22 de definiții pentru voluntar (s.m.) volontir volintir


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VOLUNTÁR, -Ă, voluntari, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. (Despre oameni și manifestările lor). 1. Care acționează de bunăvoie, din proprie inițiativă, nesilit de nimeni, în mod conștient; (despre acțiuni) care se face de bunăvoie, fără constrângere. ◊ Act voluntar = acțiune săvârșită de cineva în mod conștient, voit. 2. Care exprimă voință. 3. Care își impune voința; autoritar. II. S. m. Persoană care cere să fie chemată sub arme fără a avea această obligație; p. ext. persoană care ia parte la o campanie militară din proprie inițiativă sau care se oferă să execute o misiune de luptă. ♦ Persoană care se oferă să facă un. serviciu de bunăvoie și dezinteresat. [Var.: (II) (înv.) volintír, volontír s. m.] – Din fr. volontaire, lat. voluntarius, rus. volentir.

voluntar, ~ă [At: HELIADE, O. I, 23 / V: (înv) ~lon~, ~lontariu, ~ntariu / Pl: ~i, ~e / E: lat voluntarius, -a, fr volontaire, it volontario] 1 a (D. acțiuni, stări) Care se face fără constrângere. 2 a Care rezultă dintr-o decizie liber aleasă. 3 Care rezultă dintr-un act deliberat de voință (1) (nu din automatisme, reflexe, impulsuri). 4 a (Atm; îs) Mușchi ~ sau musculatură ~ă Mușchi care se contractă sub influența voinței (1). 5 a (D. oameni) Care are voință (4) (fermă) Si: (rar) voluntarist (1). 6 a (D. oameni) Care își impune propria voință (4) Si: autoritar (2), încăpățânat, (rar) voluntarist (12) 7 a Care denotă voință (1). 8 a (D. oameni) Care acționează din proprie inițiativă. 9 sm Persoană care se înrolează din proprie inițiativă în armată pentru a face serviciul militar (înainte de a împlini vârsta cerută)). 10 sm Militar care se oferă de bunăvoie să execute o misiune de luptă. 11 sm (Pex) Persoană care ia parte la o campanie militară din proprie inițiativă Si: volintir (1). 12-13 smf, a (Persoană) care se oferă de bunăvoie să facă un serviciu.

VOLUNTÁR, -Ă, voluntari, -e, adj., s. m. I. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) 1. Care acționează de bunăvoie, din proprie inițiativă, nesilit de nimeni, în mod conștient; (despre acțiuni) care se face de bunăvoie, fără constrângere. ◊ Act voluntar = acțiune săvârșită de cineva în mod conștient, voit. 2. Care exprimă voință. 3. Care își impune voința; autoritar. II. S. m. Persoană care intră în armată din proprie dorință spre a face serviciul militar (înainte de a fi împlinit vârstă cerută); p. ext. persoană care ia parte la o campanie militară din proprie inițiativă sau care se oferă să facă un serviciu de bunăvoie și dezinteresat. [Var.: (II) (înv.) volintír, volontír s. m.] – Din fr. volontaire, lat. voluntarius, rus. volentir.

VOLUNTÁR1, voluntari, s. m. Persoană care intră în armată spre a face serviciul militar nesilit de nimeni sau înainte de a fi împlinit vîrsta cerută; p. ext. persoană care ia parte la o campanie militară din proprie inițiativă. Făcuse războiul ca voluntar, la optsprezece ani. DUMITRIU, N. 153. Sînt vreo douăzeci de voluntari tineri. conduși de un ofițer și doi sergenți rezerviști către Dunăre – la război. CARAGIALE, O. I 355. Ioan mai ademeni în serviciul său o seamă de voluntari sîrbi, greci și bulgari. HASDEU, I. V. 16. ♦ Persoană care se oferă să facă de bunăvoie și dezinteresat o muncă, pentru care se cere tragere de inimă și spirit de sacrificiu. Cîteva zeci de mii de tineri au venit aici, voluntari, din toată Uniunea Sovietică și-și dau contribuția lor la refacerea orașului [Stalingrad]. STANCU, U.R.S.S. 185. – Variante: (învechit) volintír (SADOVEANU, O. VII 211, ALECSANDRI, T. I 191), volontír (GHICA, A. 500) s. m.

VOLUNTÁR, -Ă I. adj. 1. făcut de bunăvoie; liber consimțit. 2. care exprimă, denotă voință. ◊ care își impune voința; autoritar; încăpățânat, îndărătnic. II. s. m. 1. militar care participă la o campanie, la o acțiune de luptă sau se înrolează în armată din proprie dorință. 2. cel care se oferă să facă un serviciu de bunăvoie și dezinteresat. (< lat. voluntarius, fr. volontaire)

VOLUNTÁR2 ~i m. 1) Persoană care cere singură să facă serviciul militar, fără a avea această obligație. 2) Persoană care se oferă să facă ceva dezinteresat. /<lat. voluntarius, fr. volontiare, it. volontaire

voluntar a. care se face de bună voie: act voluntar. ║ m. cel ce s’a înrolat de bună voie în armată: batalion de voluntari.

*voluntár, -ă adj. (lat. voluntarius. V. volintir). Al voințeĭ: acte voluntare. De bună voĭe, nesilit: act voluntar. Soldat înrolat de voĭe în ainte de etatea legală saŭ fără să datorească serviciu militar. Adv. De bună voĭe.

VOLINTÍR s. m. v. voluntar.

VOLINTÍR s. m. v. voluntar.

VOLONTÍR s. m. v. voluntar.

VOLONTÍR s. m. v. voluntar.

volintir sm [At: N. COSTIN, LET. II, 71/24 / V: (înv) ~len~, ~lon~, ~lonter, (reg) bo~, (îvr) ~lentiriu, volnătir / Pl: ~i / E: rs волентир, волонтёр, bg волонтир] 1 (Îrg) Voluntar (11). 2 (Îrg; dep) Voluntar înrolat în armata lui Ipsilante, în timpul Revoluției de la 1821. 3 (Îrg; dep) Tâlhar. 4 (Fam; dep) Scandalagiu. 5 (Reg) Om fără căpătâi.

VOLINTÍR1 s. m. v. voluntar1.

VOLONTÍR s. m. v. voluntar1.

VOLINTÍR ~i m. v. VOLUNTAR. /<rus. volontër

volintir m. 1. voluntar, în special înrolat în armata greacă a lui Ipsilante din timpul Zaverei: tocmai din vremea volintirilor AL.; 2. om crud. barbar: vai de mine, căsta e volintir! AL. [Rus. VOLONTĬORŬ, voluntar].

volintír m. (rus. volontér, pron. volontĕór, d. germ. volontär, care vine d. fr. volontaire; bg. volontir. V. voluntar). Vechĭ. Voluntar (maĭ ales de ceĭ înrolațĭ în armata grecească a luĭ Ipsilante, în timpu zavereĭ, la 1821): tocmaĭ din vremea volintirilor. Azĭ. Fig. Fam. Zurbagiŭ, scandalagiŭ: aista-ĭ cam volintir. V. zavergiŭ, joĭmir.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

voluntár adj. m., s. m., pl. voluntári; adj. f., s. f. voluntáră, pl. voluntáre

voluntár adj. m., s. m., pl. voluntári; f. sg. voluntáră, pl. voluntáre

volintír (zavergiu, soldat voluntar) (înv.) s. m., pl. volintíri

volintír (zavergiu, soldat voluntar) s. m., pl. volintíri


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

volintír (-ri), s. m. – Soldat voluntar. Fr. volontaire prin intermediul germ. Volontair, rus. volontjor (Sanzewitsch 212), cf. bg. volontir.Der. volintiresc, adj. (voluntar); volintirime, s. f. (trupă de voluntari). Este dubletul lui voluntar, s. m., din același cuvînt fr.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

volintír, volintíri, s.m. (înv.) 1. ostaș grec voluntar (mai ales înrolat în armata lui Ipsilante, în vremea zaverei, la 1821). 2. om crud, barbar.

Intrare: voluntar (s.m.)
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • voluntar
  • voluntarul
  • voluntaru‑
plural
  • voluntari
  • voluntarii
genitiv-dativ singular
  • voluntar
  • voluntarului
plural
  • voluntari
  • voluntarilor
vocativ singular
  • voluntarule
  • voluntare
plural
  • voluntarilor
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • volontir
  • volontirul
  • volontiru‑
plural
  • volontiri
  • volontirii
genitiv-dativ singular
  • volontir
  • volontirului
plural
  • volontiri
  • volontirilor
vocativ singular
  • volontirule
  • volontire
plural
  • volontirilor
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • volintir
  • volintirul
  • volintiru‑
plural
  • volintiri
  • volintirii
genitiv-dativ singular
  • volintir
  • volintirului
plural
  • volintiri
  • volintirilor
vocativ singular
  • volintirule
  • volintire
plural
  • volintirilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

voluntar (persoană) voluntară volontir volintir

  • 1. Persoană care cere să fie chemată sub arme fără a avea această obligație.
    surse: DEX '09 DLRLC 3 exemple
    exemple
    • Făcuse războiul ca voluntar, la optsprezece ani. DUMITRIU, N. 153.
      surse: DLRLC
    • Sînt vreo douăzeci de voluntari tineri. conduși de un ofițer și doi sergenți rezerviști către Dunăre – la război. CARAGIALE, O. I 355.
      surse: DLRLC
    • Ioan mai ademeni în serviciul său o seamă de voluntari sîrbi, greci și bulgari. HASDEU, I. V. 16.
      surse: DLRLC
    • 1.1. prin extensiune Persoană care ia parte la o campanie militară din proprie inițiativă sau care se oferă să execute o misiune de luptă.
      surse: DEX '09 DLRLC MDN '00
    • 1.2. Persoană care se oferă să facă un. serviciu de bunăvoie și dezinteresat.
      surse: DEX '09 DLRLC MDN '00 un exemplu
      exemple
      • Cîteva zeci de mii de tineri au venit aici, voluntari, din toată Uniunea Sovietică și-și dau contribuția lor la refacerea orașului [Stalingrad]. STANCU, U.R.S.S. 185.
        surse: DLRLC

etimologie: