veșnici [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (înv) vecin~ (Pzi: rar, vecinicez) / Pzi: ~icesc / E: veșnic] 1 vtf (Asr; adesea prin exagerare sau poetic) A face să dureze nelimitat Si: a eterniza (1), (înv) a înveșnici. 2 vtf (Asr; adesea prin exagerare sau poetic) A face să dăinuie în amintirea posterității tot timpul care va urma sau un timp foarte lung Si: a eterniza (3), (înv) a înveșnici. 3 vi (Înv; prin exagerare) A trăi într-un anumit loc tot timpul care va urma sau foarte mult timp.

veșnici vb. IV. tr. fact. Poet. A face să devină veșnic, să dureze nelimitat; a face să dăinuie, să reziste în amintirea posterității tot timpul care va urma sau un timp îndelungat. ◊ Exager. Vreun francez care să-i veșnicească faptele (PER.). • prez.ind. -esc. /v. veșnic.

VEȘNICI, veșnicesc, vb. IV. Tranz.(învechit) A face ca ceva să rămînă pentru veșnicie; a înveșnici. Cînd [omul], însemnînd gîndurile sale cu caractere neșterse, a zis tipografiei să i le veșnicească pentru urmașii săi. Nu s-a mîntuit el prin aceasta de frica dea fi uitat. KOGĂLNICEANU, S. A. 92.

VEȘNICI vb. IV. v. înveșnici.

A VEȘNICI ~esc tranz. înv. v. A ÎNVEȘNICI. /Din veșnic

VEȘNIC, -Ă, veșnici, -ce, adj. Care există de totdeauna și va exista întotdeauna; etern. ◊ Somnul cel veșnic = moartea. ♦ (Prin exagerare) Care are durată lungă; continuu, permanent. ♦ (Adverbial) întruna, mereu, necontenit. [Var.: (înv. și pop.) vecinic,-ă adj.] – Din sl. vĕčinŭ.

învecinici v vz înveșnici

înveșnici [At: MARCOVICI, D. 132 / V: ~ecin~ / Pzi: ~icesc, (înv) ~icez / E: în- + veșnic] 1 vt A face ca ceva să fie veșnic Si: a eterniza, a perpetua. 2 vi (Mtp; rar) A rămâne într-un anumit loc pentru totdeauna.

