FORMĂ, forme, s. f. 1. (Fil.) Aspect exterior sub care se prezintă orice fenomen și orice lucru din natură și din societate, expresie a conținutului, împreună cu care formează o unitate dialectică. ♦ (Geom., Fiz., Tehn.) Aspect unei figuri în care nu se ține seamă de mărimea ei. ♦ Înfățișare. Ochi tăiați în forma migdalei (EMINESCU). ♦ Expr. A fi în formă = a fi, a se prezenta în cele mai bune condiții. ♦ Conturul unui corp; siluetă. 2. Totalitatea mijloacelor de exprimare a conținutului unei opere artistice. 3. Fel, chip, mod. Formă de viață. ♦ Mod de organizare, de conducere politică, socială etc. ♦ Formă de stat = mod de organizare și de conducere politică a unui stat. 4. Dispoziție legală de procedură. ♦ Viciu de formă = nerespectarea unei dispoziții de procedură (care poate atrage anularea unui act sau a unei hotărîri judecătorești). ♦ Loc. adv. De (sau, rar, pentru) formă = de ochii lumii, pentru a salva aparențele. 5. (Lingv.) Complex de sunete prin care se exprimă un sens; aspectul luat de un cuvânt pentru a exprima o valoare sau o funcțiune gramaticală. 6. Vas, tipar, model care servește pentru a da unor materiale o anumită înfățișare, un anumit aspect exterior. ♦ (Tipogr.) Pagină de zaț completată de jur împrejur cu material de albitură și închisă într-o ramă metalică, gata pentru a fi introdusă în mașina de tipar. – Fr. forme (lat. lit. forma).