2 intrări

21 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VOLINTÍR s. m. v. voluntar.

VOLINTÍR s. m. v. voluntar.

VOLINTÍR1 s. m. v. voluntar1.

VOLINTÍR2, volintiri, s. m. Soldat din cetele lui Ipsilante (care au luptat în perioada zaverei din 1821 la noi în țară); p. ext. soldat voluntar. Au fost volintiri care au luptat alături de ruși. CAMIL PETRESCU, O. II 31. Șeful meu, polițaiul... [fusese] volintir în Italia, volintir într-o revoluție polonă, vrăjmaș jurat al tiranilor. CARAGIALE, la CADE. Am fugit... de frica unei cete de turci care se bătuse chiar atunci cu volintirii la Secul. CREANGĂ, A. 20. ◊ (Depreciați) Nineaca... ne-mpușcă!...Vai de mine, c-aista-i volintir! ALECSANDRI, T. I 191. Vameșii de la hotar încep a cotrobăi prin lăzile mele ca în vremea volintirilor. id. la CADE.

VOLINTÍR ~i m. v. VOLUNTAR. /<rus. volontër

volintir m. 1. voluntar, în special înrolat în armata greacă a lui Ipsilante din timpul Zaverei: tocmai din vremea volintirilor AL.; 2. om crud. barbar: vai de mine, căsta e volintir! AL. [Rus. VOLONTĬORŬ, voluntar].

volintír m. (rus. volontér, pron. volontĕór, d. germ. volontär, care vine d. fr. volontaire; bg. volontir. V. voluntar). Vechĭ. Voluntar (maĭ ales de ceĭ înrolațĭ în armata grecească a luĭ Ipsilante, în timpu zavereĭ, la 1821): tocmaĭ din vremea volintirilor. Azĭ. Fig. Fam. Zurbagiŭ, scandalagiŭ: aista-ĭ cam volintir. V. zavergiŭ, joĭmir.

VOLONTÍR s. m. v. voluntar.

VOLONTÍR s. m. v. voluntar.

VOLUNTÁR, -Ă, voluntari, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. (Despre oameni și manifestările lor). 1. Care acționează de bunăvoie, din proprie inițiativă, nesilit de nimeni, în mod conștient; (despre acțiuni) care se face de bunăvoie, fără constrângere. ◊ Act voluntar = acțiune săvârșită de cineva în mod conștient, voit. 2. Care exprimă voință. 3. Care își impune voința; autoritar. II. S. m. Persoană care cere să fie chemată sub arme fără a avea această obligație; p. ext. persoană care ia parte la o campanie militară din proprie inițiativă sau care se oferă să execute o misiune de luptă. ♦ Persoană care se oferă să facă un. serviciu de bunăvoie și dezinteresat. [Var.: (II) (înv.) volintír, volontír s. m.] – Din fr. volontaire, lat. voluntarius, rus. volentir.

VOLUNTÁR, -Ă, voluntari, -e, adj., s. m. I. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) 1. Care acționează de bunăvoie, din proprie inițiativă, nesilit de nimeni, în mod conștient; (despre acțiuni) care se face de bunăvoie, fără constrângere. ◊ Act voluntar = acțiune săvârșită de cineva în mod conștient, voit. 2. Care exprimă voință. 3. Care își impune voința; autoritar. II. S. m. Persoană care intră în armată din proprie dorință spre a face serviciul militar (înainte de a fi împlinit vârstă cerută); p. ext. persoană care ia parte la o campanie militară din proprie inițiativă sau care se oferă să facă un serviciu de bunăvoie și dezinteresat. [Var.: (II) (înv.) volintír, volontír s. m.] – Din fr. volontaire, lat. voluntarius, rus. volentir.

VOLONTÍR s. m. v. voluntar1.

VOLUNTÁR1, voluntari, s. m. Persoană care intră în armată spre a face serviciul militar nesilit de nimeni sau înainte de a fi împlinit vîrsta cerută; p. ext. persoană care ia parte la o campanie militară din proprie inițiativă. Făcuse războiul ca voluntar, la optsprezece ani. DUMITRIU, N. 153. Sînt vreo douăzeci de voluntari tineri. conduși de un ofițer și doi sergenți rezerviști către Dunăre – la război. CARAGIALE, O. I 355. Ioan mai ademeni în serviciul său o seamă de voluntari sîrbi, greci și bulgari. HASDEU, I. V. 16. ♦ Persoană care se oferă să facă de bunăvoie și dezinteresat o muncă, pentru care se cere tragere de inimă și spirit de sacrificiu. Cîteva zeci de mii de tineri au venit aici, voluntari, din toată Uniunea Sovietică și-și dau contribuția lor la refacerea orașului [Stalingrad]. STANCU, U.R.S.S. 185. – Variante: (învechit) volintír (SADOVEANU, O. VII 211, ALECSANDRI, T. I 191), volontír (GHICA, A. 500) s. m.

VOLUNTÁR, -Ă I. adj. 1. făcut de bunăvoie; liber consimțit. 2. care exprimă, denotă voință. ◊ care își impune voința; autoritar; încăpățânat, îndărătnic. II. s. m. 1. militar care participă la o campanie, la o acțiune de luptă sau se înrolează în armată din proprie dorință. 2. cel care se oferă să facă un serviciu de bunăvoie și dezinteresat. (< lat. voluntarius, fr. volontaire)

VOLUNTÁR2 ~i m. 1) Persoană care cere singură să facă serviciul militar, fără a avea această obligație. 2) Persoană care se oferă să facă ceva dezinteresat. /<lat. voluntarius, fr. volontiare, it. volontaire

voluntar a. care se face de bună voie: act voluntar. ║ m. cel ce s’a înrolat de bună voie în armată: batalion de voluntari.

*voluntár, -ă adj. (lat. voluntarius. V. volintir). Al voințeĭ: acte voluntare. De bună voĭe, nesilit: act voluntar. Soldat înrolat de voĭe în ainte de etatea legală saŭ fără să datorească serviciu militar. Adv. De bună voĭe.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

volintír (zavergiu, soldat voluntar) (înv.) s. m., pl. volintíri

volintír (zavergiu, soldat voluntar) s. m., pl. volintíri

voluntár adj. m., s. m., pl. voluntári; adj. f., s. f. voluntáră, pl. voluntáre

voluntár adj. m., s. m., pl. voluntári; f. sg. voluntáră, pl. voluntáre


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

volintír (-ri), s. m. – Soldat voluntar. Fr. volontaire prin intermediul germ. Volontair, rus. volontjor (Sanzewitsch 212), cf. bg. volontir.Der. volintiresc, adj. (voluntar); volintirime, s. f. (trupă de voluntari). Este dubletul lui voluntar, s. m., din același cuvînt fr.

arată toate definițiile

Intrare: volintir
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • volintir
  • volintirul
  • volintiru‑
plural
  • volintiri
  • volintirii
genitiv-dativ singular
  • volintir
  • volintirului
plural
  • volintiri
  • volintirilor
vocativ singular
  • volintirule
  • volintire
plural
  • volintirilor
Intrare: voluntar (s.m.)
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • voluntar
  • voluntarul
  • voluntaru‑
plural
  • voluntari
  • voluntarii
genitiv-dativ singular
  • voluntar
  • voluntarului
plural
  • voluntari
  • voluntarilor
vocativ singular
  • voluntarule
  • voluntare
plural
  • voluntarilor
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • volontir
  • volontirul
  • volontiru‑
plural
  • volontiri
  • volontirii
genitiv-dativ singular
  • volontir
  • volontirului
plural
  • volontiri
  • volontirilor
vocativ singular
  • volontirule
  • volontire
plural
  • volontirilor
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • volintir
  • volintirul
  • volintiru‑
plural
  • volintiri
  • volintirii
genitiv-dativ singular
  • volintir
  • volintirului
plural
  • volintiri
  • volintirilor
vocativ singular
  • volintirule
  • volintire
plural
  • volintirilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

volintir

  • 1. Soldat din cetele lui Ipsilante (care au luptat în perioada zaverei din 1821 la noi în țară).
    surse: DLRLC diminutive: volintiraș augmentative: volintiroi 5 exemple
    exemple
    • Au fost volintiri care au luptat alături de ruși. CAMIL PETRESCU, O. II 31.
      surse: DLRLC
    • Șeful meu, polițaiul... [fusese] volintir în Italia, volintir într-o revoluție polonă, vrăjmaș jurat al tiranilor. CARAGIALE, la CADE.
      surse: DLRLC
    • Am fugit... de frica unei cete de turci care se bătuse chiar atunci cu volintirii la Secul. CREANGĂ, A. 20.
      surse: DLRLC
    • depreciativ Nineaca... ne-mpușcă!... – Vai de mine, c-aista-i volintir! ALECSANDRI, T. I 191.
      surse: DLRLC
    • depreciativ Vameșii de la hotar încep a cotrobăi prin lăzile mele ca în vremea volintirilor. ALECSANDRI, la CADE.
      surse: DLRLC

etimologie:

voluntar (persoană) voluntară volontir volintir

  • 1. Persoană care cere să fie chemată sub arme fără a avea această obligație.
    surse: DEX '09 DLRLC 3 exemple
    exemple
    • Făcuse războiul ca voluntar, la optsprezece ani. DUMITRIU, N. 153.
      surse: DLRLC
    • Sînt vreo douăzeci de voluntari tineri. conduși de un ofițer și doi sergenți rezerviști către Dunăre – la război. CARAGIALE, O. I 355.
      surse: DLRLC
    • Ioan mai ademeni în serviciul său o seamă de voluntari sîrbi, greci și bulgari. HASDEU, I. V. 16.
      surse: DLRLC
    • 1.1. prin extensiune Persoană care ia parte la o campanie militară din proprie inițiativă sau care se oferă să execute o misiune de luptă.
      surse: DEX '09 DLRLC MDN '00
    • 1.2. Persoană care se oferă să facă un. serviciu de bunăvoie și dezinteresat.
      surse: DEX '09 DLRLC MDN '00 un exemplu
      exemple
      • Cîteva zeci de mii de tineri au venit aici, voluntari, din toată Uniunea Sovietică și-și dau contribuția lor la refacerea orașului [Stalingrad]. STANCU, U.R.S.S. 185.
        surse: DLRLC

etimologie: