trosnire sf [At: POLIZU / V: (pop) trăs~ / S și: (înv) ~ozn~ / Pl: ~ri / E: trosni¹] (Rar) 1-2 Trosnitură (1-2).

TROSNIRE, trosniri, s. f. Faptul de a trosni; trosnitură; (neobișnuit) detunătură. Aud de-un ceas Trosniri de puști și răcnete nebune. COȘBUC, P. I 139.

TRĂSNI¹, trăsnesc, vb. IV. 1. Intranz. impers și unipers. A se produce trăsnete, a cădea trăsnete. ◊ Expr. A trăsni (pe cineva) (ca) din senin = a lovi (pe cineva) în mod neașteptat. (Intranz.) A-i trăsni cuiva ceva (prin cap) sau (rar, tranz.) a-l trăsni (pe cineva) prin minte = a-i veni (cuiva) o idee neașteptată, ciudată, nesăbuită. ♦ Tranz. A lovi pe cineva trăsnetul; a cădea trăsnetul într-un anumit loc. 2. Tranz. și intranz. A izbi, a lovi cu putere. ♦ Intranz. Fig. A-și manifesta mânia zgomotos și cu furie, strigând, vociferând; a tuna și a fulgera. 3. Refl. Fig. A înnebuni, a se țicni. ♦ Tranz. și refl. A (se) ameți de băutură, a (se) îmbăta. 4. Intranz. (Despre arme de foc) A se declanșa cu zgomot puternic; a pocni, a detuna, a bubui. – Din sl. trĕsnonti.

TROSNI, trosnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lemne și despre obiecte de lemn; la pers. 3) A produce un zgomot specific prin rupere, izbitură, crăpare, ardere etc.; a crăpa, a pocni, a plesni cu zgomot. 2. (Pop.) A pocni, a plesni din bici. 3. A-i pârâi cuiva încheieturile. ◊ Expr. A-i trosni (cuiva) fălcile, se spune când cineva primește o lovitură puternică, când mănâncă cu lăcomie și cu zgomot sau când cască cu poftă. ♦ (Despre pepeni verzi copți) A pârâi când sunt strânși în palme. [Var.: (pop.) trăsni vb. IV] – Cf. trăsni¹.

trăjni v vz trăsni¹

trăsni² v vz trosni¹

trăsni¹ [At: ANON. CAR. / V: (reg) ~ăjni, tres~, tris~, tros~ / S și: (îvp) ~ăzni / Pzi: ~nesc / E: vsl трѣсиѫти] 1 viim A tuna (1). 2 viu (Îvp; subiectul este „trăsnetul”, „Dumnezeu”) A tuna (5). 3 vt (Pfm) A lovi pe cineva trăsnetul (1) Si: (reg) a tuna (6). 4 vi (Pfm; îe) A-i ~ (cuiva ceva) prin (sau în) cap (sau minte, gând etc.) A-i veni (cuiva) o idee neașteptată, ciudată, nesăbuită. 5 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) (ca) din senin A lovi (pe cineva) pe neașteptate. 6 vt (Pop; în imprecații sau subiectul este „Dumnezeu”, „Sfântul Petru” etc.) A lovi cu trăsnetul (1) Si: (reg) a tuna (7). 7 vt (Reg; euf; îs) Trăsnească-l Dumnezeu Dracul (1). 8 vi (Pop; fîg) A apărea undeva pe neașteptate. 9 vt (Pfm) A lovi (pe cineva sau ceva) cu putere (și pe neașteptate) Si: a izbi, (reg) a tuna (8). 10-11 vti (Fam; fig; d. mirosuri) A fi pătrunzător (și neplăcut). 12 vi (Fam; fig) A-și manifesta mânia zgomotos și cu furie, vociferând. 13 vi (D. diverse surse de zgomot) A răsuna foarte tare Si: a bubui, a tuna (10), a vui. 14-15 vtr (Pfm; fig) A (se) ameți de băutură Si: a (se) îmbăta. 16 vr (Pfm; fig) A înnebuni. 17 vi (D. arme de foc) A se declanșa cu zgomot puternic Si: a bubui, a detuna, a pocni.

trăsnire² sf vz trosnire

tresni v vz trăsni

trisni v vz trăsni¹

trosni² v vz trăsni¹

trosni¹ [At: PANN, P. V. I, 92/17 / V: (pop) trăs~ / S și: (înv) ~ozni / Pzi: ~nesc / E: ns cf trăsni¹] 1 vi (Mai ales d. lemne și obiecte de lemn) A produce un zgomot caracteristic prin rupere, prăbușire, ardere, apăsare, izbire, din cauza gerului sau a căldurii prea mari Si: a pârâi, a plesni, a pocni, (reg) a pârpâi, a troscăi (1), a troscăni (1). 2 vi (Pfm; fig) A avea răsunet. 3 vi (Pfm) A produce un zgomot prin sfărâmare între dinți. 4 vt (Pfm) A sfărâma între dinți, producând zgomot. 5 vt (Pfm) A lovi făcând zgomot (și deteriorând) Si: (pfm) a buși. 6-7 vti A face să pârâie (sau a-i pârâi) unele părți ale corpului din încheieturi. 8 vi (Pfm; îe) A bea de-i (sau până-i) ~nesc (ori să-i ~nească) urechile (sau fălcile) A bea foarte mult. 9 vi (Pfm; îe) A-i zice (sau a-i trage) (cuiva) câteva să-i ~nească urechile (sau fălcile) A vorbi cuiva aspru, fără menajamente. 10 vi (Pfm; îae) A pălmui. 11 vi (Pop) A plesni din bici Si: a pocni. 12 vi (D. arme de foc) A se descărca, producând zgomot puternic Si: a bubui, a detuna. 13 vi (Pfm; îe) A-i ~ (cuiva) fălcile Se spune când cineva mănâncă cu lăcomie și cu zgomot. 14 vi (Pfm; îae) Se spune când cineva cască cu poftă. 15 vi (D. pepeni verzi copți) A pârâi când sunt strânși în palme.

TRĂSNI¹, trăsnesc, vb. IV. 1. Intranz. impers. și unipers. A se produce trăsnete, a cădea trăsnete. ◊ Expr. A trăsni (pe cineva) (ca) din senin = a lovi (pe cineva) în mod neașteptat. (Intranz.) A-i trăsni cuiva ceva (prin cap) sau (rar, tranz.) a-l trăsni (pe cineva) prin minte = a-i veni (cuiva) o idee neașteptată, ciudată, nesăbuită. 2. Tranz. și intranz. A izbi, a lovi cu putere. ♦ Intranz. Fig. A-și manifesta mânia zgomotos și cu furie, strigând, vociferând; a tuna și a fulgera. 3. Refl. Fig. A înnebuni, a se țicni. ♦ Tranz. și refl. A (se) ameți de băutură, a (se) îmbăta. 4. Intranz. (Despre arme de foc) A se declanșa cu zgomot puternic; a pocni, a detuna, a bubui. – Din sl. trĕsnonti.

TROSNI, trosnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lemne și despre obiecte de lemn; la pers. 3) A produce un zgomot specific prin rupere, izbitură, crăpare, ardere etc.; a crăpa, a pocni, a plesni cu zgomot. 2. (Pop.) A pocni, a plesni din bici. 3. A-i pârâi cuiva încheieturile. ◊ Expr. A-i trosni (cuiva) fălcile, se spune când cineva primește o lovitură puternică, când mănâncă cu lăcomie și cu zgomot sau când cască cu poftă. ♦ (Despre pepeni verzi copți) A pârâi când sunt strânși în palme. [Var.: (pop.) trăsni vb.IV] – Cf. trăsni¹.

TRĂSNI², trăsnesc, vb. IV. 1. Intranz. impers. și unipers. A se produce trăsnete, a cădea trăsnete. V. detuna, fulgera. Asupra noastră fulgeră, trăsnește și bat puhoaiele. SADOVEANU, B. 7. O, cum fulgeră de strașnic... groaznice tunete o să avem! trebuie să trăsnească undeva. NEGRUZZI, S. I 58. ♦ Tranz. A lovi (pe cineva) trăsnetul, a cădea asupra cuiva sau a ceva trăsnetul. I-a trăsnit Deodată patru boi. COȘBUC, P. I 229. Mandolina căzu din mînile contelui, glasul i se tăia pe loc, și el rămase ca un om trăsnit de fulger. ALECSANDRI, O. P. 298. ◊ (În imprecații) Auzi tu, sluta și calica! Trăsni-o-ar și n-ar mai ajunge! SADOVEANU, O. VIII 219. Trăsneasc-o sfîntul palincă, Pînă și dragoste strică! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 230. ◊ Expr. A rămîne, a se opri (ca) trăsnit (din senin) = a rămîne încremenit, a încremeni (de uimire, de emoție, de groază etc.). Constantin a rămas trăsnit. GALACTION, O. I 125. Pisicuța, ca îngrozită parcă de o vedenie fioroasă, se opri ca trăsnită din mers. HOGAȘ, M. N. 93. Dl. doctor rămase ca trăsnit din senin. SLAVICI, O. I 389. ♦ Fig. A cădea, a tăbărî, a apărea undeva pe neașteptate. Se repezi o dată Făt-Frumos din munte ca un fulger; și unde trăsni în mijlocul lor, încît se îngroziră, de nu mai știau ce fac. ISPIRESCU, L. 156. ◊ Expr. A-i trăsni cuiva ceva (prin cap) sau (rar, tranz.) a-l trăsni pe cineva prin minte = a-i veni cuiva o idee neașteptată, ciudată, nesăbuită. A făcut cîte s-a priceput și cîte-a auzit, și spunea cîte-i trăsneau prin cap. SADOVEANU, O. VIII 218. [Fiul craiului] se potrivește spînului și se bagă în fîntînă, fără să-l trăsnească prin minte ce i se poate întîmpla. CREANGĂ, P. 205. Cică i-o trăsnit prin minte ca să ieie pe cucoana Caliopi, vecina moșiei. ALECSANDRI, T. I 337. Moșneagul, văzînd un ou vorbind, își făcu cruce și-l trăsni îndată prin minte că trebuie să fie năzdrăvan. ȘEZ. I 279. 2. Tranz. A izbi cu putere, a lovi. Ce să fac? Să-l trăsnesc în somn!... Să moară fără să știe că moare. CARAGIALE, O. I 259. S-o trăsnești cu capul de păretele cel despre răsărit cît îi putea. CREANGĂ, P. 13. Cînd acesta se cobora de pe munte, Mihai îl trăsnește cu artileria sa. BĂLCESCU, O. I 30. A fost și George Natu și-a cerut o plăcintă, și acei de acolo l-o trăsnit cu plăcinta-n cap. ȘEZ. IV 205. (Fig.) Mai bine-mi dădea o palmă decît să mă trăsnească cu vorbe d-astea. REBREANU, R. II 41. (Absol.) Doarme! răspunseră. Și pute a rachiu de trăsnește! adăugară ei. PAS, L. I 31. ◊ (Complementul indică lovitura aplicată) Ian auzi cum grăiește cu mine... Acuși îți trăsnesc două palme. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 111, 6/6. ◊ Expr. A fi trăsnit cu leuca v. leucă.. ◊ Intranz. Nici n-au sfîrșit bine de vorbit și iată că buzduganul au și trăsnit în poartă de au vuit toate. SBIERA, P. 94. ♦ Intranz. Fig. (De obicei în corelație cu plesni) A-și manifesta zgomotos și cu furie mînia, strigînd, vociferînd; a tuna și a fulgera. Pornește cu ciudă, trăsnind și plesnind. CREANGĂ, P. 291. Andronache s-a închis în cabinetul său, unde după ce mult trăsni, plesni, blăstemînd gîndul ce-l lovise să se însoare... apucă un pistol. NEGRUZZI, S. I 79. 3. Refl. Fig. A se ameți de băutură; a se îmbăta. Un bețiv!... Cînd se trăsnea, bătea pe mă-ta. DELAVRANCEA, O. II 294. ◊ Tranz. Trăsnit puțin de țuicile pe care le sorbise, strigă deodată. REBREANU, R. I 132. 4. Intranz. (Despre arme de foc) A se declanșa cu zgomot puternic; a pocni, a detuna, a bubui. Atunci, toate armele trăsniră! CAMILAR, N. I 74. Cînd stăpînitorul duse băutura la gură, – trăsni năprasnic o pușcă în ograda curții. SADOVEANU, O. VII 110.

TRĂSNI¹ vb. IV v. trosni.

