URSAR, ursari, s. m. (Înv.) Bărbat (de obicei țigan) care avea urși dresați pe care îi punea să joace. – Urs + suf. -ar.

URSI, ursesc, vb. IV. Tranz. (în superstiții) A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a meni, a predestina. ♦ A face cuiva farmece, vrăji. – Din ngr. oríso (viit. lui orízo).

ursa v vz ursi

ursar [At: (a. 1793) URICARIUL, I, 282 / Pl: ~i / E: urs + -ar] 1-2 sm, a (Bărbat, de obicei țigan) care umblă cu urși dresați, pe care îi pune să joace, dând un fel de spectacole pe unde trece. 3 sm (Pex) Țigan. 4 a (Reg) Epitet dat unei persoane ursuze. 5 sm Persoană, mai ales țigan, care face cuțite, site, curele etc.

ursesc, ~ească a [At: KLEIN, D. 408 / Pl: ~ești / E: urs + -esc] 1 (De obicei în descântece) Care aparține ursului (1). 2 (De obicei în descântece) Privitor la urs (1). 3 (De obicei în descântece) De urs (1). 4 (De obicei în descântece) Caracteristic ursului. 5 (Îs) Mere ~ești Varietate de mere cu coaja roșie, cu gust dulce și aspru. 6 (Îs) Prune (sau, reg, porobI) ~ești Varietate de prune rotunde, roșietice, moi, care se coc târziu și nu se desprind de pe sâmbure. 7 (Îs) Bureți ~ești Varietate de bureți uscați.

ursi¹ [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie, 10479 / V: (reg) urși, ~sa (Pzi: ursez) / Pzi: ~sesc / E: ngr οριω] (În superstiții și credințe populare) 1 vt (Mai ales la forma pasivă; subiectul gramatical sau logic, exprimat sau subînțeles, indică, de obicei, o ființă supranaturală) A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru Si: a hărăzi¹ (5), a meni, a predestina, a rândui, a sorti, (rar) a urzi¹ (21), (reg) a rândului. 2 vt(a) (Mai ales la forma pasivă; subiectul gramatical sau logic, exprimat sau subînțeles, indică, de obicei, o ființă supranaturală) A determină un eveniment, o acțiune etc. (rostind, uneori, formule magice) Si: a hărăzi¹ (5), a meni, a predestina, a sorti, (reg) a rândului. 3 vt A fermeca (rostind descântece). 4 vt (Pop) A prevesti cuiva ceva (mai ales rău) Si: a cobi (3), a meni. 5 vi (Îe) A ~ a rău A prezice lucruri nefavorabile.

urși² v vz ursi¹

❍URSA (-sez) vb. tr. Olten. Oaș. = URSI: în acea seară vin ursitoarele copilului să-l urseze (GOR.).

URSAR sm. 1 Țigan care crește urșii de tineri și-i deprinde să joace la sunetul dairelei (🖼 5191): (de spaimă) te afumi cu păr de urs, luat cînd vin ~ii cu urșii să-i joace prin sate (PAMF.); nici nu i s’a dus lipul de după ureche și duhănește ca un ~ (SAD.) ¶ 2 Pr. ext. Țigan [urs].

URSĂRIME sf. col. URSAR. Mulțime de Țigani (ursari): este o cătună de-o parte, numa ~, nu-s Moldoveni de loc acolo (GR.-N.).

URSI (-sesc) vb. tr. 1 A hotărî, a orîndui soarta, destinul, ursita cuiva, a soroci (vorb. de puterile cerești sau de ursitoare): în vremurile cele bătrîne... umblau ursitoarele’n lume printre oameni și le urseau soartea pre viața’ntreagă (RET.); venind ursitoarele, ele ursiră pe copil că va ajunge om mare (ISP.); ...Ursitoarea ta am fost Care încă din născare te-am ursit ca să fii prost (PANN) ¶ 2 A meni, a predestina: cînd dintr’o pădure se taie lemne pentru făcut casă, nouă lemne se lasă cioplite în pădure, ca să putrezească, zicîndu-se: acesta este lemnul păduchilor de lemn, acesta al carilor, etc., ursindu-se astfel fie-care lemn (GOR.) [ngr. viit. δρίσω < δρίζω; comp. și bg. orisvamŭ, urisvamŭ].

