ÎNDĂRĂTNICI, îndărătnicesc, vb. IV. Refl. A se opune cu încăpățînare, a stărui cu îndărătnicie într-o atitudine; a se încăpățîna. Turmele, căzute în somnul fierbinte de după miezul nopții, se îndărătniceau în fața bîtelor. CAMILAR, T. 5. Cînd s-a duce Duca-vodă ca să ierte pe copila lui, are să afle că dumneaei, s-a răsgîndit; iar se îndărătnicește și iar nu mai vrea. SADOVEANU, Z. 302. Nu te-ndărătnici, bade Gavrile. ALECSANDRI, T. 1532. ◊ Tranz. Nu făcu nici o mișcare ca să nu se supere ori să îndărătnicească pe zîna a veni după el. ISPIRESCU, L. 35.