VOCIFERARE, vociferări, s. f. Acțiunea de a vocifera și rezultatul ei. – V. vocifera.

vociferare sf [At: TEULESCU, C. 104/7 / Pl: ~rări / E: vocifera] 1 Vorbire cu glas ridicat (și enervat) Si: vociferație (1). 2 (Mpl) Larmă de voci nemulțumite, mânioase Si: vociferație (2). 3 (Mpl) Manifestare verbală a nemulțumirii, a mâniei prin cuvinte răstite și pe un ton ridicat Si: vociferație (3).

vociferare s.f. Acțiunea de a vocifera și rezultatul ei. ♦ (mai ales la pl.) Zgomot, larmă de voci (nemulțumite, mînioase); manifestare verbală (amenințătoare) de nemulțumire, de mînie; vociferație. Se întorcea, făcea bezele, mulțumea și o croia din nou de-a fuga, cu o mie de vociferări în alaiul lui (ARGH.). • pl. -ări. /v. vocifera.

VOCIFERARE, vociferari, s. f. Acțiunea de a vocifera și rezultatul ei. – V. vocifera.

VOCIFERARE, vociferări, s. f. Acțiunea de a vocifera și rezultatul ei; răcnet, țipăt, zbieret. Afară se aud vociferări, înjurături, mișcare crescîndă. SAHIA, N. 42.

VOCIFERARE s.f. Acțiunea de a vocifera și rezultatul ei; zbierat; hărmălaie, gălăgie. [< vocifera].

VOCIFERA, vociferez, vb. I. Intranz. A vorbi cu voce ridicată. ♦ (Fam.) A face scandal, a țipa. – Din fr. vociférer, lat. vociferare.

vocifera [At: SION, P. 233 / Pzi: ~rez / E: fr vociférer, lat vociferare] 1 vi A vorbi cu glas ridicat (și enervat) Si: a răcni, a striga, a țipa. 2 vt (Înv) A profera injurii, amenințări pe un ton răstit și mânios.

vocifera vb. I. intr. A vorbi cu glas ridicat (și enervat); a-și manifesta prin cuvinte răstite și pe un ton ridicat nemulțumirea, mînia. Gesticulau descumpăniți, vorbind prea tare (vociferînd), cu schime, cu bătăi de pumn în masă (TEOD.). ♦ Ext. A face scandal, a țipa. E un scandal absolut de neînțeles... Emilia vociferează, amenință,... bate cu pumnul în masă (CA. PETR.). • prez.ind. -ez. /<fr. vociférer, lat. vociferare.

VOCIFERA, vociferez, vb. I. Intranz. A vorbi răstit, mânios, cu glasul ridicat. ♦ (Fam.) A face scandal, a țipa. – Din fr. vociférer, lat. vociferare.

VOCIFERA, vociferez, vb. I. Intranz. A vorbi răstit, mînios, cu glasul ridicat ca de ceartă. Dincolo se auzea în răstimpuri glasul lui Alexandru Vardaru, vociferînd. C. PETRESCU, Î. II 81. Au început să vocifereze revoltate sutele de țărani. SAHIA, N. 68. Rudele și foștii lui prieteni din copilărie vociferau mai tare, făcind spume de mînie la gură. BART, E. 286.

VOCIFERA vb. I. intr. A vorbi tare, a zbiera, a țipa cu mînie. [< fr. vociférer, cf. lat. vociferare].

VOCIFERA vb. intr. a vorbi tare, cu mânie; a face scandal, a țipa. (< fr. vociférer, lat. vociferare)

A VOCIFERA ~ez intranz. A vorbi pe un ton ridicat; a-și manifesta enervarea, nemulțumirea sau mânia prin vorbe răstite; a țipa; a striga. /<fr. vociférer

vociferà v. a vorbi cu mânie, scoțând țipete.

*vociferéz v. intr. (lat. vocifero, -áre și vociferor, -ári; fr. vociférer). Răcnesc furios; bețiviĭ începură a vocifera unu la altu.

vociferare s. f., g.-d. art. vociferării; pl. vociferări

vociferare s. f., g.-d. art. vociferării; pl. vociferări

vociferare s. f., g.-d. art. vociferării; pl. vociferări

vocifera (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. vociferez, 3 vociferează; conj. prez. 1 sg. să vociferez, 3 să vocifereze

vocifera (a ~) vb., ind. prez. 3 vociferează

vocifera vb., ind. prez. 1 sg. vociferez, 3 sg. și pl. vociferează

VOCIFERARE s. v. strigăt.

VOCIFERA vb. a răcni, a striga, a țipa, a urla, a zbiera. (Ia nu mai ~ așa, că te aud!)

VOCIFERA vb. a răcni, a striga, a țipa, a urla, a zbiera. (Ia nu mai ~ așa, că te aud!)

vocifera, vociferez v. t. a face scandal, a țipa