VOCIFERARE, vociferări, s. f. Acțiunea de a vocifera și rezultatul ei. – V. vocifera.

vociferare sf [At: TEULESCU, C. 104/7 / Pl: ~rări / E: vocifera] 1 Vorbire cu glas ridicat (și enervat) Si: vociferație (1). 2 (Mpl) Larmă de voci nemulțumite, mânioase Si: vociferație (2). 3 (Mpl) Manifestare verbală a nemulțumirii, a mâniei prin cuvinte răstite și pe un ton ridicat Si: vociferație (3).

vociferare s.f. Acțiunea de a vocifera și rezultatul ei. ♦ (mai ales la pl.) Zgomot, larmă de voci (nemulțumite, mînioase); manifestare verbală (amenințătoare) de nemulțumire, de mînie; vociferație. Se întorcea, făcea bezele, mulțumea și o croia din nou de-a fuga, cu o mie de vociferări în alaiul lui (ARGH.). • pl. -ări. /v. vocifera.

VOCIFERARE, vociferari, s. f. Acțiunea de a vocifera și rezultatul ei. – V. vocifera.

VOCIFERARE, vociferări, s. f. Acțiunea de a vocifera și rezultatul ei; răcnet, țipăt, zbieret. Afară se aud vociferări, înjurături, mișcare crescîndă. SAHIA, N. 42.

VOCIFERARE s.f. Acțiunea de a vocifera și rezultatul ei; zbierat; hărmălaie, gălăgie. [< vocifera].

vociferare s. f., g.-d. art. vociferării; pl. vociferări

vociferare s. f., g.-d. art. vociferării; pl. vociferări

vociferare s. f., g.-d. art. vociferării; pl. vociferări

VOCIFERARE s. v. strigăt.