în loc de start), ficsonomie (în loc de fizionomie) etc. – v. hipercorectitúdine.

FORME DE GUVERNARE. Subst. Formă de guvernare, formă de guvernămînt. Absolutism; autocrație; caudillism; cezarism; căimăcămie; constituționalism; democrație; despotism; dictatură; duarhie; eleuterie; etocrație; gerontocrație; ginecocrație; hegemonism; împărăție; locotenență; monarhie absolută, monarhie constituțională; noocrație; parlamentarism; pentarhie; poliarhie; plutocrație, timocrație; regalitate; regență; satrapie; sinarhie; teocrație; tetrarhie; tiranie; triumvirat; țarism. Adj. Absolutist; democratic; despotic; dictatorial; monarhic; plutocratic; teocratic; țarist. Vb. A guverna, a conduce. V. conducător de stat, conducere, stat.

FORME ȘI GENURI MUZICALE. Subst. Formă muzicală, gen muzical; piesă muzicală, compoziție muzicală; bucată muzicală; piesă vocală, piesă instrumentală. Adagio; allegretto; allegro; arie, arietă; arioso; bagatelă, bluetă; baladă; berceuse; burlescă; canon; cantată; cantilenă; canțonetă; cavatină; concert; concertină; concerto grosso; coral; dixțuor; elegie; fantezie; fugato; fugă; fughetă; imn; impromptu; lied; madrigal; mandolinată; marș; menuet; mesă; misă; morescă; motet; odă; operă; operetă; oratoriu; pastel; pastorală; pizzicato; poem; poem simfonic; preludiu; rapsodie; rasgado; recitativ; recviem; reverie; romanță; rondino; rondo; scherzo; serenadă; sextuor; simfonie; simfonie concertantă; singspiel; simfonietă; sonată; sonatină; studiu; tocată; uvertură; vocaliză. Adj. Muzical; vocal; instrumental. Pastoral; poematic; simfonic. Vb. A compune. A orchestra. A interpreta. V. artă, indicații de execuție muzicală.

FORMĂ AERODINAMICĂ profil aerodinamic (v.)

formă arhitectonică v. structură arhitectonică.

formă-bar (< germ. Barform), formă de lied*, cultivată în Minnesang și Meistersang, cu schema AA’B. Primele două secțiuni se numesc Stollen iar cea de-a treia Abgesang. F. cu repriză* iau naștere prin repetarea uneia sau a celor două Stollen. F. muzicală wagneriană (v. operă). A. Lorenz consideră că Preludiul la Tristan și Isolda este concepută în f.

CONȚINUT (FOND) și FORMĂ (de la a conține ; cf. fr. contenu și fr. forme < lat. forma) Element de bază al operei literare, conținutul apare în indisolubilă unitate cu celalalt element fundamental – forma – și din a căror unitate rezultă structura operei. Conținutul nu trebuie separat de formă, pentru că valoarea artistică a unei opere literare constă tocmai în corelația dintre ele, în unitatea lor. În trecutul culturii umane, aceste două elemente componente, între care există o relație funcțională continuă, au fost considerate de unii teoreticieni ca avînd o existență separată, valoarea operei literare constînd fie în conținut, fie în formă. În etapele mai noi și în vremea noastră, teoreticienii artei au dat o altă explicare relației conținut-formă. Tudor Vianu precizează: „Conținutul operei literare nu apare decît în unitatea ei formală și aceasta nu se întregește decît folosind conținutul.” (Estetica). Este astfel înlăturată dualitatea dintre conținut și formă, deoarece ambele elemente, prin participarea lor la organizarea operei, constituie structura unitară a acesteia, care include atît conținutul, cît și forma, într-o unitate indisolubilă. Forma apare astfel ca materializarea adecvată a conținutului, care numai astfel poate fi transmis, poate impresiona. Noțiuni corelative, componente indisolubile ale unei opere de artă, forma și conținutul constituie un tot, în vederea aceluiași efect artistic.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a face (cuiva) formele expr. (intl.) a ucide (pe cineva).

forme de relief expr. (glum.) 1. sâni. 2. fese.

Intrare: formă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • formă
  • forma
plural
  • forme
  • formele
genitiv-dativ singular
  • forme
  • formei
plural
  • forme
  • formelor
vocativ singular
plural

formă

  • 1. filosofie (În corelație cu conținut) Categorie care desemnează structura internă și externă a unui conținut, modul de organizare a elementelor din care se compune un obiect sau un proces.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN 2 exemple
    exemple
    • Dacă latura materială, condițiile exterioare, existența și alte fenomene asemănătoare le numim conținut, atunci latura ideală, conștiința și alte fenomene asemănătoare le putem numi formă. De aici își trage obîrșia vestita teză materialistă: în procesul dezvoltării conținutul precede formei, forma rămîne în urma conținutului. STALIN, O. I 328.
      surse: DLRLC
    • Actuala cultură rusă, ucraineană, bielorusă și celelalte sînt socialiste în conținut și naționale în formă. STALIN, PROBL. LINGV. 20.
      surse: DLRLC
    • diferențiere Aspect exterior sub care se prezintă orice fenomen sau lucru din natură și societate, expresie a conținutului, cu care formează o unitate dialectică.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Forme ale conștiinței sociale = forme distincte ale vieții spirituale ale societății, care se deosebesc prin obiectul lor specific, prin funcția lor socială specifică și prin modul specific de reflectare a existenței sociale (filosofia, morala, arta, știința etc.).
      surse: DEX '09 MDN '00
    • 1.2. Formă logică = structură mintală în conformitate cu principiile gândirii și având drept funcție organizarea conținutului acesteia.
      surse: MDN '00
    • 1.3. Normă morală care trebuie respectată.
      surse: DEX '09
    • 1.4. geometrie fizică tehnică Aspectul unei figuri în care nu se ține seamă de mărimea ei.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. Înfățișare, aspect (exterior).
    exemple
    • Ochii tăiați în forma migdalei. EMINESCU, N. 34.
      surse: DLRLC
    • Inel de formă antică. ALEXANDRESCU, M. 374.
      surse: DLRLC
    • Prin curte se mișcau, în întunericul serii, forme nedeslușite. DUMITRIU, B. F. 36.
      surse: DLRLC
    • Formele schimbătoare ale lucrurilor se topiră și se mistuiră în noapte ca într-o mare întunecoasă și fără de margini. HOGAȘ, M. N. 168.
      surse: DLRLC
    • 2.1. expresie A fi în formă = a fi, a se găsi în cele mai bune condiții (fizice și intelectuale).
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 2.2. sport Stare de maximă capacitate de efort a organismului, obținută prin antrenament, disciplină, viață sportivă etc.
      surse: DEX '09 DEX '98 DN
  • 3. geografie (în) sintagmă Formă de relief = denivelare a suprafeței Pământului, rezultat al interacțiunii agenților geografici interni și externi.
    surse: DEX '09 MDN '00
  • 4. Totalitatea mijloacelor de exprimare a conținutului unei opere artistice.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN 3 exemple
    exemple
    • «Poveștile» lui Creangă sînt ale lui Creangă, nu prin subiect, prin «istoric» – care sînt ale tuturora, – ci tocmai prin forma dată de el. IBRĂILEANU, S. 150.
      surse: DLRLC
    • Una din cele mai întrebuințate forme ale scrierii e desigur, forma polemicii. GHEREA, ST. CR. II 7.
      surse: DLRLC
    • Formalismul nu numai că poartă în sine idei reacționare, nu numai că nu se mărginește să rupă arta de realitatea vie, ci distruge și forma artistică. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 332, 4/4.
      surse: DLRLC
    • 4.1. Totalitatea mijloacelor de expresie (melodie, ritm, armonie etc.) care redau conținutul unei compoziții muzicale; structura unei compoziții muzicale.
      surse: DEX '09
  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Una dintre formele prin care țărănimea a luptat împotriva exploatării ei, a fost nesupunerea la lucru sau la muncă. IST. R.P.R. 146.