veacinic, ~ă a vz veșnic

vecinec, ~ă a vz veșnic

vecinic, ~ă a vz veșnic

vecinici v vz veșnici

veșnic, ~ă a [At: PSALT. 336 / V: (îvp) vecinic (Pl și: înv, vecinici sfn), (îvr) veacinic, vecinec / Pl: ~ici, ~ice / E: slv вѣчьнъ] 1 a (Mai ales în religia creștină; d. Dumnezeu) Care există în afara timpului, independent de orice determinare cronologică Si: atemporal (4), etern (1), (înv) vecuitor (1). 2 a (Bis; înv; îs) Împăratul (ori Stăpânul) (Cel) Vecinic sau Vecinicul Împărat (ori Părinte), (îvr) Vecinica Mărire Dumnezeu (1). 3 a Care aparține lui Dumnezeu. 4 a Care este de esență divină. 5 a Care este orânduit de Dumnezeu. 6 a (Îvr; îs) Judecata cea vecinică Judecata de apoi. 7 sm (Bis; precedat de ara „cel”) Dumnezeu. 8 sn (Bis; șîs cele veșnice) Ceea ce aparține lui Dumnezeu. 9 sn (Bis; șîs cele veșnice) Ceea ce este propriu existenței de după moarte a credincioșilor. 10 a (D. oameni; îe) A se muta (sau a trece, a se duce) la cele ~ice A muri¹. 11 a (D. materie, lumea materială, elemente ale naturii, fenomene naturale etc.; adesea poetic) Care există din toate timpurile și va exista totdeauna Si: etern (8), (înv) vecuitor (2). 12 a (D. lucruri, stări, acțiuni etc.; adesea prin exagerare sau poetic) Care (se consideră că) nu va înceta niciodată să existe Si: etern (9), (înv) vecuitor (3). 13 a (D. lucruri, stări, acțiuni etc.; adesea prin exagerare sau poetic) Care va dăinui (în amintirea posterității) tot timpul care va urma sau un timp foarte lung. 14 a (Îs) Somnul cel ~, ~ul somn (ori repaus), ~ca odihnă Moartea. 15 a (Înv; îe) A dormi (sau a zăcea) de somnul cel ~ A fi mort. 16 a (Bis; îs) ~ca (lui sau ei, lor) pomenire Formulă de rugăciune prin care Dumnezeu este implorat să nu-i uite pe cei morți la judecata de apoi. 17 a (Bis; îas) Cântare bisericească de încheiere a slujbei de înmormântare sau de parastas. 18 a (Fam; gmț sau irn; îas) Se spune atunci când cineva sau ceva este considerat definitiv pierdut. 19 a (Îs) Locaș ~ Mormânt. 20 a (Înv; d. proprietăți; îe) A stăpâni în vecinică (sau vecinica) vreme A avea dreptul de a stăpâni pentru totdeauna. 21 a (Îcn; îlav) În vecinică vreme Niciodată. 22 a (În epoca feudală din Țările Române; d. titluri, funcții, proprietăți etc.) Care aparține (prin contract) unei persoane până la sfârșitul vieții și se transmite și urmașilor. 23 a (În epoca feudală din Țările Române; d. persoane aparținând anumitor categorii sociale) Care își păstrează (prin contract) titlul, funcția, condiția socială etc. pe viață, transmițându-le și urmașilor. 24 a (Prin exagerare) Căruia nu i se poate prevedea sfârșitul Si: etern (21), (îvr) vecinicit (1). 25 a (Prin exagerare) Care se repetă fără întrerupere Si: continuu (1), neîncetat (1), permanent (1), neîntrerupt, (îvr) vecinicit (2). 26 a (Prin exagerare) Care plictisește prin repetiție Si: etern (24), monoton, (îvr) vecinicit (3). 27 a (Prin exagerare) Care este familiar, binecunoscut cuiva. 28 a (D. persoane) Care este într-o anumită situație (de) un timp (foarte) lung. 29 a (D. persoane) Care este statornic. 30 a (Reg; îe) A fi vecinic cu căciula pe cap A fi mândru. 31 a (D. persoane; precedă subtantivul pe care îl determină) A cărui prezență undeva sau lângă cineva este permanentă (plictisind sau agasând). 32 a (D. obiecte; precedă subtantivul determinat, care, de obicei, este însoțit și de un aps) Care este în permanență asociat cu cineva sau cu ceva. 33 a (D. obiecte; precedă subtantivul determinat, care, de obicei, este însoțit și de un aps) Care este mereu același. 34 av Necontenit. 35 av Totdeauna.

vecinic, -ă adj. v. veșnic.

veșnic, -ă adj. I (exprimă durata absolută) 1 (despre materie, lumea materială, elemente ale naturii, fenomene naturale etc.; adesea poet.) Care există de totdeauna și va exista întotdeauna; căruia experiența umană îi recunoaște sau îi atribuie existența din totdeauna și pentru totdeauna; etern. Izvoarele cele reci și veșnice care țîșnesc din inima muntelui (SADOV.). ◊ (adv.) Stelele... vecinic pe ceruri colindează (EMIN.). 2 (bis.; despre Dumnezeu) Care există în afara timpului; a cărui existență nu se supune nici unei determinări cronologice; etern. Înaintea Vecinicului Părinte (ALECS.). ♦ Care aparține lui Dumnezeu; care este de esență divină; care este dat, orînduit de Dumnezeu. ♦ Judecata cea Veșnică = Judecata de Apoi. Viața cea veșnică v. viață. ♦ (subst. m.; precedat de art.adj. „cel”; nm.pr.) Dumnezeu. Mergeți înaintea Celui Vecinic să jurați sfînta unire (MARC.). ♦ (subst. n.) Ceea ce aparține lui Dumnezeu; ceea ce este caracteristic, propriu existenței de după moarte a credincioșilor. Numai moartea... Să ne descopere minței a vecinicului taine poate (CON.). ◊ expr. A se muta (sau a trece, a se duce) la cele veșnice = (despre oameni) a muri. II (exprimă permanența unui lucru, a unei stări, a unei acțiuni, a unei situații, a unui sentiment etc.) 1 exager. (despre sentimente, stări, atitudini, fapte etc. ale oamenilor; de obicei precedă subst. determ.) Căruia nu i se poate cunoaște sau prevedea sfîrșitul; care există, care durează fără a se întrerupe și fără a se schimba în timp; care pare să nu aibă sfîrșit; care se repetă fără întrerupere. Veșnicul ei surîs de plăcere ne apare ca o sfidare (VIANU). ♦ (despre persoane) Care este într-o anumită stare, situație, postură (față de cineva) (de) un timp îndelungat; care este constant, statornic. Smărăndache, veșnicul purtător de știri (CĂL.). ♦ (adv.) Într-una, mereu, necontenit; totdeauna, de fiecare dată. Veșnic are cineva interes să-și aducă o rudă (CA. PETR.). 2 A cărui existență sau durată nu are sfîrșit; care (se consideră că) nu va înceta niciodată să existe; care va dăinui, va dura, va rezista tot timpul care va urma sau un timp foarte lung; etern. Izvorul veșnic al tuturor inspirațiilor adevărate (MAIOR.). ◊ Veșnica (lui sau a ei, a lor) pomenire = a) (bis.) formulă de rugăciune prin care Dumnezeu este implorat să nu uite pe cei morți la Judecata de Apoi; cîntare bisericească de încheiere a slujbei de înmormîntare sau de parastas; b) (glum., iron.) se spune cînd cineva sau ceva este considerat definitiv pierdut. Focul veșnic v. foc. Liniște veșnică v. liniște. Somnul (cel) veșnic v. somn. Viața veșnică v. viață. ◊ expr. A zăcea (de) somnul cel veșnic = a fi mort. 3 (în Ev. Med., în Țările Rom.; despre titluri, funcții, proprietăți etc.) Care aparține (prin contract) unei persoane pînă la sfîrșitul vieții și se transmite și urmașilor. ♦ (despre persoane aparținînd unor categorii sociale) Care își păstrează (prin contract) titlul, funcția, condiția socială etc. pe viață, transmițîndu-le și urmașilor. • pl. -ci, -ce. și (înv.,pop.) vecinic, -ă adj. /<slav. вѣуьнъ.

