ÎNVEȘNICI, înveșnicesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant; și în forma învecinici) A face ca ceva să dureze nelimitat, să fie veșnic. Da, îl revăd înveșnicit prin spații, Pe bolți de lumi aducător aminte. TOMA, C. V. 278. A căreia figură avea acea blîndeță ce se vede învecinicită de penelul lui Rafael. NEGRUZZI, S. I 37. Spre a-și învecinici pomenirea trimise... o icoană. id. ib. 213. – Variantă: învecinici vb. IV.