16 definiții pentru cucui (s.n.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CUCÚI, cucuie, s. n. 1. Umflătură la cap provocată de lovirea cu un corp tare. 2. (Reg.) Moț de pene pe cap la unele păsări. – Lat. *cucullius (= cucullus).

cucui1 smn [At: ANON. CAR. / V: ~coi, cocoi, gugui, huhui / Pl: ~e și (rar) ~uri / E: ml *cucullius (cucullus)] 1 Umflătură la cap ce apare când te lovești de un obiect tare Si: (Trs) bolfă, coc, cocor, cocoș, neoacă, motâlcă, țugui. 2 (La un obiect) Partea proeminentă Si: (reg) boț, dodoloț, gogoneț. 3 (Buc) Vârf. 4 (Reg; la păsări) Moț. 5 (Reg; la oameni) Moț. 6 (Ban) Vârf de deal. 7 (Ban) Deal cu vârf rotund, mai înalt decât dealurile din jur. 8 (Olt) Loc ridicat dintr-un dovleac păstrat iarna. 9 (Cu funcție adverbială) Cocoțat.

CUCÚI, cucuie, s. n. 1. Umflătură la cap provocată de lovirea cu un corp tare. 2. (Reg.) Moț de pene la capul păsărilor. – Lat. *cucullius (= cucullus).

CUCÚI, cucuie, s. n. 1. Umflătură, proeminență care se face la cap, provocată de lovirea cu un corp tare. V. contuziune. Cucuiul îi ieșise în frunte ca o nucă. CAMILAR, TEM. 96. Brațele... erau pline de vînătăi, capul plin de cucuie. PAS, Z. IV 114. Fugea greoi și cu palma stîngă se freca la cucuiul ce i se iscase de lovitură. SADOVEANU, M. C. 17. 2. (Regional) Moț de pene la capul păsărilor. Pui, pui, pui, Vin la cușcă să te-ncui, Să-ți pun mîna pe cucui. SEVASTOS, N. 305.

CUCÚI ~ie n. 1) Umflătură care iese pe cap provocată de o lovitură. 2) Moț de pene pe capul unor păsări. [Sil. -cui] /<lat. cucullius

1) cucúĭ n., pl. ĭe (lat. cucullium saŭ cucullio = cucullus, cuculla, glugă, înrudit cu cucutium, un fel de glugă. De aicĭ maĭ vin: it. cocolla, fr. coule și cagoule, apoĭ ngr. kukúlĭ, sîrb. kúkulj și rus. kúkulĭ, glugă; înrudite maĭ sînt și: curculez, gurguĭ, pupuĭ, țuguĭ, glugă, cocoț, cocoașă, gogoașă, gogoloș, gogolesc ș. a. V. cuculion). Unflătură produsă pe cap de o lovitură. Moțu păsărilor.

cucuiu n. 1. umflătură în frunte dintr’o lovitură; l’a izbit în frunte de s’a făcut un cucuiu; 2. Mold. moț de pasăre. [Radicalul cuc din cucă, coș de sobă și deal, cucuiu, umflătură și moț, exprimă ceva ridicat și rotunjit, întocmai ca și forma-i paralelă coc (v. cocoloș)].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CUCÚI s. (MED.) (Transilv.) coc, cocoș, modâlcă. (S-a lovit și a făcut un ~ la cap.)

CUCUI s. (Transilv.) coc, cocoș, modîlcă. (S-a lovit și a făcut un ~ la cap.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

cucúi (cucúie), s. n.1. Moț de pene la păsări. – 2. Vîrf, culme, apogeu. – 3. Culme, creastă. – 4. Umflătură, protuberanță. – 5. Umflătură la cap provocată de lovirea cu un corp tare. – Mr. cucul’u, megl. cucul’. Lat. *cucullium, în loc de cucullus (Candrea-Dens., 419; Pascu, I, 71), cf. ngr. ϰουϰούλιον (de unde sl. kukuli, rom. cuculiu, s. n., înv., potcap caracteristic călugărilor ortodocși, sec. XVII, cf. culion), › alb. kukül’ „glugă”. Cf. și calabr. cuccua „tumoare, bășică”, calabr. kukuggyata „ciocîrlie”, nume datorat moțului. Der. susținută de Pușcariu, Dacor., IX, 440 și DAR, din lat. coccum „boabă”, cu suf. -ui, este de nesusținut, atît din cauza dificultății de a explica semantic primele sensuri ale cuvîntului rom., cît și a rezultatului din dialecte. Din gr. ϰουϰούλιον „pustulă”, după Roesler 571; anterior indoeurop., după Lahovary 323. Este cuvînt general cunoscut; însă în vest se folosește adesea cu sensul de „cocoș” (ALR, I, 6). Der. cucuia, vb. refl. (a se umfla, a face cucuie; despre păsări, a se duce la culcare, a se cocoța, a se sui; a se găti, a se dichisi); cucuiat, adj. (moțat; care are cucuie; cocoțat; deosebit, ieșit din comun); cuculei, s. n. (culme, înălțime). Sb. kukulj „glugă” nu provine din rom., cum credea Candrea, Elemente, 407, ci din mag.

Intrare: cucui (s.n.)
cucui1 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N65)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cucui
  • cucuiul
  • cucuiu‑
plural
  • cucuie
  • cucuiele
genitiv-dativ singular
  • cucui
  • cucuiului
plural
  • cucuie
  • cucuielor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cucui (s.n.)

  • 1. Umflătură la cap provocată de lovirea cu un corp tare.
    exemple
    • Cucuiul îi ieșise în frunte ca o nucă. CAMILAR, TEM. 96.
      surse: DLRLC
    • Brațele... erau pline de vînătăi, capul plin de cucuie. PAS, Z. IV 114.
      surse: DLRLC
    • Fugea greoi și cu palma stîngă se freca la cucuiul ce i se iscase de lovitură. SADOVEANU, M. C. 17.
      surse: DLRLC
  • 2. regional Moț de pene pe cap la unele păsări.
    exemple
    • Pui, pui, pui, Vin la cușcă să te-ncui, Să-ți pun mîna pe cucui. SEVASTOS, N. 305.
      surse: DLRLC

etimologie: