4 intrări
36 de definiții

Explicative DEX

ȚUȚUI, țuțuiuri, s. n. (Reg.) Țugui. [Pl. și: țuțuie] – Cf. țugui.

ȚUȚUIA, țuțui, vb. I. Refl. (Reg.) A se cocoța. [Pr.: -tu-ia] – Din țuțui.

țurțui2 sn vz țuțui1

țuțui6 v vz țuțuia1

țuțui1 sn [At: LB / V: țurț~ sn / Pl: ~uri, ~e sn, ~ sm / E: ns cf țuț, țugui1] 1 (Trs; Mun) Vârf de deal, de munte. 2 (Trs; Mun) Țurțan (2). 3 (Trs; Mun) Deal ascuțit și înalt. 4 (Trs; Mun) Movilă țuguiată. 5 (Mun; îe) A sta spânzurat (ca dracu) pe ~e A sta pe vârfuri. 6 (Reg) Parte ascuțită a unor obiecte (căciulă, încălțăminte etc.). 7 (Reg) Umflătură la cap Si: cucui1 (1). 8 (Reg; îf țurțui) Negel. 9 (Reg) Moț1 de păr Si: (reg) țuluc (1), țuțuluc (1). 10 (Reg) Coc2. 11 (Reg) Moțul1 ciocârlanului. 12 (Reg; art) Numele unui joc de copii cu arșice. corectat(ă)

țuțui5 vi [At: BARCIANU / Pzi: ~esc / E: fo] (Reg) 1 A plescăi cu gura. 2 A săruta zgomotos.

țuțui2 sn [At: ALR I, 703/107 / Pl: ~e, ~uri / E: pvb țuțui4] (Mun; Trs) Leagăn în care se balansează cineva Si: (reg) țițeică1 (4), țuțuieică, țuțul (1), țuțulaică, țuțulig, țuțulină, țuțuluș.

țuțui4 vtr [At: ALR I, 1 703/831 / V: ~ia / Pzi: țuțui / E: țuțu] (Olt; Mun) 1-2 A (se) da în leagăn Si: a (se) legăna, (reg) a (se) țuțula (1-2).

țuțuia1 [At: HELIADE, V. XXVI/5 / V: ~ui / Pzi: țuțui / E: țuțui1] (Reg) 1 vt A da formă ascuțită Si: a ascuți (1). 2 vr A se cocoța (2).

țuțuia2 v vz țuțui4

ȚUȚUIA (-uiu) vb. refl. A se cucuia, a se cocoța: (bufnița) necăjită, se țuțuie pe coama unui zid (ODOB.) [țuțuiu].

ȚUȚUIU (pl. -uiuri) sn. 🌐 = ȚUGUIU: o cascadă de piscuri și de ~ri se repede spre valea Prahovei (UR.).

ȚUȚUI, țuțuiuri, s. n. (Reg.) Țugui. – Cf. țugui.

ȚUȚUIA, țuțui, vb. I. Refl. A se cocoța. [Pr.: -țu-ia] – Din țuțui.

ȚUȚUI, țuțuiuri, s. n. (Regional) Țugui. O cascadă de piscuri și de țuțuiuri se repede spre valea Prahovei. La TDRG. Opt opintele, Două scîrțîiele Și-un țuțui după ele (Plugul). GOROVEI, C. 297.

ȚUȚUIA, țuțui, vb. I. Refl. (Regional) A se cocoța. Necăjită, se țuțuie pe coama unui zid. La TDRG.

țuțuiu n. 1. vârf, pisc; 2. moț de păr. [Ung. CSUCS].

1) țugúĭ n., pl. ĭe (rudă cu cucuĭ, gurguĭ, cu țaglă, țiglă, cu bg. cigulka, vioară [adică cu sunet „țuguĭat”], ș. a. Cp. și cu glugă, cĭocălăŭ și țuțuĭan). Vîrf, proeminență, înălțătură: țuguĭu uneĭ glugĭ, uneĭ căcĭulĭ, unuĭ stog, unuĭ acoperiș, unuĭ munte. – Și țuțuĭ.

