2 intrări

17 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

URSITOÁRE, ursitoare, s. f. (În concepțiile mistice) 1. Ființă imaginară despre care se crede că hotărăște soarta omului, imediat după nașterea lui. Se vede că-l ursise ursitoarea să-i putrezească oasele în pădurea Cotoșmanei. GALACTION, O. I 274. Dragul meu, nu sînt frumoasă? Toate darurile firii Mi le-au dat la leagăn daruri ursitoarele, zefirii. EFTIMIU, Î. 106. Cununa ta de zile și de visuri Au împletit-o rele ursitoare. GOGA, P. 30. A treia seară, cînd veniră ursitoarele, se întîmplă ca unchiașul să fie deștept. ISPIRESCU, L. 97. 2. (Învechit) Soartă, destin, ursită (1). Așa mi-a fost ursitoarea sau planeta. GORJAN, H. II 69. Nouă ani dacă trecea... Ursitoarea se-mplinea, Feciorașul se-ntorcea. TEODORESCU, P. P. 618. – Pl. și: ursitori (EMINESCU, N. 29).

URSITOÁRE, ursitoare, s. f. (În superstiții) 1. Ființă imaginară despre care se crede că are darul de a hotărî soarta omului de la naștere. 2. (Înv.) Soartă, destin, ursită. [Pl. și: ursitori] – Din ursi + suf. -(i)toare.

URSITOÁRE ~ f. (în superstiții) Ființă imaginară, despre care se crede că poate hotărî soarta omului la naștere. [G.-D. ursitoarei] /a ursi + suf. ~toare

ursitoare f. cele trei zine ale destinului, cari (după credința poporului), a treia zi după naștere, vin în casă și menesc copilului soarta-i viitoare, bună sau rea, fericită sau nefericită. Ele sunt trei la număr: cea mare, Ursitoarea, toarce firul vieții; cea mijlocie, Soarta, rostește pățaniile noului născut; iar cea d’a treia, Moartea, rupe firul vieții.

ursitoáre f., pl. orĭ, ca privighetorĭ, și maĭ puțin bine oare. Zînă care, după credința poporuluĭ, vine, împreună cu altele doŭă, a treĭa zi după nașterea unuĭ copil și-ĭ hotărăște (ursește) soarta: se depărtează ursitorile din prejuru caseĭ (VR. 1911, 11, 253, și Doĭna, 2-3, 31, de 4 orĭ pl. în orĭ). – Romaniĭ le numeaŭ parcae, ĭar Greciĭ moirai. Numele lor eraŭ: Clotho, Lachesis și Atropos.

URSITÓR, -OÁRE, ursitori, -oare, adj., s. f. (în superstiții) 1. Adj. Care ursește. ♦ (Substantivat) Persoană considerată ca fiind menită să devină soț (sau soție) cuiva; ursit (1). 2. S. f. (în mitologia populară românească) Zână căreia i se atribuie rolul de a hotărî sau a prezice soarta noului-născut. 3. S. f. (Înv.) Soartă, destin; fatalitate. – Ursi + suf. -tor.

URSITÓR, -OÁRE, ursitori, -oare, adj., s. f. (În credințele și basmele populare). 1. Adj. Care ursește. ♦ (Substantivat) Persoană considerată ca fiind predestinată să devină soț (sau soție) cuiva; ursit (1). 2. S. f. Ființă imaginară despre care se crede că are darul de a hotărî soarta omului la naștere; ursită (3). 3. S. f. (Înv.) Soartă, destin; fatalitate. – Ursi + suf. -tor.

URSITÓR, -OÁRE, ursitori, -oare, adj. (În concepțiile mistice) Care ursește, care hotărăște dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru. Așa mi-a fost scris în slovele ursitoare. MARIAN, NA. 62. ♦ (Substantivat) Persoană considerată ca fiind predestinată să fie soț sau soție cuiva. Brîu, brîușorul meu, Arată-mi pe ursitorul meu, Care-i dat de dumnezeu, În vis să-l visez, Aievea să-l văz. PMFILE, CR. 31. Așa să nu poată Ursitorul meu fără mine, Cum umblă puiul după cloșcă. PĂSCULESCU, L. P. 127.

URSITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) (în superstiții) Care ursește; care hotărăște soarta cuiva sau a ceva dinainte. /a ursi + suf. ~tor


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ursitór adj. m., s. m., pl. ursitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. ursitoáre

ursitór adj. m., s. m., pl. ursitóri; f. sg. și pl. ursitoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

URSITOÁRE s. (MITOL. POP.) (pop.) ursită. (După credințele populare, ~ele sunt trei zâne.)

