3 intrări

26 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TURC, -Ă, turci, -ce, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Turciei sau este originară de acolo. ◊ Expr. Cum e turcul și pistolul = cum e omul, așa sunt și faptele lui, prietenii lui. Doar nu dau (sau vin) turcii, se spune spre a modera graba neîntemeiată a cuiva. A fi turc (sau ca turcul) = a fi foarte încăpățânat, a nu vrea să înțeleagă, a nu ține seama de nimic. Turcul plătește, se spune despre cineva care este silit să plătească, vrând-nevrând, paguba sau cheltuiala făcută de alții. ♦ P. ext. Persoană de religie mahomedană. 2. Adj. Care aparține Turciei sau turcilor (1), privitor la Turcia sau la turci; turcesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de turci (1). – Din tc. türk.

TURC, -Ă, turci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Turciei sau este originară de acolo. ◊ Expr. Cum e turcul și pistolul = cum e omul, așa sunt și faptele lui, prietenii lui. Doar nu dau (sau vin) turcii, se spune spre a modera graba neîntemeiată a cuiva. A fi turc (sau ca turcul) = a fi foarte încăpățânat, a nu vrea să înțeleagă, a nu ține seama de nimic. Turcul plătește, se spune despre cineva care este silit să plătească, vrând-nevrând, paguba sau cheltuiala făcută de alții. ♦ P. ext. Persoană de religie mahomedană. 2. Adj. Care aparține Turciei sau turcilor (1); privitor la Turcia sau la turci; originar din Turcia; ca al turcilor; turcesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de turci (1). – Din tc. türk.

TURC2, -Ă, turci, -e, s. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Turciei sau care este originară de acolo; p. ext. persoană de religie mahomedană. Decît roabă turcilor, Mai bin’ hrană peștilor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 496. ◊ (Cu sens colectiv) Frate, te-ai luptat bine cu turcul!... și l-a bătut pe umeri. CAMIL PETRESCU, O. II 89. Zvonul ajungea pînă-n țara turcului. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 491. ◊ Expr. Parcă se bat turcii la gura lui = parcă se bat calicii la gura lui, v. gură (I 1). Cum e turcul și pistolul = cum e omul, așa sînt și faptele lui, prietenii lui. (Doar) nu dau (sau vin) turcii, se spune pentru a modera graba neîntemeiată a cuiva. Da stai un pic, tovarășe, ce naiba?! Nu dau turcii! GALAN, B. I 28. A fi turc (sau ca turcul) = a fi încăpățînat, a nu ține seamă de nimic, a nu vrea să înțeleagă. E ca turcul... nu vrea să știe de nimic. PAMFILE, S. T. 85. Turcul plătește, se spune cînd cineva este silit să plătească, vrînd-nevrînd, paguba sau cheltuiala făcută de alții.

TURC1, -Ă, turci, -e, adj. Care aparține Turciei sau populației ei, privitor la Turcia sau la populația ei; turcesc. Limba turcă.Un agă turc consimțise să asiste la ceremonia de instalare. IORGA, L. I 331. La mal ne întîmpină mai mulți ofițeri turci. BART, S. M. 21.

TURC2 ~că (~ci, ~ce) m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Turciei sau este originară din Turcia. /<turc. türk

TURC1 ~că (~ci, ~ce) v. TURCESC. /<turc. türk

turc a. ce ține de Turcia sau de locuitorii ei: limba turcă. ║ m. locuitor din Turcia: Turcul să plătească! floarea turcului, lăcrămioare.

Turc, Turcoáĭcă s. (vsl. Turŭkŭ, ngr. Tûrkos). Om care are limba turcească drept limbă maternă (Populațiunea Turciiĭ e de vre-o 18 milioane, dintre care ¼ străinĭ). Cap de Turc, un fel de dinamometru care are o căpățînă de forma unuĭ turban (cap de Turc), în care trage cu cĭocanu cel ce-șĭ încearcă puterea. Fig. Om în care daŭ toțĭ (cĭuca saŭ gazda bătăilor). Cum e Turcu, (așa) și pistolu, cum e stăpînu, și sluga; cum e Tandea, și Mandea; cum e unu, așa și cel-lalt. A fugi par’că daŭ Turciĭ și Tătariĭ, a fugi în panică, ca odinioară cînd năvăleaŭ aceștia.

