ursesc, ~ească a [At: KLEIN, D. 408 / Pl: ~ești / E: urs + -esc] 1 (De obicei în descântece) Care aparține ursului (1). 2 (De obicei în descântece) Privitor la urs (1). 3 (De obicei în descântece) De urs (1). 4 (De obicei în descântece) Caracteristic ursului. 5 (Îs) Mere ~ești Varietate de mere cu coaja roșie, cu gust dulce și aspru. 6 (Îs) Prune (sau, reg, porobI) ~ești Varietate de prune rotunde, roșietice, moi, care se coc târziu și nu se desprind de pe sâmbure. 7 (Îs) Bureți ~ești Varietate de bureți uscați.

URSI (-sesc) vb. tr. 1 A hotărî, a orîndui soarta, destinul, ursita cuiva, a soroci (vorb. de puterile cerești sau de ursitoare): în vremurile cele bătrîne... umblau ursitoarele’n lume printre oameni și le urseau soartea pre viața’ntreagă (RET.); venind ursitoarele, ele ursiră pe copil că va ajunge om mare (ISP.); ...Ursitoarea ta am fost Care încă din născare te-am ursit ca să fii prost (PANN) ¶ 2 A meni, a predestina: cînd dintr’o pădure se taie lemne pentru făcut casă, nouă lemne se lasă cioplite în pădure, ca să putrezească, zicîndu-se: acesta este lemnul păduchilor de lemn, acesta al carilor, etc., ursindu-se astfel fie-care lemn (GOR.) [ngr. viit. δρίσω < δρίζω; comp. și bg. orisvamŭ, urisvamŭ].

ursésc v. tr. (ngr. orízo, aor. órisa, limitez, determin, fixez, hotărăsc, de unde și bg. orisvam și urisvam. V. orizont). Hotărăsc soarta unuĭ copil la naștere: ursitorile ĭ-aŭ ursit o vĭață fericită. – Vechĭ și azĭ în Olt. și Oaș ursez: așa aŭ fost ursate dobitoacele (NPl. Ceaur, 9).

ursi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ursesc, 3 sg. ursește, imperf. 1 urseam; conj. prez. 1 sg. să ursesc, 3 să ursească