opțiuni
  • info

11 definiții pentru restanțier

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RESTANȚIER, -Ă, restanțieri, -e, adj. (Adesea substantivat) Care a rămas în urmă cu o lucrare, cu o plată etc. ♦ (Despre studenți) Care nu și-a trecut examenul la termenul fixat. [Pr.:-ți-er] – Restanță + suf. -ier.

RESTANȚIER, -Ă, restanțieri, -e, adj. (Adesea substantivat) Care a rămas în urmă cu o lucrare, cu o plată etc. ♦ (Despre studenți) Care nu și-a trecut examenul la termenul fixat. [Pr.:-ți-er] – Restanță + suf. -ier.

restanțier, ~ă a [At: BARCIANU / Pl: ~ți-er / Pl: ~i, ~e / E: restanță + -er] 1-2 smf, a (Persoană) care a rămas în urmă cu o plată. 3 (D. studenți) Care nu și-a promovat examenul la termenul fixat.

RESTANȚIER, -Ă, restanțieri, -e, adj. Care a rămas în urmă cu o lucrare, cu o plată. ♦ (Despre studenți) Care nu și-a trecut examenul la termen. – Pronunțat: -ți-er.

RESTANȚIER, -Ă adj. (adesea s.) Rămas în urmă, în restanță (cu o lucrare, cu o plată, cu un examen etc.). [Pron. -ți-er. / < restanță + -ier].

RESTANȚIER, -Ă adj., s. m. f. (cel) rămas în restanță (cu o lucrare, cu o plată, cu un examen etc.). (< restanță + -ier)

RESTANȚIER ~ă (~i, ~e) și substantival Care are o restanță; cu restanțe. [Sil. -ți-er] /restanță + suf. ~ier

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

restanțier (desp. -ți-er) adj. m., s. m., pl. restanțieri; adj. f., s. f. restanțieră, pl. restanțiere

restanțier (-ți-er) adj. m., s. m., pl. restanțieri; adj. f., s. f. restanțieră, pl. restanțiere

restanțier adj. m. (sil. -ți-er), pl. restanțieri; f. sg. restanțieră, pl. restanțiere

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

RESTANȚIER adj. (înv.) îndărătnic. (O persoană ~ la plată.)

RESTANȚIER adj. (înv.) îndărătnic. (O persoană ~ la plată.)

Intrare: restanțier
restanțier adjectiv
  • silabație: -ți-er info
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • restanțier
  • restanțierul
  • restanțieru‑
  • restanțieră
  • restanțiera
plural
  • restanțieri
  • restanțierii
  • restanțiere
  • restanțierele
genitiv-dativ singular
  • restanțier
  • restanțierului
  • restanțiere
  • restanțierei
plural
  • restanțieri
  • restanțierilor
  • restanțiere
  • restanțierelor
vocativ singular — —
plural — —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

restanțier, restanțierăadjectiv

  • 1. adesea substantivat Care a rămas în urmă cu o lucrare, cu o plată etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: îndărătnic
    • 1.1. (Despre studenți) Care nu și-a trecut examenul la termenul fixat. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
etimologie:
  • Restanță + sufix -ier. DEX '09 DEX '98 DN

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.