2) țugúĭ și -ĭéz, a -á v. tr. (d. țuguĭ 1). Lungesc orĭ înalț în formă de țuguĭ: Țiganu îșĭ țuguĭase buzele de poftă privind friptura; a țuguĭa o casă, un cozonac. – Și țuțúĭ, cucuĭ, cocoț.

2) țuțúĭ și -ĭéz, V. țuguĭez.

1) țuțúĭ n., pl. e (d. țuguĭ). Țuguĭ. Nord. Aliment ĭute (stricat).

Ortografice DOOM

!țuțui (reg.) s. n., pl. țuțuiuri

!țuțuia (a se ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. mă țuțui, 3 se țuțuie, 1 pl. ne țuțuiem; conj. prez. 1 sg. să mă țuțui, 3 să se țuțuie; imper. 2 sg. afirm. țuțuie-te; ger. țuțuindu-mă

țuțui (reg.) s. n., pl. țuțuiuri/țuțuie

!țuțuia (a se ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 se țuțuie/se țuțuiază, 1 pl. ne țuțuiem; conj. prez. 3 să se țuțuie/să se țuțuieze; ger. țuțuindu-se

țuțui s. n., pl. țuțuiuri/țuțuie

țuțuia vb., ind. prez. 1 sg. țuțui/țuțuiez, 1 pl. țuțuiem; conj. prez. 3 sg. și pl. țuțuie/țuțuieze; ger. țuțuind

Sinonime

ȚUȚUI s. v. țugui, țuguitură.

ȚUȚUIA vb. v. cățăra, cocoța, ridica, sui, urca.

țuțui s. v. ȚUGUI. ȚUGUITURĂ.

țuțuia vb. v. CĂȚĂRA. COCOȚA. RIDICA. SUI. URCA.

Arhaisme și regionalisme

țuțui, țuțuiuri, s.n. (reg.) 1. țugui, vârf, pisc. 2. moț de păr. 3. cucui.

țuțuia, țuțui, vb. I refl. (reg.) 1. a se cocoța. 2. a ascuți.

țuțúi, țuțuie, (țuțulug), s.n. Vârf de deal sau de munte; creștet, pisc; țugui: „Pe cel țuțulug de piatră / Este o lespede lată / Și acolo stă o fată” (Memoria, 2001: 59). ■ (top.) Țuțuiul, deal (648 m) în apropiere de Sighet. ■ (onom.) Țuțui, Țuțuianu, nume de familie în jud. Maram. – Cf. țugui (DEX, MDA).

țuțui, țuțuie, (țuțulug), s.n. – Vârf de deal sau de munte; creștet, pisc; țugui: „Pe cel țuțulug de piatră / Este o lespede lată / Și acolo stă o fată” (Memoria, 2001: 59). ♦ (top.) Țuțuiul, deal (648 m) în apropiere de Sighet (Demeter, Marin, 1935). ♦ (onom.) Țuțui, Țuțuianu, nume de familie (14 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Cf. țugui (DEX, MDA).

țuțui, -e, (țuțulug), s.n. – Vârf de deal sau de munte; creștet, pisc; țugui. Țuțuiul, (top.) deal (648 m.) în apropiere de Sighet (Demeter, Marin 1935). „Pe cel țuțulug de piatră / Este o lespede lată / Și acolo stă o fată” (Memoria 2001: 59). – Cf. țugui.