URSAR, ursari, s. m. Bărbat care umblă cu urși dresați și îi pune să joace. – Urs + suf. -ar.

URSI, ursesc, vb. IV. Tranz. (În credințele și basmele populare) A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a meni, a predestina. ♦ A face cuiva farmece, vrăji. – Din ngr. oríso (viit. lui orízo).

URSAR, ursari, s. m. Cel care conduce urși dresați și îi pune să joace pentru a aduna bani. În jurul lăutarilor ursarii duc urșii. STANCU, D. 182. Ursu mormăie pe vale Și ursaru-i șade-n șale Și-l strunește de urechi Să scurme răzoare vechi (Tractorul). SADOVEANU, P. C. 5. Un urs... nu de cei pe care-i joacă ursarii, ci de mămăligă. CREANGĂ, A. 77.

URSI, ursesc, vb. IV. Tranz. (În concepțiile mistice, mai ales la forma pasivă) A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a destina, a meni, a predestina. Să-mi uit singurătatea... toate cîte-am îndurat, De cînd fui ursită-n lume să fiu fată de-mpărat. EFTIMIU, Î. 28. Mi-a fost pe semne calea De un dușman ursită. TOPÎRCEANU, B. 75. El tremură în umbră, Și-n lunga-i agonie Se crede pentru osîndă ursit pe veșnicie. PĂUN-PINCIO, P. 45. Bat-o crucea ursitoare Care m-a ursit pe mine Să n-am nici o zi cu bine. ALECSANDRI, P. P. 277. ◊ (Poetic) A ursit-o-n fașă dorul De-a fi dragă tuturor! COȘBUC, P. I 138. ♦ Intranz. (Despre ursitoare) A rosti formule magice care să hotărască soarta unei ființe sau a unui lucru. Cînd începură ursitoarele să ursească, el se făcu numai urechi. ISPIRESCU, L. 97.

URSAR ~i m. Persoană care dresează urși și îi poartă prin bâlciuri și localități, punându-i să joace în fața publicului. /urs + suf. ~ar

A URSI ~esc tranz. (în superstiții și în creația folclorică) A hotărî dinainte, prestabilind mersul lucrurilor (soarta, viața unei ființe); a sorti; a meni; a hărăzi; a predestina; a soroci. /<ngr. oríso

ursar m. țigan care crește urși tineri pe cari îi învață să joace.

ursì v. a rosti ursita. [Gr. bizantin ORÍZO (aorist ORISA), a hotărî (soarta), a decide (cf. bulg. uresița, ursitoare)].

ursár m. Țigan care umblă cu ursu.

ursésc v. tr. (ngr. orízo, aor. órisa, limitez, determin, fixez, hotărăsc, de unde și bg. orisvam și urisvam. V. orizont). Hotărăsc soarta unuĭ copil la naștere: ursitorile ĭ-aŭ ursit o vĭață fericită. – Vechĭ și azĭ în Olt. și Oaș ursez: așa aŭ fost ursate dobitoacele (NPl. Ceaur, 9).

ursar s. m., pl. ursari

ursi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ursesc, 3 sg. ursește, imperf. 1 urseam; conj. prez. 1 sg. să ursesc, 3 să ursească

ursar s. m., pl. ursari

ursi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ursesc, imperf. 3 sg. ursea; conj. prez. 3 să ursească

ursar s. m., pl. ursari

ursi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ursesc, imperf. 3 sg. ursea; conj. prez. 3 sg. și pl. ursească

ursesc, -seam 1 imp.

ursi (-sesc, -it), vb. – 1. A predestina, a determina soarta sau o anume stare superioară în viitorul unei persoane. – 2. A meni, a ordona, a semnala. – Var. ursa și der. Mr. ursescu, ursire. Ngr. ỏρίζω, viitor ỏρίσω „a determina” (Pascu, II, 98; Tiktin; Candrea), cf. bg. orisvam. După părerea greșită a lui Cihac, II, 203, cuvînt identic cu a urzi cf. împotrivă Pușcariu 1839. – Der. ursit, adj. (predestinat; s. n., predestinație, destin; s. m., tînăr predestinat să fie bărbatul unei femei, viitor logodnic); ursită, s. f. (destin, soartă; viitoare logodnică); ursitor, s. m. (prezicător, ghicitor); ursitoare, s. f. (soartă, personificare antropomorfică a predestinării; prezicătoare, ghicitoare; femeie care conduce jocurile de ajun), cuvînt de uz general (ALR, I, 241); preursi, vb. (a predestina), cuvînt creat după fr. prédestiner.