DAS EWIG-WEIBLICHE (germ.) = Vecinicul feminin.

VEȘNIC, -Ă, veșnici, -e, adj. Care există de totdeauna și va exista întotdeauna; etern. ◊ Somnul cel veșnic = moartea. ♦ (Prin exagerare) Care are durată lungă; continuu, permanent. ♦ (Adverbial) Întruna, mereu, necontenit. [Var.: (înv. și pop.) vecinic, -ă adj.] – Din sl. vĕčinŭ.

ÎNVEȘNICI, înveșnicesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant; și în forma învecinici) A face ca ceva să dureze nelimitat, să fie veșnic. Da, îl revăd înveșnicit prin spații, Pe bolți de lumi aducător aminte. TOMA, C. V. 278. A căreia figură avea acea blîndeță ce se vede învecinicită de penelul lui Rafael. NEGRUZZI, S. I 37. Spre a-și învecinici pomenirea trimise... o icoană. id. ib. 213. – Variantă: învecinici vb. IV.

VEȘNIC, -Ă, veșnici, -e, adj. (Și în forma vecinie) Care există de totdeauna și va exista întotdeauna; etern. Din sînul vecinicului ieri Trăiește azi ce moare. EMINESCU, O. I 178. Vecinie este numai rîul. id. ib. 157. Somnul cel veșnic = somnul morții, moarte. ♦ De lungă durată, continuu, permanent. Pe insulă era primăvară veșnică; un april care nu pleca niciodată din iasomie. BASSARABESCU, V. 142. La veșnice prefaceri se pleacă toată firea. BELDICEANU, P. 133. Că-n vecinică frăție Sufletu-mi se-nchină ție. ALECSANDRI, P. I 211. ♦ (Adverbial) Într-una, mereu, necontenit, neîncetat. Poposind puțin la Cișmeaua Mortului, unde picură veșnic apă de izvor. REBREANU, I. 9. Nu au popasuri gîndurile mele, Sămînța lor se zbate veșnic nouă. GOGA, C. P. 6. Și furcile de la fîntîni Stau veșnic neclintite-n soare. DEMETRESCU, O. 72. – Variantă: vecinic, -ă adj.

A ÎNVEȘNICI ~esc tranz. A face să dăinuiască la nesfârșit; a face să devină veșnic; a eterniza. /în + veșnic

VEȘNIC ~că (~ci, ~ce) Care durează în veci; cu existență permanentă; etern. /<sl. vĕținu

învecinicì v. a eterniza: blândețe învecinicită de penelul lui Rafael NEGR. [V. vecinic].

vecinic (veșnic) a. etern: vieața vecinică. [Tras din slav. VĬEČĬNŬ, etern].

veșnic v. V. vecinic.