      surse: DLRLC
  • 6. Mod de organizare, de conducere politică, socială etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN 4 exemple
    exemple
    • Dezvoltarea democrației populare ca formă de trecere de la capitalism la socialism are loc în condițiile unei lupte de clasă ascuțite. REZ. HOT. I 48.
      surse: DLRLC
    • Partidul își poate îndeplini rolul său conducător pentru că este înarmat cu cunoașterea legilor de dezvoltare a societății, pentru că este cea mai înaltă formă de organizare de clasă a proletariatului. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 31.
      surse: DLRLC
    • Orînduirea feudală reprezintă, față de cea sclavagistă, o formă mai înaintată a societății. IST. R.P.R. 62.
      surse: DLRLC
    • [Valea Lotrului] e un drum îngust și aspru, sălbatic și frumos, spre un ținut în care viața oamenilor a rămas la formele ei cele mai primitive. BOGZA, C. O. 369.
      surse: DLRLC
    • 6.1. Formă de guvernământ = mod de organizare și de funcționare a conducerii statului.
      surse: DEX '09 DEX '98
    • 6.2. Formă de stat = caracter sau mod de conducere a unui stat.
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • [Lenin] a descoperit Puterea sovietică ca cea mai bună formă de stat a dictaturii proletariatului, folosind în acest scop experiența Comunei din Paris și a revoluției ruse. STALIN, O. X 101.
        surse: DLRLC
    • surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Căutînd necontenit alte forme de trai, omul a lepădat ce nu-i mai convenea spre a încerca ceva mai bun. SADOVEANU, E. 18.
        surse: DLRLC
  • 7. Dispoziție de procedură (care poate atrage anularea unui act sau a unei hotărâri judecătorești).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • După toate formele, legile și obiceiul pămîntului, lupii se cuvine a fi volnici să mănînce oi. NEGRUZZI, S. I 280.
      surse: DLRLC
    • 7.1. Viciu de formă = nerespectare a unei dispoziții de procedură care poate atrage anularea unui act sau a unei hotărâri judecătorești.
      surse: DLRLC DN
    • 7.2. locuțiune adverbială De (sau, rar, pentru) formă = de ochii lumii, pentru a salva aparențele; formal.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: formal 2 exemple
      exemple
      • Pe la școală mai dam noi așa, cîteodată, de formă. CREANGĂ, A. 104.
        surse: DLRLC
      • Unul propunea să tocmească oameni... care... să iasă pe scenă pentru formă și rolul lor să se citească de un lector ad-hoc, între culise. NEGRUZZI, S. I 342.
        surse: DLRLC
  • 8. lingvistică Învelișul sonor al unui cuvânt prin care se exprimă sensul, valoarea sau funcția gramaticală a acestuia.
    surse: DEX '09 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Forma de plural a unui substantiv.
      surse: DLRLC
  • 9. Stare de agregare a corpurilor.
    surse: DN
  • 10. Vas, tipar, model care servește pentru a da unor materiale o anumită înfățișare, un anumit aspect exterior.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: calapod model tipar 2 exemple
    exemple
    • Formă în care se toarnă fonta. Formă de cozonaci.
      surse: DLRLC
    • figurat La ce-am începe să-ncercăm în luptă dreaptă A turna în formă nouă limba veche și-nțeleaptă? EMINESCU, O. I 137.
      surse: DLRLC
    • 10.1. tehnică Piesă prevăzută cu o cavitate de o anumită configurație în care se toarnă un material și care reprezintă negativul obiectului obținut prin turnare.
      surse: DEX '09
    • 10.2. tipografie Pagină de zaț completată de jur împrejur cu material de albitură și închisă într-o ramă metalică, gata pentru a fi introdusă în mașina de tipar.
      surse: DEX '09 DLRLC DN
  • 11. matematică Fiecare dintre expresiile analitice sub care poate fi pusă aceeași relație.
    surse: DN
    • 11.1. Polinom omogen.
      surse: DN

etimologie: