volintir s.m. (înv.) 1 Voluntar. 2 (ist.; adesea deprec.) Voluntar înrolat în armata lui Ipsilanti, în timpul revoltei din 1821, conduse de Tudor Vladimirescu. Unii volintiri se răslețeau de oastea strînsî și cercetau conacele. (CA. PETR.). • pl. -i. și (înv.) volentir, volontir s.m. /<rus. вопонмер.