2 intrări

31 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VOLINTÍR s. m. v. voluntar.

volintir sm [At: N. COSTIN, LET. II, 71/24 / V: (înv) ~len~, ~lon~, ~lonter, (reg) bo~, (îvr) ~lentiriu, volnătir / Pl: ~i / E: rs волентир, волонтёр, bg волонтир] 1 (Îrg) Voluntar (11). 2 (Îrg; dep) Voluntar înrolat în armata lui Ipsilante, în timpul Revoluției de la 1821. 3 (Îrg; dep) Tâlhar. 4 (Fam; dep) Scandalagiu. 5 (Reg) Om fără căpătâi.

volintir s.m. (înv.) 1 Voluntar. 2 (ist.; adesea deprec.) Voluntar înrolat în armata lui Ipsilanti, în timpul revoltei din 1821, conduse de Tudor Vladimirescu. Unii volintiri se răslețeau de oastea strînsâ și cercetau conacele. (CA. PETR.). • pl. -i. și (înv.) volentir, volontir s.m. /<rus. вопонмер.

VOLINTÍR2, volintiri, s. m. Soldat din cetele lui Ipsilante (care au luptat în perioada zaverei din 1821 la noi în țară); p. ext. soldat voluntar. Au fost volintiri care au luptat alături de ruși. CAMIL PETRESCU, O. II 31. Șeful meu, polițaiul... [fusese] volintir în Italia, volintir într-o revoluție polonă, vrăjmaș jurat al tiranilor. CARAGIALE, la CADE. Am fugit... de frica unei cete de turci care se bătuse chiar atunci cu volintirii la Secul. CREANGĂ, A. 20. ◊ (Depreciați) Nineaca... ne-mpușcă!...Vai de mine, c-aista-i volintir! ALECSANDRI, T. I 191. Vameșii de la hotar încep a cotrobăi prin lăzile mele ca în vremea volintirilor. id. la CADE.

VOLINTÍR ~i m. v. VOLUNTAR. /<rus. volontër

volintir m. 1. voluntar, în special înrolat în armata greacă a lui Ipsilante din timpul Zaverei: tocmai din vremea volintirilor AL.; 2. om crud. barbar: vai de mine, căsta e volintir! AL. [Rus. VOLONTĬORŬ, voluntar].

volintír m. (rus. volontér, pron. volontĕór, d. germ. volontär, care vine d. fr. volontaire; bg. volontir. V. voluntar). Vechĭ. Voluntar (maĭ ales de ceĭ înrolațĭ în armata grecească a luĭ Ipsilante, în timpu zavereĭ, la 1821): tocmaĭ din vremea volintirilor. Azĭ. Fig. Fam. Zurbagiŭ, scandalagiŭ: aista-ĭ cam volintir. V. zavergiŭ, joĭmir.

VOLONTÍR s. m. v. voluntar.

VOLUNTÁR, -Ă, voluntari, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. (Despre oameni și manifestările lor). 1. Care acționează de bunăvoie, din proprie inițiativă, nesilit de nimeni, în mod conștient; (despre acțiuni) care se face de bunăvoie, fără constrângere. ◊ Act voluntar = acțiune săvârșită de cineva în mod conștient, voit. 2. Care exprimă voință. 3. Care își impune voința; autoritar. II. S. m. Persoană care cere să fie chemată sub arme fără a avea această obligație; p. ext. persoană care ia parte la o campanie militară din proprie inițiativă sau care se oferă să execute o misiune de luptă. ♦ Persoană care se oferă să facă un. serviciu de bunăvoie și dezinteresat. [Var.: (II) (înv.) volintír, volontír s. m.] – Din fr. volontaire, lat. voluntarius, rus. volentir.

voluntar, ~ă [At: HELIADE, O. I, 23 / V: (înv) ~lon~, ~lontariu, ~ntariu / Pl: ~i, ~e / E: lat voluntarius, -a, fr volontaire, it volontario] 1 a (D. acțiuni, stări) Care se face fără constrângere. 2 a Care rezultă dintr-o decizie liber aleasă. 3 Care rezultă dintr-un act deliberat de voință (1) (nu din automatisme, reflexe, impulsuri). 4 a (Atm; îs) Mușchi ~ sau musculatură ~ă Mușchi care se contractă sub influența voinței (1). 5 a (D. oameni) Care are voință (4) (fermă) Si: (rar) voluntarist (1). 6 a (D. oameni) Care își impune propria voință (4) Si: autoritar (2), încăpățânat, (rar) voluntarist (12) 7 a Care denotă voință (1). 8 a (D. oameni) Care acționează din proprie inițiativă. 9 sm Persoană care se înrolează din proprie inițiativă în armată pentru a face serviciul militar (înainte de a împlini vârsta cerută)). 10 sm Militar care se oferă de bunăvoie să execute o misiune de luptă. 11 sm (Pex) Persoană care ia parte la o campanie militară din proprie inițiativă Si: volintir (1). 12-13 smf, a (Persoană) care se oferă de bunăvoie să facă un serviciu.

volontar, -ă adj., s. m. v. voluntar.

voluntar, -ă adj., s.m., s.f. I adj. 1 (despre oameni) Care acționează de bunăvoie, din proprie inițiativă, nesilit de nimeni, în mod conștient; care se oferă de bunăvoie să facă un serviciu, un lucru. Îl înecau sudori reci cînd se întîmpla să-i intre în birou cîte-un corespondent voluntar (PER.). 2 (despre acțiuni, stări etc. ale oamenilor) Care se face, se acceptă de bunăvoie, fără constrîngere, care rezultă dintr-o decizie liber aleasă și neimpusă. Fă-ți întîi orele de muncă voluntară și pe urmă ține-te de fuste (H. LOV.). ◊ (adv.) Fără să fie împins de societate se retrage voluntar într-o viață modestă (RALEA). 3 Care este făcut în mod conștient, voit; liber consimțit. Ea închise și deschise ochii în mod voluntar (PRED.). ◊ (adv.) Părea a juca..., cu acea perversă atracție a tinereții voluntar deghizate, un rol capricios de bunică (PAPAD.). ◊ Act voluntar = acțiune săvîrșită de cineva în mod conștient, voit. Nici un curial nu putea, printr-un act personal și voluntar, a ieși din condițiunea sa (BARO.). 4 (despre oameni) Care are voință (fermă); care își impune propria voință; autoritar; încăpățînat, îndărătnic. Cea mai mare avea 19 ani, era neagră, ochioasă, voluntară (E. BAR.). ♦ Care exprimă, denotă voință, fermitate. Are o fire foarte voluntară (REBR.). II s.m., s.f. 1 Persoană care se înrolează, din proprie dorință, în armată pentru a face serviciul militar (înainte sau după limita de vîrstă cerută); (înv.) volontir. ♦ Ext. Persoană care ia parte la o campanie militară din proprie inițiativă sau care se oferă de bunăvoie să execute o misiune de luptă. Sînt vreo douăzeci de voluntari tineri..., conduși de un ofițer și doi sergenți rezerviști către Dunăre, la război (CAR.). 2 Persoană care se oferă să facă un serviciu de bunăvoie și dezinteresat. Voluntarii au mers la un centru de plasament pentru a le duce copiilor cadouri de Crăciun. • pl. -i, -e. și (înv.) voluntariu, – ie, volontar, -ă adj., s.m. /<lat. voluntarius, -a, -um, fr. volontaire, it. volontario.

voluntariu, -ie adj., s.m. v. voluntar.

VOLUNTÁR, -Ă, voluntari, -e, adj., s. m. I. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) 1. Care acționează de bunăvoie, din proprie inițiativă, nesilit de nimeni, în mod conștient; (despre acțiuni) care se face de bunăvoie, fără constrângere. ◊ Act voluntar = acțiune săvârșită de cineva în mod conștient, voit. 2. Care exprimă voință. 3. Care își impune voința; autoritar. II. S. m. Persoană care intră în armată din proprie dorință spre a face serviciul militar (înainte de a fi împlinit vârstă cerută); p. ext. persoană care ia parte la o campanie militară din proprie inițiativă sau care se oferă să facă un serviciu de bunăvoie și dezinteresat. [Var.: (II) (înv.) volintír, volontír s. m.] – Din fr. volontaire, lat. voluntarius, rus. volentir.

VOLUNTÁR1, voluntari, s. m. Persoană care intră în armată spre a face serviciul militar nesilit de nimeni sau înainte de a fi împlinit vîrsta cerută; p. ext. persoană care ia parte la o campanie militară din proprie inițiativă. Făcuse războiul ca voluntar, la optsprezece ani. DUMITRIU, N. 153. Sînt vreo douăzeci de voluntari tineri. conduși de un ofițer și doi sergenți rezerviști către Dunăre – la război. CARAGIALE, O. I 355. Ioan mai ademeni în serviciul său o seamă de voluntari sîrbi, greci și bulgari. HASDEU, I. V. 16. ♦ Persoană care se oferă să facă de bunăvoie și dezinteresat o muncă, pentru care se cere tragere de inimă și spirit de sacrificiu. Cîteva zeci de mii de tineri au venit aici, voluntari, din toată Uniunea Sovietică și-și dau contribuția lor la refacerea orașului [Stalingrad]. STANCU, U.R.S.S. 185. – Variante: (învechit) volintír (SADOVEANU, O. VII 211, ALECSANDRI, T. I 191), volontír (GHICA, A. 500) s. m.

VOLUNTÁR, -Ă I. adj. 1. făcut de bunăvoie; liber consimțit. 2. care exprimă, denotă voință. ◊ care își impune voința; autoritar; încăpățânat, îndărătnic. II. s. m. 1. militar care participă la o campanie, la o acțiune de luptă sau se înrolează în armată din proprie dorință. 2. cel care se oferă să facă un serviciu de bunăvoie și dezinteresat. (< lat. voluntarius, fr. volontaire)

VOLUNTÁR2 ~i m. 1) Persoană care cere singură să facă serviciul militar, fără a avea această obligație. 2) Persoană care se oferă să facă ceva dezinteresat. /<lat. voluntarius, fr. volontiare, it. volontaire

voluntar a. care se face de bună voie: act voluntar. ║ m. cel ce s’a înrolat de bună voie în armată: batalion de voluntari.

*voluntár, -ă adj. (lat. voluntarius. V. volintir). Al voințeĭ: acte voluntare. De bună voĭe, nesilit: act voluntar. Soldat înrolat de voĭe în ainte de etatea legală saŭ fără să datorească serviciu militar. Adv. De bună voĭe.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

volintir (zavergiu; soldat voluntar) (înv.) s. m., pl. volintiri

volintir (zavergiu, soldat voluntar) (înv.) s. m., pl. volintiri

volintír (zavergiu, soldat voluntar) s. m., pl. volintíri

voluntar adj. m., s. m., pl. voluntari; adj. f., s. f. volunta, pl. voluntare

voluntar adj. m., s. m., pl. voluntari; adj. f., s. f. voluntară, pl. voluntare

voluntár adj. m., s. m., pl. voluntári; f. sg. voluntáră, pl. voluntáre

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

volintír (-ri), s. m. – Soldat voluntar. Fr. volontaire prin intermediul germ. Volontair, rus. volontjor (Sanzewitsch 212), cf. bg. volontir.Der. volintiresc, adj. (voluntar); volintirime, s. f. (trupă de voluntari). Este dubletul lui voluntar, s. m., din același cuvînt fr.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

volintír, volintíri, s.m. (înv.) 1. ostaș grec voluntar (mai ales înrolat în armata lui Ipsilante, în vremea zaverei, la 1821). 2. om crud, barbar.

Intrare: volintir
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • volintir
  • volintirul
  • volintiru‑
plural
  • volintiri
  • volintirii
genitiv-dativ singular
  • volintir
  • volintirului
plural
  • volintiri
  • volintirilor
vocativ singular
  • volintirule
  • volintire
plural
  • volintirilor
Intrare: voluntar (s.m.)
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • voluntar
  • voluntarul
  • voluntaru‑
plural
  • voluntari
  • voluntarii
genitiv-dativ singular
  • voluntar
  • voluntarului
plural
  • voluntari
  • voluntarilor
vocativ singular
  • voluntarule
  • voluntare
plural
  • voluntarilor
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • volontir
  • volontirul
  • volontiru‑
plural
  • volontiri
  • volontirii
genitiv-dativ singular
  • volontir
  • volontirului
plural
  • volontiri
  • volontirilor
vocativ singular
  • volontirule
  • volontire
plural
  • volontirilor
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • volintir
  • volintirul
  • volintiru‑
plural
  • volintiri
  • volintirii
genitiv-dativ singular
  • volintir
  • volintirului
plural
  • volintiri
  • volintirilor
vocativ singular
  • volintirule
  • volintire
plural
  • volintirilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

volintir, volintirisubstantiv masculin

  • 1. Soldat din cetele lui Ipsilante (care au luptat în perioada zaverei din 1821 la noi în țară). DLRLC
    diminutive: volintiraș augmentative: volintiroi
    • format_quote Au fost volintiri care au luptat alături de ruși. CAMIL PETRESCU, O. II 31. DLRLC
    • format_quote Șeful meu, polițaiul... [fusese] volintir în Italia, volintir într-o revoluție polonă, vrăjmaș jurat al tiranilor. CARAGIALE, la CADE. DLRLC
    • format_quote Am fugit... de frica unei cete de turci care se bătuse chiar atunci cu volintirii la Secul. CREANGĂ, A. 20. DLRLC
    • format_quote depreciativ Nineaca... ne-mpușcă!... – Vai de mine, c-aista-i volintir! ALECSANDRI, T. I 191. DLRLC
    • format_quote depreciativ Vameșii de la hotar încep a cotrobăi prin lăzile mele ca în vremea volintirilor. ALECSANDRI, la CADE. DLRLC

voluntar, voluntarisubstantiv masculin
volunta, voluntaresubstantiv feminin

  • 1. Persoană care cere să fie chemată sub arme fără a avea această obligație. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Făcuse războiul ca voluntar, la optsprezece ani. DUMITRIU, N. 153. DLRLC
    • format_quote Sînt vreo douăzeci de voluntari tineri. conduși de un ofițer și doi sergenți rezerviști către Dunăre – la război. CARAGIALE, O. I 355. DLRLC
    • format_quote Ioan mai ademeni în serviciul său o seamă de voluntari sîrbi, greci și bulgari. HASDEU, I. V. 16. DLRLC
    • 1.1. prin extensiune Persoană care ia parte la o campanie militară din proprie inițiativă sau care se oferă să execute o misiune de luptă. DEX '09 DLRLC MDN '00
    • 1.2. Persoană care se oferă să facă un. serviciu de bunăvoie și dezinteresat. DEX '09 DLRLC MDN '00
      • format_quote Cîteva zeci de mii de tineri au venit aici, voluntari, din toată Uniunea Sovietică și-și dau contribuția lor la refacerea orașului [Stalingrad]. STANCU, U.R.S.S. 185. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.