ȚICNI, țicnesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A-și pierde puterea de judecată; a înnebuni, a se sminti, a se zăpăci, a se țăcăni. – Cf. sb. ciknuti.

țicni [At: ANTIPA, P. 299 / V: țigni / Pzi: ~nesc / E: țic¹] 1 vt (Pop) A lovi ușor un obiect (producând zgomot sau fisurându-l) Si: (reg) a țocni (1). 2 vt (Reg) A ciocni (pahare) în semn de urare. 3 vi (Îvr; d. arme de foc) A produce un rateu. 4 vi (Îvr; d. artere) A plesni. 5 vi (Reg; d. animale) A muri. 6 vr (Fam; fig) A-și pierde puterea de judecată Si: a se scrânti, a se sminti, (fam) a se țăcăni (11). 7 vt (Reg) A găsi pe cineva din întâmplare. 8-9 vi, vtf (Reg; d. pluta undiței sau d. undiță) A face o mișcare bruscă atunci când peștele mușcă din momeală. 10 vi (Reg; d. oameni) A se mișca din loc Si: a se clinti (2), a se urni.

ȚICNI, țicnesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A-și pierde puterea de judecată; a înnebuni, a se sminti. a se zăpăci, a se țăcăni. – Cf. scr. ciknuti.

ȚICNI, țicnesc, vb. IV. (Familiar) 1. Refl. A se sminti, a-și pierde mintea. 2. Tranz. A clinti, a mișca din loc; a ciocni, a plesni.

A SE ȚICNI mă ~esc intranz. fam. A pierde facultatea de a judeca normal; a-și ieși din minți; a se sminti; a se scrânti; a înnebuni; a se trăsni; a se aliena. /cf. sb. ciknuti

țicnì v. 1. a plesni; 2. a crăpa (de dobitoace). [Cf. serb. ȚIKNUTI, a plesni].

țigni v vz țicni

țicnésc v. tr. (sîrb. ciknuti, a țipa, ciki, zoriĭ zileĭ. Cp. și cu teknuti, a atinge, a emoționa). Cĭocnesc și crăp puțin: a țicni un pahar. Cĭocnesc lucrurĭ micĭ: băĭețiĭ se jucaŭ la bile (goage de ciment) pe țicnite(le).

țicni (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă țicnesc, 3 sg. se țicnește, imperf. 1 sg. mă țicneam; conj. prez. 1 sg. să mă țicnesc, 3 să se țicnească; imper. 2 sg. afirm. țicnește-te; ger. țicnindu-mă

!țicni (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se țicnește, imperf. 3 sg. se țicnea; conj. prez. 3 să se țicnească

țicni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țicnesc, imperf. 3 sg. țicnea; conj. prez. 3 sg. și pl. țicnească

ȚICNI vb. v. înnebuni.

ȚICNI vb. (MED.) a se aliena, a înnebuni, a se sminti, (pop. și fam.) a (se) strechea, (Transilv., Maram. și Ban.) a (se) bolînzi, (prin Munt.) a primi, (Mold.) a sturluiba, a zăluzi, a (se) zărghi, (fam.) a căpia, (fig.) a se scrînti, a se trăsni, a se țăcăni.

țicni (-nesc, -it), vb. – 1. A sparge un obiect de ceramică sau de sticlă. – 2. (Refl.) A bate cîmpii, a-și pierde mințile. – Var. Mold. țîcni. Creație expresivă, care imită zgomotul bătăii ușoare, cf. țac, cu suf. tot expresiv -ni. – Der. țicneală, s. f. (nebunie, rătăcire). Țicni este față de tic, ca țăcăni față de țac. Țicnitoare, s. f. (Banat, pasăre, Picus maior), cf. ciocănitoare.

țicni, țicnesc v. r. a se sminti, a înnebuni