îndărătnici [At: BIBLIA (1688) 42¹ / V: ~răpnici, ~răptnici, ~deretnici / Pzi: ~cesc / E: îndărătnic] 1 vtf (Înv) A întoarce pe cineva de la ceva. 2 vt (Înv) A irita pe cineva. 3 vt (Înv) A trezi spiritul de contradicție. 4 vr (Înv) A se împotrivi. 5 vr (Pop) A stărui cu încăpățânare într-o atitudine Si: a se încăpățâna. 6 vr (Pop; pex) A persevera.

ÎNDĂRĂTNICI, îndărătnicesc, vb. IV. Refl. A se opune cu încăpățînare, a stărui cu îndărătnicie într-o atitudine; a se încăpățîna. Turmele, căzute în somnul fierbinte de după miezul nopții, se îndărătniceau în fața bîtelor. CAMILAR, T. 5. Cînd s-a duce Duca-vodă ca să ierte pe copila lui, are să afle că dumneaei, s-a răsgîndit; iar se îndărătnicește și iar nu mai vrea. SADOVEANU, Z. C. 302. Nu te-ndărătnici, bade Gavrile. ALECSANDRI, T. 1532. ◊ Tranz. Nu făcu nici o mișcare ca să nu se supere ori să îndărătnicească pe zîna a veni după el. ISPIRESCU, L. 35.

A SE ÎNDĂRĂTNICI mă ~esc intranz. A stărui cu îndărătnicie într-o atitudine sau într-o acțiune (mai ales nesănătoasă); a se arăta îndărătnic; a se încăpățâna; a se ambiționa. /Din îndărătnic

îndărămnic, ~ă a vz îndărătnic

îndărăpnic, ~ă a vz îndărătnic

îndărăpnici v vz îndărătnici

îndărăptnic, ~ă a vz îndărătnic

îndărăptnici v vz îndărătnici

îndărătnic, ~ă a [At: CORESI, EV. 80/9 / V: ~rămnic, ~răpnic, ~răptnic / Pl: ~ici, ~ice / E: îndărăt + -nic] (Pop) 1 a Încăpățânat. 2 a Recalcitrant 3 a Nesupus. 4 a (Pex) Stârnitor. 5 a (Rar) Rămas în urmă Si: restanțier. 6 sf (Bot) Clocoței (Clematis integrifolia).

înderetnici v vz îndărătnici

ÎNDĂRĂTNIC, -Ă, îndărătnici, -e, adj. Care se încăpățînează, nu cedează (ușor), nu renunță, nu se lasă convins, încăpățînat, recalcitrant; care duce un lucru pînă la capăt, nu se descurajează, stăruitor, perseverent. La două-trei mese mai stăruiau gustători îndărătnici de vin. VORNIC, P. 153. Pătimaș și îndărătnic, s-o iubești ca un copil. EMINESCU, O. I 157. Bate la ușă stăruind... ca un creditor îndărătnic. RUSSO, O. 49. ◊ (Adverbial) Soneria telefonului chema îndărătnic și neîntrerupt. C. PETRESCU, C. V. 293. (Fig.) Treceai prin văile afunde, Încovoindu-ți îndărătnic Mărețul tău grumaz de unde. GOGA, P. 18. ♦ (Rar, arhaizant) Rămas în urmă; dator. Datoria lor către visterie au plătit-o? – O plătesc, măria-ta... Cel ce are dă și pentru cel ce n-are. Averea satului răspunde pentru toți. Fiind îndărătnici de multă vreme, acuma li s-a împlinit tot, pînă la un capăt de ață. SADOVEANU, Z. C. 232. – Variantă: (regional) îndărăpnic, -ă (NEGRUZZI, S. I 84) adj.

ÎNDĂRĂTNIC ~că (~ci, ~ce) și substantival 1) Care manifestă lipsă de supunere; încăpățânat; recalcitrant; nătâng. 2) Care vădește stăruință în acțiuni; perseverent; tenace. /îndărăt + suf. ~nic

îndărâtnic a. 1. care dă îndărăt (primitiv despre cal), încăpățânaț; 2. fig. stăruitor, rezistent: muncă îndărâtnică.

îndărâtnicì v. a se împotrivi din încăpățânare.

îndărătnic, -ă adj. (d. îndărăt). Recalcitrant, rebel, care face contraru celor ce i se poruncesc: copil îndărătnic. Încăpățînat, înțestat, obstinat, care nu ascultă de sfatu altuĭa. Persistent, perseverant, tenace, stăruitor: muncă îndărătnică. Adv. În mod îndărătnic: a răspunde îndărătnic. – Vechĭ înderetnic. Și îndărăpnic (Mold.) și -ăvnic (Trans.).

îndărătnicésc v. tr. Fac îndărătnic. V. refl. Mă fac îndărătnic. – Vechĭ îndere-.

îndărătnici (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă îndărătnicesc, 3 sg. se îndărătnicește, imperf. 1 sg. mă îndărătniceam; conj. prez. 1 sg. să mă îndărătnicesc, 3 să se îndărătnicească; imper. 2 sg. afirm. îndărătnicește-te; ger. îndărătnicindu-mă

!îndărătnici (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndărătnicește, imperf. 3 sg. se îndărătnicea; conj. prez. 3 să se îndărătnicească

îndărătnici vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndărătnicesc, imperf. 3 sg. îndărătnicea; conj. prez. 3 sg. și pl. îndărătnicească

îndărătnic adj. m., pl. îndărătnici; f. îndărătnică, pl. îndărătnice

îndărătnic adj. m., pl. îndărătnici; f. îndărătnică, pl. îndărătnice

îndărătnic adj. m., pl. îndărătnici; f. sg. îndărătnică, pl. îndărătnice

îndărătnic.

ÎNDĂRĂTNICI vb. 1. v. încăpățâna. 2. a se ambiționa, a se încăpățâna, a se îndârji, a persevera, a persista, a stărui. (Se ~ să susțină că...)

ÎNDĂRĂTNICI vb. 1. a se încăpățîna, (livr.) a se obstina, (pop.) a se nătîngi, (reg.) a se încîina. (Se ~ prostește.) 2. a se ambiționa, a se încăpățîna, a se îndîrji, a persevera, a persista, a stărui. (Se ~ să susțină că...)

ÎNDĂRĂTNIC adj. v. restanțier.

ÎNDĂRĂTNIC adj. 1. v. încăpățânat. 2. ambițios, încăpățânat, îndârjit, perseverent, stăruitor. (Se dovedește extrem de ~ în atingerea scopului.)

îndărătnic adj. v. RESTANȚIER.

ÎNDĂRĂTNIC adj. 1. încăpățînat, recalcitrant, refractar, (livr.) obstinat, (pop.) sanchiu, (reg.) inacciu, înțestat, (Olt.) dugos, (înv.) capeș, renitent, (fam. peior.) capsoman, căpățînos, căpos. (Ce om ~!) 2. ambițios, încăpățînat, îndîrjit, perseverent, stăruitor. (Se dovedește extrem de ~ în atingerea scopului.)