Intrare: țuțui (diverse)
țuțui1 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N67)
Surse flexiune: DOOM 3
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țuțui
  • țuțuiul
  • țuțuiu‑
plural
  • țuțuiuri
  • țuțuiurile
genitiv-dativ singular
  • țuțui
  • țuțuiului
plural
  • țuțuiuri
  • țuțuiurilor
vocativ singular —
plural —
țuțui2 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N65)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țuțui
  • țuțuiul
  • țuțuiu‑
plural
  • țuțuie
  • țuțuiele
genitiv-dativ singular
  • țuțui
  • țuțuiului
plural
  • țuțuie
  • țuțuielor
vocativ singular —
plural —
țuțui3 (pl. -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M78)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țuțui
  • țuțuiul
  • țuțuiu‑
plural
  • țuțui
  • țuțuii
genitiv-dativ singular
  • țuțui
  • țuțuiului
plural
  • țuțui
  • țuțuilor
vocativ singular —
plural —
țurțui2 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N65)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țurțui
  • țurțuiul
plural
  • țurțuie
  • țurțuiele
genitiv-dativ singular
  • țurțui
  • țurțuiului
plural
  • țurțuie
  • țurțuielor
vocativ singular —
plural —
Intrare: țuțui (leagăn)
țuțui1 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N67)
Surse flexiune: DOOM 3
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țuțui
  • țuțuiul
  • țuțuiu‑
plural
  • țuțuiuri
  • țuțuiurile
genitiv-dativ singular
  • țuțui
  • țuțuiului
plural
  • țuțuiuri
  • țuțuiurilor
vocativ singular —
plural —
țuțui2 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N65)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țuțui
  • țuțuiul
  • țuțuiu‑
plural
  • țuțuie
  • țuțuiele
genitiv-dativ singular
  • țuțui
  • țuțuiului
plural
  • țuțuie
  • țuțuielor
vocativ singular —
plural —
Intrare: țuțui (legăna)
verb (VT343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țuțui
  • țuțuire
  • țuțuit
  • țuțuitu‑
  • țuțuind
  • țuțuindu‑
singular plural
  • țuțuie
  • țuțuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • țuțui
(să)
  • țuțui
  • țuțuiam
  • țuțuii
  • țuțuisem
a II-a (tu)
  • țuțui
(să)
  • țuțui
  • țuțuiai
  • țuțuiși
  • țuțuiseși
a III-a (el, ea)
  • țuțuie
(să)
  • țuțuie
  • țuțuia
  • țuțui
  • țuțuise
plural I (noi)
  • țuțuim
(să)
  • țuțuim
  • țuțuiam
  • țuțuirăm
  • țuțuiserăm
  • țuțuisem
a II-a (voi)
  • țuțuiți
(să)
  • țuțuiți
  • țuțuiați
  • țuțuirăți
  • țuțuiserăți
  • țuțuiseți
a III-a (ei, ele)
  • țuțuie
(să)
  • țuțuie
  • țuțuiau
  • țuțuiră
  • țuțuiseră
țuțuia1 (1 -i) verb grupa I conjugarea I reflexiv
verb (V105)
Surse flexiune: DOOM 3
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țuțuia
  • țuțuiere
  • țuțuiat
  • țuțuiatu‑
  • țuțuind
  • țuțuindu‑
singular plural
  • țuțuie
  • țuțuiați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • țuțui
(să)
  • țuțui
  • țuțuiam
  • țuțuiai
  • țuțuiasem
a II-a (tu)
  • țuțui
(să)
  • țuțui
  • țuțuiai
  • țuțuiași
  • țuțuiaseși
a III-a (el, ea)
  • țuțuie
(să)
  • țuțuie
  • țuțuia
  • țuțuie
  • țuțuiase
plural I (noi)
  • țuțuiem
(să)
  • țuțuiem
  • țuțuiam
  • țuțuiarăm
  • țuțuiaserăm
  • țuțuiasem
a II-a (voi)
  • țuțuiați
(să)
  • țuțuiați
  • țuțuiați
  • țuțuiarăți
  • țuțuiaserăți
  • țuțuiaseți
a III-a (ei, ele)
  • țuțuie
(să)
  • țuțuie
  • țuțuiau
  • țuțuiară
  • țuțuiaseră
Intrare: țuțuia
țuțuia1 (1 -i) verb grupa I conjugarea I reflexiv
verb (V105)
Surse flexiune: DOOM 3
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țuțuia
  • țuțuiere
  • țuțuiat
  • țuțuiatu‑
  • țuțuind
  • țuțuindu‑
singular plural
  • țuțuie
  • țuțuiați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • țuțui
(să)
  • țuțui
  • țuțuiam
  • țuțuiai
  • țuțuiasem
a II-a (tu)
  • țuțui
(să)
  • țuțui
  • țuțuiai
  • țuțuiași
  • țuțuiaseși
a III-a (el, ea)
  • țuțuie
(să)
  • țuțuie
  • țuțuia
  • țuțuie
  • țuțuiase
plural I (noi)
  • țuțuiem
(să)
  • țuțuiem
  • țuțuiam
  • țuțuiarăm
  • țuțuiaserăm
  • țuțuiasem
a II-a (voi)
  • țuțuiați
(să)
  • țuțuiați
  • țuțuiați
  • țuțuiarăți
  • țuțuiaserăți
  • țuțuiaseți
a III-a (ei, ele)
  • țuțuie
(să)
  • țuțuie
  • țuțuiau
  • țuțuiară
  • țuțuiaseră
țuțuia2 (1 -iez) verb grupa I conjugarea a II-a reflexiv
verb (V213)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țuțuia
  • țuțuiere
  • țuțuiat
  • țuțuiatu‑
  • țuțuind
  • țuțuindu‑
singular plural
  • țuțuiază
  • țuțuiați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • țuțuiez
(să)
  • țuțuiez
  • țuțuiam
  • țuțuiai
  • țuțuiasem
a II-a (tu)
  • țuțuiezi
(să)
  • țuțuiezi
  • țuțuiai
  • țuțuiași
  • țuțuiaseși
a III-a (el, ea)
  • țuțuiază
(să)
  • țuțuieze
  • țuțuia
  • țuțuie
  • țuțuiase
plural I (noi)
  • țuțuiem
(să)
  • țuțuiem
  • țuțuiam
  • țuțuiarăm
  • țuțuiaserăm
  • țuțuiasem
a II-a (voi)
  • țuțuiați
(să)
  • țuțuiați
  • țuțuiați
  • țuțuiarăți
  • țuțuiaserăți
  • țuțuiaseți
a III-a (ei, ele)
  • țuțuiază
(să)
  • țuțuieze
  • țuțuiau
  • țuțuiară
  • țuțuiaseră
verb (VT343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țuțui
  • țuțuire
  • țuțuit
  • țuțuitu‑
  • țuțuind
  • țuțuindu‑
singular plural
  • țuțuie
  • țuțuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • țuțui
(să)
  • țuțui
  • țuțuiam
  • țuțuii
  • țuțuisem
a II-a (tu)
  • țuțui
(să)
  • țuțui
  • țuțuiai
  • țuțuiși
  • țuțuiseși
a III-a (el, ea)
  • țuțuie
(să)
  • țuțuie
  • țuțuia
  • țuțui
  • țuțuise
plural I (noi)
  • țuțuim
(să)
  • țuțuim
  • țuțuiam
  • țuțuirăm
  • țuțuiserăm
  • țuțuisem
a II-a (voi)
  • țuțuiți
(să)
  • țuțuiți
  • țuțuiați
  • țuțuirăți
  • țuțuiserăți
  • țuțuiseți
a III-a (ei, ele)
  • țuțuie
(să)
  • țuțuie
  • țuțuiau
  • țuțuiră
  • țuțuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

țuțuia, țuțuiverb

regional
etimologie:
  • țuțui DEX '09 MDA2 DEX '98

țuțui, țuțuiurisubstantiv neutru

regional
  • 1. Vârf de deal, de munte. DEX '09 MDA2 CADE DEX '98 DLRLC
    • format_quote O cascadă de piscuri și de țuțuiuri se repede spre valea Prahovei. La TDRG. DLRLC
    • format_quote Opt opintele, Două scîrțîiele Și-un țuțui după ele (Plugul). GOROVEI, C. 297. DLRLC
  • 2. Țurțan. MDA2
    sinonime: țurțan
  • 3. Deal ascuțit și înalt. MDA2
  • 4. Movilă țuguiată. MDA2
  • chat_bubble expresie A sta spânzurat (ca dracu) pe țuțuie = a sta pe vârfuri. MDA2
  • 5. Parte ascuțită a unor obiecte (căciulă, încălțăminte etc.). MDA2
  • 6. Umflătură la cap. MDA2
    sinonime: cucui
  • 7. (În forma țurțui) Negel. MDA2
    sinonime: negel
  • 8. Moț de păr. MDA2
  • 9. Coc. MDA2
    sinonime: coc
  • 10. Moțul ciocârlanului. MDA2
  • 11. articulat Numele unui joc de copii cu arșice. MDA2
etimologie:
  • cf. țugui DEX '09 MDA2 DEX '98

țuțui, țuțuiuri / țuțui, țuțuiesubstantiv neutru

etimologie:
  • țuțui MDA2

țuțui, țuțuiverb

etimologie:
  • țuțu MDA2

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.