învecinicésc, V. veșnicesc.

înveșnicésc, V. veșnicesc.

vecĭnic, V. veșnic.

véșnic, -ă adj. (vsl. vĭečĭnŭ cu sufixu -nic, de unde s’a făcut vecĭnic, formă veche, azĭ veșnic; bg. vĭečen, rus. vĭečnyĭ. V. veac. Cp. cu pașnic). Etern: vĭața viitoare e veșnică. Perpetuŭ, de vecĭ: proprietate veșnică. (V. uric 1). Veșnica pomenire, ultima rugăcĭune care li se cîntă morților. Fam. Iron. A cînta cuĭva veșnica pomenire, a-ĭ prezice sfîrșitu: opozițiunea cîntă guvernuluĭ veșnica pomenire. Adv. Aicĭ veșnic bate vîntu.

*veșnicésc și înveșnicésc v. tr. (după eternizez). Rar. Eternizez. – Răŭ scris vecĭnicesc.

înveșnici (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveșnicesc, 3 sg. înveșnicește, imperf. 1 înveșniceam; conj. prez. 1 sg. să înveșnicesc, 3 să înveșnicească

veșnic adj. m., pl. veșnici; f. veșnică, pl. veșnice

înveșnici (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveșnicesc, imperf. 3 sg. înveșnicea; conj. prez. 3 să înveșnicească

veșnic adj. m., pl. veșnici; f. veșnică, pl. veșnice

înveșnici vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveșnicesc, imperf. 3 sg. înveșnicea; conj. prez. 3 sg. și pl. înveșnicească

veșnic adj. m., pl. veșnici; f. sg. veșnică, pl. veșnice

veșnic

veșnic.

AD PERPETUAM REI MEMORIAM (lat.) spre veșnică aducere aminte a acestei fapte – Text utilizat pe inscripțiile comemorative.

AD VITAM AETERNAM (lat.) pentru viața veșnică – Pentru totdeauna, pentru vecie.

ÎNVEȘNICI vb. v. eterniza, imortaliza, perpetua.

VEȘNIC adj., adv. 1. adj. etern, nemuritor, nepieritor, nesfârșit, neuitat, perpetuu, viu, (livr.) sempitern, (înv.) neapus, pururelnic, nesăvârșit, (fig.) nestins. (O amintire ~.) 2. adv. etern, pururi, totdeauna. (~ va rămâne în inimile noastre.) 3. adj. v. continuu. 4. adv. v. continuu. 5. adv. v. întotdeauna.

înveșnici vb. v. ETERNIZA. IMORTALIZA. PERPETUA.

VEȘNIC adj., adv. 1. adj. etern, nemuritor, nepieritor, nesfîrșit, neuitat, perpetuu, viu, (livr.) sempitern, (înv.) neapus, pururelnic, nesăvîrșit, (fig.) nestins. (O amintire ~.) 2. adv. etern, pururi, totdeauna. (~ va rămîne în inimile noastre.) 3. adj. continuu, etern, necontenit, necurmat, neîncetat, neîntrerupt, nesfîrșit, permanent, perpetuu, (înv. și reg.) mereu, (reg.) necunten, (înv.) neîncontenit, neprecurmat, nesăvîrșit, pururelnic. (O luptă ~ între contrarii.) 4. adv. continuu, încontinuu, întruna, mereu, necontenit, necurmat, neîncetat, neîntrerupt, neobosit, neostenit, permanent, pururi, (înv. și reg.) nepristan, (reg.) hojma, necunten, (înv.) neapărat, nelipsit. (Se mișcă ~.) 5. adv. continuu, încontinuu, întotdeauna, întruna, mereu, necontenit, neîncetat, permanent, pururi, totdeauna, (pop.) necurmat. (Eram ~ împreună.)

Veșnic ≠ efemer, temporar, vremelnic

Kurz ist der Schmerz, und ewig ist die Freude! (germ. „Scurtă e durerea, și veșnică-i bucuria !”) – ultimul vers cu care se încheie tragedia Fecioara din Orléans de Schiller (act. V, sc. 14). Aceste cuvinte le rostește, ca o concluzie, Ioana dArc în cea din urmă clipă a vieții. Se citează spre a sublinia că victoriile care sînt trainice se obțin cu sacrificii care sînt trecătoare. LIT.