VEHEMENȚĂ s. f. Violență, înfocare, impetuozitate (în manifestări, ton). – Din fr. véhémence, lat. vehemenda.

veement, ~ă a vz vehement

veemente a vz vehement

veemență sf vz vehemență

veeminte a vz vehement

veemință sf vz vehemență

vehement, ~ă [At: HELIADE, O. II, 91 / V: (îvr) veem~, veemente, veeminte (Pl: veeminți), ~mint, ~minte a / Pl: ~nți, ~e / E: fr véhément, lat vehemens, -ntis cf it veemente] 1-2 a, av (Care se manifestă) fără reținere, dând curs liber sentimentelor Si: impetuos. 3 (Îvr; d. fenomene ale naturii) Care se manifestă cu o intensitate deosebită.

vehemență sf [At: HELIADE, O. II, 177 / V: (îvr) veem~, veemință, ~mință / Pl: (rar) ~țe / E: fr véhémence, lat vehementia cf it veemenza] 1 Lipsă de reținere, de moderație în manifestarea sentimentelor și în exprimarea lor Si: impetuozitate, (rar) vivacitate (6). 2 (Înv) Intensitate deosebită (a vântului).

vehemint, ~ă a vz vehement

veheminte a vz vehement

vehemință sf vz vehemență

vehement, -ă adj. (mai ales despre oameni și despre acțiunile, manifestările lor) Care este violent, furtunos, impetuos; agresiv. A adresat un protest vehement țării vecine. ◊ (adv.) Avea dreptul ca să se exprime atît de vehement (EMIN.). • pl. -ți, – te. /<fr. véhément, lat. vehĕmens, -ntis; cf. it. veemente.

vehemență s.f. Înflăcărare, impetuozitate, înfocare, violență (în manifestări, acțiuni etc). • pl. -e. /<fr. véhémence, lat vehementĭa, -ae; cf. și it veemenza.

VEHEMENȚĂ s. f. Violență, înfocare, impetuozitate (în manifestări, ton). – Din fr. véhémence, lat. vehementia.

VEHEMENT, -Ă, vehemenți, -te, adj. (Despre persoane și despre manifestările lor) Violent, impetuos, furtunos. Mai tîrziu, iar o scurtă și vehementă încăierare. CAMIL PETRESCU, U. N. 299. ◊ (Adverbial) Grigore, abia stăpînindu-și revolta, întrerupe vehement pe arendaș. REBREANU, R. I 40.

VEHEMENȚĂ s. f. Violență, impetuozitate; înfocare. Articolele lui Eminescu, păstrînd ordinea de totdeauna a gîndirii și stilul impecabil, se distingeau acum printr-o vehemență spumegătoare. CĂLINESCU, E. 356. Cîrciumarul, văzînd că s-au încurcat lucrurile, își făcu treabă la tejghea, dăscălindu-și ajutorul cu mai multă vehemență. REBREANU, R. I 136. Am fost aproape cu vehemență de altă părere. IBRĂILEANU, A. 104.

VEHEMENT, -Ă adj. Violent, impetuos; aprig. [< fr. véhément, lat. vehemens].

VEHEMENȚĂ s.f. Violență, impetuozitate; înfocare. [< fr. véhémence, lat. vehementia].

VEHEMENT, -Ă adj. (despre oameni și manifestările lor) violent, impetuos; aprig. (< fr. véhément, lat. vehemens)

VEHEMENȚĂ s. f. violență, impetuozitate; înfocare. (< fr. véhémence, lat. vehementia)

VEHEMENT ~tă (~ți, ~te) (despre persoane și manifestările lor) Care manifestă vehemență; plin de vehemență. /<lat. vehemens, ~tis, fr. véhément

VEHEMENȚĂ f. Formă impetuoasă de exprimare a sentimentelor; ardoare; impetuozitate. [G.-D. vehemenței] /vehementia, fr. véhémence corectat(ă)

vehement a. 1. cu o putere foarte mare, impetuos; 2. fig: care are căldură și energie: orator vehement.

vehemență f. mișcare impetuoasă, violență.

*vehemént, -ă adj. (lat. véhemens, -éntis). Ardent, impetuos (fără a fi furios): orator, discurs vehement. Adv. A vorbi vehement. V. violent.

*veheménță f. (lat. vehementia). Ardoare, pornire vehementă: vehemența unuĭ discurs. V. violență.

vehement adj. m., pl. vehemenți; f. vehementă, pl. vehemente

vehemență s. f., g.-d. art. vehemenței

vehement adj. m., pl. vehemenți; f. vehementă, pl. vehemente

vehemență s. f., g.-d. art. vehemenței

vehement adj. m., pl. vehemenți; f. sg. vehementă, pl. vehemente

vehemență s. f., g.-d. art. vehemenței

vehement.

VEHEMENT adj. 1. viguros, violent, virulent. (Un protest ~.) 2. v. impetuos.

VEHEMENȚĂ s. 1. violență, virulență. (Un discurs de o mare ~.) 2. impetuozitate, înfocare, violență. (Se apără, ripostează cu ~.) 3. tărie, vigoare. (Își susține opinia cu ~.)

VEHEMENT adj. 1. viguros, violent, virulent. (Un protest ~.) 2. aprig, furtunos, impetuos, impulsiv, iute, înflăcărat, înfocat, năvalnic, nedomolit, nepotolit, nestăpînit, nestăvilit, sălbatic, tumultuos, violent, (fig.) aprins, viforos, vijelios, vulcanic. (Temperament ~.)

VEHEMENȚĂ s. 1. violență, virulență. (Un discurs de o mare ~.) 2. impetuozitate, înfocare, violență. (Se apără, ripostează cu ~.) 3. tărie, vigoare. (Își susține opinia cu ~.)