2 intrări

19 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

URSITOÁRE, ursitoare, s. f. (În concepțiile mistice) 1. Ființă imaginară despre care se crede că hotărăște soarta omului, imediat după nașterea lui. Se vede că-l ursise ursitoarea să-i putrezească oasele în pădurea Cotoșmanei. GALACTION, O. I 274. Dragul meu, nu sînt frumoasă? Toate darurile firii Mi le-au dat la leagăn daruri ursitoarele, zefirii. EFTIMIU, Î. 106. Cununa ta de zile și de visuri Au împletit-o rele ursitoare. GOGA, P. 30. A treia seară, cînd veniră ursitoarele, se întîmplă ca unchiașul să fie deștept. ISPIRESCU, L. 97. 2. (Învechit) Soartă, destin, ursită (1). Așa mi-a fost ursitoarea sau planeta. GORJAN, H. II 69. Nouă ani dacă trecea... Ursitoarea se-mplinea, Feciorașul se-ntorcea. TEODORESCU, P. P. 618. – Pl. și: ursitori (EMINESCU, N. 29).

URSITOÁRE, ursitoare, s. f. (În superstiții) 1. Ființă imaginară despre care se crede că are darul de a hotărî soarta omului de la naștere. 2. (Înv.) Soartă, destin, ursită. [Pl. și: ursitori] – Din ursi + suf. -(i)toare.

URSITOÁRE ~ f. (în superstiții) Ființă imaginară, despre care se crede că poate hotărî soarta omului la naștere. [G.-D. ursitoarei] /a ursi + suf. ~toare

ursitoare f. cele trei zine ale destinului, cari (după credința poporului), a treia zi după naștere, vin în casă și menesc copilului soarta-i viitoare, bună sau rea, fericită sau nefericită. Ele sunt trei la număr: cea mare, Ursitoarea, toarce firul vieții; cea mijlocie, Soarta, rostește pățaniile noului născut; iar cea d’a treia, Moartea, rupe firul vieții.

ursitoáre f., pl. orĭ, ca privighetorĭ, și maĭ puțin bine oare. Zînă care, după credința poporuluĭ, vine, împreună cu altele doŭă, a treĭa zi după nașterea unuĭ copil și-ĭ hotărăște (ursește) soarta: se depărtează ursitorile din prejuru caseĭ (VR. 1911, 11, 253, și Doĭna, 2-3, 31, de 4 orĭ pl. în orĭ). – Romaniĭ le numeaŭ parcae, ĭar Greciĭ moirai. Numele lor eraŭ: Clotho, Lachesis și Atropos.

URSITÓR, -OÁRE, ursitori, -oare, adj., s. f. (în superstiții) 1. Adj. Care ursește. ♦ (Substantivat) Persoană considerată ca fiind menită să devină soț (sau soție) cuiva; ursit (1). 2. S. f. (în mitologia populară românească) Zână căreia i se atribuie rolul de a hotărî sau a prezice soarta noului-născut. 3. S. f. (Înv.) Soartă, destin; fatalitate. – Ursi + suf. -tor.

ursitor, ~oare [At: CANTEMIR, IST. 108 / V: (îvr) ursăt~ sf / Pl: ~i, ~oare, (îrg) ~i sf / E: ursi + -itor] (În superstiții și credințe populare) 1 a Care hotărăște sau determină soarta cuiva. 2 a Care ursește1 (1). 3 sf Ființă imaginară despre care se crede că are darul de a hotărî soarta omului la naștere Si: ursită (22), (reg) ursă2 (2), ursitoaie, ursoaică2 (1), ursoaie2 (1). 4 sf (Reg) Alimente sau diferite obiecte cu care se așteaptă, a treia seară de la nașterea unui copil, ursitorile (3). 5 sf (Îvp) Destin (2). 6 sf (Olt; îe) A-și face ~sătorile A-i veni (cuiva) vremea (sau ceasul). 7-8 smf, a (Persoană) care, prin descântece, farmece sau vrăji, încearcă să determine anumite evenimente din viața unui om sau să profețească care va fi soțul (sau soția) cuiva Si: vrăjitoare. 9 smf (Îvp) Ursit3 (10). 10 sf (Reg; lpl) Legătură de trei nuiele, luate la Anul Nou din sorcova copiilor, împreună cu trei fire de busuioc, pe care fetele o pun în gârlă în noaptea dinspre Bobotează pentru a se căsători cu flăcăul dorit. 11 (Mun; lpl; în legătură cu verbele „a fi”, „a se scula” etc. și precedat de pp „pe”, „de pe”) Un fel de așternut (făcut dintr-o bucată de rogojină pusă peste o grămadă de plante) pregătit pentru femeia care a născut și pe care aceasta stă culcată trei zile. 12 sf (Bot; reg; lpl) Tapoșnic (Galeopsis ladanum) Si: (reg) urs (35).

URSITÓR, -OÁRE, ursitori, -oare, adj., s. f. (În credințele și basmele populare). 1. Adj. Care ursește. ♦ (Substantivat) Persoană considerată ca fiind predestinată să devină soț (sau soție) cuiva; ursit (1). 2. S. f. Ființă imaginară despre care se crede că are darul de a hotărî soarta omului la naștere; ursită (3). 3. S. f. (Înv.) Soartă, destin; fatalitate. – Ursi + suf. -tor.

URSITÓR, -OÁRE, ursitori, -oare, adj. (În concepțiile mistice) Care ursește, care hotărăște dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru. Așa mi-a fost scris în slovele ursitoare. MARIAN, NA. 62. ♦ (Substantivat) Persoană considerată ca fiind predestinată să fie soț sau soție cuiva. Brîu, brîușorul meu, Arată-mi pe ursitorul meu, Care-i dat de dumnezeu, În vis să-l visez, Aievea să-l văz. PMFILE, CR. 31. Așa să nu poată Ursitorul meu fără mine, Cum umblă puiul după cloșcă. PĂSCULESCU, L. P. 127.

URSITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) (în superstiții) Care ursește; care hotărăște soarta cuiva sau a ceva dinainte. /a ursi + suf. ~tor

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

ursitor adj. m., s. m., pl. ursitori; adj. f., s. f. sg. și pl. ursitoare

ursitor adj. m., s. m., pl. ursitori; adj. f., s. f. sg. și pl. ursitoare

ursitór adj. m., s. m., pl. ursitóri; f. sg. și pl. ursitoáre

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

URSITOÁRE s. v. destin, fatalitate, menire, noroc, predestinare, soartă, ursită, zodie.

URSITOÁRE s. (MITOL. POP.) (pop.) ursită. (După credințele populare, ~ele sunt trei zâne.)

URSITOARE s. (pop.) ursită. (După credințele populare, ~ele sînt trei zîne.)

ursitoare s. v. DESTIN. FATALITATE. MENIRE. NOROC. PREDESTINARE. SOARTĂ. URSITĂ. ZODIE.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ursitór, ursitori, ursitoare, s.m.f. – (mag.) Vrăjitor, pocitor, strigoi; cel ce sorocește, cu sensul de a fermeca; ursitor malefic (magia neagră a fost practicată, în vechime, în societatea tradițională maramureșeană): „Păntru strâgoile celea, păntru ursitorile celea ce iau laptele de la marhă...” (Papahagi, 1925). – Din ursi + suf. -tor (DEX, MDA).

ursitór, -i, -oare, s.m.f. – Vrăjitor, pocitor, strigoi; cel ce sorocește, cu sensul de a fermeca; ursitor malefic (magia neagră a fost practicată, în vechime, în societatea tradițională maramureșeană): „Păntru strâgoile celea, păntru ursitorile celea ce iau laptele de la marhă...” (Papahagi 1925). – Din ursi + -itor.

Intrare: ursitoare
ursitoare1 (pl. -e) substantiv feminin
substantiv feminin (F103)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ursitoare
  • ursitoarea
plural
  • ursitoare
  • ursitoarele
genitiv-dativ singular
  • ursitoare
  • ursitoarei
plural
  • ursitoare
  • ursitoarelor
vocativ singular
plural
ursitoare2 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F116)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ursitoare
  • ursitoarea
plural
  • ursitori
  • ursitorile
genitiv-dativ singular
  • ursitori
  • ursitorii
plural
  • ursitori
  • ursitorilor
vocativ singular
plural
Intrare: ursitor
ursitor adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ursitor
  • ursitorul
  • ursitoru‑
  • ursitoare
  • ursitoarea
plural
  • ursitori
  • ursitorii
  • ursitoare
  • ursitoarele
genitiv-dativ singular
  • ursitor
  • ursitorului
  • ursitoare
  • ursitoarei
plural
  • ursitori
  • ursitorilor
  • ursitoare
  • ursitoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

ursitoare, ursitoaresubstantiv feminin

  • 1. (În mitologia populară românească) Zână (ființă imaginară) căreia i se atribuie rolul de a hotărî sau a prezice soarta noului-născut; ursită (2.). DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    sinonime: ursită
    • format_quote Se vede că-l ursise ursitoarea să-i putrezească oasele în pădurea Cotoșmanei. GALACTION, O. I 274. DLRLC
    • format_quote Dragul meu, nu sînt frumoasă? Toate darurile firii Mi le-au dat la leagăn daruri ursitoarele, zefirii. EFTIMIU, Î. 106. DLRLC
    • format_quote Cununa ta de zile și de visuri Au împletit-o rele ursitoare. GOGA, P. 30. DLRLC
    • format_quote A treia seară, cînd veniră ursitoarele, se întîmplă ca unchiașul să fie deștept. ISPIRESCU, L. 97. DLRLC
    • format_quote Așa mi-a fost ursitoarea sau planeta. GORJAN, H. II 69. DLRLC
    • format_quote Nouă ani dacă trecea... Ursitoarea se-mplinea, Feciorașul se-ntorcea. TEODORESCU, P. P. 618. DLRLC
etimologie:
  • Ursi + sufix -tor. DEX '09 DEX '98 DLRM NODEX

ursitor, ursitoareadjectiv

  • 1. Care ursește, care hotărăște dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • format_quote Așa mi-a fost scris în slovele ursitoare. MARIAN, NA. 62. DLRLC
    • 1.1. (și) substantivat Persoană considerată ca fiind menită să devină soț (sau soție) cuiva; ursit (1.1.). DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: ursit
      • format_quote Brîu, brîușorul meu, Arată-mi pe ursitorul meu, Care-i dat de dumnezeu, În vis să-l visez, Aievea să-l văz. PAMFILE, CR. 31. DLRLC
      • format_quote Așa să nu poată Ursitorul meu fără mine, Cum umblă puiul după cloșcă. PĂSCULESCU, L. P. 127. DLRLC
etimologie:
  • Ursi + sufix -tor. DEX '09 DEX '98 DLRM NODEX

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.