URSAR, ursari, s. m. (Înv.) Bărbat (de obicei țigan) care avea urși dresați pe care îi punea să joace. – Urs + suf. -ar.

ursar [At: (a. 1793) URICARIUL, I, 282 / Pl: ~i / E: urs + -ar] 1-2 sm, a (Bărbat, de obicei țigan) care umblă cu urși dresați, pe care îi pune să joace, dând un fel de spectacole pe unde trece. 3 sm (Pex) Țigan. 4 a (Reg) Epitet dat unei persoane ursuze. 5 sm Persoană, mai ales țigan, care face cuțite, site, curele etc.

URSAR, ursari, s. m. Bărbat care umblă cu urși dresați și îi pune să joace. – Urs + suf. -ar.

URSAR, ursari, s. m. Cel care conduce urși dresați și îi pune să joace pentru a aduna bani. În jurul lăutarilor ursarii duc urșii. STANCU, D. 182. Ursu mormăie pe vale Și ursaru-i șade-n șale Și-l strunește de urechi Să scurme răzoare vechi (Tractorul). SADOVEANU, P. C. 5. Un urs... nu de cei pe care-i joacă ursarii, ci de mămăligă. CREANGĂ, A. 77.

URSAR ~i m. Persoană care dresează urși și îi poartă prin bâlciuri și localități, punându-i să joace în fața publicului. /urs + suf. ~ar

ursar m. țigan care crește urși tineri pe cari îi învață să joace.

ursár m. Țigan care umblă cu ursu.

ursar s. m., pl. ursari

ursar s. m., pl. ursari

ursar s. m., pl. ursari

URSÁR (< urs) s. m. (Rar) Persoană (de obicei de etnie romă) care are urși dresați pe care îi pune să joace, dând un fel de spectacole prin sate. În România au existat u., cu deosebire în sec. 19 și în prima jumătate a sec. 20, după care aceste spectacole au fost interzise iar urșii eliberați. Sporadic se mai practică în țări din Pen. Balcanică, dar se fac eforturi pentru eliminarea lor.