URSÁR (< urs) s. m. (Rar) Persoană (de obicei de etnie romă) care are urși dresați pe care îi pune să joace, dând un fel de spectacole prin sate. În România au existat u., cu deosebire în sec. 19 și în prima jumătate a sec. 20, după care aceste spectacole au fost interzise iar urșii eliberați. Sporadic se mai practică în țări din Pen. Balcanică, dar se fac eforturi pentru eliminarea lor.

URSI vb. 1. v. hărăzi. 2. v. predestina. 3. v. vrăji.

URSI vb. 1. a da, a destina, a hărăzi, a hotărî, a meni, a orîndui, a predestina, a rîndui, a sorti, (rar) a predetermina, a preursi, (pop.) a noroci, a scrie, a soroci, (înv.) a tocmi, (fig.) a rezerva. (Ce ne-a ~ soarta?) 2. a destina, a face, a hărăzi, a meni, a predestina, a sorti. (Sînt ~ să fie fericiți.) 3. a descînta, a face, a fermeca, a meni, a vrăji, (pop.) a solomoni, (reg.) a boboni, a bosconi, a boscorodi, a rîvni, (prin Transilv.) a pohibi. (A-i ~ cuiva cu ulcica.)

ursár, ursari, s.m. Băiat care umblă cu urși dresați și îi pune să joace: „Ursaru aduce ursu de lanț. Când ajunge la casa gazdei, întreabă: Onorat gazdă aleasă, / Ne slobozâți ursu-n casă?” (Bilțiu, 2009: 137). ■ (onom.) Ursar, Ursan(u), nume de familie în jud. Maram. – Din urs + suf. -ar.

ursí, ursesc, v.i. 1. A sorti, a hărăzi, a predestina. 2. A face vrăji; a face pă ursit = vrajă, făcătură, prin care cineva este determinat să întemeieze o căsătorie pe cale magică: „Când îi făce pă ursât, luă nouă stropi de apă, cu gura, di pă roata morii și nouă pietri de la vadurile carălor. Apoi, lua nouă ulcele și pune în ele apă și pietrile și le pune înaintea focului, cum erau cuptoarele demult. Și pă fată o la pă cap pân scară și îl vide pă ursât” (Bilțiu, 1999). – Din ngr. oríso, viit. lui orízo „a determina” (Șăineanu; Candrea, după DER; DEX).

ursi, ursesc, vb. intranz. – 1. A sorti, a hărăzi, a predestina (destinul cuiva). 2. A face vrăji, cf. a face pă ursit = vrajă, făcătură, prin care cineva este determinat să întemeieze o căsătorie pe cale magică: „Când îi făce pă ursât, luă nouă stropi de apă, cu gura, di pă roata morii și nouă pietri de la vadurile carălor. Apoi, lua nouă ulcele și pune în ele apă și pietrile și le pune înaintea focului, cum erau cuptoarele demult. Și pă fată o la pă cap pân scară și îl vide pă ursât” (Bilțiu). – Din ngr. oríso, viit. lui orízo „a determina” (Șăineanu; Pascu, Tiktin, Candrea, cf. DER; DEX, MDA).

ursi, ursesc, vb. intranz. – 1. A sorti, a hărăzi, a predestina (destinul cuiva). 2. A face vrăji, cf. exa face pă ursit, cu sensul de vrajă, făcătură, prin care cineva este determinat să întemeieze o căsătorie pe cale magică: „Când îi făce pă ursât, luă nouă stropi de apă, cu gura, di pă roata morii și nouă pietri de la vadurile carălor. Apoi lua nouă ulcele și pune în ele apă și pietrile și le pune înaintea focului, cum erau cuptoarele demult. Și pă fată o la pă cap pân scară și îl vide pă ursât” (Bilțiu). – Din ngr. oríso, viit. lui orízo (Pascu, Tiktin, Candrea).