TÚRCĂ1 f. mai ales art. Limba turcilor. /<turc. türk

Podu-Turcului n. târg în jud. Tecuci: 2200 loc. Târguri anuale.

Răsboiul greco-turc, declarat la 1921, se începu cu un șir de succese ale oștirii grecești asupra armatei turcești demoralizate. Când aceasta fu reorganizată în 1922, Turcii alungară din toate părțile Aziei Mici pe Greci și răsboiul se termină cu dezastrul lamentabil al Grecilor. El avu de urmare ruina prosperității economice a Greciei și micșorarea-i teritorială prin retrocedarea Traciei orientale Turcilor; V. mai la vale Tractatul din Lausanne.

Turci m. pl. ramura cea mai civilizată din grupul etnic al Turcomanilor, se așezară în Azia pe ruinele Statului Abasizilor, pătrunseră în sec. XIV în Europa, unde fundară în sec. XV un Stat puternic pe ruinele imperiului bizantin, Stat care ajunse la apogeul său, sub Soliman I.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

turc adj. m., s. m., pl. turci; adj. f. túrcă, pl. túrce

turc s. m., adj. m., pl. turci; f. sg. túrcă, pl. túrce

túrcă (limbă) s. f., g.-d. art. túrcei

túrcă (limba) s. f., g.-d. art. túrcei


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TURC s., adj. 1. s. (înv. și pop.) necredincios, (înv. și reg.) ciutac, (înv.) osman, osmangiu, osmanlâu, otoman, păgân, (ir.) șalvaragiu. 2. adj. turcesc, (înv.) osman, osmanic, osmanlâu, osmănesc, otoman, otomanicesc, otomănesc, păgân, păgânesc.

TURC s., adj. 1. s. (înv. și pop.) necredincios, (înv. și reg.) ciutac, (înv.) osman, osmangiu, osmanlîu, otoman, păgîn, (ir.) șalvaragiu. 2. adj. turcesc, (înv.) osman, osmanic, osmanlîu, osmănesc, otoman, otomanicesc, otomănesc, păgîn, păgînesc.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

turc (-ci), – Otoman. – Mr. turcu, megl. turc. Tc. turk (Șeineanu, II, 369; Lokotsch 2114), cf. ngr. τοῦρϰος, sl. turύkύ.Der. turcoaică, s. f. (femeie din Turcia); turcaleț, s. m. (varietate de zmeu; varietate de patlagină); turcesc, adj. (turc); turcește, adv. (în limba turcă; ca turcii); turci, vb. (a converti la islamism); turcie, s. f. (înv., limba turcă); turcime, s. f. (mulțime de turci); turcism, s. n. (cuvînt turcesc); turculeț, s. m. (copil turc; Banat, sticlete, Carduelis elegans; anemonă, Anemone nemorosa); turcoază, s. f., din fr. turquoise; turchiaz (var. Olt. turchez), adj. (albastru-verzui), unul din puținele cuvinte fr. care au uz popular.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

TÚRCĂ s. f. (cf. tc. türk): limbă turcică din familia limbilor altaice, ramura turco-mongolă, grupa oguză (venită din Asia), subgrupa oguzo-seldjucă, vorbită de turci – actualii locuitori ai Turciei, urmași ai osmanlâilor (osmanilor, otomanilor, anatolilor) – și de turcii care locuiesc în unele state din Peninsula Balcanică sau din Asia (în România este vorbită de turcii din Dobrogea). Se caracterizează prin: armonie vocalică; rădăcină formată din consoană + vocală + consoană; lipsa genului gramatical; aglutinarea afixelor lexicale din derivare și a celor gramaticale; folosirea largă a numeroaselor forme nominale ale verbului; lipsa conjuncțiilor; existența propozițiilor nominale etc. Cele mai vechi atestări de limbă t. datează din secolul al XI-lea. Influențată de limbi cu mare prestigiu (araba, care i-a oferit terminologia administrativă și științifică, și persana, care i-a pus la dispoziție bogăția ei literară), t. a folosit până în 1929 alfabetul arab, după care, prin reforma lui Kemal Atatürk, scrierea veche a fost înlocuită cu alfabetul latin (astăzi chiar Coranul este editat cu litere latine, adaptate pentru limba t.). Din amestecul elementelor altaice (turcești), semitice (arabe) și indo-europene (persane, bizantine, slave, italiene, germane, franceze etc.) a rezultat, pe la mijlocul secolului al XIX-lea, limba literară turcă. Aspectul vorbit al acesteia are un caracter conservator, în sensul că a păstrat multe din trăsăturile limbii t. vorbite de vechii osmanlâi (osmani). Limba literară turcă s-a desăvârșit după revoluția din 1919-1923, pe baza dialectului din Istanbul și Ankara. Limba t. a exercitat o puternică influență asupra limbilor din sudul, centrul și răsăritul Europei, asupra limbii tătare din Dobrogea și asupra unor limbi din unele zone ale Asiei (krâm-tătara din R. Uzbekă; gruzina și zana din R. Gruzină). Încă din secolul al XIII-lea se poate vorbi de o influență a limbilor turcice asupra limbii române, exercitată în două etape: a) prin venirea pecenegilor și cumanilor în țările române (Moldova și Țara Românească); b) prin desele incursiuni ale turcilor osmani în țările române, timp de câteva secole. Influența turcă s-a exercitat asupra limbii române atât în vocabular (mai ales), cât și în domeniul formării cuvintelor (sufixele -iu, -lâc și -giu împrumutate), mai ales în Moldova și în Muntenia. În același timp însă, se poate vorbi și despre o influență a limbii române asupra limbii turce (mai ales asupra celei vorbite de turcii din România). O contribuție importantă la cunoașterea limbii turce, vorbită la noi în Dobrogea, a adus cercetătorul român Vladimir Drimba.

arată toate definițiile

Intrare: Turc
nume propriu (I3)
  • Turc
Intrare: turc (adj.)
turc1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • turc
  • turcul
  • turcu‑
  • turcă
  • turca
plural
  • turci
  • turcii
  • turce
  • turcele
genitiv-dativ singular
  • turc
  • turcului
  • turce
  • turcei
plural
  • turci
  • turcilor
  • turce
  • turcelor
vocativ singular
plural
Intrare: turc (s.m.)
substantiv masculin (M13)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • turc
  • turcul
  • turcu‑
plural
  • turci
  • turcii
genitiv-dativ singular
  • turc
  • turcului
plural
  • turci
  • turcilor
vocativ singular
  • turcule
  • turce
plural
  • turcilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

turc

  • 1. substantiv masculin admite vocativul Persoană care face parte din populația Turciei sau este originară de acolo.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX diminutive: turculeț 3 exemple
    exemple
    • Decît roabă turcilor, Mai bin’ hrană peștilor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 496.
      surse: DLRLC
    • (Cu sens colectiv) Frate, te-ai luptat bine cu turcul!... și l-a bătut pe umeri. CAMIL PETRESCU, O. II 89.
      surse: DLRLC
    • (Cu sens colectiv) Zvonul ajungea pînă-n țara turcului. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 491.
      surse: DLRLC
    • 1.1. prin extensiune Persoană de religie mahomedană.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.2. expresie Parcă se bat turcii la gura lui = parcă se bat calicii la gura lui. Vezi gură (1.9.).
      surse: DLRLC
    • 1.3. expresie Cum e turcul și pistolul = cum e omul, așa sunt și faptele lui, prietenii lui.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.4. expresie Doar nu dau (sau vin) turcii, se spune spre a modera graba neîntemeiată a cuiva.
      surse: DEX '09 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Da stai un pic, tovarășe, ce naiba?! Nu dau turcii! GALAN, B. I 28.
        surse: DLRLC
    • 1.5. expresie A fi turc (sau ca turcul) = a fi foarte încăpățânat, a nu vrea să înțeleagă, a nu ține seama de nimic.
      surse: DEX '09 DLRLC un exemplu
      exemple
      • E ca turcul... nu vrea să știe de nimic. PAMFILE, S. T. 85.
        surse: DLRLC
    • 1.6. expresie Turcul plătește, se spune despre cineva care este silit să plătească, vrând-nevrând, paguba sau cheltuiala făcută de alții.
      surse: DEX '09 DLRLC
  • 2. adjectiv Care aparține Turciei sau turcilor (1.), privitor la Turcia sau la turci.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: turcesc 2 exemple
    exemple
    • Un agă turc consimțise să asiste la ceremonia de instalare. IORGA, L. I 331.
      surse: DLRLC
    • La mal ne întîmpină mai mulți ofițeri turci. BART, S. M. 21.
      surse: DLRLC

etimologie: