2 intrări

22 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VOCIFERÁRE, vociferări, s. f. Acțiunea de a vocifera și rezultatul ei. – V. vocifera.

vociferare sf [At: TEULESCU, C. 104/7 / Pl: ~rări / E: vocifera] 1 Vorbire cu glas ridicat (și enervat) Si: vociferație (1). 2 (Mpl) Larmă de voci nemulțumite, mânioase Si: vociferație (2). 3 (Mpl) Manifestare verbală a nemulțumirii, a mâniei prin cuvinte răstite și pe un ton ridicat Si: vociferație (3).

VOCIFERÁRE, vociferari, s. f. Acțiunea de a vocifera și rezultatul ei. – V. vocifera.

VOCIFERÁRE, vociferări, s. f. Acțiunea de a vocifera și rezultatul ei; răcnet, țipăt, zbieret. Afară se aud vociferări, înjurături, mișcare crescîndă. SAHIA, N. 42.

VOCIFERÁRE s.f. Acțiunea de a vocifera și rezultatul ei; zbierat; hărmălaie, gălăgie. [< vocifera].

VOCIFERÁ, vociferez, vb. I. Intranz. A vorbi cu voce ridicată. ♦ (Fam.) A face scandal, a țipa. – Din fr. vociférer, lat. vociferare.

vocifera [At: SION, P. 233 / Pzi: ~rez / E: fr vociférer, lat vociferare] 1 vi A vorbi cu glas ridicat (și enervat) Si: a răcni, a striga, a țipa. 2 vt (Înv) A profera injurii, amenințări pe un ton răstit și mânios.

VOCIFERÁ, vociferez, vb. I. Intranz. A vorbi răstit, mânios, cu glasul ridicat. ♦ (Fam.) A face scandal, a țipa. – Din fr. vociférer, lat. vociferare.

VOCIFERÁ, vociferez, vb. I. Intranz. A vorbi răstit, mînios, cu glasul ridicat ca de ceartă. Dincolo se auzea în răstimpuri glasul lui Alexandru Vardaru, vociferînd. C. PETRESCU, Î. II 81. Au început să vocifereze revoltate sutele de țărani. SAHIA, N. 68. Rudele și foștii lui prieteni din copilărie vociferau mai tare, făcind spume de mînie la gură. BART, E. 286.

VOCIFERÁ vb. I. intr. A vorbi tare, a zbiera, a țipa cu mânie. [< fr. vociférer, cf. lat. vociferare].

VOCIFERÁ vb. intr. a vorbi tare, cu mânie; a face scandal, a țipa. (< fr. vociférer, lat. vociferare)

A VOCIFERÁ ~éz intranz. A vorbi pe un ton ridicat; a-și manifesta enervarea, nemulțumirea sau mânia prin vorbe răstite; a țipa; a striga. /<fr. vociférer

vociferà v. a vorbi cu mânie, scoțând țipete.

*vociferéz v. intr. (lat. vocifero, -áre și vociferor, -ári; fr. vociférer). Răcnesc furios; bețiviĭ începură a vocifera unu la altu.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

vociferáre s. f., g.-d. art. vociferắrii; pl. vociferắri

vociferáre s. f., g.-d. art. vociferării; pl. vociferări

vociferá (a ~) vb., ind. prez. 3 vocifereáză

vociferá vb., ind. prez. 1 sg. vociferéz, 3 sg. și pl. vocifereáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

VOCIFERÁ vb. a răcni, a striga, a țipa, a urla, a zbiera. (Ia nu mai ~ așa, că te aud!)

arată toate definițiile

Intrare: vociferare
vociferare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vociferare
  • vociferarea
plural
  • vociferări
  • vociferările
genitiv-dativ singular
  • vociferări
  • vociferării
plural
  • vociferări
  • vociferărilor
vocativ singular
plural
Intrare: vocifera
verb (V201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • vocifera
  • vociferare
  • vociferat
  • vociferatu‑
  • vociferând
  • vociferându‑
singular plural
  • vociferea
  • vociferați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • vociferez
(să)
  • vociferez
  • vociferam
  • vociferai
  • vociferasem
a II-a (tu)
  • vociferezi
(să)
  • vociferezi
  • vociferai
  • vociferași
  • vociferaseși
a III-a (el, ea)
  • vociferea
(să)
  • vocifereze
  • vocifera
  • vociferă
  • vociferase
plural I (noi)
  • vociferăm
(să)
  • vociferăm
  • vociferam
  • vociferarăm
  • vociferaserăm
  • vociferasem
a II-a (voi)
  • vociferați
(să)
  • vociferați
  • vociferați
  • vociferarăți
  • vociferaserăți
  • vociferaseți
a III-a (ei, ele)
  • vociferea
(să)
  • vocifereze
  • vociferau
  • vocifera
  • vociferaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

vociferare

etimologie:

  • vezi vocifera
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

vocifera

  • 1. A vorbi cu voce ridicată.
    surse: DEX '09 DLRLC NODEX sinonime: striga zbiera attach_file 3 exemple
    exemple
    • Dincolo se auzea în răstimpuri glasul lui Alexandru Vardaru, vociferînd. C. PETRESCU, Î. II 81.
      surse: DLRLC
    • Au început să vocifereze revoltate sutele de țărani. SAHIA, N. 68.
      surse: DLRLC
    • Rudele și foștii lui prieteni din copilărie vociferau mai tare, făcind spume de mînie la gură. BART, E. 286.
      surse: DLRLC

etimologie: