11 definiții pentru țipăt țipet


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȚÍPĂT, țipete, s. n. Strigăt ascuțit (de durere sau de spaimă), zbieret, urlet, strigăt. [Var.: țípet s. n.] – Țipa1 + suf. -ăt.

ȚÍPĂT, țipete, s. n. Strigăt ascuțit (de durere sau de spaimă), zbieret, urlet, strigăt. [Var.: țípet s. n.] – Țipa1 + suf. -ăt.

ȚÍPĂT, țipete, s. n. Strigăt ascuțit (de durere sau de spaimă, v. răcnet); strigăt scos de animale. Prin văzduhul sur vîslea spre asfințit un cîrd de gîște sălbatice, cu țipete aspre. SADOVEANU, O. I 451. Izbucni un țipăt deznădăjduit de femeie, ca sîngele pe lîngă un cuțit înfipt în inimă. CAMIL PETRESCU, N. 21. O cocoană... dădu un țipăt de spaimă și leșină. VLAHUȚĂ, O. A. III 6. – Variantă: țípet (HOGAȘ, M. N. 180, RUSSO, S. 115) s. n.

ȚÍPĂT ~ete n. Strigăt puternic (scos de om sau de unele animale); răcnet; răget. ~ ascuțit. /a țipa + suf. ~ăt

țipăt n. strigăt tare și ascuțit. [V. țipă].

ȚÍPET s. n. v. țipăt.

țípet n., pl. e (d. țip). Strigăt supțire ca de copil orĭ de femeĭe. – În nord -ăt, pl. tot ete. V. răcnet.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

țípăt s. n., pl. țípete

țípăt s. n., pl. țípete


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ȚÍPĂT s. 1. v. strigăt. 2. răcnet, strigăt, urlet, zbierătură, zbieret, (rar) strigare, strigătură, țipătură, (înv. și reg.) răcnitură. (~ de durere.) 3. v. chiot.

ȚIPĂT s. 1. strigăt, urlet, zbieret, (înv.) chemare, vreavă. (Îl ruga să înceteze cu ~ele.) 2. răcnet, strigăt, urlet, zbierătură, zbieret, (rar) strigare, strigătură, țipătură, (înv. și reg.) răcnitură. (~ de durere.) 3. chiot, chiu, chiuit, chiuitură, hăulire, hăulit, hăulitură, strigăt, (pop.) iuit, (reg.) hihăit, hihot. (A tras un ~, la horă.)

Țipăt ≠ șoaptă, tăcere

Intrare: țipăt
substantiv neutru (N9)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țipăt
  • țipătul
  • țipătu‑
plural
  • țipete
  • țipetele
genitiv-dativ singular
  • țipăt
  • țipătului
plural
  • țipete
  • țipetelor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țipet
  • țipetul
  • țipetu‑
plural
  • țipete
  • țipetele
genitiv-dativ singular
  • țipet
  • țipetului
plural
  • țipete
  • țipetelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

țipăt țipet

  • 1. Strigăt ascuțit (de durere sau de spaimă).
    exemple
    • Prin văzduhul sur vîslea spre asfințit un cîrd de gîște sălbatice, cu țipete aspre. SADOVEANU, O. I 451.
      surse: DLRLC
    • Izbucni un țipăt deznădăjduit de femeie, ca sîngele pe lîngă un cuțit înfipt în inimă. CAMIL PETRESCU, N. 21.
      surse: DLRLC
    • O cocoană... dădu un țipăt de spaimă și leșină. VLAHUȚĂ, O. A. III 6.
      surse: DLRLC

etimologie: