troacă sf [At: ANON. CAR. / V: (reg) treucă, trio~, ~agă, ~ocă, troc (Pl: ~oace, ~uri) sn / Pl: ~ace, (reg) ~oci / E: ger dal Trok] 1 (Pop) Covată scurtă și lată, făcută de obicei dintr-o singură bucată de lemn scobit Si: albie, (reg) copaie, tichineu. 2 (Reg) Carapacea broaștei țestoase Si: (reg) moldă. 3 (Zlg; reg; îc) Broască-cu-troc Broască țestoasă (Testugo graeca). 4 (Pop) Vas de lemn (în formă de jgheab, de ladă lungă etc.) în care se pune apa sau mâncarea pentru animale. 5 (Reg; îe) Casa (sau vadra) e ~ A nu avea nimic. 6 (Olt; îf troc) Ladă la căruță. 7 (Reg; pex) Căruță fără leuci și cu pereții laterali din scândură. 8 (Reg) Ramă pentru răsadniță. 9 (Reg) Săniuță. 10 (Pop) Ladă în care curge faina măcinată la moară Si: (pop) postavă, (reg) moldă. 11 (Reg) Covată la piuă. 12 (Pop) Vas (de lemn) având diferite întrebuințări. 13 (Pop) Conținutul unei troace (12). 14 (Reg) Strachină de lemn. 15 (Reg) Piuliță folosită în bucătărie. 16 (Reg) Vas de lemn, cu apă, în care se învârtește tocila (1), pentru a o umezi. 17 (Reg) Opritoare la car. 18 (Trs; Mar) Cutie pentru chibrituri. 19 (Reg) Măciulie de mac. 20 (Buc) Uluc pe care coboară trunchiurile² 21 (Bot; reg) Tigvă (1) (Lagenaria siceraria). 22 (Reg; pex) Vas făcut din fructul plantei de troacă (21). 23 (Reg; îe) A fi alb ca floarea de ~ A fi foarte alb. 24 (Reg; fig) Țeastă. 25 (Pfm; lpl) Obiecte uzate, vechi Si: (pop) calabalâc, catrafuse. 26 (Pfm) încălțăminte uzată. 27 (Reg; lpl) Cioburi (2). 28 (Reg; fig) Cal bătrân și slab Si: mârțoagă. 29 (Reg) Dans popular nedefinit mai îndeaproape.

TROÁCĂ, troace, s. f. 1. Covată scurtă și lată, făcută de obicei dintr-o singură bucată de lemn scobit; albie, copaie. Bătrînii își luară troaca cu copilul și du-te cu el la holdă. BOTA, P. 27. Îți trebuie troacă nouă, Troacă nouă de lemn verde. MARIAN, NA. 22. ◊ Fig. Și cînd să deie stelelor ovăz din troacă, A aflat... Că-s mai puține. BENIUC, V. 140. ◊ Expr. A-l face pe cineva troacă de porci v. porc. ♦ (Familiar, la pl.) Încălțăminte veche, uzată, lăbărțată. Tu și alți cîțiva aveți niște troace ca vai de lume, cu tălpi rupte. PAS, Z. I 66. ♦ (Familiar, la pl.) Catrafuse, boarfe, calabalîc. Am alerga nebunește și nu ne-am putea astîmpăra pînă cînd nu am ști tot așa de bine unde vom ajunge mîne cu troacele noastre, pe cît știm de unde vom porni cu ele. CARAGIALE, M. 229. 2. Jgheab făcut de obicei dintr-un trunchi de copac scobit, din care se adapă vitele la fîntînă. Apșoara ploilor Tot din troaca boilor. TEODORESCU, P. P. 623. 3. (Regional; Bot.) Tigvă (2). ♦ Vas pentru apă sau vin, făcut din fructul tigvei. (Atestat în forma troc) Tuță al nostru, săracul, a stat toată viața lîngă trocul lui cu vin și-a băut de și-a înnegrit beregata. DUMITRIU, N. I. 31. 4. Ladă în care curge făina măcinată la moară. ♦ Vas de lemn plin cu apă, în care se învîrtește tocila pentru a se umezi. – Variante: tréucă (POPA, V. 96, ȘEZ. XXI 66) s. f., troc s. n.

TROÁCĂ ~ce f. Vas de lemn sau de piatră în formă de jgheab, din care mănâncă sau beau animalele; treucă; treică. /<germ. Trog

troacă f. Tr. 1. albie în care se dă de mâncare porcilor; 2. vasul de lemn plin cu apă în care roata dela tocilă, învârtindu-se, se udă; 3. căpătâiul cel mic al joagărului; 4. Bot. tidvă; 5. unealtă pe care se împletia găitanul (v. Trocari); 6. pl. catrafuse: unde vom ajunge mâine cu troacele noastre? CAR. [Sas. TROK = nemț. TROG].

troácă (oa dift.) f., pl. e (d. troc 1). Covată, albie, copaĭe, postavă (scobită dintr’un trunchĭ orĭ făcută din scîndurĭ) p. diferite uzurĭ (de plămădit, de dat mîncare saŭ apă vitelor ș. a.). Carapace, țest: broască cu troacă. Serbia. Tivdă de ținut apă. – În nord și treŭcă, pl. ĭ (germ. dial. trucke = truhe, sipet, mlat. trucca, d. lat. truncus, trunchĭ) în sud și teĭcă, pl. ĭ. V. crep 1.

treucă sf vz troacă

troc¹ sn [At: DR. II, 879 / Pl: ~uri / E: fr troc] Schimb în natură (apărut în comuna primitivă), constituind forma cea mai simplă a comerțului Si: (îrg) trampă¹ (1), (înv) trămpăluire.

troc³ sn vz troacă

TRÉUCĂ s. f. v. troacă.

TROC¹ s. n. v. troacă.

TRÉUCĂ ~ci f. Vas făcut din scânduri ori scobit într-un trunchi de copac sau în piatră, din care mănâncă sau beau animalele; troacă. /Orig. nec.

tréŭcă, V. troacă.

1) troc n., pl. urĭ (sas. trok, germ. long. trog, de unde și vfr. troc și it. trusgo, truogolo, troc. V. troacă). Trans. Munt. Mold. Covată, chersîn, albie (de plămădit, de dat mîncare vitelor, de spălat rufele, de legănat copiiĭ): a ĭeșit cu trocu să arunce lăturile (Ĭal. Șez. 30, 205, și VR. 1928, 9, 207 și 213). – Augm. trocán, pl. e (Șez. 30, 168). Dim. trocățică, pl. ele (Cov.).

troácă s. f., g.-d. art. troácei; pl. troáce

troácă s. f., g.-d. art. troácei; pl. troáce

troacă

TROÁCĂ s. v. carapace, ladă, postavă, tărtăcuță, tigvă, tâlv, țest.

TROÁCĂ s. 1. v. adăpătoare. 2. (la pl.) v. boarfe.