TROSNI, trosnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Mai ales despre lemne și despre obiecte de lemn) A produce un zgomot caracteristic prin rupere, crăpare, ardere, lovire cu un corp tare; a plesni cu zgomot. O creangă care trosnește ușor înfioară tot codrul. SADOVEANU, O. VII 332. În sobă trosnesc lemnele prididite de para unui foc lacom. VLAHUȚĂ, O. A. 287. Clopotnița trosnește, în stîlpi izbește toaca. EMINESCU, O. I 69. Vîlvori de foc ieșeau pe gura vetrii și grinzile trosneau, scăpărînd țăndări înflăcărate. ODOBESCU, S. I 157. ◊ Fig. Scoicile-ascultă în trupul pietrișului Cum trosnesc, trezindu-se, oasele Crișului care se-ndoaie. BENIUC, V. 100. Satul trosnea de ger și de tăcere. PREDA, Î. 75. ♦ Fig. A avea răsunet, a deveni vestit, cunoscut. S-ar fi cuvenit să facem niște întruniri, niște manifestații, să trosnească. PAS, Z. IV 224. ♦ A izbi cu zgomot, a lovi făcînd zgomot. Aud buzduganul trosnind în ușă. RETEGANUL, P. V 29. 2. A pocni, a plesni din bici. Iară cînd va avea biciul în mînă, și va trosni asupra vrăjmașilor săi, îi împietrește. ISPIRESCU, L. 215. Grîu de vară fărsecară, Să răsară-n primăvară. Trosniți, măi! – Hăi, hăi! TEODORESCU, P. P. 139. 3. A pîrîi. Pieptul i se umflă, mîinile îi trosnesc. GALACTION, O. I 258. Genunchii trosneau cînd încerca să-i miște. C. PETRESCU, Î. II 243. ◊ Expr. A-i trosni (cuiva) fălcile, se spune cînd cineva primește o lovitură puternică, cînd mănîncă cu lăcomie sau cînd cască foarte tare. Cînd mănîncă, îi trosnesc fălcile. PANN, P. V. II 48. ♦ Tranz. A-și întinde încheieturile și a le face să pîrîie. Inginerul hohoti, trosnindu-și degetele. C. PETRESCU, R. DR. 175. ♦ (Despre pepeni verzi) A pîrîi cînd sînt strînși în mîini (ca și cum ar fi gata să plesnească). (Tranz.) Prinseră a ieși soldații... rupînd harbujii din vrej, trosnindu-și-i la ureche, în pumni, încercîndu-i de copți. CAMILAR, N. I 410. – Variantă: trăsni (COȘBUC, P. I 55, EMINESCU, O. IV 134, ALECSANDRI, P. A. 94) vb. IV.