TROSNI, trosnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Mai ales despre lemne și despre obiecte de lemn) A produce un zgomot caracteristic prin rupere, crăpare, ardere, lovire cu un corp tare; a plesni cu zgomot. O creangă care trosnește ușor înfioară tot codrul. SADOVEANU, O. VII 332. În sobă trosnesc lemnele prididite de para unui foc lacom. VLAHUȚĂ, O. A. 287. Clopotnița trosnește, în stîlpi izbește toaca. EMINESCU, O. I 69. Vîlvori de foc ieșeau pe gura vetrii și grinzile trosneau, scăpărînd țăndări înflăcărate. ODOBESCU, S. I 157. ◊ Fig. Scoicile-ascultă în trupul pietrișului Cum trosnesc, trezindu-se, oasele Crișului care se-ndoaie. BENIUC, V. 100. Satul trosnea de ger și de tăcere. PREDA, Î. 75. ♦ Fig. A avea răsunet, a deveni vestit, cunoscut. S-ar fi cuvenit să facem niște întruniri, niște manifestații, să trosnească. PAS, Z. IV 224. ♦ A izbi cu zgomot, a lovi făcînd zgomot. Aud buzduganul trosnind în ușă. RETEGANUL, P. V 29. 2. A pocni, a plesni din bici. Iară cînd va avea biciul în mînă, și va trosni asupra vrăjmașilor săi, îi împietrește. ISPIRESCU, L. 215. Grîu de vară fărsecară, Să răsară-n primăvară. Trosniți, măi! – Hăi, hăi! TEODORESCU, P. P. 139. 3. A pîrîi. Pieptul i se umflă, mîinile îi trosnesc. GALACTION, O. I 258. Genunchii trosneau cînd încerca să-i miște. C. PETRESCU, Î. II 243. ◊ Expr. A-i trosni (cuiva) fălcile, se spune cînd cineva primește o lovitură puternică, cînd mănîncă cu lăcomie sau cînd cască foarte tare. Cînd mănîncă, îi trosnesc fălcile. PANN, P. V. II 48. ♦ Tranz. A-și întinde încheieturile și a le face să pîrîie. Inginerul hohoti, trosnindu-și degetele. C. PETRESCU, R. DR. 175. ♦ (Despre pepeni verzi) A pîrîi cînd sînt strînși în mîini (ca și cum ar fi gata să plesnească). (Tranz.) Prinseră a ieși soldații... rupînd harbujii din vrej, trosnindu-și-i la ureche, în pumni, încercîndu-i de copți. CAMILAR, N. I 410. – Variantă: trăsni (COȘBUC, P. I 55, EMINESCU, O. IV 134, ALECSANDRI, P. A. 94) vb. IV.

TROSNI, trosnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lemne și despre obiecte de lemn) A produce zgomot prin rupere, prăbușire, izbitură; a crăpa, a pocni, a plesni cu zgomot. ♦ Fig. (Fam.) A avea răsunet, a deveni vestit. ♦ A pocni, a detuna. 2. A plesni din bici. 3. A-i pîrîi cuiva încheieturile. ◊ Expr. A-i trosni (cuiva) fălcile, se spune cînd cineva primește o lovitură puternică, cînd mănîncă cu lăcomie și cînd cască. ♦ Tranz. A-și întinde încheieturile și a le face să pîrîie. ♦ (Despre pepeni verzi) A pîrîi cînd sînt strînși în mîini. ♦ Tranz. A încerca un pepene pentru a vedea dacă este copt făcîndu-l să pîrîie în mîini. [Var.: trăsni vb. IV] – V. trăsni².

A SE TRĂSNI mă ~esc intranz. pop. fam. 1) A pierde facultatea de a judeca normal; a-și ieși din minți; a se sminti; a se țicni; a înnebuni; a se aliena; a se scrânti. 2) A se ameți de băutură. /<sl. tresnonti

A TRĂSNI ~esc 1. intranz. 1) A se produce un trăsnet (în urma unei descărcări electrice în atmosferă); a detuna. ◊ A-i ~ ceva prin cap a-i veni pe neașteptate o idee (năstrușnică). 2) A produce un zgomot puternic; a detuna; a bubui. 3) fig. (despre persoane) A-și descărca mânia strigând. 4) (despre arme de foc) A se descărca cu zgomot; a bubui; a detuna. 2. tranz. 1) pop. A face să se trăsnească. 2) (ființe, lucruri) A lovi trăsnetul; a detuna; a fulgera. 3) A supune unei lovituri puternice; a izbi cu putere. ◊ A-l ~ pe cineva prin minte a-i veni o idee neașteptată. /<sl. trĕsnonti

A TROSNI ~esc intranz. A produce un trosnet; a face „trosc”. ~ din bici. Lemnele ~esc. /cf. a trăsni

trăsnì v. 1. a fi lovit de trăsnetul norilor: trăsni-l’ar! 2. fig. a trece cuiva repede prin minte: nu știu ce i-a trăsnit. [Slav. TKĬESNÕ, a izbi].

trosnì v. 1. a face sgomot: a trosni cu biciul; 2. se zice de sgomotul ce fac corpurile tari întinzându-se: oasele îi trosniau. [Variantă din trăsnì].

trăsnésc (est) și -znésc (vest) v. tr. (vsl. trĭesnonti, a izbi; sîrb. tresnuti, a zgudui, a cădea cu violență; treskati, a face mare huĭet; rut. trasnuti și tráskati, a face trosc; rus. trésnutĭ, a trosni. V. trosnesc). Izbesc cu trăsnetu, detun, fulger: trăsni-l-ar Dumnezeŭ! Lovesc subit și violent: l-a trăsnit cu paru’n cap. V. impers. Trăsnește, cade trăsnetu: a trăsnit în turnu bisericiĭ. Fig. A-țĭ trăsni (pin cap, pin gînd, pin minte), a-țĭ veni o trăsnaĭe. – Și tre- (Munt. vest). V. curentez și plesnesc.

trosnésc (est) și -znésc (vest) v. intr. (var. din trăsnesc. Cp. cu troscăĭ). Pîrîĭ tare: mĭ-aŭ trosnit oasele cînd m’am întins, podu trosnea de greutatea carelor. Fac să pîrîĭe: îșĭ trosnea degetele.

trosnire s. f., g.-d. art. trosnirii; pl. trosniri

trosnire s. f., g.-d. art. trosnirii; pl. trosniri

trosnire s. f., g.-d. art. trosnirii; pl. trosniri

trăsni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. trăsnesc, 3 sg. trăsnește, imperf. 1 trăsneam; conj. prez. 1 sg. să trăsnesc, 3 sg. să trăsnească

trosni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trosnesc, 3 sg. trosnește, imperf. 1 trosneam; conj. prez. 1 sg. să trosnesc, 3 să trosnească

trăsni (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. trăsnește, imperf. 3 sg. trăsnea; conj. prez. 3 sg. să trăsnească

trosni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trosnesc, imperf. 3 sg. trosnea; conj. prez. 3 să trosnească

trăsni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trăsnesc, 3 sg. trăsnește, imperf. 3 sg. trăsnea; conj. prez. 3 sg. și pl. trăsnească

trosni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trosnesc, imperf. 3 sg. trosnea; conj. prez. 3 sg. și pl. trosnească

trăsni

trosni

trăsnesc, -neam 1 imp.

trosnesc, -neam 1 imp.

TROSNIRE s. v. plesnire.

TROSNIRE s. plesnire, pocnire. (~ din bici.)

TRĂSNI vb. 1. (MET.) a detuna, (reg.) a săgeta, a tuna. (Afară plouă și ~; a ~ un copac.) 2. v. bubui.

TRĂSNI vb. v. aliena, ameți, apuca, cășuna, chercheli, îmbăta, înnebuni, năzări, sminti, țicni, turmenta, veni.

TROSNI vb. 1. a pârâi, (înv.) a prâsni. (Focul ~.) 2. v. pocni. 3. a pârâi, a pocni. (Îi ~ încheieturile.) 4. v. plesni.

trăsni vb. v. ALIENA. AMEȚI. APUCA. CĂȘUNA. CHERCHELI. ÎMBĂTA. ÎNNEBUNI. NĂZĂRI. SMINTI. ȚICNI. TURMENTA. VENI.

TRĂSNI vb. 1. (MET.) (reg.) a săgeta, a tuna. (Afară plouă și ~.) 2. a bubui, a detuna, a dudui, a tuna, a vui, (pop.) a răzbubui. (Tunul în depărtare.)

TROSNI vb. 1. a pîrîi, (înv.) a prîsni. (Focul ~.) 2. a pocni, (reg.) a troscăni. (~ din pistoale.) 3. a pîrîi, a pocni. (Îi ~ încheieturile.) 4. a plesni, a pocni. (~ din bici.)

trăsni (-nesc, -it), vb. – 1. A detuna, a produce trăsnete. – 2. A pocni, a exploda. – 3. A lovi, a descărca, a izbi. – 4. A-i trece subit prin minte. – Mr. triznés, trizniri. Sl. trĕsniti, var. de la trĕsnąti „a percuta” (Cihac, II, 419; Conev 87), cf. sb., cr., slov. tresnuti „a trăsni”. – Der. trăsnet, s. n. (descărcare electrică în atmosferă, explozie, bubuitură); trasnaie (var. trăsneală), s. f. (idee ciudată; pandalie; Arg., furt prin efracție); trăsnit, adj. (atins de trăsnet; lovit, fulgerat; aiurit, nebun, amețit); trăsnitor, adj. (fulminant; s. m., Arg., hoț); paratrăsnet, s. n. (instalație împotriva trăsnetelor; Arg., tramvai), format după fr. paratonnere.

trăsni, trăsnesc I. v. t. 1. a lovi puternic. 2. a surprinde, a ului. II. v. i. a mirosi foarte tare, a avea un miros foarte pătrunzător.

trosni, trosnesc I. v. t. 1. a bate. 2. a fura. 3. a sparge o locuință. 4. (d. bărbați) a avea un contact sexual cu o femeie. II. v. r. a fi în stare de ebrietate, a se îmbăta.