ZBÂNȚUI, zbânțui, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se zbengui, a zburda, a fi neastâmpărat. [Var.: zbănțui vb. IV] – Et. nec.

ZBÂNȚUIT¹ s. n. (Pop.) Zbânțuire; zbenguială. – V. zbânțui.

ZBÂNȚUIT², -Ă, zbânțuiți, -te, adj. (Pop.) Care se zbânțuie; neastâmpărat. – V. zbânțui.

zbănțui² v vz zbânțui corectat(ă)

zbănțuit¹ sn [At: RESMERIȚĂ, D. / S și: sb~ / Pl: ~uri / E: zbănțui] (Îvr) Zbănțuire¹.

zbănțuit² sn vz zbânțuit¹

zbănțuit³, ~ă a vz zbânțuit²

zbânțui vr [At: HEM 2471 / V: zbăn~ / Pzi: zbânțui și ~esc / E: fo] 1-2 A zburda (1-2). 3 (Pop) A se hârjoni (1). 4 (Mol) A se agăța cu mâinile, brațele etc. de ceva legănând cu picioarele în aer. 5 (Reg) A merge la petrecere.

zbânțuit¹ sn [At: HEM 2471 / V: zbăn~ / S și: sbânțuit / Pl: ~uri / E: zbânțui] (Pop) Zbenguială (1).

zbânțuit², ~ă a [At: RESMERIȚĂ, D. / V: (reg) zbăn~ (S și: sbănțuit) / Pl: ~iți, ~e / E: zbânțui] (Îrg) 1-2 Zvăpăiat (1-2).

zbănțui vb. IV. v. zbînțui.

zbînțui vb. IV. refl. (pop) A se zbengui, a zburda, a fi neastîmpărat. M-am zbînțuit așa, pe coclaurile bulgărești (GAL.). • prez.ind. zbînțui. și zbănțui vb. IV. /etimol. nec.

zbînțuit¹ s.n. (pop.) Zbînțuire. • /v. zbînțui.

zbînțuit², -ă adj. (pop.) Care se zbînțuie; care este neastîmpărat. • pl. -ți, -te. /v. zbînțui.

ZBÂNȚUI, zbânțui, vb. IV. Refl. A se zbengui, a zburda, a fi neastâmpărat. [Var.: zbănțui vb. IV] – Et. nec.

ZBÂNȚUIT², -Ă, zbânțuiți, -te, adj. Care se zbânțuie; neastâmpărat. – V. zbânțui.

ZBÂNȚUIT¹ s. n. Zbânțuire; zbenguială. – V. zbânțui.

ZBĂNȚUI, zbănțuiesc și zbănțui, vb. IV. Refl. A se zbengui, a zburda, a fi neastîmpărat. Te-ai duce dimIneața la horă să te zbănțui și să chiui. C. PETRESCU, R. DR. 241. Mă uitam cu dor la ceilalți copii cum alergau și se zbănțuiau pe afară. VLAHUȚĂ, O. AL. I 176. Mă mir cum nu s-o săturat de zbănțuit. ALECSANDRI, T. 413. ◊ Variantă: zbînțui (STANCU, D. 72) vb. IV.

ZBĂNȚUIT², -Ă, zbănțuiți, -te, adj. Care se zbănțuie; neastîmpărat. (Substantivat) De zbănțuitul ista al dumitale nimica nu scapă. CREANGĂ, A. 56.

ZBĂNȚUIT¹ s. n. Zbenguială, zbănțuială.

ZBÎNȚUI vb. IV v. zbănțui.

ZBĂNȚUI vb. IV. v. zbînțui.

ZBÎNȚUI, zbînțui, vb. IV. Refl. A se zbengui, a zburda, a fi neastîmpărat. [Var.: zbănțui vb. IV]

ZBÎNȚUIT², -Ă, zbînțuiți, -te, adj. Care se zbînțuie; neastîmpărat. – V. zbînțui.

ZBÎNȚUIT¹ s. n. Zbînțuire; zbenguială. – V. zbînțui.

A SE ZBÂNȚUI mă zbânțui intranz. A se juca sărind și alergând; a fi neastâmpărat; a zburda; a se zbengui. /Orig. nec.

sbănțuì v. Mold. 1. a lega cu sbanțuri; 2. fig. a face ștrengării: nu s’a săturat de sbănțuit AL. [Sensul figurat e obscur].

sbănțuit m. Mold. ștrengar: de sbănțuitul ăsta nimica nu scapă CR.

zbănțuĭésc v. tr. (d. zbanț). Leg cu zbanțurĭ. V. refl. (cp. cu balț și it. balzo, sbalzo, săritură, balzare, sbalzare, a sări). Sar, mă joc, mă agăț, zburd, mă zbenguĭesc: copiiĭ se zbănțuĭaŭ pin pod. V. bîstîcîĭ.

zbănțuít, -ă adj. Care se zbănțuĭește, neastîmpărat: un copil zbănțuit.

zbânțui (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă zbânțui, 3 se zbânțuie, imperf. 1 sg. mă zbânțuiam; conj. prez. 1 sg. să mă zbânțui, 3 să se zbânțuie; imper. 2 sg. afirm. zbânțuie-te; ger. zbânțuindu-mă

zbânțuit (pop.) s. n.

zbânțui (a se ~) (pop., fam.) vb. refl. ind. prez. 1 sg. mă zbânțui, 2 sg. te zbânțui, 3 se zbânțuie, imperf. 3 sg. se zbânțuia; conj. prez. 3 să se zbânțuie

zbânțuit (pop.) s. n.

zbânțui vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. zbânțui, 3 sg. și pl. zbânțuie, imperf. 3 sg. zbânțuia

zbânțuit s. n.

ZBĂNȚUI, zbănțui, vb. IV. ~ 2. Tranz. A strînge, a fixa, a prinde cu o verigă de fier, cu un cerc de metal. (din zbanț)

ZBÂNȚUI vb. v. zburda.

ZBÂNȚUIT adj. v. zburdalnic.

ZBÂNȚUIT s. v. joacă.

ZBÎNȚUI vb. a se zbengui, a zburda. (Toată ziua se ~.)

ZBÎNȚUIT adj. drăcos, neastîmpărat, nebun, nebunatic, sprințar, vioi, zăpăcit, zburdalnic, zglobiu, zurliu, zvăpăiat, zvînturat, zvînturatic, (pop.) zbanghiu, (reg.) sturlubatic, sturluibat, (prin Olt.) saitoc, (Transilv.) șulhetic, (înv.) zburdatic, zburdător. (Copil ~.)

ZBÎNȚUIT s. joacă, joc, zbenguială, zbenguire, zbenguit, zbînțuială, zbînțuire, zbînțuitură, zburdare, zburdălnicie, (reg.) zbeng, zbereguială, zbînț, zburdă. (N-a fost decît un ~ de copii.)

A se zbânțui ≠ a se liniști