URSITOÁRE s. v. destin, fatalitate, menire, noroc, predestinare, soartă, ursită, zodie.

ursitoare s. v. DESTIN. FATALITATE. MENIRE. NOROC. PREDESTINARE. SOARTĂ. URSITĂ. ZODIE.

URSITOARE s. (pop.) ursită. (După credințele populare, ~ele sînt trei zîne.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ursitór, ursitori, ursitoare, s.m.f. – (mag.) Vrăjitor, pocitor, strigoi; cel ce sorocește, cu sensul de a fermeca; ursitor malefic (magia neagră a fost practicată, în vechime, în societatea tradițională maramureșeană): „Păntru strâgoile celea, păntru ursitorile celea ce iau laptele de la marhă...” (Papahagi, 1925). – Din ursi + suf. -tor (DEX, MDA).

ursitór, -i, -oare, s.m.f. – Vrăjitor, pocitor, strigoi; cel ce sorocește, cu sensul de a fermeca; ursitor malefic (magia neagră a fost practicată, în vechime, în societatea tradițională maramureșeană): „Păntru strâgoile celea, păntru ursitorile celea ce iau laptele de la marhă...” (Papahagi 1925). – Din ursi + -itor.

Intrare: ursitoare
ursitoare1 (pl. -e) substantiv feminin
substantiv feminin (F103)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ursitoare
  • ursitoarea
plural
  • ursitoare
  • ursitoarele
genitiv-dativ singular
  • ursitoare
  • ursitoarei
plural
  • ursitoare
  • ursitoarelor
vocativ singular
plural
ursitoare2 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F116)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ursitoare
  • ursitoarea
plural
  • ursitori
  • ursitorile
genitiv-dativ singular
  • ursitori
  • ursitorii
plural
  • ursitori
  • ursitorilor
vocativ singular
plural
Intrare: ursitor
ursitor adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ursitor
  • ursitorul
  • ursitoru‑
  • ursitoare
  • ursitoarea
plural
  • ursitori
  • ursitorii
  • ursitoare
  • ursitoarele
genitiv-dativ singular
  • ursitor
  • ursitorului
  • ursitoare
  • ursitoarei
plural
  • ursitori
  • ursitorilor
  • ursitoare
  • ursitoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ursitoare

  • 1. (În mitologia populară românească) Zână (ființă imaginară) căreia i se atribuie rolul de a hotărî sau a prezice soarta noului-născut; ursită (2.).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: ursită 4 exemple
    exemple
    • Se vede că-l ursise ursitoarea să-i putrezească oasele în pădurea Cotoșmanei. GALACTION, O. I 274.
      surse: DLRLC
    • Dragul meu, nu sînt frumoasă? Toate darurile firii Mi le-au dat la leagăn daruri ursitoarele, zefirii. EFTIMIU, Î. 106.
      surse: DLRLC
    • Cununa ta de zile și de visuri Au împletit-o rele ursitoare. GOGA, P. 30.
      surse: DLRLC
    • A treia seară, cînd veniră ursitoarele, se întîmplă ca unchiașul să fie deștept. ISPIRESCU, L. 97.
      surse: DLRLC
  • exemple
    • Așa mi-a fost ursitoarea sau planeta. GORJAN, H. II 69.
      surse: DLRLC
    • Nouă ani dacă trecea... Ursitoarea se-mplinea, Feciorașul se-ntorcea. TEODORESCU, P. P. 618.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Ursi + sufix -tor.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRM NODEX

ursitor

  • 1. Care ursește, care hotărăște dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX un exemplu
    exemple
    • Așa mi-a fost scris în slovele ursitoare. MARIAN, NA. 62.
      surse: DLRLC
    • 1.1. (și) substantivat Persoană considerată ca fiind menită să devină soț (sau soție) cuiva; ursit (1.1.).
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: ursit 2 exemple
      exemple
      • Brîu, brîușorul meu, Arată-mi pe ursitorul meu, Care-i dat de dumnezeu, În vis să-l visez, Aievea să-l văz. PAMFILE, CR. 31.
        surse: DLRLC
      • Așa să nu poată Ursitorul meu fără mine, Cum umblă puiul după cloșcă. PĂSCULESCU, L. P. 127.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • Ursi + sufix -tor.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRM NODEX