4 intrări

41 de definiții

din care

Explicative DEX

ȚINC1, țincuri, s. n. Fiecare dintre proeminențele tăiate la capetele a două scânduri (alternând cu câte o scobitură) pentru a permite o îmbucare solidă în unghi a celor două scânduri. – Din germ. Zinke.

ȚINC1, țincuri, s. n. Fiecare dintre proeminențele tăiate la capetele a două scânduri (alternând cu câte o scobitură) pentru a permite o îmbucare solidă în unghi a celor două scânduri. – Din germ. Zinke.

ȚINC2 s. m. v. țânc.

ȚINC2 s. m. v. țânc.

ținc3 sn [At: LTR2 / Pl: ~uri / E: ger Zinke] Fiecare dintre dinții, alternând cu tăieturi de la capetele a două scânduri, care se îmbucă permițând îmbinarea acestora în unghi.

ținc1 [At: ALR SN III, h 701/310 / V: țânc (Pl: țânci) / E: fo] 1 i (Rep) Cuvânt care redă strigătul specific al pițigoiului. 2 i (Îf țânc) Cuvânt care redă strigătul specific al țicleanului (1). 3 sm (Orn; Mun; îf țânc) Țiclean (1) (Sitta europaea).

ținc4 sn vz zinc

ținc2 sm vz țânc2

ȚINC2 (pl. -curi) sn. 👉 ȘLIȚ [germ. Zinke].

ȚINC1, ȚÎNC sm. Mold. 1 🐒 Puiul unei fiare sălbatice; cățel: țincii leului (CANT.) 2 🐒 ~UL-PĂMÎNTULUI = CĂȚELUL-PĂMÎNTULUI 8 F iron. Copilaș, băiețaș; piciu: vezi dumneata țincul cum te-a cunoscut, zise conu Alecu (D.-ZAMF.); pe cățeaua asta voiu s’o taiu în patru bucăți împreună cu țincul ei (NEGR.); un țînc... scobora niște capre de vale (VLAH.) [ung. cenk].

ȚINC, țincuri, s. n. Fiecare dintre proeminențele tăiate la capetele a două scînduri, alternînd cu cîte o crestătură, pentru a permite o îmbucare solidă în unghi a celor două scînduri.

ȚINC ~uri n. Fiecare dintre proeminențele executate la extremitatea a două scânduri care se îmbină, una intrând în golurile celeilalte. /<germ. Zinke

ținc m. Mold. Tr. 1. cățeluș; țincul pământului, șuiț; 2. fam. prunc: un ținc să te înșele AL. [Ung. CENK, broscoiu, cățeluș* băiat, recrut].

ținc, V. țînc.

ȚÂNC, țânci, s. m. (Fam.; uneori depr.) Copilaș, băiețaș. [Var.: (reg.) ținc s. m.] – Din magh. cenk.

ȚÂNC, țânci, s. m. (Fam.; uneori depr.) Copilaș, băiețaș. [Var.: (reg.) ținc s. m.] – Din magh. cenk.

țânc1 i, sm vz ținc1

țânc2 sm [At: PSALT. 109 / V: (reg) ținc, țing / Pl: ~nci / E: ns cf mg cenk] 1 (Îrg) Pui de animal sălbatic. 2 (Îrg) Pui de câine. 3 (Zlg; reg) Popândău (Citellus citellus). 4 (Zlg; reg; șîc ~ul-pământului) Orbete (Spalax microphthalmus). 5 (Zlg; reg; îc) ~ul-pământului, ~ de pământ Cârtiță (Talpa europaea). 6 (Zlg; reg; îc) ~ul-pământului Rozător de culoare cenușie-gălbuie, cu corpul subțire și coada scurtă Si: șuiță (Spermophilus citellus). 7 (Zlg; reg; îac) Hârciog (Cricetus cricetus). 8 (Zlg; reg; îac) Marmotă (Arctomys marmotta). 9 (Zlg; reg; îac) Jder (Martes martes). 10 (Zlg; reg; îac) Șoarece (Mus musculus). 11 (Zlg; reg; îac) Șoarece alb. 12 (Reg; îac) Animal fantastic imaginat ca un câine, care trăiește sub pământ și care face rău morților Si: cățelul-pământului. 13 (Reg; îe) A asculta ~ul-pământului A sta culcat cu urechea la pământ. 14 (Reg; îae) A dormi adânc. 15 (Reg; îae) A fi mort. 16 (Reg; îe) A umbla când doarme ~ul-pământului A umbla în toiul nopții. 17 (Îrg) Câine de talie mică Si: cotei2 (1). 18-19 (Fam; șdp) Copil (mic). 20 (Fam; pex) Fiu. 21 (Fam) Epitet pentru un om mic de statură. 22 (Fam; dep) Tânăr fără experiență Si: țângău (2).

țing2 sm vz țânc2

ȚINCAR(IU), ȚÎNCARIU sm. Mold. = ȚINC18: să te mărite pe tine cu țîncariul ei? (ALECS.).

ȚINCȘOR sm. dim. ȚINC.

ȚINGĂU, ȚÎNGĂU sm. F iron. Flăcăiaș, tînăr căruia nu i-a răsărit încă mustața: un țingău trimes de stăpînire (SAD.); tu nu ai un ~ de flăcău de însurat? (ȘEZ.); mă, țîngăule, zice unchiul, ia-ți calul și mergi de-ți caută de treabă! (CAR.) [comp. ȚINC și ung. cinkó „fată tînără”].

ȚÎNC... 👉 ȚINC...

ȚÎNC, țînci, s. m. 1. (Învechit și popular) Puiul anumitor animale (mai ales puiul de cîine, v. cățel). ◊ Compus: țîncul-pămîntului = cățelul-pămîntului, v. cățel (3). 2. (Uneori cu sens depreciativ) Copil (mai ales băiat) mic; plod. La noi se uită curios, mușcînd dintr-un măr, un țînc numai de-o șchioapă. SADOVEANU, O. VII 200. Pe-o mîrțoagă, dintr-o gură de dăsagă Atîrnată de oblînc, Fără scîncet, cu sfială Iese negru la iveală, Numai cît o portocală, Un căpșor mirat de țînc. TOPÎRCEANU, P. O. 37. Un țînc de vreo șapte ani, un țăran în miniatură, scobora niște capre devale. VLAHUȚĂ, O. AL. II 48. ◊ (Urmat de determinări arătînd ființa la care se referă) Da’ frați mai ai? – Am. Iaca, țîncul ista de soră. SADOVEANU, O. VII 218.

ȚÂNC ~ci m. 1) fam. Pui de câine; cățel. 2) depr. Copil de vârstă mică. /cf. ung. cenk

țînc și (lit.) ținc m. (ung. cenk, cățel, băĭetan, recrut). Est. Iron. Copil mic, prunc: ce cauțĭ cu țincu pin mulțimea asta? Țîncu (saŭ cățelu) pămîntuluĭ, V. cățel. – Și fem. țîncă, pl. e, cățeluță. V. ghitan și copleș.

Ortografice DOOM

ținc s. n., pl. țincuri

ținc s. n., pl. țincuri

ținc s. n., pl. țincuri

țânc (fam.) s. m., pl. țânci

țânc (fam.) s. m., pl. țânci

țânc s. m., pl. țânci

Etimologice

ținc (-ci), s. m.1. Pui de animal. – 2. Copil, țîngău. – Var. țînc. Mag. cenk (Cihac, II, 535; Tiktin). – Der. țincă (var. țîncă), s. f. (cățea); țingău, s. m. (flăcăuaș, băietan), cu suf. -ău (Philippide, Principii, 154; Graur 192; nu este probabilă der. din țig. tsikno „mic”, propusă de Iordan, Introducere în studiul l. rom., 419).

ȚINC3 s. n. (Var.) Zinc.

Enciclopedice

ȚINC, țînc subst (puiu). 1. – (Puc); -u, M. (P1); -a țig. (Ștef). 2. Țîncul (Cat). 3. + subst. coca: Țîncoca, mold. – țig. (17 A IV 157).; cf. Țancoc (V Bistr – Bicaz.)

Sinonime

ȚINC s. v. prășilă, progenitură, pui, șliț.

ținc s. v. PUI. ȘLIȚ.

ȚÂNC s. v. puști.

ȚÎNC s. pici, prichindel, puști, (reg.) pricolici, (fam.) zgîmboi, (fig.) năpîrstoc. (Un ~ de vreo 5 ani.)

Regionalisme / arhaisme

ȚINC s.m. v. țînc.

ținc, țincuri, s.n. (pop.) cep la extremitatea unei scânduri care se îmbină cu altă scândură.

ȚÎNC s.m. (Mold.) Pui de animal. Țîncilor de leu. DOSOFTEI, PSALTIRE (1680), apud TEW. Țîncii leului rănind. CANTEMIR, DIVANUL, apud TDRG; cf. DOSOFTEI, VS, apud TDRG. Variante: ținc (CANTEMIR, DIVANUL, apud TDRG). Etimologie: magh. cenk. Vezi și țincșor, țîncă. Cf. c ă ț e l.

țânc, țânci, s.m. (pop. și fam.) 1. copilaș, băiețaș. 2. pui de animal (sălbatic sau de câine). 3. popândău. 4. orbete.

țânc, țânci, s.m. (fam.) 1. Copil mic, prunc. 2. Cățeluș. ■ (onom.)Țînc, Ținc, nume de familie în jud. Maram. – Din magh. cenk „cățel” (DEX, Scriban).

Intrare: Ținc
Ținc nume propriu
nume propriu (I3)
  • Ținc
Intrare: ținc
ținc
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: ținc (capăt)
ținc2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ținc
  • țincul
  • țincu‑
plural
  • țincuri
  • țincurile
genitiv-dativ singular
  • ținc
  • țincului
plural
  • țincuri
  • țincurilor
vocativ singular
plural
Intrare: țânc
substantiv masculin (M13)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țânc
  • țâncul
  • țâncu‑
plural
  • țânci
  • țâncii
genitiv-dativ singular
  • țânc
  • țâncului
plural
  • țânci
  • țâncilor
vocativ singular
  • țâncule
plural
  • țâncilor
substantiv masculin (M13)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ținc
  • țincul
  • țincu‑
plural
  • ținci
  • țincii
genitiv-dativ singular
  • ținc
  • țincului
plural
  • ținci
  • țincilor
vocativ singular
  • țincule
plural
  • țincilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

ținc, țincurisubstantiv neutru

  • 1. Fiecare dintre proeminențele tăiate la capetele a două scânduri (alternând cu câte o scobitură) pentru a permite o îmbucare solidă în unghi a celor două scânduri. DEX '09 DEX '98 DLRLC
etimologie:

țânc, țâncisubstantiv masculin

  • 1. familiar uneori depreciativ Băiețaș, copilaș, plod, puști. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote La noi se uită curios, mușcînd dintr-un măr, un țînc numai de-o șchioapă. SADOVEANU, O. VII 200. DLRLC
    • format_quote Pe-o mîrțoagă, dintr-o gură de dăsagă Atîrnată de oblînc, Fără scîncet, cu sfială Iese negru la iveală, Numai cît o portocală, Un căpșor mirat de țînc. TOPÎRCEANU, P. O. 37. DLRLC
    • format_quote Un țînc de vreo șapte ani, un țăran în miniatură, scobora niște capre devale. VLAHUȚĂ, O. A. III 48. DLRLC
    • format_quote Da frați mai ai? – Am. Iaca, țîncul ista de soră. SADOVEANU, O. VII 218. DLRLC
  • 2. învechit popular Puiul anumitor animale (mai ales puiul de câine). DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.